Interviu emigrant M12
- Identificare
Intervievator: Vă rog să îmi spuneți pentru început vârsta dumneavoastră.
M12: 40 de ani împliniți.
Intervievator: Țara de rezidență?
M12: Italia, Milano.
Intervievator: De câţi ani aţi plecat din ţară?
M12: Sunt plecat de 11 ani!
Intervievator: În țară mai aveți un părinte, ambii părinți?
M12: Ambii părinţi.
Intervievator: Ce vârste au?
M12: 70 și 67.
- Viața în România și motivul plecării
Intervievator: Cum era viața dumnevoastră în România înainte de plecare, aveați un loc de muncă, o stabilitate financiară, vă ajungeau banii?
M12: În ultimele luni până să iau decizia să plec în Italia nu, nu aveam de muncă. Am lucrat în vânzări. Şi a fost o perioadă în care nu am avut la nas mai nimica. Constrâns şi puțin de unele situații financiare, nu neapărat zilnice dar și în relația cu băncile, împrumuturi, mai multe chestii și am decis să fac o schimbare. Schimbarea a fost greu dar până la urmă am făcut-o și am rămas aici, pentru moment.
Intervievator: Mai aveți frați, surori în țară?
M12: În țară, da mai am o soră, am două surori gemene mai mari ca mine cu trei ani. Una stă în Galați și una sta în afara țării în Turcia, în Istanbul.
Intervievator: Erați căsătorit sau sunteți căsătorit acum?
M12: Nu, nici când am plecat, nici în momentul de față.
Intervievator: Cum era atmosferă de familie înainte să plecați, cam ce făceați când vă întâlneaţi sau cât de des vă întâlneaţi?
M12: Păi până să plec, recunosc, am locuit cu părinții dar eu prin prisma jobului lucram în delegație foarte mult şi veneam doar acasă, în weekend veneam. Cu sora mea din Galați ne vedeam o dată la câteva luni, cu sora din Turcia nu m am văzut cu ea de vreo 12 ani.
Intervievator: Este plecată dinaintea dumneavoastră?
M12: Da, din 2000.
Intervievator: Ce făceați când vă duceți și vă întâlniți cu familia, cu părinții?
M12: În primul rând, petreceam timpul toată ziua împreună, era foarte, vorbeam de problemele zilnice de familie, într-adevăr ne plăcea foarte mult să fim cu toții, când ne vedeam cu toți, ne vedeam cu familia să fim fost toți la un loc dar din păcate lucrul ăsta nu a fost posibil de mulți ani.
Intervievator: Datorită surorii că a plecat înainte nu?
M12: Da și în mare măsură la Galați, vine o distanţă foarte amară de București, Galați dar și acolo ne vedeam din când în când, ce pot să zic, era aşa o corelație mai strânsă dar totuși la distanță.
Intervievator: Să înțeleg că nu aveați genul acela de întâlniri unde vă așezați la masă cu toții și petrecea timpul în weekenduri, în familie.
M12: Nu, nu, cel puțin la sora mea doar când mergeam la ea în vizită la câteva luni distanță, în schimb în Turcia se duc părinții mei o dată la două-trei luni, se duc separat fiecare câte unul numai o dată, nu merg amândoi în excursie, în Turcia.
Intervievator: Nu pleacă împreună în Turcia la sora dumneavoastră, de ce?
M12: Nu, stau la o casă în București și au asta, ideea de a nu lăsa casa singură, să nu o lase pradă hoților.
Intervievator: Totdeauna să fie cineva acasă pe principiul ăsta nu, să nu fie casa goală?
M12: Da, ei când pleacă stau câte o lună, două luni în Turcia, nu stau o săptămână.
Intervievator: Care era situația financiară a părinților dumneavoastră înainte să plecați în străinătate?
M12: Când am plecat eu mamă tocmai se pensionase. Tata era pensionat mai de mult, s-a pensionat pe caz de boală. Sub mediu, adică ce aveam noi nu ne permitea să mergem oriunde.
Intervievator: Îi ajutați în vreun fel financiar?
M12: Da, bineînțeles, deci toate facturile le am eu pe obligațiile mele, le plătesc eu chiar dacă sunt la 2.000 de kilometri, le plătesc eu prin aceste tehnologii care tot apar în fiecare zi, aplicații peste aplicație, le fac eu toate plățile. Nu îmi e decât să aibă pensia lor. Chiar dacă este o pensie micuță, să o aibă ei acolo să se bucure de ea cum știu mai bine.
Intervievator: La fel făceați şi înainte să plecați îi ajutați financiar. Dar ei vă ajutau într-un fel, în vreun fel pe dumneavoastră, cum vă ajutau?
M12: Era parte de pachete, trimiteau un pachet. Deja nu mai trimit bani, ei trimiteau şi la sora din Turcia, o dată la trei ani de zile trimite pachet la toți, indiferent că nu au, ei tot trimit.
Intervievator: Cum ați luat hotărârea să plecați din România?
M12: M-a prins partea financiară. Eram bun la bancă care nu-i vedeam soluție foarte ușoară, lipsa locului de muncă m-a împins să plec, să fac o încercare pentru că efectiv a fost o încercare, mi-am luat bilet de avion dus-întors cu diferența de bilet o lună de zile. Deci, dacă nu reușeam să fac nimic în acea lună de zile mă întorceam înapoi acasă în București. Nu era un capăt de țară în ghilimele. București îți oferă șansa, asta este clar, şanse de izbândă mediu, la nivel înalt sunt trebuie doar să-ţi doreşti traiul în București.
Intervievator: Ați mai fost la muncă și în alte țări în afară de Italia?
M12: Nu, cu jobul am fost purtat în alte țări dar nu cu munca să stau acolo să lucrez în acea țară, nu am făcut pasul ăsta. Am avut o casă, mă duc în Germania dar nu. Au o gândire apropiată ca a noastră. Şi sunt calzi nu reci ca înainte.
Intervievator: Ce au spus părinții dumneavoastră când au aflat că ați luat această decizie de a pleca în străinătate?
M12: Nu le-a picat prea bine, nici prea rău. Le-a fost cam greu. Ei nu au zis nimic, dar i-am simţit așa puțin.
Intervievator: Au fost de acord sau au încercat să vă convingă să nu plecați?
M12: Nu, ei au zis, ești mare vaccinat încearcă n-ai ce să faci, dacă vrei să vezi încearcă. Ideea e că, fiind ultimul copil care a rămas cu ei în București, le vine greu. Sora Georgi plecat prima de acasă după aceea Cristina a plecat la câțiva ani în Galați, am rămas cu ei dar după aia am plecat și eu.
Intervievator: Când v-ați hotărât să plecați, spuneați că v-ați stabilit această lună în care să realizați ceva.
M12: Să prind un job fix, să prind un lucru fix, dacă nu prindeam nimic să fiu corect așa la o zi două o distanță trei distanță și dacă nu e rost de mine aici, mă întorceam.
Intervievator: Bun și OK, dacă găseaţi un job cam pe ce perioadă v-ați hotărât să rămâneți sau ce voiaţi să realizați de ați plecat în Italia?
M12: Pe un fond caietul meu de socoteli, figurau date de maxim doi ani mă gândeam eu atunci.
Intervievator: Şi ce s-a întâmplat?
M12: La început, când am început să lucrez am lucrat pe un salariu foarte mic pentru că, eram la început nu știam limba italiană, lucram în echipaj, câștigam un salariu întreg şi îl împărţeam în doi amândoi și automat ca venituri era ca și când ar fi fost scos din țară, scăzând cheltuielile cu camera, bani care rămâneau erau cam aceeaşi ca în România, după câteva luni bune vreo patru sau cinci luni am început să câştig singur banii respectivi. Automat era un mare plus aproape triplu față de ce câştigăm în ţară, de asta am continuat.
Intervievator: Ce știați despre țara respectivă când ați plecat acolo?
M12: Fiind o persoană care îi plăcea să fie informată. Am plecat şi într-o perioadă în care totuși nici tehnologia nu era foarte avansată dar na, știam foarte multe despre Italia și la televizor și pe internet. Știam așa de cam la ce mă așteptam.
Intervievator: Ce știați că vă așteaptă acolo, știați că plecați din România și o să ajungeți la un loc de muncă sau, ce urma să faceți?
M12: Am plecat în ghilimele la ghicit, am plecat la ghici. Norocul meu a fost că zborul spre Milano n-a fost primul zbor. Am mai avut înainte un alt zbor, am câștigat o excursie la Oradea și am plecat în Anglia chiar în același an la începutul anului în ianuarie eu după ceea în octombrie am plecat în Italia. Ei şi, faptul că nu aveam emoții la zbor, la 30 de ani nu pot zice că eşti temător în ghilimele aşa de mult, ai o vârstă şi trebuie să o menţii.
Intervievator: Chiar dacă eşti temător, nu o mai arăţi la 30.
M12: La 20, la 18, la 17, dar la 30 de ani trebuie să fii deja puţin puternic cât de cât. Pe mine mă ajută foarte mult că nu știam limba italiană dar știam cum știu engleza. Şi unde am picat la muncă, mergeam la diferite firme în care, acolo la recepții știau și engleză și italiană și spaniolă. Livram pachetul și știam ce ce să răspund acolo în engleză.
Intervievator: Ok, înțeleg că atunci când ați plecat din România în Italia ați plecat de fapt la un văr.
M12: Da, nu am plecat singur aşa cu rucsacul în spate şi să mă duc, am plecat pentru că mă chemase cineva. Nu cu promisiuni de muncă, dar cu o încercare! Când am plecat din România nu avea nimic, mi-a spus: „Măi, vino încoace și vedem despre ce poţi să faci. Te duc într-un loc, două locuri şi vezi dacă te descurci şi mergem la o probă de lucru.”
- Adaptarea în țara gazdă
Intervievator: Ce vă amintiți din prima zi când ați ajuns în Italia?
M12: Când am aterizat în aeroport. Parcă am simțit ca și când aș fi aparținut așa de pe locul respectiv că și când doar mă duc în alt oraș din țară. Nu că am schimbat țara și că am pus picior pe pământului unei țări străine mie, am simţit că aparţin acelui loc.
Intervievator: Deci nu aţi simțit tristețe, v-a plăcut? A fost o decizie acceptată?
M12: Faptul că am dat cu ochii de o altă civilizație în ghilimele, în 2010 pline de autostrăzi peste tot. O altă gândire, mi-a dat foarte mult de gândit. În țară era totuși na..
Intervievator: Legat de cum este țara respectivă și cum sunt oamenii vizual. Cum a fost prima săptămână. În primele zile acolo cum a fost acomodarea. Ați vorbit cu alți oameni unde locuiaţi?
M12: Da, ținând cont că am locuit la vărul meu, automat m-am dus și am stat printre persoanele care vorbesc aceeași limbă ca şi mine. A fost o acomodare instantaneu. Bine, mă simt puțin cam străin în casa vărului meu. Dar a fost o acomodare ok.
Intervievator: Ați ieșit la cumpărături, ați auzit limba italiană, ce vă mai aduceți aminte
M12: Eu aveam la mine, aveam la mine un dicționar de limba italiană și aveam și cum să pronunț în italiană cum să vorbesc. Cred că l-am ținut două luni de zile și în același timp încercam să-mi dau seama ce spun. Mă ajutase foarte mult şi engleză. Aici ai ocazia, la televizor la programele italienești să dublezi filmele, să se audă sunetul original de la film și subtitrare la italieni. La italieni toate lucrurile sunt dublate, totul e dublat iar faptul că cunosc limba engleză mă uitam la traducerea în italiană, jos, ce spunea în engleză şi cum se traducea în italiană, în modul acesta învăţam italiana.
Intervievator: Încă din primele zile încercaţi să le învăţaţi limba şi obiceiurile.
M12: Nici acum nu vorbesc italiana cum trebuie sau să o scriu sau să o vorbesc cum trebuie, totul am prins din mers.
Intervievator: Au fost situații în care unele lucruri au fost mai rele decât vă așteptați?
M12: Da, impact a fost unul când, după ce am plecat de la vărul meu din casă am zis cum găsesc un job. Cum găsesc un job să fiu plătit la sediu să muncesc de zi, să lucrez la lună. Vreau să vorbesc cu patronul firmei să-mi ofere un avans să mă mut într-o cameră singur. Vărul meu respectiv avea un apartament cu două camere. El cu copii, nu poți să stai așa foarte mult pe capul şi acolo a fost un mic impact când am nimerit într-o casă plin de naționalități în care, acolo venea puțin mai temători în ghilimele dar a fost pentru scurtă durată.
Intervievator: A fost o situație care nu prea v-a plăcut?
M12: Da, proprietarul era albanez. El avea în casă și Grecia și din Albania, a fost puţin mai ciudat pentru că tipii care stăteau acolo în casă se schimbau la o săptămână, veneau şi stăteau o săptămână iar după plecau, am nimerit pe unul care nu ştia nimica despre el, l-au dus în casă şi a început să facă pe acolo scandal, noaptea să nu poţi dormi din cauza lui, şi cam asta a fost în acea lună, după accea m-am mutat în altă casă.
Intervievator: Nu știu cu ce vă ocupați acum, ce job aveţi acum?
M12: Lucrez în transporturi.
Intervievator: Şi care a fost parcursul dumneavoastră de când ați ajuns în Italia și până acum, care au fost joburile pe care le-ați avut?
M12: Numai în transporturi, şi în weekend mai aveam ocazia să lucrez cu nişte băieţi la mutări de apartamente.
Intervievator: Mutați mobila dintr-o parte în alta, nu?
M12: Da, translocări.
Intervievator: Şi acum ce înseamnă jobul pe care îl aveți, ce faceți mai exact?
M12: Acum, e un job în care efectiv merg în toată țara să car marfa, în Germania. Şi o duc în fiecare zi în Italia.
Intervievator: A fost vreo perioadă, de când stați în Italia, în care ar trebui să faceți munci sub nivelul dumneavoastră de calificare?
M12: Mmm… da, n-am de ce să mă feresc.
Intervievator: Și ați încercat vreodată să ascundeți lucrurile acesta față de cei de acasă?
M12: Față de părinţi, da.
Intervievator: De ce, dacă vreți să-mi răspundeți!
M12: Pentru că mi-ar fi spus tot timpul. Dar bine măi, ai plecat să cureţi wc-ul la oameni, să faci curăţenie în depozite. În România este foarte bine să lucrezi în vânzări în continuare și te mai ajutam şi noi. Lucrul ăsta nu l-am mai spus pentru că știam ce mă așteaptă după din partea lor.
Intervievator: Cunoşteaţi limba înainte de a veni aici vreun pic conversațional, vorbeați un pic, și acum la ce nivel puteți să spuneți că sunteți?
M12: Ținând cont că nu știu să vorbesc foarte corect cum trebuie, să pun verbe cum trebuie, să am intonaţia la cuvinte, bănuiesc că sunt la un nivel conversaţional mediu, dar sunt o persoană care poate să vorbească şi să fie înţeleasă şi să înţeleg, şi scris, şi verbal.
Intervievator: Mai aveți legături și cu alți români care locuiesc acum în Italia?
M12: Bineînțeles, colegi de muncă, rudele pe care le am în toată Italia, sunt în contact cu ei.
Intervievator: Dar prieteni în apropiere în Italia aveți, prieteni cu care ieșiți, vorbiți?
M12: Nu, uita aici la faza asta şi cu pandemia în vigoare a aprofundat lucrul ăsta şi mai greu, prieteni aşa mai apropriaţi, nu am.
Intervievator: Pot să întreb de ce?
M12: Poate şi din cauza persoanelor, eu în fiecare lună, până să vină pandemia, mergeam câte două zile în București. Nu mai țin legătura așa mult cu ei, eu aveam prieteni, şi încă sunt în ţară, pandemia asta mi-a pus capac la mult, mult de tot şi nu i-am mai văzut de un an și trei luni.
Intervievator: Să înțeleg că nu ați legat alte prietenii, aveți prieteniile vechi, nu?
M12: Colegii pe care i-am avut şi încă îi am. Care cât de cât ne salutăm, ne căutăm, acum cu dumneavoastră care m-ați găsit prin cadru montan la Europa, eu sunt coordonator, moderatori cu Italia. Sunt de un an de zile la partea asta de moderare. Mai am o colegă, Mădălina, care ne ajută la moderarea activității, faptul că voluntariatul de la pandemie mi-a umplut acel gol pe care îl aveam eu, faptul că mergeam în țară o dată la o lună..
Intervievator: Și cum aţi reușit să îl umpleţi, dacă vă duceți în țară vă vedeți prietenii și familia, ce a reuşit să facă acest lucru?
M12: La voluntariat faptul că erau multe cazuri de ajutor, să mergem să luăm lumea din gară, să ne ducem la locurile de adăpostit, să mergem să facem cumpărături la persoanele care sunt bolnave de Covid. Mergem la șoferi în parcări că au nevoie de medicamente. A trebuit să ducem un șofer de tir la hotare. Lucrurile astea îți fac cât de cât bine.
Intervievator: Ce vă place cel mai mult în țara în care sunteți acum?
M12: Cel mai mult, sunt mai multe lucruri, nu pot să zic acum. Faptul că aici am fost educat și civic mai mult. Adică eu până să vin aici în Italia, nu știam să reciclez gunoiul. Când ajungeam acasă în România și acum fac asta, chiar dacă părinții mei nu vor să învețe. Eu când ajung acasă separ gunoiul, nu pot să stau fără să fac asta, aici în Italia am învăţat să fac lucrul ăsta, am învăţat să fiu şi mai echilibrat. Aici este un mediu frumos şi este păcat să îl strici, la noi în țară nu este totul la fel, momentan, nu poți să faci o diferențiere între civic, de a ne face bine între noi, chestiile astea m-au educat puțin în Italia ăsta, și libertatea că pot câştiga mult mai bine, îmi permit ca în luna respectivă să zic, OK, luna asta mă pot duce într-un loc, să mă plimb doua, trei zile în afară. Să îmi ajut şi părinţii, pe sora din Turcia şi sora din Galaţi, prietenii, mai ajut şi pe la voluntariat iar lucrurile astea m-au ajutat.
Intervievator: Sunt și lucruri care nu vă plac la țara respectivă?
M12: Încă simt faptul, chiar dacă sunt de zece ani, chiar dacă pot acum să îmi depun actele pentru cetățenia italiană, nu simt că e casa mea, nu simt. cu toate că orașul Milano îl cunosc nu foarte bine, dar destul bine. Îl simt ca și când ar fi doar al doilea oraș ca şi casă, dar încă simt că este doar pentru muncă, nu că simţi tu, te fac unele persoane să simți lucrul ăsta, nu că sunt rasişti dar spun chestii precum, du-te la tine în ţară, dar ei nu recunosc că muncile pe care le facem noi, ei refuză să le facă. Dar am plecat noi toți din Italia, ei nu le-ar face.
Intervievator: Mi s-a mai spus acest lucru că se văd oarecum, nu neapărat respinși, oarecum discriminați, vă considerați discriminat?
M12: Nu pot să zic că nu, sută la sută, dar unele chestii, cel puțin pe la muncă cam da, s-au făcut unele diferențe, în schimb, în relația cu statul sau în relația cu oficiile comunale de la primării sau astea, acolo n-m simțit asta.
Intervievator: Față de cât voiaţi să rămâneţi, aţi stat încă 9 ani peste.
M12: Credeam că am să rămân 2 ani maxim, dar am stat 8.
Intervievator: Dar ce v-a făcut să rămâneți atât de mult?
M12: Nivelul financiar la care ajunsesem în ultimii ani care îmi permitea să pun ceva deoparte să-mi ajut părinții, să plătesc și chiria, călătoresc cât de cât. Lucrul ăsta m-a făcut să merg înainte până acum.
Intervievator: Avantajele financiare, câștigați mai mult o viață mai bună. Dacă ar fi să vă întreb acum sunteți acomodat 100% în locul în care trăiți?
M12: Nici acum.
Intervievator: Credeți că dacă ați fi în urmă cu 10 ani ați mai pleca sau poate aţi face-o altfel?
M12: Dacă mă gândesc mai bine, poate nu.
Intervievator: Sau poate aţi pleca dar aţi face-o altfel, aţi schimbat ceva?
M12: Dacă aş şti la ce m-ar aştepta în afară, mă pregăteam altfel şi acomodarea şi perceperea lucrurilor erau altfel.
Intervievator: Și cum credeți că ați fi putut să vă pregătiți?
M12: Lingvistic, să învăţ bine limba ţării respective să şi pregătit financiar, am plecat efectiv cu o liră în buzunar, am stat la cheremul familiei să-mi trimită bani pentru început, mâncare şi astea, poate aș fi făcut-o pe o perioadă mai cu cap, să fie o acomodare instantanee cât de cât sau fără lipsa de partea financiară. Poate o gândeam altfel, m-am aruncat cu capul înainte.
Intervievator: Cu capul înainte dar cum s ar spune. Sunteţi într-o relaţie sau căsătorit?
M12: Nu.
- Relația cu familia (mai ales părinții)
Intervievator: Ce persoane apropiate mai aveți în România? Îmi spuneaţi că o mai aveţi pe sora dumnevoastră în Galaţi iar părinţii în Bucureşti.
M12: Și mai am, am mulţi prieteni în Bucureşti.
Intervievator: Trimiteți bani acasă părinților sau surorii?
M12: Da
Intervievator: Cât de des și pentru ce trimiteți?
M12: Trimit lunar în funcție de venitul pe care îl am şi eu în luna respectivă. Le trimit alor mei prin cont, ei chiar dacă nu recunosc le place să facă mici cadouri la sora mea în Galați, avem o nepoţică în Galaţi şi doi în Turcia și ei chiar dacă nu s-ar descurca foarte bine au mereu o rezervă. Eu când îmi permit să le trimit ceva în cont, le trimit şi lor separat în cont, pe lângă facturile pe care le plătesc luna de luna.
Intervievator: Când vorbiți de facturi rămase în România la ce facturi vă referiți?
M12: Am o casă în București și plătesc toate cheltuiala în afară de gunoaie și cu apa. În rest toate facturile de la casă.
Intervievator: Aha, deci părinții locuiesc în casa dumneavoastră și plătiți toate facturile pentru părinți.
M12: Da.
Intervievator: Deci şi asta puteam să o considerăm că și când ați trimite bani acasă, le plătiți facturile.
M12: Da.
Intervievator: Îi ajutați cu plata facturilor, trimiteți și cadouri, pachete acasă.
M12: Cam da.
Intervievator: Cât de des le trimiteți și ce conțin ele?
M12: Acum s-a mai rărit cu pandemia dar înainte la două luni de zile și la părinți și la sora din Galați și la sora din Turcia, pe baza cererilor din ţară, ei aveau o listă cu ce aveau nevoie, voiai adidaşi, dulciuri, un ceas, tricouri, tot ce cereau.
Intervievator: Am înțeles, e cerere și ofertă să înțeleg.
M12: Da.
Intervievator: Se face lista și la sfârșit de lună se trimite pachetul, o dată pe lună trimiteți?
M12: Înainte trimiteam de la Roma la două luni acuma la trei luni.
Intervievator: Dar cei de-acasă vă trimit pachete?
M12: Da, de sărbători.
Intervievator: Și ce vă pun în aceste pachete, ce primiți?
M12: Mama pune totul. Îmi face de mâncare cât să nu se strice tot drumul, sarmale, şniţele, cozonac, ia de la ţară brânza, ţuica, vişinata, în limita bunului simţ să nu fie confiscate la drum, să nu se strice pe drum, îmi trimite papuci şi Delikat, ea zice că Delikat-ul nu este la fel ca în Italia, eu nu prea gătesc, lucrul ăsta nu l-am învățat, recunosc, de murit de foame, nu mor, ştiu paşii pentru unele ciorbe. Nu îmi este greu, ca şi permisul dacă nu aveam permisul probabil că nu făceam prea multe chestii, permisul de condus maşina este o salvare eu conduc din plăcere.
Intervievator: Crezi că dacă făceai alt job nu mai rămâneai în Italia?
M12: Probabil, dar mi-a părut rău că nu continuat cu facultatea, am făcut acea facultate ca să scap de armata în anul 2000, în 1999 mi-a venit cererea să mă duc în armată şi m-am înscris la o facultate cu frecvență redusă, la Universitatea Bioterra în domeniul turismului.
Intervievator: Ok.
M12: Şi lucrurile alea m-au salvat de armată, armată era obligatorie. Am făcut facultatea respectivă şi am terminat o, mi-a plăcut turismul, îmi place şi acuma turismul. Visul meu este să fac ceva în legătură cu turismul, poate lucrul ăsta este cel care mă face să mă întorc în ţară instantaneu.
Intervievator: Ce înseamnă ceva o legătură, să fii ghid sau să ai agenție de turism, ce înseamnă?
M12: Este o idee care este pusă în practică în momentul de faţă la o scară mai mare în care faci turul ţării. Dar eu sunt la nivelul mic, la nivelul de 8+1 eu șoferul și ghidul turistic care știe limba engleză, italiană şi spaniolă şi în spate turiștii care sunt 5,6 sau câte 2 familii.
Intervievator: Să înțeleg că doar o astfel de ocazie te-ar face să te întorci în țară?
M12: Nu, involuntar o să mă întorc în ţară, în august pentru că mi a expirat permisul de condus. Și atunci am decis că o să fac o pauză, tot timpul în țară veneam în fugă şi când eram în vacanță două săptămâni. Şi acuma cu munca îmi permit să iau o pauză, pot să fac o pauză de câteva luni bune, vreau să mai iau..
Intervievator: Aer de România.
M12: Aer de România şi să iau pulsul pieței mai devreme.
- Comunicarea cu părinții rămași acasă
Intervievator: Am înțeles, cât de des vorbiți cu cei de acasă?
M12: În fiecare zi.
Intervievator: Despre ce vorbiți?
M12: Păi cu părinții nu știu, mama cu surorile au altă relație. Mama cu fete tot timpul vorbesc la telefon non-stop, ce au făcut de mâncare şi ce fac cele mici. Dar pe mine mă întreabă ce am mâncat, dacă mi-am făcut de mâncare şi cum a fost la muncă. Tata şi mama tot timpul mă suna separat, mama într o cameră iar tata în cealaltă cameră. Cu noua tehnologie ei mă suna nonstop pe messenger, când nu voiau să aibă contact cu noile telefoane le era destul de greu, nu aveau minute sau baterie, era mai greu să mă sune. Dar când i-am învăţat cu noua tehnologie mă suna nonstop.
Intervievator: Deci nu va suna doar le evenimente, să vă spună la mulţi ani sau de Paşte, Crăciun.
M12: Nu, este o relaţie destul de buna ei sunt acolo aproape în fiecare zi normal.
Intervievator: Și ce folosesc WhatsApp, Messenger, Skype, ce folosesc cel mai frecvent?
M12: Cu ei folosesc cel mai mult Messenger și WhatsApp, nu folosesc Skype, au o tehnologie mai slabă şi să nu se blocheze telefonul.
Intervievator: De obicei sunați dumneavoastră sau vă sună ei?
M12: Mă sună şi ei, audio şi video, când pot să le răspund, răspund când nu le dau ocupat.
Intervievator: Au fost situații în care ați avut nevoie să luați legătura cu părinții și nu ați reușit?
M12: Da, erau momente când îi sunăm pe internet iar ei aveau netul oprit sau telefonul, dar sunam un vecin care stătea aproape.
Intervievator: Mereu aveaţi pe cineva în caz de urgență care să le facă o vizită.
M12: Da.
Intervievator: Le-a fost greu să se obișnuiască cu aceste tehnologii noi cu aceste smartphone-uri?
M12: Mama s a obişnuit uşor, faptul că voia să vorbească mereu cu Oana din Turcia, să se vadă non stop şi în acelaşi timp sora mea din Turcia, a primit și ea un telefon de la soțul ei. Cristina din Galați, soțul ei e pasionat de tehnologie și cu timpul avea telefoane prin casă. A primit şi mama telefonul iar cu timpul s a obişnuit uşor, uşor cu el, a urmat şi tata, el s-a învăţat mai greu.
Intervievator: Dar cine a învățat-o pe mama dumnevoastră să folosească smartphone-ul?
M12: Cumnatul, nefiind prea des prin ţară, când îi arătam ţinea minte pe loc dar după aceea uita, cumnatul meu fiind în ţară a învăţat-o mai multe.
Intervievator: Cu ce anume a avut cele mai mari dificultăți?
M12: Îi era foarte greu să se conecteze pe facebook, nu ştia pe ce să apese sau cum să comenteze la o postare, nu prea scria. Era o chestie nouă pentru ea iar pe parcurs s-a învăţat cu toate.
Intervievator: Ce mai face cu telefonul pe lângă convorbirile video pe Facebook?
M12: Acum de o jumătate de an am instalat o centrală termică pe gaz care este conectată la internet, acesta are o aplicaţie pe telefon, din telefon reglează centrala cum vrea ea şi îi place.
Intervievator: Tatăl dumneavoastră este la fel de activ?
M12: Tata este cu Facebook-ul în mare parte, pe Messenger mai mă sună pe mine sau trimite poze când vin facturile, doar asta.
Intervievator: Despre ce vorbiţi cu familia de exemplu, ultima conversaţie, despre ce a fost?
M12: Legat de vaccin, tata e temător, iar mama încă se mai gândeşte dacă se va vaccina, ei au o condiţie de sănătate nu foarte bună. Tata nu vrea să îl facă chiar dacă umblă foarte mult la cumpărături, m-am oferit eu să îi fac cumpărăturile online dar nu îi place, sunt puţin alertaţi datorită tehnologiei din cauza ştirilor false şi aşa ajung la dubii.
Intervievator: Nu ştiu cum să facă diferenţa dintre ştirile reale şi false.
M12: Eu le tot zic că nu este aşa, nu totul este adevărat, televizorul este făcut ca să facă bani dacă n-ar da vreo ştire falsă, nu ar face bani.
Intervievator: Crezi că, folosind tehnologia pe Facebook şi primind ştiri false, este un dezavantaj pentru ei că nu au idee cum să facă diferenţa?.
M12: Faptul că motorul de căutare preia datele dacă te uiţi la ştirile fake, pe Facebook vor apărea mai multe ştiri fake iar problema la ei este că nu pot face diferenţa.
Intervievator: Sunt prea multe informații din prea multe locuri și nu mai știu exact care este realitatea sau adevărul.
M12: Îi ascultă vorbind despre vaccin şi îmi zic, n-ai văzut că au murit 2 pacienţi vaccinaţi cu AstraZeneca, dacă stai să te uiţi la statistică sunt foarte puțini în comparație la câți s-au vaccinat și nu au probleme, a murit unul dintre 100.000, şi aşa le zic că să-i conving.
Intervievator: Revenind la subiectele pe care le discutați, înseamnă că discutați teme foarte actuale și cotidiene de zi cu zi. Practic sunteți sunteți împreună dar la distanţă.
M12: Şi eu urmăresc ştiri pe telefon, am aplicaţia de televiziunea online cu posturile din România mereu.
M12: N-am pierdut…
Intervievator: Nu v-ați rupt complet de România, încă știți ce se întâmplă aici.
M12: Categoric, pentru mine nu e un impact foarte mare dacă m-aș întoarce acuma în România, ar fi un impact când m-aș angaja într-un loc cu diferenţa de bani pe care îi luăm.
Intervievator: Da, la bani, da.
M12: Partea asta este problema.
Intervievator: Financiar.
M12: În rest tot ce este în țară și munţii, prietenii şi felul de a te distra, de a conviețui ca o familie cu rude prieteni. Nu aș vrea să fac o simplă intrare și un nume.
Intervievator: Ei sunt la fel în familie, ai idee?
M12: Mai mult familiile din zona de sud, aici în zona de nord sunt așa mai reci. În partea de Milano, partea de Veneţia în sus, sunt mai reci.
Intervievator: Care sunt plângerile părinților tăi, de ce se plâng ei cel mai des?
M12: Tata prima dată, el este aşa mai hot între ghilimele că îi consumă toată pensia mamei. Şi aici apare gluma “n-am bani” şi mama mă suna nonstop şi îmi zice că tata consuma continuu şi să îl întreb dacă mai are bani din pensia lui. El este o persoană care zice că nu are dar dacă se întâmpla ceva, are. Vorbim de chestiile astea generale, cheltuielile zilnice şi dacă are o problemă mai gravă mă suna, totul este viceversa. Eu am avut o problemă la început când nu aveam de muncă şi de mâncare iar ei m-au împrumutat cu nişte bani, a fost un ajutor reciproc. Mie îmi place foarte mult să-i trimit flori mamei de ziua ei, dau comanda online şi îi trimit flori şi surorii mele din Galaţi, îmi pare rău că nu pot să trimit şi în Turcia pentru cealaltă soră. Dar da, tehnologia pentru mine timp de 4, 5 ani a fost utilă.
Intervievator: A fost o prelungire până în România, nu?
M12: Așa, da. Deci, efectiv tehnologia pentru mine a fost ok.
Intervievator: O mână de ajutor. Mama dumneavoastră are plângeri?
M12: Da, îi este greu chiar dacă nu recunoaşte foarte mult, îi este greu cu telefonul, ea vrea mai mult se ne vadă faţă în faţă mai des.
Intervievator: Deci cam astea sunt, plângerile tatălui sunt că nu mai are bani iar plângerile mamei sunt că doreşte să vă vadă fizic ci nu în telefon. Ce crezi că le lipseşte lor cel mai mult acum?
M12: Cred că noi, copii.
Intervievator: Vi s-a întâmplat să aveți și discuții în contradictoriu pe anumite subiecte?
M12: Da, eu cu mama şi tata am avut unele divergente, eu fiind mai căpos, nu eram de acord cu unele lucruri pe care le spuneau ai mei legat de decizii şi ne supărăm la trei zile.
Intervievator: Care sunt subiectele pe care contraţi în mare parte nu neapărat detalii.
M12: Legate de unele modificări la casa de care ei nu sunt de acord, faptul că eu nu am dus mai departe unele relaţii sentimental sau să mă întorc în ţară să fiu cu familia, poate pe partea asta.
Intervievator: Adică te vor bărbat însurat şi cu nepoţi.
M12: Mai tot timpul mă bate la obraz, n-am crescut copilul la fete, vreau să cresc copiii tăi. Nu a crescut şi ea un nepot, să îl plimbe în cărucior.
Intervievator: Baza stă în dumneavoastră, trebuie să faceți nepoți să rămână acasă cu bunicul, am înțeles. Dacă ați putea să le oferiți acum părinților dumneavoastră un obiect care să le facă viața mai ușoară, ce ar trebui să facă acest obiect şi cum ar arăta?
M12: Un ajutor total, să ajute la cumpărăturile în piață, cineva care să meargă la cumpărături, să o ajute pe mama să calce hainele în casă, ea are o mânie cu hainele să le calce nonstop, pe partea casnică cred.
Intervievator: Vreau să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim că ar exista un robot care să îndeplinească necesitățile pe care le-ați enumerat, cum ar trebui să arate acesta și ce ar trebui să facă el? Când vă spun robot să nu vă gândiți la roboții pe care deja îi știți de la televizor sau după internet ci aș vrea să ne imaginăm pur și simplu un robot cum ar trebui să fie pe placul părinților.
M12: Cum să fie… nu pot să-mi fac o altă imagine fata de cea pe care o ştiu deja.
Intervievator: Adică o formă umanoid, nu?
M12: O formă umanoid, una feminină şi să îi ajute la treburile casnică, să facă cumpărături și să fie acolo când au nevoie.
Intervievator: Credeți că ar putea să vă sune, ați putea să vă vedeți cu ajutorul acestui robot, ar putea să le aducă aminte să își ia anumite medicamente sau programări, plata facturilor sau ce ar putea să facă?
M12: Corect, corect, i-aș încredința toate activitățile pe care le au părinții legat de medicamente și de plată facturilor, să-i aduc aminte că azi are programare la doctor. I-aş da acces la aceste informaţii şi să fie persoana de ajutor pentru ei, să le aducă aminte tot timpul de lucrurile acestea. Și într-adevăr, să ne vedem, le-ar face viaţa mai uşoară şi n-ar sta mereu cu telefonul în mână. Să fie un robot cu toate funcţiile.
- Percepția asupra vieții celor rămași acasă
Intervievator: Cât de des mergeaţi acasă înainte de Covid?
M12: O dată pe lună. Da, un weekend, două zile două zile întregi eram în ţară.
Intervievator: Două zile pe lună și ultima dată când ați fost în țară este acum…
M12: 1 ianuarie 2020, un an şi 3 luni.
Intervievator: Și ce ați făcut în acele două zile când ați fost acasă?
M12: Am închiriat o mașină de la aeroport și mi-am dus părinţii la sora din Galaţi.
Intervievator: Frumoasă surpriză și cum a fost?
M12: Așa fac tot timpul, vin în țară şi închiriez o maşină, când vin în ţara ştiu ce am de făcut şi fac toate acele lucruri în cele 42 de ore.
Intervievator: Cum a fost, povestiți-ne cum a fost? De când ați închiriat mașina știați că trebuie să vă duceți, a fost o surpriză sau nu?
M12: Atunci pe 3, sfârşit de ianuarie, ei nu ştiau pentru că de sărbători nu am fost de Crăciun şi am simţit nevoia să mă duc la ei, am luat un avion cu un bilet foarte ieftin şi cu două zile înainte i-am spus mamei când am ajuns ştiam deja ce am de făcut am luat maşina şi m-am dus la părinţi iar în 3 ore jumate eram la Galaţi, am luat-o pe sora mea în maşină şi am plecat la ţară şi seară eram cu toată familia.
Intervievator: Foarte frumos, părinții o duc acum mai bine de când locuiaţi cu ei în România?
M12: Am impresia că i-am adus la un nivel mediu, nu foarte bine dar mediu.
Intervievator: Da.
M12: Eu am o aplicaţie pe telefon de pe care primesc toate facturile şi lor nu le mai vine acasă, tot ce le vine, îmi vine mie pe email.
Intervievator: El nu mai știe ce cheltuieli are.
M12: El dă doar indexul la gaz şi lumina. El știe cam cât se consumă dar îi mai zic cât a venit factura şi el zice că tot aşa a venit şi anul trecut, el nu mai are griji. Se mai întâmplă să ratez o plată şi îi vine pe telefon mesaj şi mă suna, dar în rest nu are grijă cu facturile.
Intervievator: Din punct de vedere financiar credeți că stau mult mai OK acum.
M12: Da, nu foarte bine dar la modul de supraviețuire cât de cât.
Intervievator: Ce credeți că le lipsește, care sunt lipsurile lor?
M12: E adevărat că și ei ca și mine, nu avem putere de exemplu în Italia, în momentul în care iei salariul şi eşti o persoană destul de conştientă şi gândeşti bine, din ce câştigi pui ceva de-o parte, noi încă n-am ajuns la faza aia să avem bani puşi la strâns, încă n-am ajuns la faza aia. Adică, în caz de se întâmpla ceva, să avem acolo pentru ziua de mâine. În Italia din ce am observat, lucrul ăsta se întâmpla foarte des.
Intervievator: Îl fac italienii sau românii?
M12: Italienii.
Intervievator: Deci ei nu au grijă zilei de mâine, au un cont separat.
M12: Bine nu toată, ca şi aici este multă lume care cheltuie bani sau fac datorii la banca peste limita lor dar am văzut lucrul ăsta rar să pună câte un ban de o parte, pentru călătorii, au o bază.
Intervievator: Crezi că asta le lipseşte şi părinţilor tăi, o sumă frumuşică pe care să o aibă deoparte.
M12: Da, tata are o pensie mai medie iar mama una spre minim, încă sunt zile cu problema de venituri ca să le ajungă pentru a merge în Galaţi sau să meargă două luni de zile în Turcia, nu pot face lucrul ăsta pentru că nu au o bază, nu pot face lucrul ăsta fără să se uite la bani.
Intervievator: Crezi că dacă și-ar permite…
M12: Stau numai în ţară momentan.
Intervievator: Da, dar crezi că dacă și-ar permite ar face, așa cum ai spus mai devreme, hai să plecăm de oriunde…
M12: Da, da, bine mai e partea medicală care aici, într-adevăr, e o diferență mare între sistemul medical din țară și cel din România. Mă refer la sistem, aşa în mare parte, şi felul în care eşti tratat, faptul că nu mai ai un plic în buzunar mereu când te duci la doctor. Şpaga. Şi o ciocolată dacă le dai se uită la tine urât, ei nu ştiu ce e aia să primească, bine nu în zona asta de nord dar în zona de sud, acolo se practică unele chestii mai aşa. Dar în zona de nord sistemul medical este ok.
Intervievator: Cum își petrec timpul părinții tăi acasă?
M12: Tata la prima oră iese afară în grădină, norocul meu şi mă bucur pentru ei ca în pandemia asta au avut grădina, mama se trezeşte pe la 8 şi îşi bea cafeaua iar după începe cu telefoanele, mai bagă ceva la spălat, iese pe afară.
Intervievator: Și a trecut ziua, pe cine au mai apropiat părinţii că rudă sau prieten, cu cine se întâlnesc.
M12: Cu un frate de-al tatei care din păcate a avut o soţie şi a murit, nu a avut copil şi e mai mare decât tata, vine în fiecare săptămână la ei, mai are mama o prietenă din generală. În Bucureşti nu au prea mulţi, mai mult în Moldova sau Galaţi.
Intervievator: Dacă păstrează aceste relaţii înseamnă că ei comunică prin telefon, WhatsApp, Messenger.
M12: Categoric, ei în ţara folosesc minutele, la Galaţi nu au o tehnologie foarte bună, au telefoane, dar nu se descurca cei mici în afară de sunat pe minute.
Intervievator: Dacă vreți să le faceți o bucurie părinților, spuneam mai devreme de acele buchete de flori, dacă vreți să le faceţi o bucurie cum procedezi, de ziua lor sau sărbători.
M12: Totul online, comand online, cunoscând cam de ce au nevoie, le plătesc eu prin aplicaţii de cumpărături online şi ei le primesc.
- Proiecte
Intervievator: Ţinând cont de experiența personală pe care o aveți în acești 10 ani de când stați în Italia, care credeți că sunt principalele avantaje ale emigrării dumneavoastră?
M12: Ca 10 ani, 11 ani din viaţa mea i-am trăit într-o ţară în care am şi învăţat de la ea, partea financiară a fost ok, m-am adaptat la foarte multe reguli noi care în ţară nu erau, eu, imigrând, nu am pierdut contactul cu ţara. A emigra înseamnă a te rupe cu totul, nu am plecat pentru totdeauna.
Intervievator: Deci te gândești că te vei reîntoarce în țară?
M12: Da, am să mă întorc.
Intervievator: Dar care crezi că ar fi avantajele emigrării în Italia, poate nu pentru tine dar pentru altcineva, ce avantaje ar avea?
M12: Dacă emigrezi ca tineri căsătoriţi şi eşti deschis la un viitor, eşti stabilit cu munca şi te gândeşti deja la integrarea copiilor în şcoală, sistemul medical, pentru familii în Italia sunt multe avantaje pentru familii față de România, pe partea de învăţământ şi sistem medical, da.
Intervievator: Deci cam astea ar fi avantajele dacă ai fi familie, și care ar fi dezavantajele?
M12: Cunosc un coleg de munca care este mai mare decât mine şi simte nevoia să plece în ţara dar nu poate pentru că are copii, iar ei nu au o vârstă la care să se descurce singuri, are casa lui la ţară dar rămâne constrâns aici şi trebuie să îşi face planurile în funcţie de copii. Tot ce ține de educația lor.
Intervievator: Ce aud eu este că un dezavantaj ar fi dorul de țară și de familie, şi la un moment dat..
M12: Da, ori te întorci ori nu te întorci, te întorci poate cu inimă deschisă şi primeşti tot ce înseamnă efectul reîntoarcerii, sunt multe familii care au eşuat între ghilimele şi s au întors după câteva luni bune sau un an pentru ca ei se aşteptau să găsească aceeaşi chestie pe care au găsit o în Italia, Spania, alte ţări. Pentru mine nu este un șoc negativ să mă întoarcă în țară să pornesc de la zero, pentru că știu ce este în ţară, ştiu că s-au modificat unele lucruri în București și nu este un şoc foarte puternic.
Intervievator: Da, ai experiență, ai un istoric.
M12: Depinde de la persoana la persoană. Aici, în Italia, din ce am cunoscut eu, am cunoscut multe persoane cu studii minime. Liceul şi facultate? Nu au pregătirea profesională sau nici măcar 8 clase, ei au o altă gândire.
Intervievator: Ce înseamnă altă gândire?
M12: Ei s-au obișnuit cu mulți bani și când vin în țară, ei locuind la o casă în mediul rural, nu le convine salariul din România şi când văd diferenţa, pentru ei este un şoc negativ şi cu prima ocazie pleacă iar, nici aici în Italia, mulți nu îşi schimba modul de viaţă până la urmă.
Intervievator: Spuneai că atunci când se întorc în România şi nu se acomodează, pleacă în altă ţară. Tu te-ai gândit vreodată să pleci în altă țară să muncești?
M12: M-am gândit, Germania a fost o idee și în ultima fază a fost Anglia, Marea Britanie dar acum cu noile legi, m-am lipsit.
Intervievator: Care sunt noile legi?
M12: Pentru a emigra în Marea Britanie, îţi trebuie o invitație etc.
Intervievator: Și care ar fi condițiile pentru care plecă?
M12: Tocmai ce am participat online la nunta nepoatei mele, stă în Noua Zeelandă, a plecat cu muncă acum vreo 20-22 de ani şi a rămas acolo cu soţia şi copilul, copilul acuma a crescut şi s-a căsătorit sâmbăta. Ei mi-au spus să merg acolo, fiind şi singur, găseai şi români, loc de muncă, era mai greu la început, dar na, mă ajutau. Chestia asta mă încântase că nu mă duceam singur acolo de capul meu dar totuşi pentru că ai mei încă sunt în viaţă e mai greu, chiar dacă ei îmi zic să mă duc, îi simt.
Intervievator: Ești mai aproape acolo, eşti acasă.
M12: Da, sunt acasă, corect.
Intervievator: Te-ai gândit vreodată să-ţi aduci părinţii în Italia, să locuiască cu tine?
M12: Nu zic să locuiască cu mine, dar nici în vizită la mine nu vin pentru că le e frică de drum. Ei fac greutăţi mari să ajungă în Turcia cu autocarul, fac 6 ore şi 500 şi ceva de km, cu avionul le este frică şi cu maşina să facă o rută, o zi întreagă, nu se poate, voiam să vină şi ei în Italia de ziua mea dar nu vor.
Intervievator: Nu te-ai gândit niciodată să îi duci definitiv, să presupunem că făceai un fel de excursie până în Italia și rămâneau definitiv.
M12: M-am gândit puţin dar cunoscându-l pe tata n-am făcut asta niciodată. E vorba de acomodare. Și sora mea le-a propus să rămână în Turcia dar nu au vrut, a fost o perioadă în care l-a ajutat pe cumnatul meu 3 luni de zile, s-a simţit bine, dar când a terminat s-a întors acasă. Chiar era o familie foarte numeroasă şi nu se făceau diferenţe.
Intervievator: Dar părinții tăi ce spun mai exact când le propui sau când le-a propus sora ta, ce au spus?
M12: Aveau o gândire fixată că nu se vor muta şi vor să rămână la ei acasă. Mai degrabă eu aş încerca să-i duc la ţara unde stau surorile lui mama să se vadă şi ele mai des.
Intervievator: La Galați acolo, la casa bătrânească sau părintească, nu?
M12: Părintească, care e renovată sută la sută aproape.
Intervievator: Tu te-ai gândit vreodată să te întorci în România?
M12: Da. Nu am parte de foarte multe plăceri în Italia, tot timpul am privit-o ca pe o ţară în care locuiesc provizoriu, muncesc și la un moment dat am să pun pauză.
Intervievator: Ce ar trebui să se întâmple acum ca să reveniți în țară?
M12: Tot timpul este legat de partea financiară şi de unele lipsuri, când am să trag lozul cel mare am să mă întorc în ţară şi am să-mi dezvolt ideea mea de turism, dar acuma cu pandemia s-au mai amplificat ideile de întoarcere. Vreau să mai rămân în Italia, ca să pot câştiga pensia din Italia. Trebui să am în total 15 ani, iar eu am 9 ani momentan. Vreau să am o pensie bună din Italia pentru România, dar până atunci România o să capete noi oportunităţi.
Intervievator: Vă văd așa… prins între două lumi.
M12: Da categoric, uite tehnologia proprie.
Intervievator: Da, e drept.
M12: Şi drumul este foarte aproape, într-o zi jumătate eşti în ţara fata de cei care stau în America, Australia şi China acolo faci drumul la nu ştiu câţi ani, aici lucrez, ţară şi casa mea este România.
Intervievator: Ne apropriem de finalul interviului şi aş vrea să îmi spuneţi credeți că se va întâmpla în următorii 5 ani din viaţa dumneavoastră, având în vedere că sunteţi în continuare în Italia, nu că veţi rămână în România.
M12: Cred că şi o dezvoltare pe partea familială, să „îmi dau mai multe șanse” în ghilimele, să întemeiez o familie.
Intervievator: Să îi împliniți visul de a fi bunică.
M12: Poate şi pentru mine, chiar mi-am dorit o familie, să-mi văd copilul crescând şi cum se duce la casa lui, să se căsătorească, să fiu în stare să-mi văd primul nepot. Aici, în italia, văd lume la 90-100 de ani, iar în România te gândeşti ca la 70 de ani… gata! E diferenţă.
Intervievator: Da, stilul de viață. Cum îi vedeți pe părinții dumneavoastră peste cinci ani?
M12: Peste cinci ani eu îi văd mai bine, îi văd mai fericiţi, pentru că o să îi mai apropiem de copii lor într-un fel sau altul, şi zic că o să fie mai bine cu vârsta acelei perioade.
Intervievator: De aceea întreb, mai bine din ce punct de vedere, că veți fi voi mai apropiați de părinți?
M12: Da, cu sănătatea nu prea am speranţe. Tata are leucemie iar mama are probleme cu inima, nu este o chestie care se vindecă repede. Îi mai ţine acolo, au grijă cu medicamentele mereu.
Intervievator: Da, şi din ce punct de vedere îi vezi mai bine?
M12: Emoţional cred, îmi doresc şi cu sănătatea să fie foarte bine dar…
Intervievator: Şi de ce mai bine emoţional, te vei întoarce tu acasă sau…?
M12: O să o viziteze mai des pe sora mea, dacă o să fiu acasă tot timpul o să zică du-mă şi pe mine acolo, şi-n partea aia, chestii pe care le fac cu drag. Și partea asta, că o să fiu în ţara, o să fie cât de cât mai bine.
Intervievator: Dacă te vei reîntoarce?
M12: Nu, mă întorc.
Intervievator: Acum, dacă nu te vei reîntoarce, cum îi vezi peste cinci ani?
M12: În aceeaşi fază ca şi acuma, cu tehnologia mai avansată, tot singuri în casă, tot cu telefonul cu Messenger, tot ce ţine de tehnologie.
Intervievator: Pe final aș vrea să consideri că tot ceea ce am discutat noi în aceste aproape două ore este ca o carte nescrisă, o poveste a vieții tale, şi aș vrea să îi facem și coperta. Ce fotografie ai pune pe copertă sau un desen… cum ai vedea tu coperta?
M12: Mereul mi-a plăcut marea, răsăritul de soare. Aş vedea un răsărit de soare.
Intervievator: Eşti un optimist înseamnă, nu? Întotdeauna începuturi sau ce reprezintă acel răsărit?
M12: Da, probabil că da, tot timpul am căzut dar am ştiut să mă ridic.
Intervievator: Mai vezi altceva pe lângă răsărit, marea şi răsăritul, orizonturi?
M12: Şi culmile munţilor, vreau să asimilez culmile de la munţi, până la ce nivel vreau să ajung emoţional.
Intervievator: Creșterea ta, nu?
M12: Creşterea mea ca om.
Interview migrant M12
- Identification
Interviewer: Please tell me your age first.
M12: 40 years old.
Interviewer: Country of residence?
M12: Italy, Milan.
Interviewer: How many years ago did you leave the country?
M12: I’ve been abroad for 11 years!
Interviewer: Do you still have one parent or both in the country?
M12: Both parents.
Interviewer: How old are they?
M12: 70 and 67.
- Life in Romania and the reason for leaving
Interviewer: What was your life like in Romania before you left, did you have a job, financial stability, did you have enough money?
M12: The last few months before I decided to go to Italy, no, I didn’t have a job. I worked in sales. And for a while, I didn’t have much. I was also having some difficulties related to financial situations, not necessarily daily but related to banks, loans, stuff like that, and I decided to make a change. The change was difficult, but in the end I did it and stayed here for a while.
Interviewer: Do you have siblings in the country?
M12: In the country, yes, I have a sister, I have two twin sisters three years older than me. One lives in Galați and one abroad in Turkey, in Istanbul.
Interviewer: Were you married or are you married now?
M12: No, I wasn’t when I left, I’m still not.
Interviewer: What was the family dynamic like before you left, what did you do when you were together, how often did you get together?
M12: Well, before I left, I admit I was living with my parents, but my job required me to go on many business trips and I only came home on the weekends. I would see my sister in Galați every few months, I haven’t seen my sister in Turkey in about 12 years.
Interviewer: Did she leave before you did?
M12: Yes, in 2000.
Interviewer: What did you use to do when you visited your family, your parents?
M12: First of all, we used to spend all day together, it was great, we talked about daily family stuff, we really liked spending time together, seeing each other, having the whole family together, but unfortunately this hasn’t been possible for many years.
Interviewer: Because of your sister who left before you did, right?
M12: Yes, and also because Galați is a long way away from Bucharest, but we even saw each other there from time to time. What can I say, we were close but there was this distance between us.
Interviewer: So, you didn’t have those kinds of get-togethers where you all sat around the table and spent time with your family on weekends.
M12: No, no, in my sister’s case, I only saw her when I went to visit her every few months. On the other hand, my parents go to Turkey once every two or three months, they take turns going, they don’t make trips to Turkey at the same time.
Interviewer: They don’t visit your sister in Turkey at the same time, why?
M12: No, they live in a house in Bucharest, and they’re convinced that they mustn’t leave the house alone, leave it to the thieves.
Interviewer: They think someone should always be at home, right, so the house isn’t empty?
M12: Yes, when they go, they spend a month or two in Turkey at a time, not just a week.
Interviewer: What was your parents’ financial situation before you went abroad?
M12: When I left, my mother had just retired. My father had retired earlier, he retired due to ill health. Our situation was below average, I mean, we couldn’t go anywhere we wanted with what we had.
Interviewer: Did you help them financially?
M12: Yes, of course, all their bills are my responsibility, I pay them even from 2,000 kilometres away, I pay them through these technologies that keep emerging every day, app after app, I make all their payments. All I want is for them to be able to keep their pension. Even if it’s a small pension, I want them to have it and use it however they like.
Interviewer: You were doing the same before you left, you were helping them financially. But were they helping you in any way, and if so, how?
M12: Packages, they would send packages. They don’t send money anymore, they used to send it to my sister in Turkey, once every three years they send packages to everyone, however little they have, they still send them.
Interviewer: How did you decide to leave Romania?
M12: Because of the financial aspect. I owed the bank and I saw no easy solution, the lack of a job made me leave, to give it a try because that’s what it was, a try. I bought a return ticket for a month-long trip. So, unless I accomplished something in that time, I would have returned home to Bucharest. It wasn’t the end of the world, so to speak. There are opportunities in Bucharest, of course, you can succeed at a medium or high level, but you have to be willing to live in Bucharest.
Interviewer: Have you ever worked in countries other than Italy?
M12: No, I travelled to other countries for my job, but I didn’t stay there to work, I never took that step. I had a house, I go to Germany sometimes, but no. Their way of thinking resembles ours. And they are warm, not as cold as before.
Interviewer: What did your parents say when they found out you had decided to move abroad?
M12: They weren’t too happy or too upset about it. It was a little hard for them. They didn’t say anything, but I felt it.
Interviewer: Did they approve, or did they try to convince you not to leave?
M12: No, they said, “You’re an adult in every sense, try, if you want to see what it’s like, try.” The thing is that, with me being the last child they had left in Bucharest, it’s hard for them. My sister G. [sister’s name is mentioned] left home first, then C. [sister’s name in mentioned] moved to Galați a few years later, I stayed with them, but then I left, too.
Interviewer: When you decided to leave, you said you intended to accomplish something within a month.
M12: To get a secure job, to get a secure job, if I couldn’t find anything, say, in one, two or three days and there was no point in me being here, I would have returned.
Interviewer: All right, so if you hadn’t found a job, how long would you have stayed or what did you want to achieve when you went to Italy?
M12: The way I was planning, I was going to stay for two years at most, that’s what I thought then.
Interviewer: And what happened?
M12: When I first started working, I had a very low salary because, at first, I didn’t speak Italian, I was working in a crew, we earned a full salary and split it in two, so naturally the income was exactly like the ones in Romania, minus the rent, the remaining money was about the same as in Romania. After quite a few months, four or five, I started to earn that money on my own. It was already so much more, almost three times what I used to earn in the country, that’s why I stayed.
Interviewer: What did you know about that country when you went there?
M12: I’m the kind of person who likes to be informed. I left at a time when technology wasn’t very advanced, but still, I knew a lot about Italy from TV and the Internet. I kind of knew what to expect.
Interviewer: What did you know was waiting for you there, did you leave Romania knowing there was a job waiting for you? What were you going to do?
M12: I left into the unknown, so to speak, into the unknown. I was lucky that the flight to Milan wasn’t my first flight. I’d flown before, I won a trip in Oradea, and I left for England in January of that same year, and then I went to Italy in October. There was also the fact that I wasn’t nervous about flying, it’s not like you’re so scared at 30, you have a certain age and you have to show it.
Interviewer: Even if you’re scared, you don’t show it at 30.
M12: At 20, at 18, at 17, but at 30 you have to show a little more strength. I didn’t speak Italian, but what helped me a lot was that I spoke English. And with the job I got, I went to different companies where they spoke English as well as Italian and Spanish at deliveries. I would deliver the package and I knew how to reply in English.
Interviewer: Okay, I gathered that when you left Romania for Italy you were actually going to a cousin.
M12: Yes, I didn’t just pack my bags and leave, I left because someone had invited me. Not with the promise of work, but a chance to try! When I left Romania, he had nothing for me, he said to me, “Come here and see what you can do. I’ll take you to one or two places, we’ll see if you can handle it and we’ll go to a job interview.”
- Adaptation to the host country
Interviewer: What do you remember from the first day you arrived in Italy?
M12: When I landed at the airport. It felt as though I belonged there, as if I were just going to another city in the country. It didn’t feel like I’d changed the country and set foot on foreign soil, I felt like I belonged there.
Interviewer: So, you didn’t feel sad, you liked it? You were happy with your decision?
M12: The fact that I saw another kind of ‘civilization’, so to speak, in 2010, with highways everywhere. A different way of thinking, it gave me a lot to think about. In the country, things were the way they were…
Interviewer: About what the country and the people are like visually – how was the first week? How did you settle in the first few days? Did you communicate to other people where you lived?
M12: Yes, since I was living with my cousin, of course I was among people who spoke the same language as me. I settled in right away. Well, I felt a bit odd living in my cousin’s home. But I settled in fine.
Interviewer: Were you going shopping, hearing Italian, what do you remember?
M12: I had an Italian dictionary with me and it also explained how to pronounce Italian words, how to speak. I think I carried it around for two months and at the same time I was trying to figure out what I was saying. English had also helped me a lot. Here, with Italian programs on TV, you have the option to dub movies, to hear the original sound of the movie and subtitles in Italian. In Italian everything is dubbed, everything is dubbed and because I knew English, I could look at the Italian translation below, see what they were saying in English and the Italian translation for it, this way I was able to learn Italian.
Interviewer: Ever since the first days, you were trying to learn their language and customs.
M12: Even now, I still don’t speak Italian properly, or write in it, I picked it up as I went along.
Interviewer: Were there any situations where some things were worse than you’d expected?
M12: Yes, one thing that struck me was after I left my cousin’s home. I intended to as soon as I found a job. As soon as I found a job where I work day shifts and get paid by the month. I wanted to ask the business owner for a salary advance so that I could move into a room alone. My cousin had a two-room apartment. He had children, I couldn’t really impose on them for a long time, and it was a jarring change when I found myself living with people of other nationalities in a house where they were a little more fearful, so to speak, but it was for a short time.
Interviewer: Was it a situation you didn’t like?
M12: Yes, the owner was Albanian. He had Greeks and Albanians in the house, it was a little weird because the guys there changed every week, they came and stayed for a week and then they left, one time they brought someone they knew nothing about. They let him stay in the house and he started making a ruckus, we couldn’t sleep at night because of him, and that’s how that month went, after that I moved into another house.
Interviewer: I don’t know what you do now, what is your job now?
M12: I work in transportation.
Interviewer: And what has been your journey since you arrived in Italy so far, what jobs have you had?
M12: Only in transportation, and on the weekends I had the opportunity to work with some guys in apartment moving.
Interviewer: Moving furniture from one apartment to another, right?
M12: Yes, translocations.
Interviewer: And what is your job now, what exactly do you do?
M12: Now, I have a job where I actually go all over the country to transport merchandise, in Germany. And I bring it to Italy every day.
Interviewer: Has there ever been a time since you moved to Italy when you had to work below your qualification level?
M12: Mmm… yes, I have no reason to hide that.
Interviewer: And have you ever tried to hide this from your family?
M12: From my parents, yes.
Interviewer: Why, if you don’t mind answering!
M12: Because they would have told me all the time. “Good for you, you left only to clean people’s toilets, to clean warehouses. You might as well keep working in sales in Romania and we’ll help you as well.” I didn’t tell them that because I knew what they would say.
Interviewer: Did you speak the language a little on a conversational level before you came here? And what would you say is your level now?
M12: Considering I can’t speak very correctly, conjugate verbs correctly, pronounce words the right way, I suppose I am at a medium conversational level, but I can speak and be understood, and I understand the language, both written and spoken.
Interviewer: Do you have connections with other Romanians who now live in Italy?
M12: Of course, co-workers, my relatives all over Italy, I keep in touch with them.
Interviewer: But do you have friends close by in Italy, friends you go out with, talk to?
M12: No, you see, this is… and the current pandemic has made it even more so, I don’t really have any close friends.
Interviewer: May I ask why?
M12: Maybe because of the people as well. Every month, until the pandemic came, I would go to Bucharest for two days. I don’t keep in touch with them that much anymore, I used to have friends, and they’re still in the country. This pandemic has messed up many, many aspects of my life and I haven’t seen them in a year and three months.
Interviewer: So, you haven’t made any other friends, you only have your old friendships, right?
M12: The colleagues I had and still have. We say hello to each other, we stay in touch. Now, you found me in the mountain regions in Europe, I am a coordinator, a moderator for Italy. I’ve been a moderator for a year. I have a colleague, M. [colleague’s name is mentioned], who helps us moderate the activity. Volunteer work filled that gap during the pandemic, the fact that I used to visit the country once a month…
Interviewer: And how did you manage to fill the gap, if you used to visit the country and see your friends and family, what managed to replace that?
M12: Volunteer work meant there were many people in need of help, picking up people from the train station, taking them to shelters, going shopping for Covid patients. We go to drivers in parking lots because they need medication. We had to take a truck driver to the border. These things are somewhat good for you.
Interviewer: What do you like most about the country you are in now?
M12: The most… there are several things, I can’t say now. The fact that I’ve become more civically educated here. I mean, until I came here to Italy, I didn’t know how to recycle garbage. Now, I even do it whenever I go home to Romania, even if my parents don’t want to learn. When I go home I sort the garbage, I can’t help myself, I’ve learned to do it here in Italy, I’ve also learned to be more balanced. The environment here is beautiful and it’s a shame to ruin it. It’s not the same in our country for now, we aren’t taught much about civic duty, helping each other, Italy has educated me a little on these things. And there is also the freedom that comes with earning much more, I am able to say, all right, this month I can afford to go somewhere, travel abroad for two or three days. I also help my parents, my sister in Turkey and my sister in Galaţi, my friends, I also do volunteer work and these things have helped me.
Interviewer: Are there things you don’t like about that country?
M12: I still feel like, even though I’ve been here for ten years, even though I can now apply for Italian citizenship, I don’t feel like it’s my home, I don’t. Although I know Milan, not very well, but quite well. I feel like it’s just a second hometown, but I still feel like it’s just for work, I mean it’s not that you feel that way, some people make you feel that way, it’s not that they’re racist but they say things like, “Go back to your country,” but they won’t admit that they refuse the jobs we take. If all of us were to leave Italy, they wouldn’t do it.
Interviewer: I’ve been told this before, that they feel, not necessarily rejected, somewhat discriminated against, do you consider yourself discriminated against?
M12: I can’t say one hundred percent no, but some things, at least at work, there are some differences in treatment. But in my relationship with the state or the communal offices of the town halls and all that, I’ve never felt that.
Interviewer: Compared to how long you were planning on staying, you stayed for another 9 years.
M12: I thought I would stay for 2 years at most, but it was 8.
Interviewer: But what made you stay so long?
M12: The financial level I have reached in recent years, which allows me to put something aside to help my parents, to pay the rent, travel a bit. This has kept me going so far.
Interviewer: The financial benefits, you earn more, a better life. If I were to ask you now, have you completely settled into the place where you live?
M12: Not even now.
Interviewer: If you were to go back 10 years, do you think you would still leave, or would you maybe do it differently?
M12: Now that I think about it, maybe not.
Interviewer: Or maybe you would still leave but do it differently, is there something you would change?
M12: If I had known what to expect abroad, I would have prepared differently, and it would have changed the way I settled in and perceived things.
Interviewer: And how do you think you could have prepared?
M12: Linguistically, I would have learned the language of that country well and I would have prepared financially, I actually left with a pound in my pocket, I depended on the money my family sent at first, for food and stuff, maybe I would have done it in a smarter way, I would have planned to settle in almost right away, with little or no financial support. Maybe I would have planned it differently, I dived in headfirst.
Interviewer: Headfirst as they say. Are you in a relationship or married?
M12: No.
- Relationship with the family (especially the parents)
Interviewer: Are you close to anyone else in Romania? You were telling me about your sister in Galaţi and your parents in Bucharest.
M12: And there are others, I have many friends in Bucharest.
Interviewer: Do you send money home to your parents or your sister?
M12: Yes.
Interviewer: How often and what for?
M12: I send it monthly depending on my income that month. I send it into my parents’ account. Even if they won’t admit it, they like giving my sister in Galați small gifts, we have a niece in Galaţi and two in Turkey and even if they aren’t doing very well, they always have some money put aside. When I can afford it, I send some money into their accounts, apart from the bills I pay each month.
Interviewer: When you talk about your bills in Romania, what bills do you mean?
M12: I have a house in Bucharest and I pay all the expenses, except for the waste taxes and the water. Other than that, I pay for all the expenses.
Interviewer: I see, so your parents live in your house. and you pay all their bills.
M12: Yes.
Interviewer: So, we could also count that as money you send home, you’re paying their bills.
M12: Yes.
Interviewer: You help them pay the bills. Do you also send gifts or packages home?
M12: Sometimes.
Interviewer: How often do you send them packages and what do they contain?
M12: More rarely since the pandemic but before, I would send one every two months, to my parents as well as my sister in Galați and the one in Turkey, depending on what they asked for, they had a list of things they needed, they wanted sneakers, sweets, a watch, T-shirts, anything they asked for.
Interviewer: I see, there’s supply and demand.
M12: Yes.
Interviewer: They make a list and you send the package at the end of the month. Do you send it once a month?
M12: I used to send them from Rome every two months, now it’s every three months.
Interviewer: But do those at home send you packages?
M12: Yes, for the holidays.
Interviewer: And what do they put in these packages, what do you receive?
M12: My mom puts everything in there. She cooks food for me that won’t spoil on the way, stuffed cabbage rolls, schnitzels, cozonac (translator’s note: a sweetened, flaky bread, traditionally served at Easter or Christmas in Romania), she gets me cheese, brandy, cherry brandy from the countryside, a sensible amount so they don’t get confiscated or spoiled on the way, she sends me slippers and Delikat, she says Delikat is not the same as what we have in Italy, I don’t cook much, I admit I’ve never learned to, I don’t starve, I know how to cook some soups. It’s not hard for me, it’s like my driving licence, if I didn’t have my licence, I probably wouldn’t have been able to do many things, my driving licence is a lifesaver, I drive for pleasure.
Interviewer: Do you think if you had another job, you wouldn’t have stayed in Italy?
M12: Probably, but I regretted continuing with college. I went to college to avoid the army in 2000, in 1999 I got my request to join the army, and I enrolled in a college with part-time classes, the Bioterra University, in the field of tourism.
Interviewer: Okay.
M12: And that saved me from the army, the army was mandatory. I graduated that college, I liked tourism, I still do. My dream is to do something in this field, maybe that’s what would make me come back to the country in an instant.
Interviewer: What does that mean? For you to be a guide, or have a travel agency, what does it mean?
M12: It’s an idea that is currently being implemented on a larger scale, where you tour the country. But I am at a low level, at the 8 + 1 level, it’s me, the driver and the tourist guide who speaks English, Italian and Spanish. And in the back, there are the tourists, 5 or 6 of them, or 2 families at a time.
Interviewer: So, that’s the one opportunity that would make you return to the country?
M12: No, I will return to the country involuntarily in August because my driver’s licence has expired. So, I decided to take a break, I was always in a rush whenever I visited the country or staying for two weeks on vacation. And now I can afford a break from work, I can take a break for quite a few months, I want to feel some…
Interviewer: Romanian air.
M12: Some Romanian air, and I also want to check on the state of the market.
- Communication with parents left at home
Interviewer: I see, how often do you talk to those at home?
M12: Every day.
Interviewer: What do you talk about?
M12: Well, with my parents, I don’t know, my mother and my sisters have a closer relationship. My mom talks to the girls on the phone all the time, what they’ve cooked and how the little ones are doing. But she asks me what I ate, whether I’ve cooked and how it was at work. My mom and dad always called me separately, my mom in one room and my dad in the other. With the new technology, they call me all the time on Messenger, it was quite difficult for them when they wanted nothing to do with modern phones, they didn’t have minutes or enough battery, it was harder for them to call me. But since I taught them how to use the new technology, they call me all the time.
Interviewer: So, they don’t just call on certain occasions, to wish you happy birthday or on Easter, Christmas.
M12: No, we have a pretty good relationship. They’re there almost every day, of course.
Interviewer: And what do they use? WhatsApp, Messenger, Skype, what do they use most often?
M12: I use mostly Messenger and WhatsApp with them, not Skype, they have weaker technology, and the phone might freeze.
Interviewer: Do you usually call them or is it the other way around?
M12: They call me too, audio and video, when I can pick up, I do, when I can’t, I turn down the call.
Interviewer: Were there any situations in which you needed to contact your parents and were unable to?
M12: Yes, there were times when I called them on the internet and they were offline or their phone was off, but I called a neighbour who lives nearby.
Interviewer: There was always someone you could ask to pay them a visit in case of an emergency.
M12: Yes.
Interviewer: Was it hard for them to get used to these new technologies, these smartphones?
M12: My mother got used to it easily, because she always wanted to talk to O. [name is mentioned] in Turkey, to see her all the time and my sister in Turkey, got a phone from her husband at the same time. C. [sister’s name is mentioned] in Galați, her husband is passionate about technology and had collected phones at home over time. When my mom received her phone, she got used to it easily, easily, my dad was next, and he struggled more with it.
Interviewer: But who taught your mother to use her smartphone?
M12: My brother-in-law, because I wasn’t in the country very often, when I showed her she remembered in the moment, but she forgot later, so, my brother-in-law in the country taught her more.
Interviewer: What did she struggle with the most?
M12: She had a lot of trouble logging onto Facebook, she didn’t know where to tap or how to comment on a post, she didn’t use it much. It was something new for her and she got used to everything along the way.
Interviewer: What does she use the phone for, apart from video conversations on Facebook?
M12: Half a year ago I installed a central heating system which is connected to the internet, it has a phone app, she uses the phone to make whatever adjustments she wants.
Interviewer: Is your father as active?
M12: My dad mostly uses Facebook, he also calls me on Messenger or sends pictures when the bills come, that’s all.
Interviewer: What do you talk about with your family, for example, the last conversation, what was it about?
M12: About the vaccine, my dad is afraid and my mom is still unsure about it, they are not in very good health. My dad doesn’t want to do it even though he goes shopping a lot, I offered to do his shopping online, but he doesn’t like it, they don’t really trust technology because of fake news, so they have doubts.
Interviewer: They can’t tell the difference between real and fake news.
M12: I keep telling them it’s not like that, not everything is true, the TV is meant to make money, without fake news, it wouldn’t make money.
Interviewer: Do you think it’s a disadvantage for them to use technology and receive fake news on Facebook because they can’t tell the difference?
M12: The search engine stores the data if you read fake news, and you get more fake news on Facebook, and the problem is that they can’t tell the difference.
Interviewer: There is too much information from too many sources, and they can’t tell what the truth is anymore.
M12: They hear talk about the vaccine and tell me, “Haven’t you heard that 2 patients vaccinated with AstraZeneca died?” If you check the statistics, they are very few compared to how many were vaccinated with no problems, one out of 100,000 died. That’s what I tell them to convince them.
Interviewer: Back to the topics you discuss, that means you talk about topical and everyday things. You are basically together, but from a distance.
M12: I also watch the news on my phone, I always check the online TV app with Romanian channels.
M12: I haven’t lost…
Interviewer: No, you haven’t lost touch with Romania completely, you still know what’s going on here.
M12: Of course, it wouldn’t be such a drastic change for me if I were to return to Romania now, it would be when I would get a job with a much smaller salary then the one here.
Interviewer: Yes, the money, yes.
M12: This is the problem.
Interviewer: The financial aspect.
M12: Other than that, everything in the country is great, the mountains, my friends, the ways to have fun, living together as a family with relatives and friends.
Interviewer: Are Italian families the same, do you know?
M12: The families in the south mostly, here in the north they are a little colder. Around Milan, around Venice, in the north, they are colder.
Interviewer: What do your parents complain about, what do they complain about most often?
M12: My dad, for starters, he is the ‘sore spot’ so to speak, because he spends my mom’s entire pension. And hence the joke “I’m out of money” and mother calls me all the time and tells me that my dad keeps spending, and she wants me to ask him if there’s any of his own pension left. He is the kind of person who says he doesn’t have money, but if something happens, he does. We talk about these general things, daily expenses, and if he has a more serious problem, he calls me, it goes both ways. When I was struggling at first without a job and food, they lent me some money, the help is mutual. I really like sending my mother flowers on her birthday, I order them online and I also send my sister in Galaţi flowers, I’m sorry I can’t send any to my other sister in Turkey. But yes, technology was useful to me for 4 or 5 years.
Interviewer: It was a way of reaching Romania, wasn’t it?
M12: Yes, yes.
M12: So, technology actually helped me a lot.
Interviewer: A helping hand. Does your mother complain about anything?
M12: Yes, it’s hard for her even if she doesn’t admit it very often, talking over the phone is hard for her, she wants to see us face to face more often.
Interviewer: So that’s about it, your father complains about not having money and your mother complains about wanting to see you physically, not on the phone. What do you think they miss the most now?
M12: I think us, their children.
Interviewer: Have you ever disagreed on certain topics?
M12: Yes, I’ve had a few arguments with my mom and dad. Because I’m quite stubborn, I didn’t agree with some things my parents said about making decisions and we ended up arguing every three days.
Interviewer: What are the topics you argued about the most? A short list, not necessarily in detail.
M12: Regarding some changes to the house they don’t agree with, the fact that I haven’t taken some sentimental relationships further or that I’m not returning to the country to be with my family, maybe these things.
Interviewer: That is, they want to see you married and have grandchildren.
M12: She always pesters me, “I didn’t get to raise my daughter’s children, I want to raise yours.” She didn’t get to raise grandchildren, take walks with them in a stroller.
Interviewer: You are their only hope, you need to give them grandchildren so their grandparents can raise them at home, I see. If you could offer your parents an object that would make their life easier now, what should this object do, and what would it look like?
M12: It should help with everything, do the shopping in the market. Someone to go shopping, help my mom iron clothes at home, she’s obsessed with ironing clothes, she does it all the time. It should help with household chores, I think.
Interviewer: I want us to do an imagination exercise and imagine that there is a robot able to fulfil the needs you have listed, what should it look like and what should it do? When I say robot, don’t think of the robots you’ve already seen on TV or the internet, I would like us to simply imagine a robot that would be to your parents’ liking.
M12: What should it look like… I can’t imagine something different than what I already know.
Interviewer: A humanoid form, right?
M12: A humanoid form, a feminine one to help them with the housework, to go shopping and be there when they need it.
Interviewer: Do you think they might be able to call or see you using this robot, could it remind them to take certain medications or about certain appointments, to pay the bills, what else could it do?
M12: Right, right, I would entrust it with all my parents’ activities related to medicines and paying bills, to remind them about their doctor’s appointments. I would give it access to this information and make it the one responsible with helping them, reminding them these things all the time. And indeed, if we could see each other, it would make their lives easier, and they wouldn’t have to always use the phone. The robot should have every function.
- Perception of the lives of those left at home
Interviewer: How often did you visit home before Covid?
M12: Once a month. Yes, one weekend, I was in the country for two whole days.
Interviewer: Two days a month. And the last time you were in the country was…
M12: January 1st, 2020, one year and 3 months ago.
Interviewer: And what did you do in those two days you were home?
M12: I rented a car from the airport and drove my parents to my sister in Galaţi.
Interviewer: Nice surprise. And how was it?
M12: I do it all the time, I come to the country and rent a car, when I come to the country, I have everything planned out and I do everything in those 42 hours.
Interviewer: How was it, tell us, how it was? Did you know when you rented the car where you were about to go, was it a surprise or not?
M12: On the 3rd, in late January, they didn’t know because I hadn’t been there for the Christmas holidays and I felt the need to visit, I got on a plane with a very cheap ticket and I told mother two days before. I already knew what to do, I rented the car and went to my parents and in 3 and a half hours we were in Galaţi, my sister got in the car and we went to the countryside and in the evening the whole family was together.
Interviewer: Very nice. Are your parents doing better now compared to when you were living with them in Romania?
M12: I feel like I brought them to an average level, not very good, but average.
Interviewer: Yes.
M12: I have a phone app where I get all the bills and they aren’t delivered home anymore, I get all their bills by email.
Interviewer: He doesn’t know what his expenses are anymore.
M12: He only provides the index for gas and electricity. He knows what the average consumption is, but I tell him how much the bill was and he says it was the same last year, he doesn’t have to worry anymore. I happen to miss payments sometimes and he gets a text on the phone and calls me, but otherwise he doesn’t have to worry about the bills.
Interviewer: You think they are doing much better now financially.
M12: Yes, not very well, but in terms of a decent living.
Interviewer: What do you think they lack, what don’t they have?
M12: It’s true that, like me, they don’t have many savings. For example, in Italy, when you get your salary and you are a fairly reasonable person you think to save some money for later, we’re still not able to put money aside, we haven’t reached that stage yet. I mean, to have it just in case something happens tomorrow. In Italy, I’ve seen this happen very often.
Interviewer: Do the Italians or the Romanians do it?
M12: The Italians.
Interviewer: So, they don’t have to worry about what tomorrow brings, they have some savings.
M12: Well not everyone, there are a lot of people here as well who spend money or take out bank loans beyond their limits, but I’ve rarely seen it happen. They usually put some money aside, for travelling, they have some to spare.
Interviewer: You think that’s what your parents lack, a nice amount of money to put aside.
M12: Yes, my father has an average pension and my mother a minimum one, they still have issues with their income, they don’t have enough to go to Galaţi or to Turkey for two months, they can’t do this because they don’t have savings, they can’t do this without worrying about money.
Interviewer: Do you think that if they could afford it…?
M12: They only live in the country at the moment.
Interviewer: Yes, but do you think if they could afford it, they would go travelling, like you said?
M12: Yes, yes. Well, there’s also the medical aspect, there is, indeed, a big difference between the health system here and the one in Romania. I’m talking about the system in general, and the way you’re treated, the fact that you don’t always have an envelope in your pocket when you go to the doctor. The bribe. They give you strange looks if you try to give them as much as a chocolate, they aren’t used to being given things. Well, here in the north, they do some things like that in the south. But in the north, the health system is good.
Interviewer: How do your parents spend their time at home?
M12: My dad goes out into the garden in the early morning, I’m lucky and I’m happy that they have a garden in this pandemic. My mom wakes up at around 8 and drinks her coffee, then she starts making calls, puts something in the washing machine, goes outside.
Interviewer: And the day is over. Who are your parents close to as a relative or a friend, who do they spend time with?
M12: A brother of my father’s who unfortunately had a wife who died, they had no children and he is older than my father, he visits them every week. My mom has a friend from middle school. They don’t know many people in Bucharest, they do in Moldova or Galaţi.
Interviewer: If they nurture these relationships, that means they communicate by phone, WhatsApp, Messenger.
M12: Of course, they use minutes in the country, in Galaţi they don’t have very good technology, they have phones, but the little ones only know how to make calls that use up minutes.
Interviewer: If you want to make your parents happy, you were telling me earlier about sending flowers, if you want to make them happy how do you do it? On their birthday, or the holidays.
M12: I do everything online, I order online, knowing what they need, I pay for it through online shopping apps and they receive it.
- Projects
Interviewer: Given your personal experience of the 10 years you’ve lived in Italy, what do you think are the main benefits of your emigration?
M12: That I got to live for 10, 11 years of my life in a country I learned from, the financial aspect was good, I’ve adapted to a lot of new rules we don’t have in the country. By immigrating, I didn’t lose touch with my country. Emigrating means cutting all ties, I haven’t left forever.
Interviewer: So, you’re thinking of going back to the country?
M12: Yes, I will go back.
Interviewer: But what do you think would be the benefits of emigrating to Italy, maybe not for you but for someone else, what would be the benefits?
M12: If you emigrate as a young married couple and you are open to the future, you have a secure job and you’re already thinking about integrating your children into the educational, the medical system, there are many advantages for families in Italy compared to Romania, in terms of education and health, yes.
Interviewer: So, these would be the advantages if you were a family, and what would be the disadvantages?
M12: I have a co-worker who is older than me and feels the need to return to the country but can’t because he has children and they aren’t old enough to manage on their own, he has a house in the country, but he has to stay here, and his plans revolve around his children. It’s all about their education.
Interviewer: So, what I’m hearing is that a disadvantage would be missing your country and your family, and at some point…
M12: You either come back or you don’t, you come back with an open heart and accept everything that comes with it. There are many families who quote – unquote failed and returned after a few months or a year because they were expecting to find the same things they found in Italy, Spain, other countries. It wouldn’t be a chase for the worse for me to return to the country and start from scratch, because I know what things are like in the country, I know some things have changed in Bucharest and it wouldn’t come as such a shock.
Interviewer: Yes, you have experience, you have a history.
M12: It depends on the person. Here in Italy, as far as I’ve noticed, I’ve met many people with minimal education. High school and college? They haven’t done professional training or even finished 8 grades, they have a different way of thinking.
Interviewer: What do you mean by a different way of thinking?
M12: They get used to having a lot of money and when they come to the country, they have a house in the countryside, they don’t like the salary in Romania when they see the difference, it comes as a shock for them, and they leave again as soon as possible. Even here in Italy, many don’t change their lifestyle at all.
Interviewer: You said that when they return to Romania and can’t adjust, they go to another country. Have you ever considered moving to another country to work?
M12: I have, Germany was an option and the latest was England, the UK but with these new laws, I gave up.
Interviewer: What are the new laws?
M12: To emigrate to the UK, you need an invitation, etc.
Interviewer: And what were the conditions you would have left for?
M12: I just attended my niece’s wedding online, she lives in New Zealand, her parents left to work there about 20-22 years ago and now she has grown up and she got married on Saturday. They told me to go there, since I was alone, there were Romanians there, too, jobs, it would have been difficult at first, but they would have helped me. I like the idea of not going there alone, but it’s hard because my parents are still living, even if they tell me to go, I can feel their reluctance.
Interviewer: You’re closer there, you’re home.
M12: Yes, I’m home, exactly.
Interviewer: Have you ever considered bringing your parents to Italy to live with you?
M12: I’m not saying they should live with me, but they don’t even visit because they’re afraid of making the trip. They go to great pains to go to Turkey by bus, it takes 6 hours and 500-something kilometres, they’re afraid of flying and it’s impossible for them to drive all day. I would have liked for them to come to Italy for my birthday, but they don’t want to.
Interviewer: You’ve never considered bringing them permanently, say, have them make a kind of trip to Italy and then stay permanently.
M12: I thought a little about it, but knowing my dad, I never tried. It’s about adjusting. My sister also suggested that they stay in Turkey, but they didn’t want to. He helped my brother-in-law for 3 months. For a while, he felt good, but when he finished he returned home. It really was a large family, everyone was treated the same.
Interviewer: But what exactly did your parents say when you suggested it to them, or when your sister did?
M12: They had a fixed idea that they wouldn’t move and would stay at home. I’d rather try to move them to the countryside where my mother’s sisters live, so they could see each other more often.
Interviewer: To Galați, to the old family home, right?
M12: Our family home, which is almost one hundred percent renovated.
Interviewer: Have you ever considered returning to Romania?
M12: Yes. There isn’t much I enjoy in Italy, I’ve always thought of it as a country where I live and work temporarily, and at some point I will stop.
Interviewer: What should happen now for you to return to the country?
M12: It’s always about the financial aspect and what I lack, when I hit the jackpot, I will return to the country and develop my tourism idea, but with the pandemic, I’m postponing my return even longer. I want to stay in Italy a little longer so I can earn a pension in Italy. I have to be here for 15 years, and it’s been 9. I want a good pension in Italy to live in Romania, but until then, Romania will have new opportunities to offer.
Interviewer: The way I see you… you’re caught between two worlds.
M12: Yes, definitely, look what’s possible with technology.
Interviewer: Yes, that’s true.
M12: And the trip isn’t very long, it takes a day and a half to get to the country, compared to those who live in America, Australia and China. They can only make the trip once every few years, but I only work here, my home is Romania.
Interviewer: We are nearing the end of the interview and I would like you to tell me what you think will happen in the next 5 years of your life, supposing you are still in Italy, that you won’t return to Romania.
M12: I think my personal life will also change, I could “take more chances” so to speak, start a family.
Interviewer: To fulfil your mother’s dream of being a grandmother.
M12: Maybe for me as well, I really do want a family, to see my child grow up and settle down, get married, to be able to see my first grandson. Here in Italy, I see people at the age of 90-100, and in Romania you think that at the age of 70… it’s over! There’s a difference.
Interviewer: Yes, the lifestyle. How do you see your parents in five years?
M12: In five years I see them better, I see them happier, because we will bring them closer to their children one way or another, and I think they’ll be better at that age.
Interviewer: That’s why I’m asking, better how? Because they will have you closer?
M12: Yes, I’m not very optimistic about their health. My father has leukemia and my mother has heart issues, it’s not something easily cured. They’re always careful about taking their meds.
Interviewer: Yes, and in what way do you think they will be better?
M12: Emotionally, I think, I also wish for them to be in good health, but…
Interviewer: And why better emotionally, because you’ll return home or…?
M12: They’ll visit my sister more often, if I’m home all the time, they’ll ask me to take them places, things I’m glad to do. And with me back in the country, they’ll feel a little better.
Interviewer: If you return?
M12: No, I will return.
Interviewer: Now, if you don’t return, how do you see them in five years?
M12: Same as now, with more advanced technology, still alone at home, still using the phone and Messenger, everything related to technology.
Interviewer: In the end, I would like you to imagine that everything we’ve been talking about for almost two hours is an unwritten book, a story of your life, and I would like to picture its cover. What photo would you put on the cover or a drawing… How do you imagine the cover?
M12: I’ve always liked the sea, the sunrise. I imagine a sunrise.
Interviewer: That means you’re an optimistic person, right? Does the sunrise mean new beginnings or something else?
M12: Yes, I think so, I’ve fallen many times, but I always knew how to get back up.
Interviewer: Do you see anything other than the sunrise, the sea and the sunrise, the horizon?
M12: And mountaintops, I want to include mountaintops, the level I want to reach emotionally.
Interviewer: Your growth, right?
M12: My growth as a human being.