Interview: I didn’t cry then, but I did later / Interviu: În acel moment nu am plâns, ci după

Interviu emigrant M8

• Identificare

Intervievator: Vârsta dvs.? 

M8: 36.

Intervievator: Țara de rezidență?

M8: Franța.

Intervievator: De cât timp ești plecat? 

M8: De 10 ani. Anul acesta, fix.

Intervievator: Câți părinți mai ai rămași în țară și ce vârstă are?

M8: 1,67 de ani.

• Viața în România și motivul plecării

Intervievator: Cum era viața în România înainte de plecare?

M8: Era tinerească. Era bine într-un fel, era liber, era mai pus la punct. 

M8: Era bine în afara faptului că încercai să faci chestii și nu ieșeau din cauza birocrației și inconştienţei.

Intervievator: Când spui că era greu aici din cauza birocrației și a inconștienței la ce te referi mai exact?

M8: La faptul că pe vremea aceea încercam să fac ceva pe cont propriu, nu ca salariat şi nu a ieşit.

Intervievator: Adică încercai să devii antreprenor, nu? Să faci o firmă sau un proiect?

M8: Da, să fac o asociație de animaţie, să lucrez pentru asociaţie.

Intervievator: Erai angajat la momentul acela, înainte să pleci din țară?

M8: Nu. Mă ocupam numai de asociație.

Intervievator: Și când vorbim de animație ne referim la ce înseamnă aceasta?

M8: Tot ce înseamnă activităţi extrașcolare cu copii şi adolescenţi.

Intervievator: Cum era situația ta financiară la acea dată? De ce voiai să faci această asociație? Pasiune sau voiai să te lansezi în acest business?

M8: Nu, pasiune și să continui ce am învăţat să fac şi ceea ce-mi plăcea să fac.

Intervievator: Cum stăteai financiar înainte să pleci din ţară?

M8: Rău! Adică mă ocupam numai de asociație, lucrasem la București înainte, îmi dădusem demisia cu un an înainte ca să mă ocup numai de asociație. Eram acasă la părinți, chiria nu exista, mâncare pe banii părinților și lucram pentru asociație. Lucram la liceul Pedagogic. 4 luni am înlocuit un profesor de pedagogie deci primisem un salariu derizoriu.

Intervievator: Ca suplinitor nu, profesor suplinitor!

M8: Da, ceva de genul ăsta. Nici nu mai știu cum a fost. Și după aceea făceam acţiuni comerciale din care nu ieşeau foarte mulţi bani. A fost o și a fost o experiență de viață. Am fost la mare şi am făcut tatuaje temporare, animație cu evenimente…

Intervievator: Cum era atmosferă de familie atunci?

M8: Era ok. Ai mei s-au înţeles tot timpul, nu erau tensiuni în mod particular. Ai mei au avut o problemă cu banii. Cadre didactice amândoi, fără prea mulţi bani, mama mea încă nu ieşise la pensie. În 2006 sau 2007 a fost diagnosticată cu Parkinson. Era ok acasă.

Intervievator: Locuiai cu ei în acea perioadă? Ce făceați când stăteaţi împreună.? Cum vă petreceți timpul?

M8: În timpul săptămânii amândoi erau la scoală, seara stăteam de vorbă. În weekend petreceam mai mult timp, veneau rude, stăteam de vorbă şi ne jucăm jocuri de societate, lucram în curte. Cam atât.

Intervievator: Spuneai că nici situația financiară a părinților nu era una extraordinară. Vă descurcați cu banii? Era nevoie să îi ajuți tu, adică îi ajuta financiar sau mai mult te ajutau ei pe tine. Care era situația?

M8: Nu, întotdeauna m-au ajutat ai mei cu bani. La facultate îmi trimiteau şi pachete cu mâncare.

Intervievator: Când stăteai acasă tu îi ajutai în vreun fel? Tu cu ce îi ajutai?

M8: Eram la bucătărie, pregăteam împreună mâncarea. Fiecare se ocupa cu ceva, cumpărături, curăţenie, reparaţii…

Intervievator: Cum te-ai hotărât să pleci din România? Cum ai luat decizia?

M8: Am mai fost plecat în Franța de când am început facultatea în 2003. În vara lui 2006 am fost animator pentru copii. Prietenii mei francezi m-au invitat. Am făcut şi cursuri de animator la o tabără în Guineea franceză unde lucram cu persoane cu dizabilităţi. 

Intervievator: La Primăria Versailles eşti angajat de 9 ani!

M8: De 3 ani sunt director la un centru de educație extrașcolară.

Intervievator: Felicitări!

M8: Nu s-a schimbat nimic, doar titlul!

Intervievator: Am înțeles dar, e ceva să fii român în Franța director! Mai sunt cazuri acolo?

M8: Am o colegă care face acest curs. În 9 ani am cunoscut români care acum sunt medici!

Intervievator: Ce au spus părinții tăi în momentul în care le-ai spus că vrei să pleci în străinătate? Au fost de acord sau au încercat să îți schimbe părerea?

M8: Nu, tatăl meu chiar s-a bucurat. El a avut o viziune ceva mai diferită pentru educația mea. Din această cauză am fost la un liceu pedagogic cu secție animator. Prima promoţie din România. Dintotdeauna a văzut plecatul în străinătate ca o oportunitate. Mama mea a fost puţin mai reticentă, fiind învăţătoare, timp de 30 şi ceva de ani. În principiu au fost de acord. Cu normalul strângerii de inimă, cu ce ai să faci, e o lume nouă unde cunoşti puţine persoane.

Intervievator: Și ai vrut să rămâi doi ani. Ce s-a schimbat?

M8: Mi-a plăcut, am găsit ceva ce nu pot să fac în ţară. Nu e vorba să fii animator, am statut de funcţionar public. Era vorba de carieră. Aici mi-am cunoscut şi soţia actuală. Ideea era să plec 2 ani de zile ca să plătesc datoriile pe care le aveam în ţară. Urma să strâng bani ca să finanţez ce am început în România, adică treaba cu asociaţia. Lucru pe care l-am şi făcut. Am găsit mai multe asociaţii care au făcut proiecte cu liceul Pedagogic şi Şcoala nr. 6 unde făceau schimb de experienţă. Grupuri de francezi veneau în România şi invers, iar la un moment dat nu am avut cum să continui, fiecare a luat-o pe drumul lui.

• Adaptarea în țara gazdă

Intervievator: Când ai plecat ce știai despre Franța?

M8: Ştiam țara, am fost un an, adunat, înainte.

Intervievator: Atunci hai să revenim puțin mai în trecut, prima dată când ai fost în Franţa, ce ştiai că te aşteaptă acolo?

M8: Nimic, nu știam nimic în afară de ce m-au învăţat prietenii francezi. Aveam totuși un discurs, dar nu e chiar chiar că România. E mai curat și mai civilizat, Oameni sunt mult mai deschişi la minte. Prima și prima dată eram bucuros. La 20 de ani nu știam franceză. A fost fain, nu mă așteptam să-mi fac prieteni. Voiam să sărut o franțuzoaică şi să beau și altceva decât ce se bea în România. Eram bucuros totuşi că am reușit să plec din țară. Cred că pentru generația noastră a fost ideea de a ieși în străinătate și de a vedea cum e, a fost o experiența. Adică prima oară când am venit în Franța, am coborât din autocar, m-a luat un prieten. După am urcat într-un tren și am nimerit într-un loc unde erau persoane pe care nu le cunoșteam, jumătate din ei nu mă înțelegeau, că o să fac cursurile de animator și am stat 10 zile acolo. După, o lună și jumătate am stat pe la periferia Parisului, plecăm dimineața și mă întorceam seara. 

Intervievator: Ce impresie v-a lăsat primul impact cu Franța?

M8: E mai curat decât în România, oameni deschiși, cu lucruri noi. Prima dată aveam două idei: să vizitez cât mai mult din Paris. Tot ce știam era că există muzee și locuri istorice și pot să îmi iau un calculator ieftin de la chinezi. Era o stradă în Paris pe vremea aia numai cu magazine de chinezi care vindeau componente electronice.

Nu erau neapărat mai ieftine decât erau la noi.

Intervievator: Au fost situații în care unele lucruri au fost mai rău decât te așteptai?

M8: Nu. Nu. Chiar, stând de vorbă cu un prieten care s-a mutat aici cu toată familia, el s-a angajat prima dată la LIDL, punea marfă pe rafturi. În România, având două firme, nevasta la Ministerul Telecomunicației, a ajuns să pună marfă pe rafturi. E mai simplă și mai liniştită viața decât în ţară. Presupun că știa mai mult decât mine.

Intervievator: Când spui mai liniștită sau mai molcomă te referi la ce mai exact?

M8: Nu te agiţi. Adică, e foarte rar când te agiți şi te loveşti de o birocrație stupidă cum e peste tot, adică am ajuns la concluzia asta. Birocrație există peste tot. Singura diferență între aici și România e că aici măcar sunt oameni care sunt competenți pe postul pe care îl au și nu e corupție pe față. Adică, făcând o comparație, când am încercat cu o asociație să propun proiecte în dreapta și stânga, chiar nu mi s-a pus întrebarea: „dar mie ce-mi iese?”. Aici nu auzi întrebarea asta, adică, nici măcar un iz de “Mie ce îmi iese”?

Intervievator: Au fost situații în care unele lucruri au fost mai rău decât vă așteptați? Ce anume?

M8: Dacă ai pus întrebarea da, într-adevăr a fost greu la un moment dat. Adică, asta era situația. Eu, ajungând aici în 2010, România şi Bulgaria nu erau în libera circulaţie a cetăţenilor cu Schengen şi încă mai trebuiau acte până în 2014, când s-a ridicat restricţia asta. Şi trebuiau acte. Se numeşte aici Carte de Sejour care se lua de la Prefectură. Trebuie semnat un contract, angajatorul trebuie să plătească o taxă, trebuie să arate că nu a găsit francez care să facă munca pe care o faci tu. Asta nu a fost o problemă. De la Primărie mi-a dat tot ce trebuia. La prefectură era o coadă și o doamnă care a sărit la ceartă puţin. Dvs. nu aveţi acte, că nu se poate, că trebuie să lucraţi şi a fost o discuţie puţin aiurea. Doamnă, cum, dacă angajatorul trebuie să plătească pentru mine şi eu încă nu lucrez, cum aş putea? Făcând paralelă România – Franța la birocrație, tot așa se traduce, cu tot felul de proceduri și legi care nu sunt cunoscute sau nu sunt aplicate și presupun că ea avea dreptate. Cu toate că, într-adevăr, primăria nici măcar nu avea dreptul să mă angajeze pe mine. Înainte să facem toate demersurile astea. Vezi, sunt niște lucruri, având în vedere că eram în Uniune. Nu-i nicio problemă. Lucrez oriunde numai că, pentru noi, că România și Bulgaria, aveai nevoie de acte dar nu știau cum nu știam nici eu. Era și treaba asta. 

Intervievator: Te-ai simțit vreodată discriminat?

M8: Nu.

Intervievator: Au fost vreodată perioade în care a trebuit să faceți munci sub nivelul dumneavoastră de calificare?

M8: Nu

Intervievator: Cum te descurci acum ca vorbitor de limba franceză?

M8: Fluent, cu câteva greșeli care sunt perpetuate și presupun că o să fie în continuare pentru că mecanic traduc din româna în franceza sau vorbesc cu greșeli pe care nimeni nu mi le-a corectat niciodată.

Intervievator: Mai ai legături și cu alți români care trăiesc acolo? 

M8: Da.

Intervievator: Ce fel de legături de prietenie? Rudenie?

M8: Nu. Prietenie. De fapt e o colegă. E o colegă care e româncă și lucrează tot la primărie din Versailles. Ne întâlnim cu un cadru profesional și atunci vorbim și franceză. Am cunoscut un copil care venea la centru la noi, mama era româncă și am intrat într-o, nu pot să spun prietenie, o relaţie de cunoștință: „Bună! Ce faci?”. E singură aici în Spania și i-am cunoscut fratele care a venit acum 3 ani în Franța. Da, e o relație mai prietenească. Am stat mult de vorbă despre cum este situaţia în România și în Franța a mai lucrat numai cu copii cu școlarizare şi cu alte detalii. Adică, el ajungând aici, în mod normal a trebuit să văd cum merg lucrurile. Şi pot că suntem prieteni.

Intervievator:. Ce te-a determinat să rămâi atât de mult?

M8: Viaţa. Munca a fost la început adică într-adevăr chiar îmi plăcea. Chiar am nimerit la Versailles într-un mediu de munca foarte „fun”. Mi s-a permis să fac cam ce am vrut de la bun început și încă mi se permite și după asta și viața de familie și soția.

Intervievator: Adică ai întâlnit soția acolo și asta te-a determinat să rămâi acolo?

M8: Da.

Intervievator: Ai putea spune acum că ești acomodat cu locul în care trăiești?

M8: Da. M-am acomodat de la bun început. Ajungând aici şi cunoscând deja persoane cu care am întreținut relații de prietenie strânse a fost totuși altfel. De la bun început m-am acomodat adică nu au fost probleme foarte mari în legătură cu asta. De scris era mai complicat iar de vorbit… Te Înțelegi adică ca și roman aici reuşeşti să te înțelegi sunt străini care… Vorbesc spre exemplu de asiatici care totuși menţin un accent destul de pronunțat și vorbesc cu dificultate și înțeleg cu dificultate dar ca şi roman e ok.

Intervievator: Dacă ar fi acum să dăm timpul înapoi și să fii în ziua în care ai luat decizia să pleci, ai mai sau ai face altfel?

M8: Nici nu ştiu. Cred că pe parcurs aş fi făcut lucrurile altfel. Cred că de plecat aş fi plecat. Am plecat pentru bani în mare măsură. Dar nu am plecat pentru bani ca să-mi iau Audi în ţara sau ca să-mi fac casă. Am plecat pentru o idee. Pentru ce voiam eu să fac. Deci cred că aş fi plecat.

• Familia multi-etnică

Intervievator: Spui că soția ta este franțuzoaică. I-ai cunoscut familia?

M8: Da

Intervievator: Cum te-ai acomodat cu obiceiurile din familia ei și ce e diferit față de familia românească?

M8: Locul de trăit, felul în care se strâng la masă, la aperitiv, la chestii de genul ăsta. Asta e mai diferit, adică eu foarte rar cu ai mei în țară ne strângeam, spre exemplu, să mâncăm cu toții în afara zilelor de Paști, Crăciun, ocazii speciale. Asta vorbesc când eram eu copil și când eram la liceu ca după aia ne-am strâns la începutul vieții de adult. Ne strângeam la grătar în fiecare weekend cu toţii şi discutăm. Familia franceză se strânge să mănânce împreună în fiecare seară. Familia franceză nu este una religioasă. Ei sărbătoresc Crăciunul pe 24 decembrie, se bea cum se bea la noi, se rade cum se râde şi la noi… E la fel.

Intervievator: Ce au spus când am auzit că faţa lor se va mărita cu un român?

M8: Prima chestie pe care au spus-o a fost: “Să nu fumezi în casă!”

Intervievator: Că tu ești fumător…

M8: Exact.

Intervievator: Vorbeai limba franceză fluent când i-ai cunoscut? Nu au fost probleme de comunicare?

M8: Nu.

Intervievator: Socrii tăi au fost vreodată în România să o întâlnească pe mama ta?

M8: Nu. Au venit ai mei în Franţa.

Intervievator: Şi cum s-au înțeles? Cum au comunicat?

M8: Maică-mea mai vorbește puţin franceză deci a fost o discuție cordială. Tatăl meu mai puţin. Din punctul ăsta de vedere nu pot să spun că au fost discuții lungi şi interminabile. Aveți și o fată de treabă, aveţi un băiat de treabă…

• Relația cu familia (mai ales părinții)

Intervievator: Ce persoane mai apropiate gen rude mai ai în România?

M8: Pe toată lumea: mătuşi, unchi. 

Intervievator: Dar mai aproape de mama ta mai e cineva? Cu cine stă mama ta acum?

M8: Acum stă cu două doamne care e una ziua care se ocupă de ea şi e una noaptea. De vreo câteva luni. Înainte era o singură femeie și înainte nu era nimeni și se ocupa o soră de-a ei, mătușa.

Intervievator: Trimiți bani acasă?

M8: Nu. Am mai trimis, dar acum nu. Nu are nevoie. Dacă ar fi nevoie îi trimit.

Intervievator: Pachet de cadouri trimiţi?

M8: Da, de sărbători.

Intervievator: Şi ce conțin aceste pachete? Ce trimiţi?

M8: Ciocolată și brânză. De genul ăsta. Mâncare, deserturi. Haine nu foarte multe că ştiu că nu le poartă. Le pune deoparte. Cam atât. Nimic în mod special și chestii tradiționale de aici care nu se găsesc în ţară şi ştiu că i-ar face plăcere.

Intervievator: Dar de primit, primești pachete din țară?

M8: Da, mi-a mai trimis. Lucruri românești care nu se găsesc aici. De mâncare în principiu.

Intervievator: Cum ar fi zacuscă, nu?

Intervievator: Șuncă, țuică, zacusca, sarmale. Şuncă mai puţin că ne îngrăşăm. Cârnaţi, covrigi, mulţi covrigi, murături. Cam de-astea.

• Comunicarea cu părinții rămași acasă

Intervievator: Cat de des vorbești cu cei de acasă?

M8: Păi cu maică-mea o dată la două zile. Cu ceilalţi din când în când. Spre exemplu am o colegă cu care nu am mai vorbit de vreo 6 ani.

Intervievator: Te suna că are să îți dea vești ceva important sau pur și simplu să comunicați?

M8: Nu. O sun eu.

Intervievator: Și cum comunicați. Telefon, WhatsApp, Skype? Ce folosiți? Facebook?

M8: WhatsApp.

Intervievator: Au fost situații în care ai avut nevoie să iei legătura cu ea și nu ai putut?

M8: Da.

Intervievator: Poţi să-mi povestești o situație? Ce s-a întâmplat?

M8: Păi, având Parkinson nici nu ştiu ce nivel de Parkinson este, dar e destul de avansat. În momentul în care nu îşi ia pastilele nu mai poate să se miște. Deci rămâne pur şi simplu blocată. Şi a fost o perioadă când nu putea să stea cineva cu ea în weekend. Era o femeie care venea dar nu în weekend. Şi rămânând blocată nu putea să răspundă la telefon. A rămas şi blocată în casă pentru că a lăsat cheia în uşă şi persoanele care aveau cheie nu puteau să intre în casă. Și în situaţiile astea am sunat un unchi care stă mai aproape, un prieten şi au intrat pe geamul de la baie. S-a întâmplat de mai multe ori. E și avantajul că am instalat nişte camere de luat vederi după ce a murit tatăl meu și măcar știu unde e. Adică, dacă e în casă știu pentru că înregistrează camera și știu cine a venit, la ce oră și cum. Dacă nu e în casă mă uit unde ar putea să mai fie… Este acest avantaj al noilor tehnologii. Dacă nu ar fi existat, era mult mai complicat. Intri în panică pentru că nu îţi răspunde şi orice se poate întâmpla. 

Intervievator: Mamei tale i-a fost dificil să se învețe cu tehnologia, cu un smartphone?

M8: Da, e complicat, la nivelul la care ea nu ştie să mă sune, ci doar să răspundă.

Intervievator: Are dificultăți să înțeleg. Mai folosește și în alt scop telefonul în afară de a vorbi cu tine?

M8: Nu, doar atât. Are două (telefoane): unul vechi cu butoane, pe care ştie să îl folosească şi un smartphone, pe care îl foloseşte doar pentru WhatsApp, numai ca să vorbească cu mine.

Intervievator: Cine a învăţat-o să folosească smartphone-ul pentru WhatsApp?

M8: Eu i-am arătat.

Intervievator: Deci când ai venit acasă ai învăţat-o şi i-ai lăsat telefonul. Ai putea presupune că le știi cam pe toate că vorbiţi destul de des.

M8: Îţi dai seama că nu mi le spune pe toate, dar da.

Intervievator: Despre ce anume se plânge mama ta? Ce plângeri are?

M8: Sănătatea! Faptul că o dor picioarele foarte rău. Şi înainte să fie femeile care se ocupau de ea, singurătatea.

Intervievator: Ce crezi că îi lipsește acum cel mai mult mamei tale?

M8: O liniște; în afară de o sănătate bună, o liniște interioară. Faptul că lucrezi 35 de ani în sistemul educațional și că după te lupţi ca să ai o pensie corectă și ca să poţi să plăteşti tot ce e de plătit.

Intervievator: Deci o împăcare!

M8: Da! O împăcare! Şi să fiu şi eu acolo. Sunt sigur! Chiar dacă nu spune sunt sigur că şi asta lipseşte!

Intervievator: Ți s-a întâmplat vreodată să discuți în contradictoriu cu ea atunci când erai plecat, nu acasă, la telefon?

M8: Da!

Intervievator: Cam care sunt subiectele pe care discutați în contradictoriu?

M8: „Du-te la doctor!” Nu vrea. Nu sunt subiecte foarte aprige. Sunt lucruri pe care ar trebui să le facă la vârsta ei şi nu le face și eu aş vrea să le facă. Înainte să fie persoanele care se ocupată de ea și asta “Trebuie să găsim pe cineva că singur nu se mai poate.” Lucruri de genul.

Intervievator: Dacă ai putea să-i oferi mamei tale acasă un obiect care să-i facă viața mai ușoară, mai plăcută, mai puțin singuratică care ar fi acest obiect? La ce te-ai gândi?

M8: I-am luat un sistem de masaj pentru picioare.

Intervievator: Vreau să facem un exercițiu de imaginație și să ne imaginăm un obiect, o mașinărie, ca un fel de robot care la momentul actual nu există, dar care ar avea însușirile necesare pentru a satisface nevoile mamei tale. Cum crezi că ar arăta acest obiect imaginar? Și ce ar face el? 

M8: Un robot… să fie aparență umanoida, ăn puf, molton… Nu ştiu cum, puternic. Adică să poată să o ridice când a picat pe jos că s-a mai întâmplat. Să degaje căldură. Şi cam atât.

Intervievator: Ce ar trebui să facă?

M8: Să fie uman, să vorbească frumos, să aibă o anumită formă de empatie, să o facă să râdă, de ce nu? Şi cred că e de ajuns.

• Percepția asupra vieții celor rămași acasă

Intervievator: Cât de des mergeai acasă înainte de pandemie? Sau dacă s-a schimbat ceva pe pandemie?

M8: În marea majoritate a timpului o dată pe an. De Crăciun, de Paște. Au fost ani în care am mers şi de două ori.

Intervievator: Dar anul trecut, în pandemie, s-a schimbat ceva? Ai venit acasă?

M8: Da! Am fost!

Intervievator: Deci, teoretic putem spune că nu s-a schimbat nimic.

M8: Nu!

Intervievator: Când vii acasă, de exemplu ultima oară când ai venit acasă cât ai stat și cum a fost?

M8: Am stat două săptămâni. A fost ok.

Intervievator: Ok ce înseamnă?

M8: Ca de obicei. Am stat de vorbă, am mai făcut curat acasă, am făcut trierea lucrurilor de care nu mai aveam nevoie într-o magazie, cu călătorii… Am fost la Monteoru, cu unchii, o zi.

Intervievator: Mama ta o duce mai bine sau mai rău decât atunci când erai acasă?

M8: Așa şi aşa. Adică mai rău pentru că boala a avansat și sunt multe lucruri pe care nu putea să le mai facă, adică anduranţa fizică nu mai era la fel; dar mai bine pentru că are ajutor. Sunt persoanele care o ajută: mătuşă…

Intervievator: Înainte nu ajutau?

M8: Nu e la fel, față de înainte să moară tatăl meu în 2017. Atunci era el care o ajuta, dar restul persoanelor, ştiind că e cineva, nu veneau chiar în fiecare zi. Nu e vorba de obligaţie, depinde de persoană. Atunci când ştii că e singură, treci pragul. Fizic vorbind, da, e mai rău, pentru că boala a avansat, dar şi din punct de vedere psihologic, pentru că e singură. Chiar dacă este lume care vine, sunt două persoane străine, iar cele cunoscute nu vin tot timpul. Din punct de vedere financiar, sta mai bine.

Intervievator: Cum își petrece timpul mama ta?

M8: Aranjează tot timpul lucrurile în casă, se mai uita la televizor, dar nu foarte mult, pentru că nu îi place zgomotul, şi i-am recomandat şi eu acelaşi lucru, după ce am văzut ce emisiuni sunt, o rog să evite, eventual. Dar se uita la seriale, mai sunt emisiuni de divertisment. În ultima vreme i-am dat de făcut o lucrare despre managementul unei structuri de educaţie non-formală. Nu pentru că aş avea nevoie în mod special, ci pentru a se ocupa cu ceva, pentru că îi place să scrie şi chiar nu avea ce. De citit nu prea citeşte, deşi a avut o carieră de cadru didactic. Nu a citit decât de nevoie, de plăcere foarte rar. Când poate, se ocupa în bucătărie destul de mult.

Intervievator: Pe cine mai are ea, în afară de mătuşa pe care ai menţionat-o?

M8: Mai are o verișoară, un văr din partea tatălui, o nepoată.

Intervievator: O vizitează destul de des sau o și ajută?

M8: Sora ei vine des şi o ajuta destul de mult, verişoara, când poate, dar e acolo la nevoie, iar restul veneau într-o perioadă, dar de când cu covid-ul, mai puţin.

• Proiecte

Intervievator: Să revenim la experiența ta personală de acolo. Care crezi că sunt principalele avantaje ale emigrării tale?

M8: Principalul avantaj este faptul că am avansat în cariera destul de repede. Am putut să cumpăr cu soţia un apartament pe care în ţară nu cred că mi l-aş fi permis şi nu suntem extrem de îndatoraţi.

Intervievator: Poţi să-mi spui ce înseamnă “puţin”? Cam cât plăteşti acum? Ai rate?

M8: Da, în rate. Cash nu am putut, deşi am încercat.

Intervievator: Presupun că ai salariu ceva mai mare, de aceea faci diferența cu România, nu? Adică îți permiţi să plătești rata și îți mai rămân și ție.

M8: Nu mai rămân la sfârşitul lunii, dar nu pot spune că mor de foame. Am un salariu normal, cam spre mediu pe economie. Plătesc ratele şi îmi mai rămâne cam jumătate din salariu.

Intervievator: Deci asta ar fi. Mai e vreun avantaj?

M8: Exista şi un avantaj de securitate, totuși. Avantajele reies mai mult când sunt probleme de acest gen, mai ales în contextul pandemiei. Fiind funcţionar public, am siguranţa locului de muncă, adică sunt foarte slabe şanse să îl pierd, pentru că au nevoie de noi tot timpul. Nu s-au schimbat enorm lucrurile pentru noi.

Intervievator: Adică centrele voastre au fost deschise. Copiii au fost duși în continuare la centrele voastre.

M8: Nu ştiu dacă pot spune securitate, pentru că nu putem compara ce se întâmplă aici cu România.

Intervievator: Putem spune stabilitate? Securitate adică siguranţă?

M8: Da. Alt avantaj… Avem Amazon Prime.

Intervievator: Acum hai să vedem și care sunt dezavantajele plecării tale din ţară.

M8: Clar şi precis e că i-am lăsat pe ai mei singuri. Acesta e cel mai mare dezavantaj, să-ţi vezi părinţii doar de două ori pe an.

Intervievator: Ai vrea să pleci din Franța în altă țară, ți-ai dori acest lucru? Și în ce condiții ai vrea să pleci?

M8: Să locuiesc, nu cred, deocamdată nu. Mi-ar plăcea să locuiesc 4-5 luni pe an în fiecare ţară, să văd cum e. O altă ţară care mă atrage, în care mi-ar plăcea să locuiesc, e Canada.

Intervievator: Și care ar fi condițiile pentru care ai pleca acolo? 

M8: Chiar nu ştiu. Toată lumea spune că sunt joburi mai bine plătite.

Intervievator: Te-ai gândit vreodată să o aduci pe mama ta în Franța definitiv acolo unde ești tu?

M8: Da, m-am gândit când nu găseam pe nimeni dispus să se ocupe de ea. M-am gândit, dar nu e o soluție viabilă pentru că ar rămâne tot cam singură. Să stea cu noi în apartament ar fi fost o soluţie, dar nu pe termen lung. 

Intervievator: Ai discutat cu ea vreodată despre asta?

M8: Da, am vorbit. Au existat momente în care am fi fost de acord, dar ne-am răzgândit în final. Motivul e că au rămas totuși bine acasă. E mai simplu pentru o persoană tânără să se adapteze, să descopere lumea şi să se adapteze aici. Nu cunoaşte foarte bine limba şi nu cred că ar avea un interes să o înveţe.

Intervievator: Spui că n-ai vrut să o duci acolo că s-ar fi simțit tot singură, dar crezi că până la urmă va trebui să faci pasul acesta sau te-ai gândit vreodată dacă va trebui să faci pasul acesta?

M8: Dacă într-adevăr ar fi necesar, da, îl voi face, însă nu e o idee prea bună.

Intervievator: Nu o vezi ca pe bună soluție ca să micșoreze distanța asta.

M8: Nu, pentru că asta nu poate elimina singurătatea în totalitate. Singura persoană cu care ar putea vorbi româna sunt eu. Franceza nu e chiar foarte uşoară, deşi înţelege.

Intervievator: Dar tu te-ai gândit vreodată să te întorci în România?

M8: Au fost momente, dar nu a durat mult.

Intervievator: Când şi cum? Care au fost situaţiile?

M8: M-am gândit după moartea tatălui, în 2017, atunci am avut această idee, însă nu era o soluţie. După ne-am gândit că, decât să mă întorc eu, mai bine o aduceam pe mama aici. În rest, nu m-am gândit să mă întorc.

Intervievator: Ce ar trebui să se întâmple ca să te întorci în ţară?

M8: Nu mare lucru.

Intervievator: Cum crezi că va fi viaţa ta peste 5 ani? Ce se va schimba pentru tine, de exemplu?

M8: Vreau să-mi iau dubla naţionalitate, că e la modă. Când ai buletin de România şi locuieşti în Franţa e cam ciudat. Exista şi dezavantajul că, pentru a schimba buletinul, trebuie să vin în România o dată la ceva timp. Eventual îmi voi schimba job-ul, aspir la altceva. Ca fiecare, sper să fie mai bine.

Intervievator: Cum crezi că se va schimba viața mamei tale peste cinci ani?

M8: E clar că ar putea să devină ceva mai complicat din cauza Parkinsonului, care e o boală cronică ce se poate agrava. În rest, nici nu m-am gândit. Îmi e frică să mă gândesc. Au fost nişte momente destul de complicate, în care nu ştiam cum să o scot la capăt. Sper să fie la fel ca azi.

Intervievator: În încheiere, vreau să ți imaginezi că toată această poveste, tot ce mi-ai spus tu până acum, este o carte scrisă. Iar noi trebuie să realizăm coperta acestei cărți. Cum îți imaginezi tu coperta? Cum ar arăta coperta vieții tale? 

M8: Majoritatea lucrurilor pe care le-am discutat până acum sunt legate de emigrare. Am în minte imaginea primei zile mele în Franţa, când nu ştiam la ce să mă aştept, din autocar. Ascultam Red Hot Chilli Peppers, priveam pe geam şi îl vedeam pe tatăl meu, care mă adusese la autogara, îmi făcea cu mâna, ştiind că ne vedem în două luni. În acel moment nu am plâns, ci după.

Interview migrant M8

1. Identification

Interviewer: Your Age? 

M8: 36.

Interviewer: Country of residence?

M8: France.

Interviewer: How long have you been abroad? 

M8: For 10 years. It’s 10 years this year.

Interviewer: How many parents do you have left in the country and how old are they?

M8: One, 67 years old.

• Life in Romania and the reason for leaving

Interviewer: How was your life in Romania before you left?

M8: It was young life. It was good in a way, it was free, it was balanced. 

M8: It was good apart from the fact that you would try to do things and failed because of bureaucracy and lack of knowledge.

Interviewer: When you say it was hard here because of bureaucracy and lack of knowledge, what exactly do you mean?

M8: The fact that at that time I was trying to do something on my own, not as an employee and it didn’t work.

Interviewer: That is, you were trying to be an entrepreneur, right? To have a company or a project?

M8: Yes, to have a child entertainment association, to work for the association.

Interviewer: Were you employed at that time, before you left the country?

M8: No. I was only working at the association.

Interviewer: And when you say entertainment, what do you mean?

M8: Everything related to extracurricular activities with children and teenagers.

Interviewer: How was your financial situation at that time? Why did you want to have this association? Was it your passion or did you want to get into this business?

M8: No, I did it out of passion, to continue what I learned to do and what I liked to do.

Interviewer: How was your financial situation before you left the country?

M8: Bad! I mean, I was only working in the association, I had worked in Bucharest before, I had resigned a year before so I could work in the association. I was living with my parents, there was no rent, my parents paid for all the food, and I was working in the association. I was working at the Pedagogical High School. I had replaced a pedagogy teacher for 4 months and I had a ridiculously low salary.

Interviewer: As a substitute, right? A substitute teacher!

M8: Yes, something like that. I can’t even remember what it was. And then I did business activities that didn’t make a lot of money. It was a life experience. I went to the seaside and got temporary tattoos, did entertainment at events…

Interviewer: How was the family dynamic then?

M8: It was okay. My parents got along all the time, there was no reason for tension. My parents had a problem with money. Both were teachers with relatively low salaries, my mother hadn’t retired yet. In 2006 or 2007 she was diagnosed with Parkinson’s. Things were okay at home.

Interviewer: Were you living with them at that time? What did you use to do when you were together? How would you spend your time?

M8: During the week they were both at school, we would talk in the evening. We would spend more time together on the weekends, relatives would visit, we’d talk and play board games, work in the yard. That’s all.

Interviewer: You said that your parents’ financial situation wasn’t that great either. Did you have enough money? Did you need to help them, that is, did you help them financially or the other way around? What was the situation?

M8: No, my family always helped me with money. They also sent me food packages when I was in college.

Interviewer: When you were at home, did you use to help them in any way? How did you help them?

M8: In the kitchen, we cooked together. Everyone was doing something, shopping, cleaning, repairs…

Interviewer: How did you decide to leave Romania? How did you make the decision?

M8: I’d been in France before since I’d started college in 2003. In the summer of 2006, I was a child entertainer. My French friends invited me. I also took entertainment classes at a camp in French Guinea where I worked with people with disabilities. 

Interviewer: You have been employed at Versailles City Hall for 9 years!

M8: I have been the director of an extracurricular education centre for 3 years.

Interviewer: Congratulations!

M8: Nothing has changed, just the title!

Interviewer: I understand, but it’s really something for a Romanian to be a director in France! Are there any others?

M8: I have a colleague who is taking this course now. In the past 9 years, I’ve met Romanians who are now doctors!

Interviewer: What did your parents say when you told them you wanted to go abroad? Did they approve or did they try to change your mind?

M8: No, my father was really happy. He had a slightly different vision for my education. That’s why I went to a pedagogical high school with a child entertainment section. The first such class in Romania. He has always seen going abroad as an opportunity. My mother was a little more reluctant, since she’d been a teacher for 30 years or so. They mostly approved of my decision. With the natural amount of reluctance, because what can you do? It’s a new world where you know few people.

Interviewer: And you wanted to stay for two years. What changed?

M8: I liked it, I found something I couldn’t do in the country. It’s not about being an entertainer, I have the status of a civil servant. It was a career. I also met my wife here. The idea was to leave for 2 years to pay the debts I had in the country. I was going to raise money to finance what I started in Romania, that is, the work with the association. Which I did. I found several associations that had projects with the Pedagogical High School and School no. 6 where they exchanged experience. Groups of French people came to Romania and vice versa, and at one point I couldn’t continue, we went our separate ways.

• Adaptation to the host country

Interviewer: When you left, what did you know about France?

M8: I knew the country, I’d spent a year there before.

Interviewer: Then let’s go back to the past, the first time you were in France, what did you know was waiting for you there?

M8: Nothing, I knew nothing except what my French friends told me. I knew it wasn’t really like Romania. It’s cleaner and more civilized. People are much more open-minded. At first, I was happy. At 20, I didn’t speak French. It was nice, I wasn’t expecting to make friends. I wanted to kiss a French girl and drink something other than what I could in Romania. I was glad I’d managed to leave the country. I think our generation wanted to go abroad and see what it was like, it was a new experience. I mean, the first time I came to France, I got off the bus, a friend came to get me. Then, I got on a train and I ended up in a place with people I didn’t know, half of them didn’t understand me, that I was going to do entertainment classes, and I spent 10 days there. Then, I lived on the outskirts of Paris for a month and a half, I would leave in the morning and return in the evening. 

Interviewer: What was your first impression of France?

M8: It’s cleaner than Romania, open-minded people, new things. At first, I had two goals: to visit as much of Paris as possible. All I knew was that there were museums and historical sites, and I could get a cheap Chinese computer. There was a street in Paris at the time full of Chinese shops selling electronics.

They weren’t necessarily cheaper than ours.

Interviewer: Were there any situations where things were worse than you’d expected?

M8: No. No. A friend who moved here with his whole family told me, he a LIDL employee at first, he put merchandize on shelves. Compared to Romania, where he had two companies, his wife at the Ministry of Telecommunications, he ended up putting merchandize on shelves. Life is simpler and quieter than in the countryside. I suppose he knew more than I did.

Interviewer: When you say calmer or quieter, what exactly do you mean?

M8: There’s no fuss. I mean, it rarely happens that you run into stupid bureaucracy like everywhere else, I mean, that’s the conclusion I’ve come to. There’s bureaucracy everywhere. The only difference between here and Romania is that the people here deserve their positions, and there is no obvious corruption. I mean, by comparison, when I tried to propose projects right and left through the association, no one ever asked me, “What’s in it for me?” That doesn’t happen here, not even a little.

Interviewer: Were there any situations where some things were worse than you’d expected? What were they?

M8: Since you asked, yes, it was really hard at one point. I mean, that was the situation. When I arrived here in 2010, Romania and Bulgaria weren’t part of the Schengen area, you needed documents to travel until 2014, when this restriction was lifted. And I needed documents. It’s called Carte de Sejour here, and you got it from the Prefecture. A contract has to be signed, the employer has to pay a tax, he has to present proof that he hasn’t found a French citizen to do the work you do. That wasn’t a problem. I got everything I needed from the City Hall. There was a long line at the prefecture and a lady who argued with me a little. “You don’t have documents, it’s not possible, you have to work,” and it was quite an absurd discussion. “Ma’am, if the employer has to pay for me and I’m not working yet, how could I?” Comparing the bureaucracy in Romania and France it’s the same, with all kinds of procedures and laws that aren’t well known or are not applied, and I assume she was right. Although, indeed, the city hall didn’t even have the right to hire me. Before we took care of all those procedures. See, there are some things like that, since we weren’t in the EU. It’s no problem. I could have worked anywhere it was just that Romanians and Bulgarians needed documents, but they didn’t know how it worked, and neither did I. There was that. 

Interviewer: Have you ever felt discriminated against?

M8: No.

Interviewer: Were there ever times when you had to take jobs below your skill level?

M8: No.

Interviewer: How well do you speak French now?

M8: I’m fluent, with some mistakes that are permanent, and I suppose they will always be, because I translate from Romanian to French automatically, or I make mistakes that no one has ever corrected.

Interviewer: Do you have any connections with other Romanians living there? 

M8: Yes.

Interviewer: What kind of friendships? Are they relatives?

M8: No. Friendships. There’s a colleague, actually. I have a Romanian colleague, and she also works at the city hall in Versailles. When we meet in a professional setting, we also speak French. I met a child who came to our centre, the mother was Romanian and we have a… not a friendship, we’re acquaintances: “Hello! How are you?’ She’s alone in Spain and I met her brother who came to France 3 years ago. Yes, it’s a friendly relationship. We talk a lot about the situation in Romania and she’s worked with children in France, regarding tuition and other things. I mean, since he came to us, of course I had to keep track of things. And I can say we are friends.

Interviewer: What made you stay so long?

M8: Life. At first it was the job, I mean, I really liked it. The work environment I found myself in at Versailles really was a lot of “fun”. I was allowed to do whatever I wanted from the beginning and I still am, and then there was my family life and my wife.

Interviewer: You mean you met your wife there and that made you stay?

M8: Yes.

Interviewer: Could you say that you’ve adjusted to the place where you live by now?

M8: Yes. I adjusted from the beginning. Since I arrived here already knowing people I was close to, it wasn’t so bad. I adjusted from the beginning, I mean, that wasn’t much of an issue. I had a little trouble with writing and when it came to speaking… It’s not that hard to communicate, I mean, as a Romanian, you can make yourself understood here, there are foreigners who… I’m talking about Asians, for example, whose accent is very strong and it’s difficult for them to speak and understand, but it’s easier for Romanians.

Interviewer: If we were to turn back time to the day you decided to leave, would you do it again or do something else?

M8: I don’t even know. I think I would have done things differently along the way. I think I would have left anyway. I left for money, mostly. But I didn’t leave in order to buy an Audi in the country or to build a house. I left for a goal. For what I wanted to do. So, I think I would have left.

• The multi-ethnic family

Interviewer: You say your wife is French. Have you met her family?

M8: Yes

Interviewer: How did you adjust to her family’s habits and how are they different from the ones in Romania?

M8: The place where they live, the way they gather at the table, their meals, things like that. This is different, I mean, for example, my family in the country very rarely gathered to eat on days other than Easter, Christmas, special occasions. That was when I was a kid and in high school, we started getting together when we became adults. We would all have a grill every weekend and talk. The French family gathers for dinner every evening. The French family is not that religious. They celebrate Christmas on December 24th, they drink like they do in our country, they laugh like they do in our country… It’s the same.

Interviewer: What did they say when they learned that their daughter was marrying a Romanian?

M8: The first thing they said was, “Don’t smoke inside the house!”

Interviewer: Because you are a smoker…

M8: Exactly.

Interviewer: Did you speak French fluently when you met them? Were there no communication problems?

M8: No.

Interviewer: Have your in-laws ever been in Romania to meet your mother?

M8: No. My parents came to France.

Interviewer: And how did they get along? How did they communicate?

M8: My mother speaks a little French, so it was a nice discussion. My father less so. So, I can’t say the conversations were long and never-ending. “Your daughter is very nice”, “Your son is very nice…”

• The relationship with the family (especially the parents)

Interviewer: Who else are you close to in Romania? Any other relatives?

M8: Everyone: aunts, uncles. 

Interviewer: But is anyone else close to your mother? Who does your mother live with now?

M8: She lives with two ladies now, one takes care of her during the day, and one at night. Since about a few months ago. Before, there was only one woman and before that, there was no one, and she was being taken care of by a sister of hers, my aunt.

Interviewer: Do you send money home?

M8: No. I have before, but not now. She doesn’t need it. If she needs it, I’ll send her money.

Interviewer: Do you ever send her gifts?

M8: Yes, for the holidays.

Interviewer: And what do these packages contain? What do you send?

M8: Chocolate and cheese. Things like that. Food, desserts. Not many clothes, because I know she doesn’t wear them. She keeps them in the closet. That’s all. Nothing in particular, things that are traditional here can’t be found in the country that I know she would like.

Interviewer: But do you ever receive packages from the country?

M8: Yes, she’d sent some before. Romanian things that can’t be found here. Usually food.

Interviewer: Like zacuscă (translator’s note: Romanian vegetable spread), right?

M8: Ham, brandy, zacuscă, stuffed cabbage rolls. Ham less often, because it fattens. Sausages, bagels, lots of bagels, pickles. Things like that.

• Communication with parents left at home

Interviewer: How often do you talk to the people at home?

M8: Well, with my mother, every two days. With the others, from time to time.

M8: For example, I have a colleague I haven’t spoken to in about 6 years.

Interviewer: Does she call to tell you something important or just to talk?

M8: No. I call her.

Interviewer: And how do you communicate? By phone, WhatsApp, Skype? What do you use? Facebook?

M8: WhatsApp.

Interviewer: Were there any situations where you needed to get in touch with her and were unable to?

M8: Yes.

Interviewer: Can you tell me about such a situation? What happened?

M8: Well, because she has Parkinson’s, I don’t even know what stage it is, but it’s pretty advanced. If she doesn’t take her pills, she can’t move anymore. She simply becomes paralyzed. And there was a time when no one was able to stay with her on the weekends. There was a woman who took care of her, but not on the weekends. And because she couldn’t move, she couldn’t answer the phone. She was also locked inside the house because she’d left the key in the lock and the people who had a key couldn’t get inside the house. And when something like that happened, I called an uncle who lived close, a friend and they went in through the bathroom window. It happened several times. It’s also good that I installed some cameras after my father died and at least I know where she is. I mean, I know when she’s in the house, I know because the camera is recording and I know who, when and how is there. If she’s not in the house, I check to see where she might be… New technology is an advantage. If it weren’t for it, things would be much more complicated. It’s scary because she’s not answering and anything can happen. 

Interviewer: Was it difficult for your mother to get used to technology, to a smartphone?

M8: Yes, it’s complicated, in the sense that she doesn’t know how to make calls, only how to pick up.

Interviewer: So, she has difficulties. Does she use the phone for any other purpose besides talking to you?

M8: No, that’s all. She has two (phones): an old one with keys, which she knows how to use, and a smartphone, which she only uses for WhatsApp, just to talk to me.

Interviewer: Who taught her to use her smartphone for WhatsApp?

M8: I did.

Interviewer: So, when you came home, you gave her the phone and taught her how to use it. You could assume you know almost everything about her, since you talk so often.

M8: Of course she doesn’t tell me everything, but yes.

Interviewer: What exactly does your mother complain about? What does she complain about?

M8: Her health! The fact that her legs hurt very badly. And before she had women taking care of her, loneliness.

Interviewer: What do you think your mother misses the most now?

M8: Peace; apart from good health, inner peace. You work for 35 years in the education system and then you struggle to have a fair pension and to be able to pay for everything that needs to be paid.

Interviewer: So, inner peace!

M8: Yes! Inner peace! And for me to be there. I’m sure! Even if she doesn’t say it, I’m sure that’s what she’s missing!

Interviewer: Have you ever had an argument with her when you were away, not when you were at home, on the phone?

M8: Yes!

Interviewer: What are the topics you argue about?

M8: “Go to the doctor!” She doesn’t want to. They’re not very serious topics. There are things she should be doing at her age and she doesn’t, and I would like for her to do them. Before there were people taking care of her, we would say, “We have to find someone, we can’t go on like this.” Things like that.

Interviewer: If you could give your mother an object at home that would make her life easier, more pleasant, less lonely, what would that object be? What would you think of?

M8: I got her a foot massage system.

Interviewer: I want us to do an imagination exercise and picture an object, a machine, a kind of robot that doesn’t currently exist, but which would have the qualities necessary to meet your mother’s needs. What do you think this imaginary object would look like? And what would it do? 

M8: A robot… It should be… I don’t know, strong. I mean, it should be able to pick her up if she falls because that’s happened before. Emanate heat. And that’s about it.

Interviewer: What should it do?

M8: Be human, speak nicely, have some empathy, make her laugh, why not? And I think that’s enough.

• Perception on the life of those left at home

Interviewer: How often did you use to go home before the pandemic? Has the pandemic changed anything?

M8: I used to go once a year. For Christmas, for Easter. There were years when I went twice.

Interviewer: But last year, during the pandemic, did anything change? Did you visit home?

M8: Yes! I did!

Interviewer: So, in theory, nothing has changed.

M8: No!

Interviewer: When you visit home, for example, the last time you were home, how long did you stay and how was it?

M8: I stayed for two weeks. It was okay.

Interviewer: What does okay mean?

M8: As usual. We talked, we did some cleaning at home, I sorted out some things in the shed I didn’t need anymore, we went on trips… We spent one day in Monteoru, with my uncles.

Interviewer: Is your mother doing better or worse than when you were home?

M8: So and so. It’s worse because the disease has progressed and there are many things she can’t do anymore, that is, she doesn’t have the same physical strength; but better because she has help. There are people helping her: my aunt…

Interviewer: Didn’t they use to help her before?

M8: It’s not the same as it was before my father died in 2017. He was the one who helped her then, but the others, knowing she had someone, didn’t come by every day. It’s not about obligation, it depends on the person. When you know she’s alone, you check on her. Physically speaking, yes, it’s worse, because the disease has progressed, but also from a psychological point of view, because she is alone. Even if there are people staying with her, two of them are strangers, and the ones she knows don’t visit all the time. Financially, she’s doing better.

Interviewer: How does your mother spend her time?

M8: She keeps rearranging things in the house, she watches TV, but not a lot, because she doesn’t like the noise, and I recommended the same thing after seeing the kind of shows there are, I think it’s better if she avoids them. But she watches TV series, there are some entertainment shows. Recently, I asked her to do a paper on the management of a non-formal education structure. Not because I really needed it, but to give her something to do, because she likes writing and she really had nothing to write. She doesn’t read much, although she used to be teacher. She only reads out of necessity, very rarely for pleasure. When she was able to, she used to spend a lot of time in the kitchen.

Interviewer: Who else does she have, besides the aunt you mentioned?

M8: She has a cousin, a cousin on her father’s side, a niece.

Interviewer: Do they visit her often? Do they also help her?

M8: Her sister comes often and helps her a lot, her cousin visits when she can, but she’s there if needed, and the others used to visit, but less so since Covid.

• Projects

Interviewer: Let’s go back to your personal experience there. What do you think are the main advantages of your emigration?

M8: The main advantage is that I advanced in my career quite quickly. I was able to buy an apartment with my wife, which I don’t think I could have afforded in the country, and we don’t have a lot of debts.

Interviewer: Can you tell me what “not a lot” means? How much do you pay now, approximately? Do you have installments?

M8: Yes, installments. We couldn’t use cash, although we tried.

Interviewer: I assume you have a slightly higher salary, that’s why you make a comparison with Romania, right? That is, you can afford to pay the installments, and you still have something left.

M8: It runs out by the end of the month, but I can’t say I’m starving. I have a normal salary, about the average wage. I pay the installments and I have about half of my salary left.

Interviewer: So that’s one advantage. Is there another?

M8: There’s also the advantage of security. They become more obvious when there are issues like this one, in the context of a pandemic. Because I’m a civil servant, my job is secure, I mean, the changes that I lose it are very slim, because we’re always needed. Not much has changed for us.

Interviewer: That is, your centres have stayed open. Your centres continued to receive children.

M8: I don’t know if security is the right word, the situation here is nothing like the one in Romania.

Interviewer: Can we say stability? Security as in safety?

M8: Yes. Another advantage… We have Amazon Prime.

Interviewer: Now let’s see what the disadvantages of leaving the country are.

M8: Of course, the fact that I left my parents alone. That’s the biggest disadvantage, seeing your parents only twice a year.

Interviewer: Would you like to leave France for another country, is that something you want? And under what circumstances would you want to leave?

M8: I wouldn’t move for good, I don’t think so, not at the moment. I would like to live 4 or 5 months a year in each country, see what it’s like. Another country that appeals to me, where I would like to live, is Canada.

Interviewer: And under what circumstances would you go there? 

M8: I really don’t know. Everyone says the jobs are better paid.

Interviewer: Have you ever considered bringing your mother to France for good?

M8: Yes, I did when I couldn’t find anyone willing to look after her. I thought about it, but it’s not a viable option because she would still be alone most of the time. She could stay in our apartment, but that’s not a long-term solution. 

Interviewer: Have you ever talked to her about this?

M8: Yes, I have. There were times when we almost agreed, but we changed our minds in the end. The reason is that she’s doing better at home. It’s easier for a young person to adapt, to discover the world and to adapt to this place. She doesn’t speak the language very well and I don’t think she would like to learn it.

Interviewer: You say you didn’t want to bring her there because she still would have felt alone, but do you think you’ll have to take that step eventually or have you ever wondered whether you’ll ever have to take that step?

M8: If it’s really necessary, yes, I will, but it’s not really a good idea.

Interviewer: You don’t see it as a good solution to reduce this distance.

M8: No, because it doesn’t mean she won’t feel alone anymore. The only person here she could talk to in Romanian is me. French isn’t that easy, although she understands it.

Interviewer: But have you ever considered returning to Romania?

M8: There were some moments, but they didn’t last long.

Interviewer: When and how? What were those moments?

M8: I thought about it after my father died in 2017, the idea came to me then, but it wasn’t a solution. Then, we thought we should bring my mother here, rather than come back ourselves. Other than that, I haven’t considered going back.

Interviewer: What should happen for you to return to the country?

M8: Not many things.

Interviewer: What do you think your life will be like in 5 years? What will change for you, for example?

M8: I want to have dual nationality, because many do. Living in France with a Romanian ID is a bit odd. There is also the disadvantage that, in order to renew my ID, I have to come to Romania once in a while. I will find another job eventually, I aspire to something else. Like everyone else, I hope things will get better.

Interviewer: How do you think your mother’s life will change in five years?

M8: Obviously, it could get a little more complicated because of her Parkinson’s, which is a chronic disease that can get worse. Other than that, I haven’t even thought about it. I’m afraid to. There were some pretty difficult times when I didn’t know what to do. I hope it’s the same as now.

Interviewer: In conclusion, I want you to imagine that this whole story, everything you’ve told me so far, is a written book. And we have to make a cover for this book. How do you imagine the cover? What would the cover of your life look like? 

M8: So far, I’ve mostly talked about emigration. What comes to mind is the image of my first day in France, when I didn’t know what to expect, on the bus. I was listening to Red Hot Chilli Peppers, I looked out the window and saw my father, who had brought me to the bus station, he was waving to me, knowing we would see each other in two months. I didn’t cry then, but I did later.