Interviu părinte P4
Intervievator: Vă rog să îmi spuneți vârsta dumneavoastră.
P4: 64 de ani.
Intervievator: Câți copii aveți plecați în străinătate?
P4: 2.
Intervievator: Și în ce țară sunt plecaţi?
P4: Fata cea mare este în Italia aproape de Cesena şi băiatul în Londra.
Intervievator: De câți ani au plecat copiii?
P4: După 2008, cam aşa, 2008. 11-12 ani.
Intervievator: Mai aveţi alţi copii rămaşi în ţară?
P4: Da, mai am unul.
Intervievator: Cu cine locuiţi?
P4: Cu soţia, atât. Fiica mea s-a căsătorit.
Intervievator: Cum o cheamă şi câţi ani are fata cea mare din Italia?
P4: P. [numele fiicei este menționat] şi are 42 de ani, născută în ‘78.
Intervievator: Aveţi o poză cu fiica dumneavoastră la care vă uitaţi frecvent? Prin casă, de exemplu.
P4: Sigur că da.
Intervievator: Şi unde ţineţi această fotografie?
P4: La vedere.
Intervievator: Înainte ca ea să plece în Italia, locuiaţi împreună?
P4: Da.
Intervievator: Era căsătorită fata dumneavoastră? Avea copii?
P4: Nu, nu.
Intervievator: Cu ce se ocupa când era în ţară?
P4: Eu fiind electrician de meserie, ea lucra la Electrica, la intervenţii, la call-center.
Intervievator: Cât de des vă vedeaţi cu fata dumneavostra? Şi ce făceaţi? Ce discutaţi? Cum era viaţa de familie când era în ţară?
P4: Era bună, foarte bună. Ne ajutăm, nu făceam diferenţe la bani, dacă îmi cerea, îi dădeam, avea banii ei.
Intervievator: În ce an a plecat fata dumneavoastră din ţară?
P4: În 2008.
Intervievator: Şi de ce a plecat?
P4: Pur şi simplu, era gata să o dea afară, cu piciorul în groapă. Şi având o prietenă în Italia, i-a zis să vină la ea în Italia. Bineînţeles, ne-a spus şi mie şi soţiei.
Intervievator: Când aţi aflat că urmează să plece, cum aţi reacţionat? Ce-aţi făcut? Aţi fost de acord?
P4: Da, erau vremurile mai încețoșate, nu m-am băgat pe decizia ei, să insist. Mi-a părut rău, era fată tânără. Asta e…
Intervievator: Cum se face că cei doi copii au plecat în locuri diferite? De ce n-a plecat şi băiatul după fată?
P4: Băiatul era cadru militar, aici e mai complicat un pic… şi nu prea îi convenea, dar soarta… El a plecat mai mult după o fată, dragostea l-a dus acolo.
Intervievator: Nu v-a plăcut că băiatul a plecat din ţară sau că a plecat în altă ţară?
P4: Nu mi-a plăcut că a plecat din ţară.
Intervievator: De ce nu v-a plăcut? Era mai bine aici?
P4: Nu mi-a plăcut, pentru că avea un serviciu foarte bun. Cadru militar. Și dragostea asta nu mi-a plăcut.
Intervievator: Cu cine ţineţi legătura mai mult, cu fata sau băiatul?
P4: Cu amândoi.
Intervievator: Şi ce fel de relaţii aveţi cu copii? Sunteţi apropiaţi? Vorbiţi des?
P4: Am o relaţie foarte apropiată cu ei, am fost un părinte, să zicem, bun.
Intervievator: Cu fata care a rămas în ţară ce fel de relaţie aveţi?
P4: Foarte bună, a rămas urmaşul nostru.
Intervievator: Mai aveţi şi alte rude în apropiere?
P4: Mai am o soră de-a mamei, dar foarte departe.
Intervievator: Şi cum vă înţelegeţi cu ea?
P4: Cu ea şi cu toată lumea, foarte bine.
Intervievator: Vă ajută rudele într-un fel sau fata care a rămas acasă?
P4: Cei mari, la asta mică nu am avut pretenţii de la început, dar cei mari mă ajută cu o vorbă bună, cu un cadou, cu un bănuţ.
Intervievator: Cat de des vorbiţi cu cei plecaţi?
P4: Zilnic.
Intervievator: Deci nu vorbiţi doar când sunt anumite evenimente sau când aveţi vreo problemă.
P4: Nu, nu. Au venit acasă, în România, în pandemie.
Intervievator: Cum comunicaţi cu ei?
P4: Prin telefon, video, prin WhatsApp.
Intervievator: Dumneavoastră ce fel de telefon aveţi?
P4: Da, am un smartphone.
Intervievator: A trebuit să învăţaţi cum să folosiţi aceste echipamente cu care nu eraţi obişnuit?
P4: Da, da. Mai mult soţia, că eu mă deplasez cam greu, mă rog, am un picior amputat.
Intervievator: Ce dificultăți aţi întâmpinat când aţi învăţat să folosiţi acest telefon performant?
P4: Bine, că eu mă pricep mult mai bine, că am făcut o şcoală tehnică de calculatoare, dar soţia s-a obişnuit pe parcurs.
Intervievator: Cine v-a învăţat să le folosiţi?
P4: Fata cea mică, cea care a rămas acasă.
Intervievator: Cine sună primul, dumneavoastră sau copiii?
P4: Copiii mă sună, dar dacă văd că e nevoie sau aşa, sun şi eu. În general, copiii mă sună.
Intervievator: În ce situaţii sunaţi dumneavoastră?
P4: Când mi se pare mie că nu dau niciun semn. De exemplu, băiatul care este în Londra nu m-a sunat vreo două zile pentru că avea COVID şi l-am sunat eu, pentru că eram îngrijorat şi nu ştiam ce se întâmplă.
Intervievator: Aţi dori să vorbiţi mai des sau mai rar cu copiii dumneavoastră?
P4: Nu, e bine şi aşa. Fiecare are casa lui, cea mare are şi un băieţel de 10 ani. Este o dragoste dintre un roman şi un dac, fiindcă fiica mea cea mare este căsătorită cu un italian. Am fost şi eu la ei de vreo două ori.
Intervievator: Despre ce vorbiţi de obicei când vă sunaţi? De exemplu, ultima discuţie.
P4: De pandemie… de pandemia asta nenorocită care este pe tot globul. Ea, de exemplu, vrea să vină în ţară, dar nu se poate din cauza pandemiei, asta este…
Intervievator: În ţară să vină în vizită sau să se stabilească aici?
P4: În vizită. Au venit de două ori italienii…
Intervievator: Sunteţi la curent cu treburile lor zilnice?
P4: Sigur. În fiecare zi, ştiu şi ce mănâncă.
Intervievator: Vă roagă să faceţi lucruri pentru ei sau să le trimiteţi ceva?
P4: Nu, nu mă roagă deloc cu nimic şi nu le trimit nimic.
Intervievator: Dar ei vă întreabă dacă doriţi ceva să vă trimită de acolo? Sau le cereţi dumneavoastră?
P4: Da, da, ceva ce nu se găseşte în România. Dar ei ştiu cam ce ne trebuie: sănătate multă.
Intervievator: Cam ce vă trimit de acolo?
P4: Mai mult lucruri medicale. De exemplu, aparat de luat tensiunea, glicemia… chestii medicale, pentru că ginerele meu italian e cadru medical.
Intervievator: Sunt lucruri pe care simţiţi că nu le puteţi spune? Pe care nu le puteţi discuta cu copiii dumneavoastră plecaţi?
P4: Nu, nu.
Intervievator: Dar aţi simţit vreodată că dacă erau acasă puteaţi vorbi alte lucruri cu ei?
P4: Orice, orice. Distanţa nu face nicio diferenţă, că na, ce să vorbesc cu ei…
Intervievator: Copiii dumneavoastră mai vin în ţară?
P4: De când a început pandemia, nu au mai venit.
Intervievator: Dar înainte cât de des veneau?
P4: În fiecare vară.
Intervievator: Ultima dată când au venit în ţară, ce aţi făcut?
P4: Ne-am plimbat, s-au dus şi ei în excursii prin toată ţara, că a venit şi cu nepotul…
Intervievator: Aţi petrecut timp în familie?
P4: Sigur, am petrecut timp în familie.
Intervievator: Aţi fost vreodată în Italia la fata dumneavoastră?
P4: Da, de două ori.
Intervievator: Şi ce v-a impresionat în mod deosebit acolo?
P4: Diferenţa dintre România şi Italia. Mai exact, traiul de zi cu zi. Prin ‘90 am fost şi în Belgia şi am văzut diferenţa dintre comunism şi capitalism.
Intervievator: Puteţi să-mi descrieţi prima zi când aţi ajuns în Italia?
P4: Da, am ajuns cu avionul şi am mers acasă la ei, de atunci am văzut modul lor de a trăi.
Intervievator: După ce v-aţi întors în ţară, făcând această diferenţa între România şi Italia, cum v-aţi simţit?
P4: Am simţit că tot mai bine e acasă.
Intervievator: Dar faptul că v-aţi întors şi aţi lăsat fata acolo cum v-a făcut să vă simţiţi?
P4: Un pic mai greu…. eh… a trecut.
Intervievator: Ce ştiţi despre locuinţa fetei dumneavoastră? Puteţi să mi-o descrieţi?
P4: Prima dată când am fost la ea, aveau un apartament nou-nouţ. Avea trei camere, dar nu a vrut să stea în el şi s-a dus la părinţii lui că aveau o casă mai mare pe care le-au dat-o lor. În România, cine îţi dă?
Intervievator: Acum locuiesc împreună cu părinţii lui sau doar ei?
P4: Stau cu părinţii lui. Ei sunt în vârstă, bătrâni şi le cam lasă lor tot ce e acolo.
Intervievator: Ce lucrează fata dumneavoastră acum în Italia?
P4: La un abator.
Intervievator: Vă povesteşte ce face la locul de muncă?
P4: Da, a fost cam greu la început, dar s-a obişnuit.
Intervievator: Fata dumneavoastră a plecat definitiv?
P4: Da, a plecat definitiv, fiindcă are copil acolo.
Intervievator: Dar băiatul credeţi că se mai întoarce?
P4: Nu cred, pentru că şi el are locuinţă acolo. S-a recăsătorit şi el.
Intervievator: Consideraţi că rămân în ţări străine şi nu se vor mai întoarce?
P4: Da.
Intervievator: Există avantaje ale plecării copiilor în străinătate?
P4: Avantajul este că au scăpat de traiul din ţara asta.
Intervievator: Credeţi că le e mai bine acolo decât acasă?
P4: De o mie de ori.
Intervievator: Există lucruri pe care câteodată nu i le spuneţi? De exemplu, starea sănătăţii, anumite certuri?
P4: Da, există.
Intervievator: De ce anume nu le spuneţi aceste lucruri?
P4: Ca să nu-i îngrijorez.
Intervievator: Ce-aţi spus când aţi aflat că fata dumneavoastră se va căsători cu un italian?
P4: Fata şi-a văzut de treaba ei acolo şi s-au îndrăgostit, nu ştiu ce au făcut ei acolo.
Intervievator: Ce părere aţi avut când aţi aflat că are o relaţie cu el?
P4: Pot să zic eu ceva de ei? Asta este… am văzut-o că e gravidă…
Intervievator: Sunteţi de acord cu relaţia lor?
P4: Da, ce să mai fac.
Intervievator: Cuscrii i-aţi cunoscut?
P4: Da.
Intervievator: Când aţi fost în Italia, cum aţi comunicat cu ei?
P4: Tocmai când m-am dus eu a doua oară… adică prima oară când a născut şi a doua oară la botez… Nu cunoşteam limba, nu o știu nici acum… şi traducea fata.
Intervievator: Cu ginerele cum comunicaţi?
P4: Prin semne, mă mai ajută şi fata, mai ştie şi el câteva ceva [în română].
Intervievator: Ce limbă vorbeşte nepotul dumneavoastră de 10 ani?
P4: Pe amândouă.
Intervievator: Cum vorbiţi cu nepotul?
P4: Știe lucrurile esenţiale… la telefon.
Intervievator: Nepotul v-a vizitat în România?
P4: Da, de două ori.
Intervievator: Ce i-a plăcut aici?
P4: Tot, foarte mult i-a plăcut în România.
Intervievator: Au fost şi lucruri care nu i-au plăcut?
P4: Nu, nu au fost. Eram prin parc şi venea la mine şi îmi spunea „Tataie, uite oameni vechi”, nu le spunea pensionari. Au altă cultură.
Intervievator: Care este diferenţa dintre familia din Italia şi familia din România?
P4: Diferă cultura, modul de trăi. Totuşi, avem un avantaj: mâncarea este mult mai bună față de a lor, nu mă omor cu mâncarea italiană. Mănâncă multe paste.
Intervievator: Ce schimbări au apărut în viaţa dumneavoastră după ce au plecat copii în străinătate?
P4: Am avut un accident, mi s-a amputat piciorul.
Intervievator: În afară de acest necaz, cum vi s-a schimbat viaţa?
P4: A rămas la fel. Au plecat ai noştri, au venit ai noştri.
Intervievator: În afară de aparatura medicală, ce vă mai trimite?
P4: Bani.
Intervievator: Deci vă ajută financiar?
P4: Financiar, câteodată. Noi nu prea avem posibilităţi, mai ales la pensia mea.
Intervievator: Sunt activităţi obişnuite pe care vă vine greu să le faceţi? Mă refer la familie.
P4: Da, sunt.
Intervievator: Care anume?
P4: Transportul meu. Îmi era mult mai uşor dacă erau ei să mă mai ajute cu transportul, dar repet, nu am nevoie de nimic de la ei, mă descurc.
Intervievator: V-ar fi plăcut să fie alături de dumneavoastră?
P4: Da şi să vină, mă rog, zi de zi.
Intervievator: Aţi văzut sau aţi auzit de echipamente care să vă facă viaţa mai uşoară?
P4: Da.
Intervievator: Ce fel de echipamente?
P4: Orice care să mă ajute, proteză.
Intervievator: Aş vrea să ne imaginăm că aţi putea avea o maşinărie, ca un fel de robot, care v-ar putea ajuta, să vă facă viaţa mai uşoară, să vă ajute, să vă facă această lipsă a copiilor mai puțin dureroasă. Cum ar arăta el?
P4: Să mă ia în braţe, să pot urca pe scări, să cobor. Să mă ajute la transport, am cărucior, dar este stricat.
Intervievator: Ceea ce ar fi putut să facă copiii dacă erau acasă și ar putea să facă în locul lor acest robot?
P4: Da, da.
Intervievator: Aţi fi de acord cu un asemenea robot dacă s-ar inventa? Să vă cumpere un astfel de robot?
P4: Da, astea sunt nişte lucruri care… dar am tot ce-mi trebuie, am cărucior, am soţie.
Intervievator: Ţinând cont de experienţa copiilor, care sunt plecaţi, care sunt principalele avantaje ale plecării din ţară?
P4: În primul rând, pentru ei. În al doilea rând, sistemul ăsta de la noi nu se compară cu al lor. Se vede şi cu ochiul liber şi cu pandemia, d-aia am zis că băiatul a fost bolnav, dar din câte vorbeşti cu ei, nu prea arată aşa ca la noi. La noi e mult mai rău faţă de ei.
Intervievator: Ce e mult mai rău?
P4: Din orice punct de vedere. Economic, social, politic, tot.
Intervievator: Dar care sunt dezavantajele în ţara în care se află ei acum?
P4: Nu, nu prea au. Cu COVID-ul, au şi ei nişte restricţii ca şi noi. Bineînţeles, au alte capacităţi acolo.
Intervievator: Consideraţi că această distanţă dintre familie este un dezavantaj?
P4: Da, cu COVID-ul nu ne putem vizita, băiatul îmi zice „hai, tată, să te iau de acolo” şi îi zic „cu se mă iei, cu căruţul?”.
Intervievator: Să înţeleg că băiatul ar vrea să vă ia la el în Anglia?
P4: Da, da. Şi fata din Italia vrea să mă ia la ea şi fata cea mică… dar unde să mă duc.
Intervievator: Plănuiţi să mergeţi în vizită la copii?
P4: Sigur că da, dacă e posibil.
Intervievator: Dar v-aţi gândit vreodată serios să vă mutaţi la unul dintre copii?
P4: Nu, nu-mi trebuie.
Intervievator: Aţi discutat şi cu ei despre asta?
P4: Da, ştiu.
Intervievator: Și ei ce v-au spus?
P4: Ei o ţin pe-a lor, eu pe a mea.
Intervievator: Credeţi că fiul sau fiica dumneavoastră vor reveni în România?
P4: În niciun caz, nu să stea aici.
Intervievator: Ce credeţi că ar trebui să se întâmple ca ei să se întoarcă definitiv în România?
P4: Nu ştiu, să se ducă şi ăştia, Iohannis, Iliescu… poate or veni.
Intervievator: Credeţi că dacă s-ar schimba viaţa în România, de exemplu, salariul, s-ar întoarce?
P4: Vă repet, în niciun caz… au acolo cuibul lor, cum să zic, şi-au făcut deja viaţa acolo, au case, mă rog, treaba lor.
Intervievator: Cum credeţi că va fi peste 5 ani, ce se va schimba pentru fiul şi fiica dumneavoastră?
P4: Pentru ei, nu se schimbă nimic, au îmbătrânit, altceva ce să se schimbe?
Intervievator: Dar pentru dumneavoastră, credeţi că se va schimba ceva în următorii 5 ani?
P4: Da, să dau colţu’…
Intervievator: V-aş ruga să vă imaginaţi că tot ceea ce mi-aţi spus dumneavoastră până acum în acest interviu este ca o carte scrisă şi în momentul acesta aş vrea să facem coperta acestei cărţi. Cum ar arăta?
P4: O viaţă uitată, fără copii…
Intervievator: Puteţi să vă imaginaţi că în această carte este o fotografie care arată relaţia dumneavoastră cu cei doi copii plecaţi în străinătate. Cum arată această fotografie?
P4: Exact cum este acum, eu fără un picior şi ei care nu pot veni în ţară, asta e…
Parent Interview P4
Interviewer: Please tell me your age.
P4: 64 years old.
Interviewer: How many of your children have gone abroad?
P4: 2.
Interviewer: And what country are they in?
P4: My eldest daughter is in Italy near Cesena and my son is in London.
Interviewer: How long have your children been away?
P4: Since after 2008, something like that, 2008. 11 or 12 years.
Interviewer: Do you have any other children left in the country?
P4: Yes, I have one.
Interviewer: Who do you live with?
P4: With my wife, that’s all. My daughter is married.
Interviewer: What is her name and how old is your eldest daughter in Italy?
P4: P. [daughter’s name is mentioned] and she is 42 years old, born in 1978.
Interviewer: Do you have a picture of your daughter that you look at frequently? Around the house, for example.
P4: Of course.
Interviewer: And where do you keep this photo?
P4: Where I can see it.
Interviewer: Before she left for Italy, were you living together?
P4: Yes.
Interviewer: Was your daughter married? Did she have children?
P4: No, no.
Interviewer: What did she do when she was in the country?
P4: Since I was a professional electrician, she worked at Electrica, in the intervention department, at the call center.
Interviewer: How often did you see your daughter? And what would you do? What would you talk about? What was your family life like when she was in the country?
P4: It was good, very good. We helped each other, money didn’t make any difference for us, if she asked me for it, I gave it to her, she had her own money.
Interviewer: What year did your daughter leave the country?
P4: In 2008.
Interviewer: And why did she leave?
P4: She was simply about to get fired, she had one foot out the door. And since she had a friend in Italy, she told her to go to her in Italy. Of course, she told me and my wife as well.
Interviewer: When you found out she was leaving, how did you react? What did you do? Did you approve?
P4: Yes, the times were more difficult, I didn’t interfere with her decision, didn’t insist. I regretted it, she was a young girl. It is what it is…
Interviewer: How come the two children went to different places? Why didn’t your son follow your daughter?
P4: The boy was in the military, it’s a bit more complicated… and he wasn’t too pleased, but fate… He went there for a girl more than anything, love brought him there.
Interviewer: You didn’t like that the boy left the country or that he left for another country?
P4: I didn’t like that he left the country.
Interviewer: Why didn’t you like it? Was it better here?
P4: I didn’t like it, because he had a very good job. He was in the military. And I didn’t like this love of his.
Interviewer: Who do you keep in touch with more, the girl or the boy?
P4: With both.
Interviewer: And what kind of relationship do you have with your children? Are you close? Do you talk often?
P4: I have a very close relationship with them, I was, let’s say, a good parent.
Interviewer: What kind of relationship do you have with the girl who stayed in the country?
P4: Very good, she remained our successor.
Interviewer: Do you have other relatives nearby?
P4: I have one of my mother’s sisters, but very far away.
Interviewer: And how do you get along with her?
P4: With her and with everyone, very well.
Interviewer: Do your relatives or the girl who stayed at home help you in any way?
P4: The older ones, I never expected anything from the young one, but the older ones help me with a kind word, with a gift, with money.
Interviewer: How often do you talk to your children abroad?
P4: Daily.
Interviewer: So, you don’t just talk when there are certain events or when you have a problem.
P4: No, no. They came home, in Romania, during the pandemic.
Interviewer: How do you communicate with them?
P4: By phone, video, via WhatsApp.
Interviewer: What kind of phone do you have?
P4: Yes, I have a smartphone.
Interviewer: Did you have to learn how to use this equipment that you were not used to?
P4: Yes, yes. My wife, mostly, because I have some difficulty moving around, well, I have an amputated leg.
Interviewer: What difficulties did you encounter when you learned to use this high-performance phone?
P4: Well, I’m much more familiar with it, since I went to a computer technical school, but my wife got used to it along the way.
Interviewer: Who taught you to use them?
P4: Our younger daughter, the one who stayed home.
Interviewer: Who calls first, you or the children?
P4: My children call me, but if I need to, I call them, too. Usually, the children call me.
Interviewer: In what situations do you call?
P4: When it seems to me I haven’t heard from them in a while. For example, the boy who is in London didn’t call me for two days because he had COVID and I called him because I was worried and didn’t know what was happening.
Interviewer: Do you wish you talked to your children more or less often?
P4: No, the way things are is fine. They have their own home, the older one also has a 10-year-old boy. It’s a love story between a Roman and a Dacian, since my eldest daughter is married to an Italian. I’ve visited them a couple of times.
Interviewer: What do you usually talk about when you call? For example, your last discussion.
P4: The pandemic… this damn pandemic all over the globe. For instance, she wants to come to the country, but she can’t because of the pandemic, it is what it is…
Interviewer: Does she want to visit the country or settle here?
P4: To visit. The Italians came twice…
Interviewer: Are you up to date with their daily affairs?
P4: Sure. Every day, I even know what they eat.
Interviewer: Do they ask you to do things for them or send them anything?
P4: No, they never ask me for anything and I never send them anything.
Interviewer: But do they ask you if you want them to send you anything from there? Or do you ask them for anything?
P4: Yes, yes, things you don’t find in Romania. But they know what we need: a lot of health.
Interviewer: What do they send you from there?
P4: Medical stuff, mostly. For example, a blood pressure monitor, a glucose monitor… medical stuff, because my Italian son-in-law is a health professional.
Interviewer: Are there things you feel you can’t say? That you can’t discuss with your children abroad?
P4: No, no.
Interviewer: But have you ever felt that if they were at home you could talk to them differently?
P4: Anything, anything. The distance doesn’t make any difference, because, well, what would I have to talk to them about…
Interviewer: Do your children still come to the country?
P4: Since the pandemic started, they haven’t.
Interviewer: But how often did they come before?
P4: Every summer.
Interviewer: The last time they came to the country, what did you do?
P4: We walked, they also went on trips around the country, since they brought my grandson as well…
Interviewer: Did you spend time with your family?
P4: Sure, we spent time together.
Interviewer: Have you ever been to Italy to see your daughter?
P4: Yes, twice.
Interviewer: And what impressed you there in particular?
P4: The difference between Romania and Italy. Specifically, daily life. I visited Belgium once in the 90s and saw the difference between communism and capitalism.
Interviewer: Can you describe to me the first day you arrived in Italy?
P4: Yes, I arrived by plane and went to their house, that was when I saw the way they lived.
Interviewer: When you returned to the country, after seeing this difference between Romania and Italy, how did you feel?
P4: I felt it was still better at home.
Interviewer: But the fact you came back and left the girl there, how did that make you feel?
P4: It was a little harder… oh well… it passed.
Interviewer: What do you know about your daughter’s home? Can you describe it to me?
P4: The first time I went to her, they had a brand new apartment. It had three rooms, but she didn’t want to stay there and went to his parents because they had a bigger house and they gave it to them. In Romania, who gives you things?
Interviewer: Do they live with his parents now or do they live alone?
P4: They live with his parents. They are old, old, and they kind of leave everything there to them.
Interviewer: What is your daughter doing now in Italy?
P4: At a slaughterhouse.
Interviewer: Does she tell you what she does at work?
P4: Yes, it was a bit hard at first, but she got used to it.
Interviewer: Has your daughter left for good?
P4: Yes, she left for good, because she has a child there.
Interviewer: But do you think the boy is coming back?
P4: I don’t think so, because he also lives there. He remarried, too.
Interviewer: Do you think they will remain abroad and never return?
P4: Yes.
Interviewer: Are there any advantages to your children leaving abroad?
P4: The advantage is that they got rid of life in this country.
Interviewer: Do you think they are better off there than at home?
P4: A thousand times better.
Interviewer: Are there things you sometimes don’t tell them? For example, about your health, certain quarrels?
P4: Yes, there are.
Interviewer: Why don’t you tell them these things?
P4: So they don’t worry.
Interviewer: What did you say when you found out that your daughter was going to marry an Italian?
P4: The girl was minding her job there and they fell in love, I don’t know what they did there.
Interviewer: What did you think when you found out she was in a relationship with him?
P4: What was there to say? It is what it is… I saw that she was pregnant…
Interviewer: Do you approve of their relationship?
P4: Yes, what else can I do?
Interviewer: Have you met your in-laws?
P4: Yes.
Interviewer: When you were in Italy, how did you communicate with them?
P4: When I went there the second time… that is, the first time she gave birth and the second time at the baptism… I didn’t speak the language, I still don’t speak it… and the girl translated.
Interviewer: How do you communicate with your son-in-law?
P4: Through signs, the girl also helps me, he also knows a few words [in Romanian].
Interviewer: What language does your 10-year-old grandson speak?
P4: Both.
Interviewer: How do you talk to your grandson?
P4: He knows the basics… on the phone.
Interviewer: Has your grandson visited you in Romania?
P4: Yes, twice.
Interviewer: What did he like here?
P4: Everything, he liked Romania a lot.
Interviewer: Were there any things he didn’t like?
P4: No, there weren’t. I was in the park and he would come to me and say, “Look Grandpa, senior people,” he wouldn’t call them retirees. They have a different culture.
Interviewer: What is the difference between a family in Italy and a family in Romania?
P4: They have a different culture, a different way of life. We do have an advantage, though: our food is much better than theirs, I’m not crazy about Italian food. They eat lots of pasta.
Interviewer: What changed in your life after your children went abroad?
P4: I had an accident, my leg was amputated.
Interviewer: Apart from this misfortune, how did your life change?
P4: It stayed the same. Ours left, ours came.
Interviewer: Apart from medical equipment, what else does she send you?
P4: Money.
Interviewer: So, she helps you financially?
P4: Financially, sometimes. We don’t have a lot of money, especially with my pension.
Interviewer: Are there common activities that you find difficult to do? I mean in the family.
P4: Yes, there are.
Interviewer: Which ones?
P4: My movement. It would be much easier for me if they were here to help me move around, but again, I don’t need anything from them, I can handle myself.
Interviewer: Do you wish they were with you?
P4: Yes, and for them to come by, well, every day.
Interviewer: Have you seen or heard of equipment to make your life easier?
P4: Yes.
Interviewer: What kind of equipment?
P4: Anything to help me, a prosthesis.
Interviewer: I would like us to imagine that you could have a machine, a kind of robot, that could help you, make your life easier, help you, make the absence of your children less painful. What would it look like?
P4: It should be able to lift me, carry me up and down the stairs. To help me move around, I have a wheelchair, but it’s broken.
Interviewer: What the children could have done if they were at home and this robot could do in their place?
P4: Yes, yes.
Interviewer: Would you approve of such a robot if it were invented? If they were to buy you one?
P4: Yes, these are things that… but I have everything I need, I have a wheelchair, I have my wife.
Interviewer: Considering the experience of your children, who have left, what are the main advantages of leaving the country?
P4: First of all, it’s advantageous for them. Second of all, this system of ours doesn’t compare with theirs. It’s plain to see with the pandemic as well, that’s why I said that the boy was sick, but from what I gather from them, it’s quite different there. It’s much worse here.
Interviewer: What’s so much worse?
P4: From any point of view. Economically, socially, politically, in every way.
Interviewer: But what are the disadvantages in the country they live in now?
P4: No, there aren’t many. With COVID, they have some restrictions, same as us. Of course, they have other conditions there.
Interviewer: Do you think this distance between families to be a disadvantage?
P4: Yes, we can’t visit with COVID, the boy says, “come on, Dad, let me take you away from there” and I say, “take me how, in a wheelchair?”.
Interviewer: So, I gather that the boy would like to bring you to England with him?
P4: Yes, yes. And my daughter wants to bring me to Italy and also my younger daughter… but how could I go?
Interviewer: Are you planning to visit your children?
P4: Of course, if possible.
Interviewer: But have you ever seriously considered moving away with one of the children?
P4: No, I don’t need it.
Interviewer: Have you talked to them about that?
P4: Yes, they know.
Interviewer: And what did they tell you?
P4: They have their opinion, I have mine.
Interviewer: Do you think your son or your daughter will return to Romania?
P4: Under no circumstances, not to stay here.
Interviewer: What do you think should happen for them to return to Romania for good?
P4: I don’t know, if Iohannis, Iliescu, these ones go away… maybe they will come.
Interviewer: Do you think that if life in Romania changed, for example, if the salary changed, they would return?
P4: Again, there’s no way… they have their nest there, let’s say, they have already made a living there, they have houses, anyway, their own life.
Interviewer: What do you think things will be like in 5 years, what will change for your son and daughter?
P4: For them, nothing changes, they have aged, what else could change?
Interviewer: But do you think anything will change for you in the next 5 years?
P4: Yes, I’ll kick the bucket…
Interviewer: I would like you to imagine that everything you have told me so far in this interview is like a written book and right now, I would like us to make the cover of this book. What would it look like?
P4: A forgotten life without children…
Interviewer: Imagine that in this book there is a photo showing your relationship with the two children who went abroad. What does this photo look like?
P4: Exactly as it is now, me without a leg and them unable to come to the country, it is what it is…
