Interviu părinte P6
Intervievator: Vârsta dumneavoastră?
P6: 72.
Intervievator: Câți copii aveți plecați în străinătate?
P6: Doi. Amândoi copiii.
Intervievator: În ce țară sunt plecați copiii?
P6: Anglia și Italia.
Intervievator: De câți ani au plecat din țară?
P6: Cel din Italia e plecat de 16 ani și cel din Anglia de 7 ani.
Intervievator: Înțeleg că nu mai aveți copii rămași în țară. Cu cine locuiți acum?
P6: Singur.
Intervievator: Aș dori să discutăm mai mult despre copilul plecat în Italia. Cum se numește?
P6: N. [numele fiicei este menționat]
Intervievator: Câți ani are?
P6: 41.
Intervievator: Aveți o poză cu N. pe care o țineți în apropiere?
P6: Acum?
Intervievator: În general.
P6: Da.
Intervievator: Unde țineți această fotografie?
P6: În telefon.
Intervievator: Înainte ca N. să plece în străinătate, locuiați împreună cu ea?
P6: Nu.
Intervievator: Cu cine locuiați în acel moment?
P6: Cu soția, care a decedat.
Intervievator: N., fiica dumneavoastră, era căsătorită când a plecat în străinătate?
P6: Da.
Intervievator: Avea copii?
P6: Nu.
Intervievator: Familia a plecat cu ea împreună? Sau N. a plecat singură?
P6: A plecat cu fostul… cu prietenul.
Intervievator: Puteți să îmi povestiți un pic cum era N. atunci când era în România? Dacă muncea, dacă vă vedeați des…
P6: A muncit la filatură cu mine, dar a lucrat puțin. Soția a decedat și ea a plecat în Italia. Și ginerele a lucrat cu mine la filatură, dar tot așa, a plecat, s-a hotărât să plece în străinătate.
Intervievator: Cât de des vă vedeți cu fiica dumneavoastră când era în țară?
P6: Mă vedeam des, ea venea la țară. Eu m-am mutat la țară și ea a rămas în apartament, deci a rămas în locuința unde am locuit cu soția 38 de ani.
Intervievator: Și înțeleg că vă vedeați doar atunci când ea venea la țară.
P6: Da. Ne duceam și noi la oraș, veneau și ei la noi, că și ginerele e tot din localitate cu mine… și ne întâlneam des. Eram în relații foarte bune, n-am avut probleme.
Intervievator: Ce făceați în momentul în care vă vedeți, când vă întâlneați? Ce făceați? Ce activități aveați? Vorbeați? Jucați cărți? Luați masa?
P6: Aveam probleme foarte mari. Deci bătrânii, care mi-au decedat… erau bătrâni și nu mai lucrau și când am venit aici… că m-au dat afară de la fabrică… și am venit la țară… aveam de lucru tare de tot… Deci am modificat casa, grădina, curtea. Am avut de lucru tare de tot… N-aveam timp să jucăm cărți… nici la televizor. Eram obosit. Seara mă ajuta și ginerele, mă ajuta și fata, N…
Intervievator: Să înțeleg că vă ajutau la toate treburile casnice pe care le aveați atunci.
P6: Da, cu toate problemele pe care le aveam la țară. Erau multe de făcut… multe…
Intervievator: Dumneavoastră o ajutați în vreun fel pe ea?
P6: Da, o ajutam cu bani, cu produsele pe care le făceam la țară, cu fructe, zarzavaturi. Deci ne ocupam de foarte multe… Am iubit pomii fructiferi. Foarte mult. Și acum am satisfacții extraordinar de mari! Am peste o mie și ceva de pomi fructiferi.
Intervievator: În ce an a plecat N. în Italia?
P6: A plecat definitiv în 2006. Imediat după ce a decedat soția s-a hotărât și a plecat în Italia.
Intervievator: De ce spuneți definitiv? Ea a mai plecat și s-a întors și nu voia să mai plece? Sau de ce spuneți definitiv?
P6: Da, că trăia soția și deja se hotărâse să plece în Italia și după aceea a zis… dacă a decedat soția… a rămas acolo și nu a mai venit.
Intervievator: Și n-a mai venit niciodată acasă sau a hotărât să nu se mai întoarcă acasă, să se stabilească în Italia?
P6: Ba da, era problema că nu intrasem în Uniunea Europeană. Avea probleme mari cu plecatul. În Italia era o problemă mare tare, tot așa… Dar s-au descurcat… adică, nu știu, a scăpat…
Intervievator: De ce a plecat în Italia?
P6: Ginerele și cu ea au hotărât că e mai bine acolo, câștigă mai mult. Și mai ales că a decedat soția și nici nu mai aveam cum… Noi îi ajutam foarte mult cu bani. Decedând soția, nu am mai putut să mai… adică mie nu mi-a plăcut să vând produsele pe piață. Dar acum o fac pentru că… n-am ce să le fac. Și acum eu comand, eu execut. Deci ea mergea pe piață, și eu le produceam. Aveam grijă de ele, de tot. Am pământ, am avut pământ foarte mult și îl am și la ora actuală, nu am vândut nimic.
Intervievator: Soția le vindea, nu? Soția dumneavoastră?
P6: Da, da.
Intervievator: Și N. de ce credeți că a plecat? Din cauză că nu mai este soția dumneavoastră? Sau pentru că a întâmpinat greutăți financiare aici?
P6: Da, a întâmpinat și greutăți financiare. S-a hotărât să plece în străinătate împreună cu soțul.
Intervievator: Când ați aflat că dorește să plece? V a spus înainte de a lua decizia?
P6: A plecat înainte, când trăia și soția și după aceea s-a hotărât: „Tata, gata, nu mai venim curând.” Adică: „Gata, mergem în Italia.” Eu am acceptat, mai ales că era și cu fratele ei. Se cunoșteau cu prietenii cu care s-au întâlnit în Italia și au stat acolo până în prezent. Stau acolo, nu e nicio… Muncesc amândoi, nu e nicio problemă. Au copii, eu am strănepoți. Au nepoți. Și se simt mai bine ca aici, zic eu. Adică, s-au obișnuit acolo, au dat copiii la școli, au terminat școlile. Fata cea mai mică termină și ea liceul, mai are un an de zile.
Intervievator: Nepoata dumneavoastră, da?
P6: Da.
Intervievator: Aveți doi copii care sunt plecați în locuri diferite. Unul este în Londra, unul este în Italia.
P6: Da.
Intervievator: De ce sunt în locuri diferite și nu sunt împreună?
P6: Au stat împreună. Băiatul a lucrat împreună cu ginerele. Dar găsind un post mai bun în Anglia, s-a hotărât să plece în Anglia. Acum e mai bine ca în Italia de 10 ori. Adică față de Italia. El se chinuia tare în Italia, adică muncea prea mult. Și acolo, și în Anglia muncește, dar are o muncă mai… Pot să spun?
Intervievator: Da, ce anume face în Anglia?
P6: Taximetrie. Are o firmă cu trei angajați. Și e bine, nu mai vine curând. A zis „Tată, nu mai am ce căuta în România.”
Intervievator: Cu care dintre ei țineți legătura mai mult? Cu fata sau cu băiatul?
P6: Cu amândoi! Mă iubesc tare tare amândoi! Suntem într-o relație extraordinar de bună! Nu putem să ne certăm, nu putem să ne dușmănim, adică nici ei între ei! Se ajută cu bani! Sunt frați. Nemaipomeniți! N-am ce spune, mai ales băiatul este de nota 10.
Intervievator: Mai aveți și alte rude în apropiere, în oraș sau în sat, unde sunteți dumneavoastră?
P6: Da, toate neamurile mele sunt aici, în Greceanca, în comuna Breaza, satul Greceanca. Și în Breaza am, îl am și pe cuscru, deci pe tatăl ginerelui meu.
Intervievator: Ce fel de relație aveți? Vă înțelegeți bine? Vă vizitați? Vă ajutați?
P6: Da. Am un nepot, e aici lângă mine, vecin. Mă ajută foarte mult. Lucrăm împreună dacă este nevoie, ne ajutăm la vie, avem vie, avem pomi fructiferi… la tăiat, la curățat pomii, mă rog, sunt multe probleme la țară. Dar plătesc, degeaba nu lucrează nimeni. Plătesc foarte mult… Și îmi place ce fac și nu contează la mine banul, plătesc. Îmi place să am și nu vreau să nu am grijă de ceea ce am realizat. Dacă le las de izbeliște așa și nu le mai lucrez, se duce tot, se usucă tot. Și iubesc și îmi place ce fac.
Intervievator: Ce lucrează copiii dumneavoastră în străinătate? Ce facei acolo? Am înțeles că băiatul în Londra are o firmă de taximetrie. Fata în Italia?
P6: A lucrat și la o întreprindere, dar acum are grijă de curățenie la bătrâni, cam așa ceva.
Intervievator: Copiii care sunt plecați vă ajută în vreun fel?
P6: În ce fel să mă ajute?
Intervievator: În orice fel. Financiar? Sau vă trimit ceva?
P6: Nu, nu am nevoie să mă ajute financiar. Nu am nevoie. Nu am apelat niciodată, dar i-am ajutat eu, i-am ajutat cât am putut.
Intervievator: Cât de des vorbiți cu copiii dumneavoastră? La ce interval?
P6: Nu trec două zile.
Intervievator: Și cum comunicați? Pe Facebook? Pe telefon? Pe WhatsApp? Cum vorbiți cu ei?
P6: Pe Messenger mai mult. Și pe WhatsApp.
Intervievator: Video sau doar pe telefon?
P6: Și video, le arăt ce produc eu aici, când sunt pomii la recoltă. Deci și video și postez multe de la piață, acolo unde vând… și produsele mele.
Intervievator: Înțeleg că folosiți un telefon inteligent, mai nou, generație mai nouă.
P6: Da.
Intervievator: Și a trebuit să învățați să-l folosiți, să intrați pe aplicații.
P6: Acum am unul nou, dar nu știu dacă ai observat că l-am deschis, nu știu, l-am oprit. Că încă nu m-am obișnuit cu el, e luat de Anul Nou.
Intervievator: Ce dificultăți ați întâmpinat când ați învățat să folosiți un telefon inteligent?
P6: Cum m-am priceput. L-am chinuit de l-am… până m-am învățat.
Intervievator: Ați învățat singur?
P6: Singur, singur.
Intervievator: Cine sună de obicei? Dumneavoastră sau copiii?
P6: Și, și, dar mai mult ei. Eu mai sunt ocupat și sunt obosit seara, deci… Ziua când sunt cu produsele la vânzare, atunci le arăt și… le fac mai mult rău, mai ales fetei, când le arăt produsele ce frumusețe sunt: caise, gutui, piersici, pere și așa mai departe, struguri. Ei acolo nu au așa ceva. Adică au, dar așa cum e în străinătate, cum fac ăștia cu produsele astea… Eu mai mult le fac bio. Le stropesc atunci la floare o dată, dar după aceea numai. Și când văd produse frumoase așa, ar mânca, mai ales nepoții. [râde] A început și strănepotul, are trei ani și a început să-mi zică „nono”. Eu mă duc, mă duc de două-trei ori la ea. În Anglia n-am fost, cu toate că îmi place istoricul foarte mult, am ce să văd. Se roagă băiatul de mine, dar nu pot. Nu pot să mă duc. Acum e în țară și are probleme, a mai luat un apartament în Broșteni, mă rog… Nu știu dacă am să mă duc. Cine știe cum mă voi duce. Dacă începe iar munca câmpului, nu mai pot să mă duc. Acum dacă puteam, dar el e în țară și mai are și alte probleme vreo două-trei săptămâni. Și în Italia, mă duc și de 2-3 ori pe an.
Intervievator: Ați vrea să vorbiți mai des cu copiii? Sau mai rar?
P6: Da, dar… nu pot să spun nu că nu am ce să vorbesc cu ei, dar… nu prea avem așa ce să vorbim, adică ne săturăm, dăm prea des, prea des telefoane și…
Intervievator: Despre ce vorbiți de obicei? De exemplu, ultima discuție cu fata din Italia. Despre ce ați vorbit ultima dată?
P6: Mă întreabă de sănătate, cum o mai duc, de ce nu mă căsătoresc, de ce nu aduc și eu o creștină acasă. [râde] Nu știu, am probleme, adică nu pot să uit… Dacă aș mai trăi 200 de ani de aici încolo, femeie ca prima… deci femeie ca a mea nu cred că mai găsesc dacă mai trăiesc și 200 de ani. Nu se poate lipi de mine. Deci am avut femei frumoase, deștepte, asistente… Am cunoscut una acum, am dus-o în Italia de vreo două ori. Am plimbat-o în excursie… am fost… Nu se poate lipi de mine, deci nu știu cum să zic, dar… nu știu, nu pot să-mi dau seama. Am stat opt luni de zile cu ea. Am mai întâlnit o femeie asistentă care… când am plecat de la ea, a făcut un calcul aproximativ cât am cheltuit cu ea și mi-a aruncat banii în mașină când am plecat. Din Mizil este. Acum i-a murit… i-a murit doamna doctor la care lucra, la un cabinet particular. A murit de COVID. A îngropat-o săptămâna trecută. Mergea, deci… mi-a aruncat banii cât am cheltuit cu ea în Italia, ce i-am cumpărat… mă rog… și n-a vrut să… n-a vrut să-mi ia banii. Eu îi aruncam din mașină, ea mi-i dădea în mașină. În final, i-am luat. Îi zic: „N-am mai întâlnit femeie ca tine în viața mea, de 16 ani…”
Intervievator: Să înțeleg că fiica dumneavoastră vrea să vă însurați acum, nu? Sau măcar să aveți o femeie care să stea cu dumneavoastră?
P6: Da.
Intervievator: Vă roagă vreodată copiii să faceți anumite lucruri pentru ei? Să le trimiteți ceva, de exemplu?
P6: De unde? De aici, din România?
Intervievator: Da, din Romania.
P6: Nu prea. Iubesc nepoții, îi ajut cu bani. Deci le trimit, le trimit bani. Îi iubesc foarte mult. Adică mi-a plăcut treaba asta, să dau și în stânga, și în dreapta.
Intervievator: Dar vă întreabă dacă vă doriți dumneavoastră ceva de acolo ca să vă trimită? Sau îi rugați dumneavoastră să vă trimită ceva?
P6: Nu îmi trebuie, găsesc și aici. Și o altă problemă, eu am produsele mele, eu nici nu prea mănânc de la magazinele astea. Nu, eu fac tot aici, am tot în curtea mea, bio toate, v-am spus. Nu prea îmi mai place să mai cresc animale, fiind o singură gură. Nu mai cresc nici porc. Am crescut zece găini, dar nu cred că îmi mai place, mai plec de acasă, am probleme…
Intervievator: Sunt lucruri pe care simțiți că nu le puteți discuta decât cu copiii dumneavoastră? Sau cu unul dintre ei?
P6: Să discut?
Intervievator: Da. De exemplu, poate că simțiți că puteți vorbi ceva cu băiatul, dar nu cu fata. Sau invers.
P6: Nu, nu. Nu am secrete față de ei, nu. Nu pot să fac așa ceva, nu. Sunt copiii mei și îi iubesc la fel.
Intervievator: Dar ați simțit vreodată că poate dacă erau acasă, le spuneați altfel lucrurile sau alte lucruri? Vorbeați altfel cu ei dacă erau față în față?
P6: Ca să spun drept, mi-a plăcut singurătatea. Eu nu am probleme. Eu nu am probleme cu… cum spun alții… Datorită plecării mele în fiecare zi de acasă, în fiecare zi… m-am obișnuit. Nu pot să mă gândesc măcar sau să… Nici prin cap nu-mi trece că, aoleu, cum gândesc unii, că sunt singur și… nu, pentru mine plecarea asta de acasă… Dacă stau mai mult de 2, 3 zile acasă, eu… aoleu! Deci m-am învățat să plec, m-am învățat să plec în fiecare zi și mi-a făcut extraordinar de bine, zic eu. Mă cunoaște Mizilu’ ca pe hoții de cai.
Intervievator: Dar în sensul bun, da?
P6: Da, și femei și bărbați. Din 2012 vând pe acolo, din 2012. Și nu vând în piață! Vând la Lidl, în față la Lidl, pe teritoriul nepotului meu, care are un hotel acolo, are și Șura Dacilor de acolo de sus de la Mizil. A fost cinematograful Mizil lângă Lidl și… acolo vând din 2012. Și mă cunoaște Mizilul, cum am zis și repet, ca pe hoții de cai.
Intervievator: Cât de des vin copiii dumneavoastră acasă?
P6: Chiar și de două ori. Uite N. vine chiar luna următoare pentru… și-a pus niște implanturi dentare în România și vine să le definitiveze. A chemat-o doctorul, că are șase luni de zile și a zis să vină să termine cu dantura.
Intervievator: Ce ați făcut ultima oară când au venit în țară?
P6: Avem o casă nouă la 72 de ani. Am făcut casă nouă că nu aveam ce face cu banii. [râde]
Intervievator: Cui i-ați făcut o casă nouă?
P6: Avem mașini… [râde ] Adică lui N. nu prea îi place aici la țară. Vrea să își ia pe lângă oraș, pe lângă Buzău. Și m-am luat și am băgat… Am spus că am făcut casă nouă, am făcut ceva în care îmi place să trăiesc. Cred că dacă aș trăi 100, 120 de ani acum… Adică nu, n-aș vrea să mai mor până la 120 de ani când văd ce fericire trăiesc eu acum. Dar v-am spus, îmi trebuie o consoartă că… văd că îmbătrânesc și trebuie să… nu știu, să vedem. Trebuie să iau măsuri.
Intervievator: De ce? Cu ce ar schimba situația dacă ați avea o consoartă?
P6: Păi, mă ajută în niște probleme, adică mâncarea, să aibă grijă de mine, eu de ea. Dar… încă nu am găsit-o până acum.
Intervievator: Dar când vin copiii dumneavoastră în țară? De exemplu, băiatul, că spuneți că e în țară. Ce activități aveți împreună? Stați la masă? Vă plimbați? Vorbiți? Pentru că atunci când e în țară, stați față în față.
P6: De când a venit băiatul, am fost de vreo patru ori la Nehoiașu. Acolo s-a stabilit, și-a luat o căsuță și acolo, bună. Și… s-a luat de apartamente. A făcut apartamentul din Micro 14 în care am trăit eu 38 de ani. Și a mai luat încă unul acum de nici n-am timp să vorbesc cu el. Deci el încă lucrează, are oameni la lucru, mă rog. Dar vorbesc, vorbesc cu el. Am fost ieri să văd și eu apartamentul acolo. Ieri am fost în Buzău. Am eliberat din spațiu acolo, că avea un balcon mare. Am dus fierul la… Am cărat fierul.
Intervievator: Dar înțeleg că atunci când copiii vin acasă nu petreceți chiar atât de mult timp împreună, că au și ei treabă.
P6: Ba da!
Intervievator: Și ce faceți când petreceți timp împreună?
P6: Am lăsat casa astă vară și am mers în Murighiol, Constanța. Am stat vreo 10, 12 zile. Am fost în Deltă cu ei, cu fata, cu N… S. [numele fiului este menționat] nu. S. [fiul] are copii mici, dar nu vin, nu a venit din Anglia. Și am fost… Deci am lăsat casa așa. „Apoi ce facem?” „Hai să plecăm să ne plimbăm.” „Hai!” Și am fost la Murighiol, am fost în Deltă. Constanța… marea nu prea îmi place. Nu prea îmi place marea. Nu suport căldura. Mi-ar plăcea la munte, unde am dus-o și pe doamna asistentă, dar a spus nu. N-am… N-am putut, nu am putut. Era rea, mai rea decât mine.
Intervievator: Ați fost vreodată la fata dumneavoastră în Italia în vizită?
P6: Dacă am fost vreodată? Vai de mine! Dar nici nu mai știu de câte ori am fost. Nu mai țin minte. Am fost de multe ori, am fost și de două ori pe an!
Intervievator: Și ce v-a impresionat în mod deosebit când ați ajuns acolo?
P6: Îmi place istoricul și am vizitat aproape toată Italia. Am fost la Pisa de vreo trei ori, am fost la Vatican de vreo două-trei ori, am fost la Firenze și am văzut Domul… Acolo mi-a plăcut mai mult, e mai frumos. Am fost la ski, la zăpadă… Și îmi place, că este civilizație multă față de noi. Orașul curat, comuna curată. Față de noi… toate gunoaiele și toate… Mi-a plăcut foarte mult, adică civilizația, în primul rând.
Intervievator: Puteți să-mi descrieți prima vizită? Prima dată când v-ați dus acolo. Ce v-a impresionat? Ce v-a plăcut?
P6: Deci… am avut o problemă medicală și, dacă rămâneam aici, cred că acum eram decedat. Deci mă luam de treabă și aveam probleme și trebuia să iau o pauză de 6-8 luni să nu fac nimic, nimic, nimic. Deci, m-am dus nevoit, adică m-am dus că trebuia să mă duc. Nu aveam ce face.
Intervievator: Și ce ați făcut? V-ați operat acolo? Sau ce s-a întâmplat?
P6: Da.
Intervievator: Atunci a fost prima dată când ați ajuns în Italia?
P6: Da, prima dată. Asta a fost acum 16 ani. Ba nu, 15 ani. După ce a decedat soția, am avut probleme. Și mă simt extraordinar de bine, nu am nicio problemă, dar… Deci nu am avut, cu toate că m-au speriat mulți tare de tot că o să am probleme… dar nu e adevărat.
Intervievator: De ce anume o să aveți probleme? De ce să vă sperie? De ce să aveți probleme? De la intervenția pe care ați avut-o? Puteți să îmi spuneți despre ce e vorba?
P6: Da, am făcut operație de prostată.
Intervievator: Am înțeles. Și de ce ați făcut această intervenție în Italia? De ce n-ați făcut-o în România?
P6: Nu, n-am făcut o în Italia. Am făcut-o în România.
Intervievator: Intervenția chirurgicală ați făcut-o în România și după aceea ați plecat în Italia?
P6: Da, am plecat imediat în Italia. Dacă rămâneam acasă, mă luam cu treabă și aveam probleme mari.
Intervievator: Am înțeles.
P6: Și mi-a zis doctorul… Dumnezeu să-l ierte, a fost un doctor extraordinar pentru mine. A murit în Spania, a decedat în Spania. Ștefănescu Mihai, urolog. A fost un om nemaipomenit pentru mine.
Intervievator: Și atunci când ați ajuns în Italia, după această intervenție chirurgicală, ce v-a plăcut? Descrieți, vă rog, perioada aceea de câteva zile. Cum a fost în Italia? Cum v-ați simțit? Presupun că ați stat la fata dumneavoastră.
P6: Da, a fost bine. Nu am avut probleme. Ședea bine acolo unde ședea, avea spațiu ca lumea, deci nu aveam probleme. Am stat vreo șase sau opt luni, parcă. Șase sau opt luni am stat. M-am simțit bine… Am avut o singură intervenție. Am rămas impresionat în Italia… în legătură cu urgența pe care am avut-o. Deci mi-a plăcut extraordinar de mult. Nu m-a costat nimic, nici medicamentul nu l-am plătit. Și nu a fost mare… un pic de infecție, dar m-a rezolvat în patru cinci zile. Am fost rezolvați imediat. Nu știu ce probleme au fost, dar după aceea, nu am mai avut nicio problemă.
Intervievator: Și după ce ați stat în Italia împreună cu fata dumneavoastră opt luni, ați revenit în România, acasă, da?
P6: Da.
Intervievator: Cum v-ați simțit? Cum a fost această despărțire? Ați plecat de la ea și ați venit din nou să stați acasă singur.
P6: Da, eram… Aveam o creștină care… a plecat și ea în Spania și m-a lăsat singur. O colegă de-a soției care lucra la filatură, în Micro 14. Lucra cu mine și am așteptat-o… Adică nu am așteptat-o, nu am așteptat-o, dar… a revenit după 12 ani. A revenit și ne-am împrietenit iar, mă rog. Dar nu, nu s-a putut nici cu asta, că nu mi-a plăcut.
Intervievator: Și cum a fost această revenire acasă? Cum v-ați simțit când v-ați întors acasă?
P6: Da, îmi era dor și de scândurile de la gard. Și de porți, și de locuri. Îmi era dor tare de tot. Dar am stat, v-am spus și repet, dacă veneam, dacă rămâneam aici, nu mai eram în ziua de azi. Că mă luam de muncă și aveam probleme mari de tot.
Intervievator: Deci v-au ajutat acele opt luni de repaos?
P6: Da, dar îmi era dor tare de tot. Neînvățat, că nu am fost plecat, adică nu plecam… Eu veneam și de două ori pe săptămână de la Buzău și lucram aici, cum am spus. Mi-a plăcut pomicultura, mi-a plăcut pomul. Eu am iubit pomul mai tare ca femeia.
Intervievator: Înțeleg că la fata dumneavoastră ați fost în vizită și știți unde locuiește ea. Puteți să-mi descrieți puțin locuința ei? Cam câte camere are? Cum arată casa ei?
P6: Are frumos tare de tot. Are apartament cu patru camere. Nu, cu trei camere și bucătărie. Șade de vreo 8 ani acolo. Șade în satul Sovigliana. A stat în Empoli, dar s-a mutat în Sovigliana. A dat copiii la școală acolo, deci are mai mult de opt ani. Nu a mai plecat de acolo. Chiria este scumpă. Acum, nepotul s-a căsătorit cu o italiancă. I-a dat, că a murit bunica soției, i-a dat apartament cu vreo 5, 6 camere, dacă nu mai mult. În Empoli. Și italianul, nu vrea. I-am spus și lu N.: „Duceți-vă și voi, faceți acolo și ajutați cu ăsta, cu curentul, cu banii, cu treburi.” Că ei sunt tineri, sunt căsătoriți acum. Le trebuie și lor bani, le trebuie, dar… Italianul este rasist.
Intervievator: Adică? Ce vreți să spuneți?
P6: Nu vrea să îi primească acolo și are loc, are camere de te pierzi prin ele. Are casă pe pământ…
Intervievator: Dar înțeleg totuși că nepotul dumneavoastră care e tânăr căsătorit acum locuiește acolo cu italienii, nu?
P6: Nu, i-a dat casa maică-sii lui rasistul ăsta italian.
Intervievator: Soacrei sale cum ar veni, nu?
P6: Da, soacra. Dar fiind mama, fiind mama soacrei nepotului meu, i-a dat casa fetei, cum ar veni. Adica lui fii-sa. Si i-a dat casa ei. Șade la vreo două comune mai jos de pod, de podul din Empoli. Mai la vale, de unde izvorăsc… De unde vine, dinspre Firenze… un râu, nu mai știu cum îi zice. De la Sovigliana puțin mai înainte, în jos, în jos.
Intervievator: Oricum, locuiesc oarecum apropiat de casa fiicei dumneavoastră, da?
P6: Da.
Intervievator: Dar spuneți că italienii sunt rasiști. Nici pe nepotul dumneavoastră nu l-au primit acolo?
P6: Nu, pe el îl primește, nu e nicio problemă. Dar nu se poate lipi N., adică fiică-mea și cu ginerele… nu se pot lipi de ei. Adică pe ei îi iubesc, cu ei nu au probleme. Le-a dat casa, „E casa voastră de azi încolo, faceți ce vreti””… Dar nu îi lasă. Le-am spus „Duceți-vă acolo și plătiți curentul, plătiți apa. Aveți grijă de nepot. N., ai grijă de nepot.” Dar nu. Le spune nu. Nu îi lasă. Nu-mi dau seama ce gândire are el în cap. Nu pot să-mi dau seama. Și noi l-am declarat rasist.
Intervievator: Fiica dumneavoastră v-a povestit unde muncește sau ați aflat din alte părți? Ce face ea în Italia?
P6: Ducându-mă acolo mereu, știu unde lucrează. A lucrat la o fabrică de încălțăminte, după care s-a retras, că nu știu ce s-a întâmplat acolo, au dat-o afară, nu știu ce s-a întâmplat… sau nu mai merge fabrica, nu mai știu. Acum lucrează la curățenie, face curățenie.
Intervievator: Vă povestește despre locul ei de muncă? Vă spune?
P6: Da, lucrează foarte mult. Foarte mult. Are de lucru, că au plecat români mulți, colege de-ale ei… au plecat și au lăsat-o cu locuri de muncă multe. Le-a luat și ea, s-a lăcomit și acum lucrează foarte mult.
Intervievator: Credeți că fiica dumneavoastră a plecat definitiv în străinătate?
P6: Eu cred că da. Cred că nu va veni curând dacă băiatul s-a căsătorit în Italia. Nu poate. Părerea mea, nu are cum să poată să lase copilul acolo în Italia. Italianca nu vine cu el, sunt convins că nu are să vină, nu are ce căuta aici. E cu părinții acolo, mă rog. Dar asta a fost. Au vorbit amândoi la liceu vreo patru ani. Au fost prieteni patru ani și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. A rămas grea. Și nu a vrut să-l dea afară. [să avorteze] Ei i-a plăcut de el. Nu știu, a fost dragoste între ei puternică și nu a spus până în luna a șasea sau a cincea. Nu au observat. N. și ginerele nu au observat. Nici nepotului nu i-a spus. Ce făcea, nu știu. N-am idee. El a observat și când… N-a mai putut să mai facă nimic și… Asta vreau să spun, că nu are, nu cred că să aibă sufletul ăla fii-mea să-l lase acolo și să vină în Romania curând. Probabil când s-o face mai mare, acum are 21 de ani. A avut copil la 18 ani.
Intervievator: Dar fiul dumneavoastră credeți că se va întoarce?
P6: Da.
Parent Interview P6
Interviewer: Your age?
P6: 72.
Interviewer: How many of your children are abroad?
P6: Two. Both children.
Interviewer: What country are the children in?
P6: England and Italy.
Interviewer: How many years have they been living abroad?
P6: The one in Italy has been gone for 16 years and the one in England for 7 years.
Interviewer: I gather you have no children left in the country. Who do you live with now?
P6: Alone.
Interviewer: I would like to talk more about the child who went to Italy. What’s their name?
P6: N. [daughter’s name is mentioned]
Interviewer: How old is she?
P6: 41.
Interviewer: Do you have a picture of N. that you keep close?
P6: Now?
Interviewer: In general.
P6: Yes.
Interviewer: Where do you keep this photo?
P6: On my phone.
Interviewer: Before N. went abroad, were you living with her?
P6: No.
Interviewer: Who were you living with at the time?
P6: With my wife, who passed away.
Interviewer: Was your daughter, N., married when she went abroad?
P6: Yes.
Interviewer: Did she have children?
P6: No.
Interviewer: Did her family go with her? Or did N. leave alone?
P6: She left with her ex… with her boyfriend.
Interviewer: Can you tell me a little bit about N. when she was in Romania? If she had a job, if you saw each other often…
P6: She worked with me at the spinning mill, but only for a little while. My wife died and she left for Italy. My son-in-law worked with me at the spinning mill, too, but he also left, he decided to go abroad.
Interviewer: How often did you use to see your daughter when she was in the country?
P6: I saw her often, she came to the countryside. I moved to the countryside and she stayed in the apartment, she stayed in the place where I lived with my wife for 38 years.
Interviewer: And I gather that you only saw each other when she came to the countryside.
P6: Yes. Sometimes we went to the city, other times they came to us, because my son-in-law is from my municipality… and we met often. We were on very good terms, we had no problems.
Interviewer: What did you use to do when you saw each other, when you met? What would you do? What were your activities? Talking? Playing cards? Eating?
P6: I had a lot of problems. So, my parents, who died… they were old and weren’t working anymore and when I came here… because I got fired from of the factory… and I came to the countryside… I had a lot of work to do… I made changes in the house, the garden, the yard. I had a lot of work to do… I didn’t have time to play cards… or watch TV. I was tired. In the evening, my son-in-law helped me, my girl, N., also helped me…
Interviewer: So, I gather that they used to help you with all the household chores you had then.
P6: Yes, with all the problems I had in the countryside. There was a lot to do… a lot …
Interviewer: Were you helping her in any way?
P6: Yes, I helped her with money, with the products I made in the countryside, with fruits, vegetables. So, we did many things… I loved fruit trees. Very much. They still bring me immense satisfaction! I have over a thousand fruit trees.
Interviewer: What year did N. go to Italy?
P6: She left permanently in 2006. Right after my wife died, she decided to go to Italy.
Interviewer: Why do you say permanently? Had she left and returned before and didn’t want to leave again? Why do you say permanently?
P6: Yes, because my wife was alive and she had already decided to go to Italy and then she said… when my wife died… she stayed there and never came back.
Interviewer: And she never came home again, or did she decide not to return home, to settle in Italy?
P6: Yes, the problem was that we hadn’t joined the European Union. Going there was very difficult. It was also difficult in Italy… But they managed… I mean, I don’t know, she got around it…
Interviewer: Why did she go to Italy?
P6: She and my son-in-law decided it was better there, they earned more. And especially since my wife had died and there was no way… We used to help them with money a lot. When my wife died, I couldn’t… I mean, I didn’t like selling products on the market. But now I do it because… there’s no other way. And now I give the orders and I execute them. She would go to the market, and I would make the products. I took care of it, of everything. I have land, I had a lot of land and I still have it, I didn’t sell anything.
Interviewer: Your wife would sell them, right? Your wife?
P6: Yes, yes.
Interviewer: And why do you think N. left? Because your wife wasn’t around anymore? Or because she encountered financial difficulties here?
P6: Yes, she also encountered financial difficulties. She decided to go abroad with her husband.
Interviewer: When did you find out she wanted to leave? Did she tell you before making the decision?
P6: She left before, when my wife was alive, and then she decided: “Dad, that’s it, we’re not coming home anytime soon.” I mean, “That’s it, we’re going to Italy.” I accepted, especially since her brother was there, too. They knew some friends they had met in Italy and they’ve been there since. They live there, there’s no… They both have jobs, there’s no problem. They have children, I have great-grandchildren. They have grandchildren. And they feel better than they would here, I think. I mean, they got used to life there, they sent the kids to school, they finished school. Their youngest daughter is also about to graduate, she has one more year of high school.
Interviewer: Your granddaughter, yes?
P6: Yes.
Interviewer: You have two children who have gone to different places. One is in London, one is in Italy.
P6: Yes.
Interviewer: Why are they in different places and not together?
P6: Well, they used to be in the same country. The boy used to work with my son-in-law. But since he found a better job in England, he decided to go to England. Now he’s doing 10 times better than in Italy. I mean, compared to his time in Italy. He was really struggling in Italy, I mean, he was working too hard. He works there, in England, too, but his job is more…. Can I talk about it?
Interviewer: Yes, what does he do in England?
P6: Taxi service. He has a company with three employees. And he’s doing well, he’s not coming back anytime soon. He said, “Dad, there’s nothing for me in Romania.”
Interviewer: Which of them do you keep in touch with the most? With the girl or the boy?
P6: With both! They both love me so, so much! We have an extraordinary relationship! We cannot quarrel, we cannot hold grudges, I mean, they can’t fight with me, or with each other! They help each other with money! They are siblings. Amazing siblings! Enough said, the boy is particularly exceptional.
Interviewer: Do you have other relatives nearby, in the city or in the village, where you are?
P6: Yes, all my relatives are here, in Greceanca, in Breaza commune, Greceanca village. And I also have my son-in-law’s father in Breaza.
Interviewer: What kind of relationship do you have? Do you get along well? Do you visit each other? Do you help each other?
P6: Yes. I have a grandson, he’s here, next door, my neighbour. He helps me a lot. We work together, if necessary, we help each other with the vines, we have vines, we have fruit trees… we cut them, we clean the trees, well, there is a lot to do in the countryside. But I pay him, no one works for me for free. I pay him a lot… And I like what I do, and I don’t care about money, I pay him. I like to have things and I don’t want to neglect the things I have worked for. If I disregard them and I stop taking care of them, everything dies, everything withers. And I love and enjoy what I do.
Interviewer: What do your children do abroad? What do they do there? I understand that the boy in London has a taxi company. The girl in Italy?
P6: She also used to work for a company, but now she cleans houses for the elderly, something like that.
Interviewer: Do the children who are abroad help you in any way?
P6: How could they help me?
Interviewer: In any way. Financially? Or do they send you anything?
P6: No, I don’t need financial help. I don’t need it. I never asked them for it, but I helped them, I helped them as much as I could.
Interviewer: How often do you talk to your children? How frequently?
P6: Every other two days.
Interviewer: And how do you communicate? On Facebook? On the phone? On WhatsApp? How do you talk to them?
P6: On Messenger, mostly. And on WhatsApp.
Interviewer: Video or just on the phone?
P6: Video, too, I show them what I grow here, when the fruits are ripe. So, we also use video and I post a lot of pictures from the market, where I sell… and my products.
Interviewer: I understand you’re using a smarter, newer, newer generation phone.
P6: Yes.
Interviewer: And you had to learn to use it, to use apps.
P6: Now I have a new one, but I don’t know if you noticed me opening it, I don’t know, I closed it. I’m not used to it yet, I’ve had it since New Year’s.
Interviewer: What difficulties did you encounter when you learned to use a smartphone?
P6: I managed however I could. I struggled with it until… until I learned.
Interviewer: Did you learn on your own?
P6: On my own, on my own.
Interviewer: Who usually calls? You or the children?
P6: Both, but they’re usually the ones to call. I’m sometimes busy and I’m tired in the evening, so… During the day, when I’m selling my products, I show them and… It does them more harm than good, especially the girl, when I show them the products, a beauty: apricots, quinces, peaches, pears and so on, grapes. They don’t have that there. I mean, they do, but like they do abroad, the way they make these products… Mine are more organic. I use substances once when they flower, but only then. And when they see such beautiful products, they’d like to eat them, especially my grandchildren. [laughs] My great-grandson has also started, he is three years old, and he started calling me “nono”. I visit, I visit her two or three times. I haven’t been to England, although I like its history very much, there’s a lot for me to see there. My boy keeps asking me to go, but I can’t. I can’t go there. Now he is in the country and he has problems, he bought another apartment in Broșteni, anyway… I don’t know if I’ll go. Who knows how I’ll go. If field work starts again, I can’t go. I could have gone now, but he’s in the country and he has other things to deal with for two or three weeks. And I go to Italy 2 or 3 times a year.
Interviewer: Would you like to talk to your children more often? Or less often?
P6: Yes, but… I can’t say that I have nothing to talk to them about, but… we don’t have much to talk about, we run out of topics, we call too often, too often and…
Interviewer: What do you usually talk about? For example, your last conversation with the girl in Italy. What did you last talk about?
P6: She asks about my health, how I am doing, why don’t I get married, why don’t I bring a Christian woman home. [laughs] I don’t know, it’s hard for me, I mean I can’t forget… If I were to live for another 200 years, a woman like the first one… I don’t think I’ll find another woman like mine even if I were to live another 200 years. I couldn’t get close to anyone else. I’ve had beautiful, smart women, nurses… I met one now, I took her to Italy a couple of times. I took her on a trip… I was… I can’t get attached to her, I don’t know how to explain, but I don’t know, I can’t tell why. I was with her for eight months. I also met a nurse who… when I left her, she did a rough calculation of how much I spent with her and threw the money in my car when I left. She’s from Mizil. Now… the doctor she worked for in a private practice died. She died of COVID. They buried her last week. It was working, so… she threw the money I spent with her in Italy at me, the things I bought her… anyway… and she didn’t want to… she didn’t want to take my money. I kept throwing it out of the car, she kept tossing it back inside. In the end, I took it. I told her, “I’ve never met a woman like you in my life, for 16 years…”
Interviewer: I gather that your daughter wants you to get married now, right? Or for you to at least live with a woman?
P6: Yes.
Interviewer: Do your children ever ask you to do certain things for them? To send them anything, for example?
P6: Where from? From here, from Romania?
Interviewer: Yes, from Romania.
P6: Not really. I love my grandchildren, I help them with money. So, I do, I send them money. I love them very much. I mean, I liked this, sharing whenever I could.
Interviewer: But do they ask you if you want them to send you anything from there? Or do you ask them to send you anything?
P6: I don’t need anything, I can find what I need here, too. And here’s another thing, I have my products, I don’t even buy food from these stores. No, I grow everything here, I have everything in my yard, organic, like I said. I don’t really like keeping animals anymore, since there’s only one of me. I don’t keep pigs anymore. I have ten chickens, but I don’t think I like it anymore, I’m not home all the time, I have things to take care of…
Interviewer: Are there things you feel you can only talk about with your children? Or with one of them?
P6: Talk?
Interviewer: Yes. For example, maybe there’s something you feel you can talk about to the boy, but not to the girl. Or the other way around.
P6: No, no. I keep no secrets from them, no. I can’t do that, no. They are my children and I love them equally.
Interviewer: But have you ever felt that maybe if they were at home, it would have been easier to tell them certain things or you would have told then more? Would you talk to them differently if you were face to face?
P6: To be honest, I liked being on my own. I have no difficulties. I have no difficulties with… like others say… Since I leave home every day, every day… I got used to it. I can’t even think or… It doesn’t even cross my mind to think like others do about me, oh no, I’m all alone and… no, to me, the fact that I get out of the house… If I stay home more than 2 or 3 days, I… oh, no! So, I made a habit of going out, I made a habit of leaving home every day and it’s tremendously good for me, I think. There isn’t one person in Mizil who doesn’t know me.
Interviewer: But in a good way, right?
P6: Yes, both women and men. I’ve been selling there since 2012, since 2012. And I don’t sell on the market! I sell at Lidl, in front of Lidl, on my grandson’s property, he owns a hotel there, he also owns Șura Dacilor up there in Mizil. The Mizil cinema used to be next to Lidl and… I’ve been selling there since 2012. And like I said, there isn’t one person in Mizil who doesn’t know me.
Interviewer: How often do your children come home?
P6: Even twice sometimes. Look, N. is coming next month for… she got some dental implants in Romania and she is coming to get them finished. The doctor called her because it’s been six months and said she should come finish the work on her teeth.
Interviewer: What did you do the last time they came to the country?
P6: We have a new house at 72 years old. I built a new house because I had too much money. [laughs]
Interviewer: Who did you build a new house for?
P6: We have cars… [laughs] I mean, N. doesn’t really like the countryside. She wants a place near the city, near Buzău. And I went and invested… Like I said, I built a new house, I made something I like to live in. I think even if I were to live 100, 120 years now… I mean no, I wouldn’t want to die until I’m 120 when I see how happy I am now. But like I said, I need a life partner because I see I’m getting older, and I need to… I don’t know, we’ll see. I have to do something about it.
Interviewer: Why? What would change if you had a life partner?
P6: Well, it would help in some ways, I mean, she’d cook, take care of me, I would take care of her. But I haven’t found her yet.
Interviewer: But when your children come to the country? For example, the boy, you say he’s in the country. What are your activities together? Do you eat together? Walk? Talk? Because when he’s in the country, you are face to face.
P6: Since the boy came, I’ve been to Nehoiașu about four times. He settled there, he bought a small house there, too, a good one. And… he’s working on apartments. He renovated the apartment in Micro 14 where I lived for 38 years. And now he’s got another one, I don’t even have time to talk to him. So, he’s still working, he has people at work, anyway. But I talk, I talk to him. I went there yesterday to see the apartment. I was in Buzău yesterday. I freed some space there, there’s a big balcony. I took the metal to… I carried the metal.
Interviewer: But I gather that when your children come home you don’t spend too much time together, because they have work to do.
P6: No, we do!
Interviewer: And what do you do when you spend time together?
P6: I left the house this summer and we went to Murighiol, Constanța. We spent about 10 or 12 days there. I went to the Danube Delta with them, with the girl, with N… Not S. [son’s name is mentioned]. S. [son] has small children, but they don’t come, they didn’t come from England. And I was… So, I left the house like that. “What next?” “Let’s go somewhere.” “Come on!” And we went to Murighiol, we went to the Delta. Constanța… I don’t really like the sea. I don’t really like the sea. I can’t stand the heat. I would like to go to the mountainside, where I also took the nurse, but she said no. I… I couldn’t, I couldn’t. She was mean, meaner than me.
Interviewer: Have you ever visited your daughter in Italy?
P6: If I’ve ever visited her? Oh my God! I don’t even know how many times I’ve been there. I can’t remember. I’ve been there many times, I’ve even been there twice a year sometimes!
Interviewer: And what impressed you in particular when you got there?
P6: I like the history and I visited almost all of Italy. I’ve been to Pisa about three times, I’ve been to the Vatican about two or three times, I’ve been to Florence and seen the Dome… I liked it more there, it’s more beautiful. I’ve been skiing, where there was snow… And I like that they’re a lot more civilized than us. Clean city, clean commune. Compared to us… all the garbage and all… I liked it very much, I mean, the level of civilization, first of all.
Interviewer: Can you describe your first visit? The first time you went there. What impressed you? What did you like?
P6: So… I had a medical problem and if I’d stayed here, I think I’d be dead now. So, I was busy and I had problems and I had to take a break for 6 to 8 months and do nothing, nothing, nothing. So, I had to go, I mean, I went there out of necessity. There was no other way.
Interviewer: And what did you do? Did you have surgery there? What happened?
P6: Yes.
Interviewer: Was that your first time in Italy?
P6: Yes, the first time. That was 16 years ago. No, 15 years. After my wife died, I had problems. And I feel very good, I don’t have any problems, but… So, I don’t, although many warned me that I was going to… but it’s not true.
Interviewer: Why would you have problems? Why did they warn you? Why have problems? Because of the surgery you had? Can you tell me what this is about?
P6: Yes, I had a prostate surgery.
Interviewer: I see. And why did you have this surgery in Italy? Why didn’t you have it in Romania?
P6: No, I didn’t have it in Italy. I had it in Romania.
Interviewer: You had the surgery in Romania and then you went to Italy?
P6: Yes, I went to Italy right after. If I’d stayed home, I would have started working and had big problems.
Interviewer: I see.
P6: And the doctor told me… may he rest in peace, he was an extraordinary doctor to me. He died in Spain, he passed away in Spain. Ștefănescu Mihai, urologist. He was a great man to me.
Interviewer: And when you arrived in Italy, after this surgery, what did you like? Please describe those few days. What was it like in Italy? How did you feel? I assume you stayed with your daughter.
P6: Yes, it was nice. I had no problems. She had a good place with a lot of space, so I had no problems. I stayed for about six or eight months, I think. I stayed for six or eight months. I felt good… I only had one intervention. I was impressed in Italy… how my emergency was handled. So, I really liked it there. It didn’t cost me anything, I didn’t even pay for the medicine. And it was no big deal… a little infection, but they fixed me up in four or five days. They took care of it right away. I don’t know what the problem was, but after that, I didn’t have any more trouble.
Interviewer: And after you stayed in Italy with your daughter for eight months, you came back home to Romania, right?
P6: Yes.
Interviewer: How did you feel? What was leaving there like? You left her and came home to be alone again.
P6: Yes, I was… I had a Christian woman who… she went to Spain and left me alone. A colleague of my wife who worked at the spinning mill, in Micro 14. She was working with me, and I waited for her… I mean, I didn’t wait for her, I didn’t wait for her, but… she came back after 12 years. She came back and we got back together… anyway. But no, that wasn’t possible either, because I didn’t like her.
Interviewer: And how was this return home? How did you feel when you got home?
P6: Yes, I even missed the fence boards. Even the gates, the places. I really missed everything. But I stayed there, I told you and I’ll say it again, if I’d come, if I’d stayed here, I wouldn’t be here today. Because I would have started to work, and I would have been in great trouble.
Interviewer: So, those eight months of rest helped you?
P6: Yes, but I really missed everything. I wasn’t used to it, because I hadn’t been away before, I mean I didn’t use to… I even came from Buzău twice a week and worked here, like I said. I liked fruit growing, I liked fruit trees. I loved trees more than I loved women.
Interviewer: I gather that you have visited your daughter and you know where she lives. Can you describe her home to me a little? How many rooms does she have? What does her house look like?
P6: It’s really nice. She has a four-room apartment. No, three rooms and a kitchen. She’s been living there for about 8 years. She lives in the village of Sovigliana. She used to live in Empoli, but she moved to Sovigliana. She sent her children to school there, so she’s been there for over eight years. She never left. Rent is expensive. Now, my grandson has married an Italian woman. She gave him, because his wife’s grandmother had died, she gave him an apartment with about 5 or 6 rooms, if not more. In Empoli. And the Italian won’t let them live there. I told N: “Go there and help with these things, with the electricity, money, housework.” Because they are young, they are married now. They need money, they need it, but… The Italian is racist.
Interviewer: In what way? What do you mean?
P6: He won’t let them stay there even though there’s enough space, there are so many rooms you get lost in them. He has a house…
Interviewer: Still, I understand that your grandson, who is now married, lives there with the Italians, right?
P6: No, this Italian racist gave the house to his mother.
Interviewer: To his mother-in-law, that is, right?
P6: Yes, his mother-in-law. But because it was her mother, my grandson’s mother-in-law’s mother, he gave the house to the girl, as it were. I mean, to his daughter. And he gave the house to her. She lives about two communes below the bridge, the Empoli bridge. Further down the valley, from where… From where, from Florence… a river flows from there, I can’t remember its name. A little farther down from Sovigliana, downhill, downhill.
Interviewer: Anyway, they live somewhat close to your daughter’s house, right?
P6: Yes.
Interviewer: But you say the Italians are racists. They didn’t welcome your grandson there either?
P6: No, they welcome him, no problem. But they don’t like N., I mean, my daughter and my son-in-law, the Italians don’t like them. I mean, they love the children, they have no problem with them. They gave them the house, “It’s your house from now on, do whatever you want…” But he won’t let them. I told them, “Go there and pay the electricity bill, pay the water bill, take care of my grandson. N., take care of my grandson.” But no. He tells them no. He won’t let them. I don’t know what he’s thinking. I can’t figure it out. So, we declared him a racist.
Interviewer: Did your daughter tell you where she works, or did you find out from someone else? What does she do in Italy?
P6: Since I always go there, I know where she works. She used to work at a shoe factory, then she resigned, because I don’t know what happened there, they fired her, I don’t know what happened… or the factory closed, I can’t remember. Now she works in cleaning, she cleans for people.
Interviewer: Does she talk to you about her job? Does she tell you?
P6: Yes, she works a lot. A lot. She has work, because many Romanians left, colleagues of hers… they left a lot of vacant jobs behind. She took them, she got greedy and now she works a lot.
Interviewer: Do you think your daughter has left abroad permanently?
P6: I think so. I don’t think she’ll come back anytime soon if the boy got married in Italy. She can’t. In my opinion, there is no way she could leave her son there in Italy. The Italian girl won’t come with him, I’m convinced she won’t, she has no reason to come here. She has her parents there, anyway. But it is what it is. They dated in high school for about four years. They were together for four years and what happened happened. She became pregnant. And she didn’t want to get rid of it. [to have an abortion] She liked him. I don’t know, they were very in love and they said nothing until she was six or five months pregnant. They didn’t notice. N. and my son-in-law didn’t notice. My grandson didn’t tell them either. I don’t know what he was doing. I have no idea. He noticed and when… There was nothing left to do… That’s what I mean, that she wouldn’t, I don’t think my daughter could bear to leave him there and come to Romania anytime soon. Maybe when he gets older, he’s 21 now. He had a child at 18.
Interviewer: But do you think your son will return?
P6: Yes.
