Interview: A Road Full of Traps / Interviu: Un drum plin de capcane

Interviu migrant M3

Intervievator: De câți ani ești în Italia?

M3: Sunt 14 ani de când sunt plecată.

Intervievator: Ce vârstă ai acum? 

M3: 34.

Intervievator: Țara de rezidență? 

M3: România. 

Intervievator: În țară ai un părinte, doi părinți?

M3: Doi părinți.

Intervievator: Ce vârstă au părinții?

M3: Tata 64 și mama 58.

Intervievator: Înainte de a pleca în Italia, cum era viața ta în România?

M3: Era frumoasă. Să zicem că aveam un loc de muncă.

Intervievator: Ce munceai în România?

M3: Lucram pentru un italian. Se făceau măști de carnaval. Mhm, [numele italianului este menționat]. Nu. 

Intervievator: Cum era atmosfera în familie?

M3: Era cam așa și așa pentru că tata începuse să nu mai lucreze. După a început, l-au angajat iar pentru că nu prea se angajează la vârsta lui. Și să zicem că, măi, era destul de bine, dar certurile cum sunt între părinți acolo, eram și noi de față câteodată, și nu era destul de bine. A fost ușița asta și am plecat.

Intervievator: Când spui noi, te referi la tine și la mai cine?

M3: Noi pentru că eram eu, fratele meu, un alt frate era la București, deci eram eu și cu Petre, cu ultimul frate. 

Intervievator: Ok, locuiați, să înțeleg, împreună cu părinții până să plecați? 

M3: Da. 

Intervievator: Asta înseamnă că toate activitățile pe care le făceați în familie erau, oricum, în casă și fratele stătea tot cu voi, nu? 

M3: Da. 

Intervievator: Care era situația materială a părinților, atunci?

M3: Mă, cât de cât ne descurcam, chiar dacă erau lucruri, care să zicem, cu salariul lui tata, se plătea banca, se mai plăteau jumătate din facturi, sau cum se numesc acum în România. Aici se numesc facturi. Cu salariul, jumătate din salariul mamei tot la fel, se plăteau celelalte, și salariul meu se folosea pe mâncare. Câteodată, mai opream și eu, mai rămânea ceva, ceva.

Intervievator: Să înțeleg că situația materială nu era una tocmai bună deoarece tu trebuia să îți ajuți familia?

M3: Da, am fost dintotdeauna, să zicem, am învățat că trebuie să muncesc pentru că nu prea au avut să ne dăruiască prea multe lucruri, deci am fost, nu nevoită, am fost crescută cu, cum se zice, nu cu nevoie, cu.. responsabilitate? Nu.. Cu.. Of, nu-mi vine. Am spus că nu este nevoie, cu… că nu-mi vine cuvântul ăsta. Aoleu… Să exemplificăm un pic.. Pot să zic în italiană?

Intervievator: Spune-l în italiană, poate îl înțeleg.

M3: Voglia.

Intervievator: Cu dorință?

M3: Da, cu dorința de a munci.

Intervievator: Am înțeles. Așa ai fost educată, să ai spiritul ăsta, educată în a munci, nu? În a te duce la muncă? În a contribui cu ceva. Înțeleg că tu îi ajutai pe ei și nu ei te ajutau pe tine. Financiar.

M3: Ba da, mă ajutau și ei financiar pentru că mama când, când îi ziceam „mama vreau și eu ceva, vreau și eu lucrul ăsta”, mă ajuta mereu.

Intervievator: Cum te-ai hotărât să pleci din România, în Italia?

M3: Asta este o poveste foarte lungă. Avem timp. Avem timp? Foarte bine. Deci sora mea plecase înainte. A plecat așa dintr-o dată. Și eu lucram într-un fast food. Ea când a venit, cu norocul ei eu am găsit locul acela de muncă pentru că era, trebuia să se ducă ea și mi-a zis că „eu nu pot, eu trebuie să plec, mă duc în Italia, du-te tu”. Și m-am dus eu, m-am angajat, și a venit, țin minte, a venit la muncă acolo și mi-a zis: „eu plec, am autobuzul, autocarul mai târziu”. Și am rămas oleacă cam, cam așa cam nasol. Am terminat după aia, am terminat ziua aia de muncă. A trecut un an. În timpul ăsta un an, sora mea zicea: „trebuie să vă spun ceva, trebuie să vă spun ceva”. Noi am zis, „Și-o fi găsit vreun prieten acolo, vreun bărbat, se mărită?” Nu… după aia ne-a zis că o să aibă un copil și că era deja însărcinată când a plecat și a plecat pentru că i-a fost frică de tata să nu o dea afară din casă. Și tata când a aflat a zis: „De ce? Ești copilul meu. O gură în plus nu are nimic. Nu este nicio problemă.” Dar cum este sora mea, așa o prinde pe ea câteodată. Între timp ne-a trimis poze cu băiatul, foarte frumos. După doi ani de zile, nu, un an și 11 luni, mi-a zis „hai vino!”, mi-a făcut biletul. Am plecat, țin minte, pe 23 iunie. Am ajuns la Palermo. Prima dată cu avionul… foarte, eram foarte emoționată, frică mi-a fost foarte multă. Nu am fost niciodată cu avionul, cu mașina da, cu trenul, cu astea, dar niciodată în avion. Am ajuns și, între timp îmi luam bagajele, mi-am luat bagajele și când s-a deschis ușa aia, și o văd, sărea pe acolo ca să mă vadă. Ne-am îmbrățișat și văd în brațele la o femeie, văd băiatul, văd copilul. După aia, am mers cu mașina, cam vreo oră așa, vreo 45 de minute așa. Între timp, în mașină, [sora – numele este menționat] era în față pentru că suferă, în mașină, și eu eram în spate cu femeia aceasta și cu băiatul. La un moment dat, s-a trezit și, în timp ce se uita la mine, o auzea pe mama lui că vorbea. Se uită așa, în sensul că.. Mi-a zis în italiană „Cum de ești tu aici, când te aud din față?” Se întoarce și rămâne uimit. De vreo câteva ori m-a confundat cu [sora  ei – numele este menționat]. Și… să zicem că, după aia făcea cică „Ă, scuză-mă, n-am vrut să-ți zic, n-am vrut să-ți zic așa, [numele persoanei intervievate este menționat]. Și de atunci, după 23 iunie, a început, să zicem că, o altă viață, în altă țară. Ea se ducea la muncă, rămâneam singură acasă, nu știam ce să fac până am început să mă obișnuiesc. Știam italiana pentru că unul dintre frații mei mi-a adus o carte și am început să învăț de acolo, dar îmi lipsea scânteia aia cu care să vorbesc cu cineva. Ca să fiu sigură de… că știu să vorbesc. Și între timp, aici înțelegeam lumea, înțelegeam ce ziceau. Le spuneam da, nu. Și la un moment dat, când m-am dus atunci unde lucra ea, într-un pub. M-am dus la ea, într-o seară acolo, și stăteam de vorbă cu niște prieteni de-ai ei, vorbeam așa cu ei. Da, nu, da, nu, în italiană. Când se întoarce o fată și vorbește altă limbă. În gândul meu, am rămas uimită, dar după aia am zis, stai așa, asta nu-i corect, am zis nu-i corect.

Intervievator: Altă limbă ce însemna? Era dialectul de acolo sau despre ce e vorba?

M3: Este un dialect cu albaneză, se numește „arbreje” [„Arbëreshë”], și foarte multe, foarte multe cuvinte se zic, și în română și în albaneză. Carcale înseamnă castraveți, bukurie, dar se scrie cu k. Copil, în copile se numește, aici, ca un fel de tânăr. 

Intervievator: Ce au spus părinții tăi când le-ai spus că vei pleca și tu? După plecarea surorii tale. Deci, la un an și 11 luni, după ce sora ta i-a anunțat că ea va pleca în Italia, ai venit și tu cu aceeași veste. Ce părere au avut?

M3: Tata nu a fost de acord. Îi zicea lui mama: „nu, eu nu vreau să las copilul, deja a plecat unul, trebuie să plece toți? Nu, nu, nu și nu.” Până când am reușit să îl conving, să-i zic că dacă nu merge bine, eu mă întorc acasă. Și… nici mama nu a fost prea de acord, dar a zis „Mă, dacă tu vrei să te duci, du-te! Așa o ajuți și tu pe sora ta, sunteți amândouă, așa nu stă singură.”

Intervievator: Au încercat în vreun fel să-ți schimbe părerea?

M3: Tata da. Tata nu a vrut să vin pentru că a zis „deja unul este plecat, de ce să-i despărţim pe toți?” El aștepta ca să se întoarcă și sora mea, să zică „mă, vino acasă, să stăm toți, nu e nicio problemă, o să reușim să trecem peste tot.”

Intervievator: Când te-ai hotărât să pleci, ți-ai propus o perioadă anume, cât să stai acolo sau să realizezi ceva după care să te întorci? 

M3: Da, înainte aveam planul că dacă e stau câteva luni, sau măcar un an, doi și mă întorc acasă. Am ajuns aici, am început să lucrez, stăteam cu o femeie. Dar, era autosuficientă, putea să-și facă de mâncare. Problema era că nu prea vedea, nu vedea bine, din cauza bolii a avut o… a dat în cecitate.

Intervievator: Fără vedere.

M3: Fără vedere. Da, da, da. Și trebuia să stea cineva cu ea. După aia a fost că nu mi-a mai plăcut. Am plecat de acolo, am venit la sora mea. Și aici la sora mea, a fost problema.. să zicem așa, a fost problema pentru că… m-am îndrăgostit. Și am rămas.

Intervievator: Dragostea te-a făcut să rămâi în Italia?

M3: Da, pentru că credeam că o să fie ceva mai mult. Dar până la urmă s-a terminat. Foarte fericită că s-a terminat. Așa văd foarte multe lucruri pe care nu le-am văzut înainte. Și deocamdată sunt aici. Să vedem anul ăsta dacă e, ori mă duc acasă, ori mă duc în altă parte… văd eu.

Intervievator: Ce știai despre Italia sau despre locul de acolo, în momentul în care te-ai hotărât să pleci?

M3: Ce știam de Italia: Adriano Celentano… Al Bano și Romina Power, și Antonella Clerici, care făcea de mâncare pe Rai Unu. În rest.. aaa și Bud Spencer și Terence Hill. Numai de ei știam, atât, de Italia nu știam, mai ales despre Sicilia unde sunt eu, nu știam nimic.

Intervievator: Care e prima amintire pe care o ai din momentul în care ai ajuns acolo, ce îți mai aduci aminte din prima zi?

M3: Din prima zi? Sora mea care sărea peste tot ca să vadă dacă ies sau nu din aeroport. Băiatul… când m-a văzut pentru prima dată… și se uită foarte, nu să zicem ciudat, la mine și întreba „cine este, cine este?” Și îi zicea mama lui: „Mama, vezi că este C. [numele este menționat], este sora lui mama.” Și se uită așa la mine și zice: „Nu, n-are cum să fie sora lui mama, și făcea nu, nu, n-are cum să fie sora lui mama.” Și cam asta este din ce îmi aduc aminte din prima zi.

Intervievator: Cum ai văzut țara atunci, în prima zi? Ce-ți amintești despre Italia din prima zi? Ce impresie ți-a lăsat? Ce sentimente ți-a adus? Sentimente…

M3: La început, nu a adus niciun sentiment pentru că eram într-un loc necunoscut și nu știam cum să mă comport. Deci a fost foarte, foarte stresant pentru mine… pentru că nu știam, nu știam unde să mă duc. Ziceam „pe aici trebuie să trec sau pe partea cealaltă?” Nu… foarte multă… la Palermo, atunci când am văzut foarte multă lume, am rămas, am rămas foarte șocată. Pentru că la București atunci am văzut lume în aeroport, dar când am ieșit în afară și am văzut autostrada, am rămas, am rămas șocată și mirată, că nu văzusem deloc așa ceva.

Intervievator: Au fost unele situații în care unele lucruri au fost mai rău decât te așteptai?

M3: Da.

Intervievator: Poți să-mi povestești despre ele?

M3: Da. Prima dată a fost când sora mea mi-a zis despre băiatul de care eu m-am îndrăgostită „vezi că nu este ceea ce pare”. Nu am ascultat-o și să zicem că acum regret… pentru că ea îl știa, să zicem, de vreo câteva luni, deci văzuse cum este… și ea mi-a zis „nu, ăsta nu, ăsta nu. Ia-ți alt băiat, vezi, faci și tu altceva, dar nu ăsta”. Și aici am rămas cam… să zicem așa… dezamăgită, pentru că ea a vrut să-mi dea un sfat… și nu, nu am ascultat. După aia a fost alt… alt lucru când… Când eu și cu sora mea ne-am certat o dată… și… ea a rămas foarte dezamăgită de mine pentru că am făcut un lucru pe care nu trebuia să-l fac… și a fost foarte dezamăgită. După aia am început, înainte stăteam cu ea, am început să-mi caut casă. Am găsit altă casă. Am început să muncesc la barul unde acum lucrez, dar deocamdată sunt pe bară…

Intervievator: În șomaj tehnic cum s-ar spune, da? 75%.

M3: Da. Și… a mai fost odată când am rămas fără loc de muncă unde a lucrat ea. Când m-au dat afară, din cauza unei alte fete, nu din cauza mea. A fost un lucru pentru că, știm foarte bine, nu știu dacă știe toată lumea, italienii sunt cam… Nu, de fapt, bărbații sunt cam… să zicem ușor influenţaţi… De femei, de alte femei. Problema este că aici sunt alte tipuri de femei, sunt foarte rele, și ce este al lor nu are nimeni voie să pună mâna. Eu cu patronul, să zicem, că suntem de aceeași vârstă, eram de aceeași vârstă. El era născut în martie și eu eram născută în mai. Deci, foarte, foarte puțin. Nici o lună nu era distanță. Și aveam un raport foarte, să zicem foarte de… frate și soră. Raportul ăsta a început să scârțâie, să zicem așa, să scârțâie, când el a aflat că eu nu mai sunt cu fostul meu prieten. A fost… sora mea nu știe lucrul ăsta. A fost problema pentru că el mi-a făcut avansuri. Eu am refuzat. În sfârșit, s-a închis acolo treaba. A venit o altă fată. Mi-a zis „nu, că eu am nevoie, ca să stau liniștit.” Și am zis ok, nu este nicio problemă. Și unica problemă… nu unica problema… lucrul care a fost, a fost că eu, fiind de mai mult timp acolo, ea trebuia să înveţe de la mine și de la el. Dacă eu nu eram disponibilă ca să mă duc la mese, ea trebuia să fie disponibilă la mese. Și dacă patronul nu era disponibil la casă, ea trebuie să stea la casă. Unicul lucru pe care l-a zis el a fost… unicul lucru pe care i l-a zis fetei ăleia a fost să asculte să mă asculte și pe mine, și pe el. Într-o zi, eu văzusem că era ceva între ei. Râdeau, nu aveau nicio problemă… Și am zis ok, foarte bine. Deja îmi dădusem seama. Eu eram foarte fericită pentru că pe mine mă lăsase în pace. Nu-mi mai făcea… avansuri. Eram foarte fericită. Și fata aia venea, mă lua de acasă, pentru că eram… pe drum… m-a luat de acasă şi într-o seară, în timp ce ne duceam la muncă, mi-a povestit că a fost ceva între ei. Am zis, „O, în sfârșit, sunt foarte fericită pentru voi. Nu-i nici o problemă, ok”. După două zile, se ceartă, ea nu vine la muncă. Am rămas… ok, foarte bine, nu este nicio problemă. Mă duc la muncă liniștită. El era foarte nervos. S-a supărat pe mine. Să zicem că ne-am certat. Și eu atunci i-am zis, pentru că era patronul, și i-am zis: „știi ceva, eu în problemele tale nu vreau să am nimic de-a face.” Și în seara aia mi-a cerut scuze, m-a dus acasă liniștit, foarte bine. A doua zi, după ce s-a întâmplat lucru ăsta, vine iar ea. Am rămas… ok, faceți cum vreți, pe mine nu mă interesează. Și el s-a supărat iar, că de ce ai venit. A început să ţipe, să urle. Şi i-am zis: „Stai liniştit. Las-o. Lucrează. Tu stai liniştit. Stai la birou, acolo. Stai unde stai. Faci ce vrei.” Ok. M-a ascultat. După 3 zile, iar se ceartă. Două zile se împăcau, două zile se certau. După lucru asta, în februarie acum șase ani… mă duc la munca liniştită… trebuia să duc niște comenzi… și i-am înmânat o comanda fetei… care nu era urgentă, trebuia să o pună acolo și să aștepte ca eu să duc întâi mâncarea. Între timp, a ieșit mâncarea. Și ea îmi înmânează tava şi îmi zice „ia şi du astea”. Eu atunci am zis „Nu. Eu duc înainte mâncarea pentru că se răcește mâncarea. Cafeaua poţi să o faci din nou.” Atât i-a fost. S-a supărat, a început să trântească, să buşească și toate alea. În sfârșit, a plecat fără să zică nimic. Și am rămas cu şeful. Și mi-a zis… cică „nu… tu… te duc acasă.” Ok, după ce s-a terminat tot și ne ducem… avea o librărie el. Și-o cumpărase de puțin timp. Mă duce la librăria aia şi îmi zice „Știi ceva? Ori vedeţi ce faceţi, pentru că eu nu vreau să mă mai cert cu nimeni…” Și eu am rămas… acum ce-mi zice? Eu nu avem nicio treabă. Și mi-a zis „Tu gândește-te ce vrei să faci.” I-am zis „Eu să mă gândesc ce vreau să fac?” Ok. A doua zi… a, nu! A fost exact în seara aia! În seara aceea ne-am certat. Ne-am certat și mi-a zis… mi-a zis fata asta, mi-a zis „Tu nu ești nimeni.” Și subliniez „nimeni”, pentru că a ţipat. „Tu eşti nimeni ca să-mi spui ce să fac și cum să fac.” Acolo m-am enervat foarte rău. Nu știu cum… nu știu cum de nu m-am repezit în gâtul ei… pentru că știm foarte bine că nu se spune la o persoană „tu nu ești nimeni”, mai ales de la o persoană care a venit după tine ca să lucreze și să facă lucrul ăsta. Atunci eu m-am enervat foarte, foarte rău și i-am zis „Știi ceva? Eu nu sunt ca tine, pentru că eu nu fac pe curva ca tine.” I-am zis foarte clar. Și îmi cer scuze. Și de atunci ea a plecat pentru că am jignit-o, dar i-am spus doar adevărul. A plecat foarte furioasă. După aia el m-a dus la librărie și mi-a zis „Vezi ce faci, pentru că eu nu am timp să mă cert și cu tine. Te dau afară.” Am rămas… Am zis, „Poftim?” „De mâine, rămâi acasă.” Şi am zis „ok, foarte bine.” De trei zile nu am ieșit din casă… pentru că era… unicul meu, să zicem, loc de muncă… pentru trei zile…. timp de trei zile nu am ieșit din casă. Cred că sora mea, nu știu cum a aflat, dar a aflat că nu mai lucrez și mi-ai zis „Vino acasă să vorbim. Ce s-a întâmplat?” I-am povestit în mare parte, dar nu i-am povestit anumite lucruri.

Intervievator: Cum ar fi că el ţi-a făcut avansuri, nu?

M3: Da. Nu i-am zis lucrul ăsta. Am vrut să se ducă la el şi să îi zică vreo două-trei, pentru că îl cunoaște foarte bine. Şi i-am zis să îl lase. 

Intervievator: Te-ai simțit într-un moment hărțuită? Nu neapărat fizic, dar sunt mai multe forme de hărțuire!

M3: Da, în fiecare zi aici. Pentru că este un sătuc… Cât timp am fost eu la început, erau aproape 7.000 de persoane. Acum a ajuns la 3.500 – 4.000 de persoane. Dar sunt foarte răi. Sunt egoiști. Se gândesc numai la ei. Dintotdeauna mi-au zis, „A, da, tu ești româncă” și au zis-o într-un mod foarte urât. Au fost câteva episoade când mi-au zis „româncă de căcat”. Mi-au zis că… tot așa, chiar dacă nu este de aici, este un albanez care se crede acasă la el, mi-a zis „Noi nu avem nevoie de rahaturi aici în Italia”. Și se referea la mine. Mi-au făcut foarte multe lucruri, dar… cât timp eram aici cu sora mea, prea puțin mă interesa. Câteodată ajungeam acasă și rămâneam… mă uitam în oglindă şi ziceam „N-are nimic, C. Lasă, că tot răul se întoarce la ei.” 

Intervievator: A fost vreodată vreun moment în care a trebuit să faci muncă sub nivelul tău de pregătire?

M3: Sub nivelul meu de pregătire, în ce fel? 

Intervievator: Ca studii. Calificare.

M3: Ca studii și ca… Da. La început, când am stat cu o bătrână, dar și când am făcut babysitter.

Intervievator: Ai încercat în vreun fel să ascunzi asta de familie sau de prietenii rămași acasă?

M3: Nu.

Intervievator: Spuneai că ai învățat un pic din limba italiană înainte de a ajunge în Italia. Acum, cât de bine te descurci?

M3: O, destul de bine, am învățat și dialectul lor. Deci nu poate să-mi mai zică nimeni nimic și, când mă întorc, le răspund. [râde]

Intervievator: Mai ai legături cu români care sunt stabiliți acolo?

M3: Unde? Aici, în Italia? Nu, am avut… am avut o fată care era aici, dar nu am mai vorbit cu ea pentru că a dat vina pe mine că luăm bani de la un bar și eu mă duceam numai vineri, sâmbătă și duminică, deci nu aveam nicio treabă.

Intervievator: Ce îți place cel mai mult în țara în care trăiești acum?

M3: Ce îmi place cel mai mult? În Italia sau în sătucul ăsta aici?

Intervievator: În Italia. Mă gândesc că tu poți pleca oricând în orice alt oraș. Nu?

M3: Nu, pentru că am muncit de fiecare dată și nu am avut timp să mă plimb. 

Intervievator: Nu, nu să te plimbi. Să te muți.

M3: Să mă mut? Nu, n-am avut gând.

Intervievator: Ok, dar ce îți place în Italia?

M3: Ce-mi place în Italia? Pasta al Forno… de mâncare. Îmi place că unele persoane, chiar dacă ești din afară, te tratează destul de bine și sunt foarte puține acele persoane. Te primesc în casa lor, chiar dacă nu te cunosc. Și te pune la îngrășat. Că te vede scrumbie afumată. Și… ce-mi mai place…

Intervievator: La țară, spune-mi despre țară, ce îți place de acolo? Despre tradiție. Eu știu, ce au ei sau ce nu au.

M3: Da, de Paști, se îmbracă în costumele tradiționale, care sunt cusute cu aur. Și mi-au propus să mă îmbrac și eu, dar am zis nu, pentru că… nu știu cum trebuie să-mi pun costumele. Trebuie să mă îmbrobodească cineva și am zis nu. Mai e o tradiție! Pe 31 decembrie trebuie să lase masă făcută chiar și pentru două persoane. Se zice că spiritele vin și nu fac nimic rău.

Intervievator: Ce nu îți place la țara în care stai acum?

M3: Ce nu îmi place? Bârfa, pentru că este un sat foarte mic și toată lumea, de la A ajunge până la Z din alfabet. Te judecă numai din priviri. Nu vrea să te cunoască câteodată. Asta nu-mi place la ei.

Intervievator: Față de cât aveai de gând să rămâi în Italia… Cât ţi-ai stabilit tu să rămâi în Italia, cât voiai să stai?

M3: Înainte am zis că voiam să stau un an, doi, dar nu mai mult. Dar acum… Am stat pentru că era sora mea. Și acum, dacă sora mea a plecat, nu cred că o să mai stau nici eu, pentru că nu mai este nimic ce mă leagă aici.

Intervievator: Poți spune că acum te-ai acomodat în locul în care trăiești?

M3: Nu. Acomodat într-un fel, pentru că nu sunt 100% acomodată, sunt cam 50 % acomodată, pentru că persoanele care le cunosc şi cu care am făcut prietenie mă cunosc și știu cum să vorbească, cum să se comporte. Dar acomodată 100%, nu. Sunt persoane care… aici se vorbește foarte tare… Sunt persoane care chiar dacă vorbești încet, deja se uită urât la tine. Deci nu sunt acomodată 100%.

Intervievator: Dacă ar fi să faci din nou pasul ăsta de a pleca din țară, ai mai face-o? Sau ai face-o altfel?

M3: Da. Aș face altfel, aș sta un an și aș pleca.

Intervievator: Îmi spuneai că ai avut un prieten italian?

M3: Da.

Intervievator: Cât timp ați fost împreună?

M3: Cinci ani de zile.

Intervievator: I-ai cunoscut familia sau el pe a ta? 

M3: Nu, numai eu i-am cunoscut familia, pentru că el nu voia să-mi cunoască familia.

Intervievator: El era italian?

M3: Italian. N-a vrut să-mi cunoască familia și când am auzit că nu vrea să-mi cunoască familia, atunci am început să am dubii în legătură cu noi.

Intervievator: I-ai cunoscut familia, vă întâlneați?

M3: Da, da. Când lucram unde a lucrat sora mea, acolo se închidea pe 24… se mânca. Nu era ca la noi, pe 25 să faci o masă mare cu cățelul și purcelul și pisica la masă. Aici erau numai familiile. Sunt un fel de blocuri cu două-trei etaje și stau sora şi fratele… erau în familie acolo. Și m-au acceptat. La început, fratele lui nu m-a acceptat. I-a zis „Ce faci cu o străină acasă?”. Și el a zis „Suntem împreună deci pot să fii mai cumsecade.” În sfârșit, mama lui îmi amintea de mama mea, micuță de înălțime. Tatăl lui, tot la fel, micuț de înălțime. Crăciun, revelion cu ei, sărbătoare tot cu ei. Mai dormeam și acasă la el. N-a fost niciodată nicio problemă. El dormea acasă la mine când aveam casa mea. Deci nu a fost nicio problemă. La sfârșit a început să mai scârțâie.

Intervievator: Cum te-ai acomodat la obiceiurile familiei lui?

M3: Foarte bine, că nu sunt chiar așa de diferite. Ca la noi, mâncau toți la masă. Când ai terminat, ai terminat. Toți trebuia să ajute la spălatul vaselor. Și bărbații se băgau acolo, nu era nicio… unul ștergea, unul clătea… M-am obișnuit foarte repede și îmi plăcea.

Intervievator: Părinții tăi știau că ești cu un băiat italian?

M3: Da. Când am fost în țară într-un an și i-am zis lui tata că mi-am făcut prieten, el s-a întors la mine și mi-a zis – „Tu să nu-mi vii cu un țigan de acolo, nu vreau un italian acasă. Nu vreau italian acasă.” Dar mama a zis – „Lasă, mamă, dacă se poartă bine cu tine băiatul, de ce să-l lași?”

Intervievator: Mai ai persoane apropiate ție, în afară de părinți, în România?

M3: Persoanele apropiate în afară părinți… o am pe mamaia, mama din partea mamei. Mai este unchiul, care este fratele mamei, fratele lui tata, sora lui tata, încă o soră de-a lui tata, dar nu este, să zicem, acolo… în alt cartier… Și… cam atât. Verișorii. 

Intervievator: Frații tăi unde sunt?

M3: Frații sunt în Anglia. Amândoi.

Intervievator: Și sora?

M3: În Madrid.

Intervievator: În Spania. Trimiți bani acasă la familie? 

M3: Da. Nu mereu.

Intervievator: Cât de des trimiți? Cât de des trimit bani acasă?

M3: O lună da, două nu.

Intervievator: Și cui îi trimiți banii, pentru ce, care e scopul?

M3: Mamei, pentru că avem casa neterminată. Trebuie să facem proiectul. Este casa neterminată și trebuie să vină… a zis ea mai devreme astăzi, că am vorbit cu ea… În sfârșit, trebuie să vină unul să ia măsurile acasă și trebuie să se vadă în tribunal. Deci, de fiecare dată când are nevoie, îi trimit bani. Acum… mi se pare cam greu, dar când pot să îi trimit, îi trimit.

Intervievator: Trimiți acasă pachete, cadouri din Italia?

M3: Da. Ultima dată a fost pe 19 decembrie, când am plecat de aici m-am dus, să zicem, într-o mică vacanță, să fac Crăciunul și Anul Nou cu niște persoane apropiate. Și aveam două pachete pe care eu nu am avut timp să le trimit din cauză că a fost lockdown, nu puteam să ieșim din casă, zonă portocalie, zonă galbenă, zona roșie și toate alea. Și nu am putut să le duc la Palermo să le trimit. Am fost într-o vineri și nu s-a putut trimite pentru că nu mai era fata de la Atlassib. Și nu se primeau vinerea. Foarte, foarte comozi. Ne-am dus, am plecat și înainte să plecăm ne-a zis – știi ceva, le trimitem după traseu. Mi-a zis femeia asta să le trimitem după traseu că acolo unde ne ducem noi este, vine unu și ia pachete. Foarte bine, ne-am dus pe 19 și a venit domnul respectiv, era cu duba. Mi-a luat pachetele.

Intervievator: Și ce ai trimis acasă, ce aveai în pachete?

M3: Pachete, în pachet erau o haină de blană, care nu era pentru mama mea, era pentru pentru soacra surorii mele. Pentru că o femeie de aici mai apropiată avea o haină de blană și nu îi mai venea. Îi venea prea mare și zice, mă, de ce să o arunc, ia trimite-o acolo. Erau dulciuri, parfumuri. De fapt, deja m-a certat mama, că de ce am cheltuit banii pe parfum, costă mult. Genți din alea pentru la mare, borsa-frigo. Dar vara, cum se știe, este foarte cald și am trimis niște cubulețe din alea care se bagă în freezer, în congelator, și să le pună acolo și când e să se mai ducă să facă cumpărături, să le pună acolo să fie reci sau dacă mai ia ceva congelat. I-am trimis una și mamaiei. După aceea ce am mai trimis? Material de făcut fustă. Așa avem amândouă o bucată, are și ea o bucată. Și ce mai era? A, obiect de făcut masaj la gât, un cârnat din ăla care se pune la gât. L-am cumpărat eu pentru mine, dar i l-am trimis mamei. I-am pus și baterii. După aia ce am mai pus? Am pus panettone, ca un fel de cozonac italian. Am pus un pandoro, că am făcut cumpărături și ne-a dat ofertă. După aceea, ce mai era? Două geci pentru mama, una lungă și una de la femeia aceasta. După aia, pantaloni, dar nu-i vin pentru că sunt prea înguști. Bluze și o rochie, cam atât.

Intervievator: Dar tu primești pachet de acasă? Ea îți trimite ție?

M3: Da. Mai trimite din când în când, nu mereu.

Intervievator: Dar ce anume îți trimite?

M3: Ce anume îmi trimite? Îmi trimite ca să nu mă mai duc eu la Palermo, că… costă foarte mult. Îmi trimite condimente pentru sarmale, pungulițe, condiment pentru sarmale. Că acolo, acasă, le iei cu 2 lei. Aici le iei cam cu 2 euro. Semințe, pufarine, pufuleți și toate alea. Țuică nu poate să trimită pentru că nu are voie cu lichide. Eu nu știu de ce nu au voie pentru că aici am trimis odată un pachet, erau cinci litri de lichid înăuntru. Nu știu cum de nu s-au spart.

Intervievator: Vorbiți periodic sau doar cu prilejul unor evenimente speciale – aniversări etc. – Sau a unor știri ce trebuie transmise urgent?

M3: Astăzi am vorbit cu ei… Acum vreo trei zile am vorbit cu ea. Depinde, acum pot să vorbesc mai mult cu ea pentru că sunt liberă și chiar și la muncă când încă eram, sunam, îi ziceam „mami, ce faci, ești bine? Tata?” „Nu, e acasă acolo pe canapea se uită la televizor. Că ce faci, ești la muncă? Cam atât când eram la muncă. Acum stăm și vreo trei, patru ore. Ne uităm una la alta și zicem „off când te întorci acasă?”, „Off când vii tu aici?”

Intervievator: Și cum comunici cu ea? Pe telefon, pe Skype, WhatsApp? Ce folosești?

M3: Whatsapp. Skype nu, nu folosesc. Numai Whatsapp.

Intervievator: De obicei suni tu sau te sună și ea?

M3: Mai mult sun eu pentru că ea lucrează, lucrează până la cinci. Mai vorbim prin mesaje, dar o sun ori sâmbăta, ori duminica. Depinde dacă poate răspunde, dacă vorbește cu fratele cel mic…

Intervievator: Au fost situații în care ai încercat să dai de părinții tăi și nu ai reușit?

M3: Da, a fost într-o zi când am vrut să vorbesc cu ea și nu puteam pentru că nu mai avem net de telefon, mi se terminase netul pe telefon, nu aveam wi-fi acasă și nu știam ce să fac și a fost o zi foarte nașpa.

Intervievator: Părinții tăi s-au obișnuit greu cu tehnologia aceasta nouă de comunicare?

M3: Mama nu. Lui tata nu-i place.

Intervievator: Ce nu îi place?

M3: Cu tehnologia. Spune că stăm pe telefon în loc să vin acasă să mă îmbrăţişeze.

Intervievator: S-au obișnuit greu cu smartphone-urile, cu tehnologia? Cum a învăţat?

M3: Mama nu. Tata nu prea… din cauza muncii pe care a făcut, nu prea mai vede bine. Munca lui îl forţa foarte mult să se uite la lucruri, cu lupa, să vadă milimetri și toate alea. A fost un timp când nu vedea cu ambii ochi. Am trimis bani şi a făcut o operaţie cu cristale lichide. Mama s-a dus și s-a informat pentru el. Și era foarte speriat. Mama mi-a zis că este foarte speriat, că tremură din toate alea, dar, mulțumesc lui Dumnezeu, i-a ieșit bine.

Intervievator: Și a trecut peste și acum înțeleg că folosește telefonul…

M3: Da, îl folosește. Dar mai rar. Nu prea îi place tehnologia asta… telefonul [smart]. Îi place telefonul ăla fără fir, cordless, ăla îi place.

Intervievator: Cine i-a învățat să folosească smartphone-urile?

M3: Fratele meu cel mic, P. [numele este menționat]. El știa mai bine!

Intervievator: Despre ce vorbești în general cu părinții tăi când vă sunați? De exemplu, ultima discuție!

M3: Ultima discuție? „Ce faci, mama? De ce stai în pat?”. „Uite, mă odihnesc, acum am venit de la muncă, mâine trebuie să stau până la cinci…” Vorbim despre muncă, ce face mâine… Aşa, în general, ce a mai făcut. Mai vorbim şi de sora mea!

Intervievator: De ce se plâng cel mai des părinţii tăi?

M3: Că nu suntem acasă de Sărbători. [pauză lungă] Că nu suntem seara acasă cum erau ei obişnuiţi. 

Intervievator: Dacă ai putea să le oferi părinților tăi de acasă un obiect care să le facă viața mai ușoară, dar care ar avea însușirile necesare pentru a satisface nevoile părinților tăi, care ar fi acesta? Un fel de robot.

M3: Un robot ar fi bun, dar suntem cam departe de realizarea asta.

Intervievator: Presupunând că există deja sau că va fi făcut un astfel de robot, cum ar arăta el?

M3: Doar pentru părinții mei? Să semene cu toţi patru. Aşa ne-ar vedea în fiecare zi.

Intervievator: Și ce ar trebui să facă acest robot pentru a satisface nevoile părinților tăi?

M3: Să nu se mai chinuie mama să facă de mâncare sau să spele vasele. Să plimbe cățelul pentru că mama nu poate, este foarte foarte obraznic și să plimbe cățelul. Așa toată ziua, în fiecare zi, să plimbe căţelul.

Intervievator: Cât de des mergeai acasă înainte de pandemie? Sau dacă s-a schimbat în pandemie că poate nu s-a schimbat.

M3: Trebuia să mă duc acum doi ani, pentru că anul trecut, 2020, nu îl pun în cont, pentru că nu am putut să mă duc. Trebuia să mă duc în 2019 pentru că deja făcusem un an, dar în 2019, am fost la sora mea în Spania. Am fost în octombrie și am zis, lasă, poate în decembrie mă duc acasă sau la începutul anului 2020. Nu am putut să mă duc. I-am zis mamei că o să mă duc la sora mea în martie și după aia o să vin. De Crăciun vreau să vin acasă. Mi-a zis bine. Aveam în martie avion și a trebuit să nu mă mai duc. Nu am putut să-l anulez. N-au fost așa de mulți bani. Am zis că nu mă interesează de bani și am zis de ce să mă duc, pentru că era martie, exact când la sfârșitul lunii februarie a început să fie Covid.

Intervievator: Deci nu ai mai fost acasă de doi ani de zile?

M3: Da. Şi nu, nu am putut să mă duc, pentru că dacă putem să mă duc, mă duceam, pentru că eu vorbisem deja la muncă să le zic: „Vedeţi că pe viitor dacă o să mă sunaţi de Crăciun și de Revelion eu o să mă duc acasă.” Deja îi anunțasem și când a început pandemia asta în martie, pe 9 martie a început, la 10 jumate m-a sunat unul dintre şefi și mi-a zis „mâine nu veni pentru că ne-a închis”.

Intervievator: Dar cât de des te duceai acasă? Te duceai în fiecare an?

M3: În fiecare an.

Intervievator: Când ai fost ultima dată acasă cât ai stat? Și cum a fost acea perioadă?

M3: Au fost două săptămâni. A fost pentru că a fost în noiembrie și unul dintre fraţii mei era încă la muncă la București. Mi-a rezervat un bilet cu un autocar, nu-mi mai aduc aminte cum se numea.

Intervievator: Pentru întoarcere?

M3: Nu, ca să mă duc acasă, la Buzău, că am plecat de la București, de la aeroport şi mi-a zis: „Vezi că nu ai timp să vii.” Nu prindeam trenul. Mi-a zis: „Ia autocarul ăsta, îți dau numele, vezi că o să te sune el.”

Intervievator: Cum a fost? Două săptămâni ai zis că ai stat. Cum au fost cele două săptămâni? Cum te-ai simțit? Ce ați făcut?

M3: Două săptămâni din care una a fost cutremur seara. Dormeam cu mama, pentru că am zis… când am ajuns acasă, că ea m-a așteptat, m-a așteptat la autocar… și mi-a zis „în seara asta dormi cu mine, nu?” Și i-am zis, „da”. Când am ajuns acasă, i-am zis lui tata, „Tata, dormi pe canapea!” Şi am dormit cu mama. A doua zi, mama se ducea la muncă, ce era să fac? Mă trezeam, mai stăteam pe acolo, tata se mai mişca prin casă pe acolo. M-am dus la bunica, am stat și acolo, am dormit şi pe la ea.

Intervievator: Părinții tăi o duc acum mai bine sau mai rău decât înainte să pleci din țară?

M3: Mai bine, pentru că fratele cel mic mai trimite și el bani. Celălalt frate nu trimite pentru că încă nu lucrează aşa bine. Deci nu are cum să trimită bani. Sora mea nu lucrează deocamdată cu pandemia asta deci nu are ce să-i trimită. Sunt eu și cu fratele cel mic… și o duc mult mai bine pentru că tata a ieșit la pensie. Încă mai este bancă de plătit și acum că a făcut alt împrumut. Este banca, sunt facturile de plătit, dar reuşesc să le plătească din pensia lui tata. Și mai rămâne salariul mamei, care nu este cine știe ce, dar în sfârșit, cu 100 de euro de la mine, măcar o dată la două luni, se mai ajunge. Ultima dată mi se pare că i-am trimis 300 sau 400 de euro. Și cum este o mamă, ştie să îi pună „la șoseată”, acolo deoparte, deci a avut şi ea rezervele ei.

Intervievator: Cum își petrec de obicei părinții tăi timpul acasă?

M3: Cum şi-l petrec?

Intervievator: Da, ce fac când au timp liber?

M3: Tata este 24/7 liber, deci nu iese din casă pentru că, să zicem, îi este cam frică de virusul ăsta. Nu iese din casă de obicei, că nu prea-i place să iasă din casă. Când era mai tânăr, mai ieşea, dar acum nu. Mama, acasă, la muncă, mai face ceva pe acolo… chiar dacă tata mai face ceva. Nu știe să calce, dar ceva mâncare ştie să facă. La curăţenie nu se băga să facă că îl ceartă mama. Dacă e să spele vreo farfurie, două, nicio problemă, le spală.

Intervievator: Și totuși mi-ai vorbit doar despre lucruri pe care le fac, dar în timpul liber ei tot treburi fac? Nu se plimbă? Vizite?

M3: Nu, fac vizite separat dacă este cazul.

Intervievator: Mai au pe cineva acolo? Rude? Prieteni?

M3: Cine? 

Intervievator: Părinții! În afară de bunica, de mama mamei.

M3: Da, mai vine fratele lui tata, mai vine din când în când la ei. Mai vine nevasta fratelui și să zicem că nevasta lui vorbește cu mama. Tata mai are o soră care nu vorbește cu mama. Să zicem că bărbatul surorii tatei nu vorbeşte cu mama pentru că zice că este rea. Noi facem casa exact pe terenul pe care au şi ei casa. Fosta casă a bunicii din partea tatei. Și este pe jumătatea cealaltă și nu-i convine, nu-i place. Zice: „De ce au venit ăştia aici, casa este a noastră.” Mamaia a zis: „Nu, lasă-l, că este și el copilul meu. Nu este nici o problemă. Nevasta ta este copilul meu, dar nu trebuie să decizi tu ce trebuie să decid eu.” Nu o salută pe mama, nu vorbeşte cu mama, și tata s-a supărat și nici el nu vorbește cu cumnatul.

Intervievator: Care crezi că sunt principalele avantaje ale emigrării tale în Italia?

M3: Învățarea unei limbi noi pentru că este foarte frumoasă limba italiană. Mai auzeam la televizor cuvinte italienești şi rămâneam perplexă: „Ia uite, mă, ce înseamnă lucrul ăsta? Da, este frumoasă. Avantaj… aici am învăţat să mă cert şi cu lumea, să mă cert cu ei în limba lor, să fiu aşa, ca ei, să fiu afurisită.

Intervievator: Dar dezavantajele care crezi că sunt?

M3: Dezavantajele? Sunt mereu aceleași: că eşti din afară. Se uită cam așa la tine ei, nu au încredere.

Intervievator: Te-ai gândit să ți aduci părinții în Italia?

M3: Da, m-am gândit foarte mult. Am zis să vindem casa și să vină ei aici, măcar să stea cu mine. Tata nici nu mi-a răspuns. S-a întors și a plecat. Nici nu mi-a dat un răspuns. Mama mi-a zis: „Nu, eu am făcut casa din temelii, eu aici o să mor.” Nu vrea să plece de acolo.

Intervievator: Le-ai mai propus vreodată în toți acești 14 ani de când ai ajuns în Italia? Sau le-ai propus acum?

M3: Da, de fiecare dată. Nu de fiecare dată când vorbesc, de fiecare dată când sunt eu jos cu moralul. Când știu că sunt singură, că nu este nimeni nici în dreapta și nici în stânga. Le propun de fiecare dată și de fiecare dată, tata se întoarce şi nu vorbeşte cu mine.

Intervievator: Și mama ta are același răspuns, să înțeleg? Ţi-a spus vreodată că ar veni?

M3: Da, mi-a zis odată: „Aş veni, dar nu pot”. Nu poate pentru că este și tata care nu vrea să vină, avem şi un câine şi nu poate să îl lase singur.

Intervievator: În vizită au venit vreodată?

M3: Mama. Da, mama a venit în Italia. Mama a venit în Italia și a muncit în Italia timp de un an de zile sau nu știu cât, nu mai țin minte. În sfârșit. Și după ce a plecat, a zis: „Gata, nu vreau să mai stau”. Chiar dacă eram eu cu sora mea, îi era dor și de ceilalți. Nu a fost prea bine pentru ea.

Intervievator: Tu te-ai gândit vreodată să te întorci în România?

M3: În fiecare zi!

Intervievator: Și o să te întorci?

M3: Da, o să mă întorc, dar nu cred că o să stau definitiv. Dacă e să mă întorc definitiv… nu știu. Definitiv nu… nu am un loc de muncă acolo, nu ştiu ce mai este prin ţară. Când am fost acum doi ani de zile, am rămas șocată pentru că sunt foarte multe reguli care se respectă, aici nu.

Intervievator: Cum ar fi? Care sunt? La ce te referi?

M3: Reguli, mai ales cu mașinile. Aici, dă lumea peste tine și pleacă. N-are niciun stres. Poate este și în România, dar eu când am fost acasă, mi-a zis mama NU la trecerea de pietoni. Aici, chiar dacă treci pe trecerea de pietoni, trece peste tine. Eu am avut foarte multe probleme la Palermo că trebuia să trec și a trebuit să merg în continuare până când am dat de un semafor.

Intervievator: Asta e una din reguli, alte reguli?

M3: Sunt mai mult avantaje pe care noi le avem în țară. Să zicem că acolo unde suntem noi, la Palermo, este cam așa. Unde stau eu în România, găseşti taxiul peste tot, aici nu găseşti un microbuz, un autobuz, nu găseşti niciun taxi, şi dacă găseşti, te costă 60 de euro. Rămâi aşa, te iau fiorii când îi auzi. Sunt foarte multe avantaje, că măcar, chiar dacă ești la sat, măcar un autobuz sau o mașină din aia mică… dar nu, nu sunt.

Intervievator: Ok și rămăsesem la întrebarea dacă te vei întoarce în România.

M3: Numai la pensie dacă reuşesc, dacă e, dacă nu… dacă n-o să mă mărit…. Când o să mă mărit eu, o să zboare şi caii. Dacă nu mă mărit, atunci, la pensie, mă întorc acasă, că ce să fac?

Intervievator: Ce ar trebui să se întâmple ca să te convingă să revii în țară?

M3: O țară mai bună.

Intervievator: Ce înseamnă mai bună?

M3: Mai bună în sensul să nu fie aia la Parlament acolo care te mănâncă de viu. La fel este și aici în Italia, toţi din Parlament te mănâncă. Te mănâncă cu taxele, cu impozitele. Aici măcar avem un avantaj, factura nu vine o dată pe lună, ori vine la două luni, ori la trei, ori din şase în şase luni. Acolo, în ţară, te termină.

Intervievator: Cum crezi că va fi în cinci ani de acum înainte viața ta? Ce crezi că se va schimba pentru tine?

M3: N-am nicio idee. Încerc să trăiesc în fiecare zi, în prezent. La viitor nu mă gândesc pentru că nu se știe ce ne rezervă viitorul: dacă o să mă întorc acasă, dacă o să mă duc în altă parte, dacă se întâmplă ceva… Doamne ferește… Să câștig la loterie, toată lumea zice lucrul ăsta. Dacă mai sunt vie, Doamne ferește, facem coarne pe aici, nu se ştie niciodată.

Intervievator: Dar viața părinților tăi cum crezi că va arăta peste cinci ani?

M3: Peste cinci ani? Tata o să fie aproape de 70, mama o să fie de 61-62. Aoleo, unul trebuie să se ducă acasă, acum mă gândesc, unul trebuie să fie acasă cu ei… offf… nu știu… Să sperăm că o să fie bine peste cinci ani, că o să fie în fiecare an totul bine.

Intervievator: În încheiere, o să te rog să îți imaginezi tot ce mi-ai povestit acum ca fiind într-o carte și tu să descrii cum arată coperta acestei cărți. Cum îți imaginezi tu coperta acestei povești de viață pe care mi-ai spus-o până acum.

M3: Coperta? Îmi imaginez un pod, dar să fie suișuri și coborâșuri. Ar putea fi o persoană, să zicem, la capătul unui pod. De când a început să plece sau de când s-a născut. Și să fie așa, un pod plin de capcane, plin de gropi, pentru că altceva nu este, suişuri şi coborâşuri sunt în viaţă.

Intervievator: Pot să îmi descrii acum o imagine sugestivă a relației tale cu părinții tăi? 

M3: Sugestivă cum? 

Intervievator: Cum o vezi tu, o fotografie care să reprezinte relația ta cu părinții tăi. Un desen o schiță, cum ţi-o imaginezi.

M3: Cum mi-o imaginez… Eu în bucătărie cu mama și tata pe canapea și se uită la televizor.

Intervievator: Mulțumesc mult. 

Migrant Interview M3

Interviewer: How long have you been in Italy?

M3: It’s been 14 years since I left.

Interviewer: How old are you now? 

M3: 34.

Interviewer: Country of residence? 

M3: Romania. 

Interviewer: Do you have a parent in the country, two parents?

M3: Two parents.

Interviewer: How old are your parents?

M3: My father is 64 and my mother is 58.

Interviewer: Before leaving for Italy, how was your life in Romania?

M3: It was beautiful. Let’s say I had a job.

Interviewer: What was your job in Romania?

M3: I worked for an Italian. We made carnival masks. Mhm, [the Italian’s name is mentioned]. No. 

Interviewer: What was the family dynamic like?

M3: It was a bit rocky because my dad had stopped working. Then he started again, they hired him back because he couldn’t really find work at his age. And let’s say that, well, it was pretty good, but those quarrels between our parents, we witnessed them sometimes, and it wasn’t very pleasant. It was my cue to leave.

Interviewer: When you say we, who else do you mean?

M3: We as in me, my brother, another brother was in Bucharest, so it was me and Petre, the youngest brother. 

Interviewer: Okay, so, I understand you were living with your parents before you left? 

M3: Yes. 

Interviewer: That means that all the activities you did in the family took place in the house anyway, and your brother was living with you as well, right? 

M3: Yes. 

Interviewer: What was your parents’ material situation, then?

M3: Well, we managed, even if there were things, let’s say, with my father’s salary, it paid the bank, half of the bills, or whatever they are called now in Romania. We call them bills here. With the salary, half of my mother’s salary was spent the same way, for paying the other half, and we used my salary for food. Sometimes, I would put some money aside, I had a little to spare.

Interviewer: So, the material situation was not ideal because you had to help your family?

M3: Yes, I have always been, say, I learned that I have to work because they couldn’t provide many things for us, so I was, not forced, I grew up with, what to call it, not with need, with… responsibility? No… With… Oh, I don’t know. I said it wasn’t need, with… I can’t find the word. Oh, my… Let’s take a little example… Can I say it in Italian?

Interviewer: Say it in Italian, maybe I’ll understand it.

M3: Voglia.

Interviewer: With desire?

M3: Yes, with the desire to work.

Interviewer: I see. That’s how you were educated, to have this drive, you were taught to work, right? To go to work? To make a contribution. I understand that you were helping them, not the other way around. Financially.

M3: No, they also helped me financially because when I, whenever I said to my mother “Mom, I want something, I want this thing”, she always helped me.

Interviewer: How did you decide to leave Romania for Italy?

M3: That’s a very long story. We have time. Do we have time? Very well. So, my sister had left before. She left all of a sudden. And I was working in a fast-food restaurant. When she came to me, it was her luck that got me the job, because it was, she was supposed to go there and she said to me “I can’t, I have to go, I’m going to Italy, you go”. And I went, I got hired, and she came, I remember, she came to me at work, and she said, “I’m leaving, I have a bus later.” And I was left a little, with somewhat of a bitter taste. I finished later, I finished that day’s work. One year passed. During this year, my sister would say, “I have to tell you something, I have to tell you something.” We thought, “Maybe she has a partner there, a man, is she getting married?” No… later she told us that she was going to have a baby and that she had already been pregnant when she left and left because she was afraid father would kick her out of the house. And when my father found out, he said, “Why? You are my child. There’s nothing wrong with an extra mouth to feed. There is no problem.” But that’s just the way my sister is, she does things like that sometimes. In the meantime, she sent us pictures of the boy, very beautiful. After two years, no, a year and 11 months, she said “come here!”, and bought me the ticket. I left, I remember, on June 23rd. I arrived in Palermo. My first time on the plane… I was very, very nervous, very scared. I’d never been on a plane, in a car, yes, a train, those things, but never on a  plane. I arrived and, in the meantime, I picked up my luggage, I picked up my luggage and when that door opened, I saw her, jumping up and down to see me. We hugged and, , I saw the boy, I saw the child in a woman’s arms. After that, we drove, about an hour or so, about 45 minutes or so. Meanwhile, in the car, [her sister – the name is mentioned] was in the front seat because she gets carsick, and I was in the back with this woman and the boy. At one point, he woke up and, as he looked at me, he heard his mother talking. He was looking at me like… He said to me in Italian “How are you here, when I hear you from the front?” He turned and was amazed. He confused me with [her sister – the name is mentioned] a few times. And… let’s say that, after, he would say to me, “Oh, I’m sorry, I didn’t mean to call you, I didn’t mean to call you that, [the name of the interviewee is mentioned]. And since then, after June 23, I began another life, let’s say, in another country. She went to work, I was alone at home, I didn’t know what to do until I got used to it. I spoke Italian because one of my brothers had brought me a book and I’d started learning from it, but I didn’t feel confident enough to talk to someone. I wasn’t sure I… that I knew how to speak. And in the meantime, I understood the people here, I understood what they were saying. I told them yes, no. And at one point, when I went to a pub, where she worked. I went to her one night there, and I was talking to some friends of hers, simply talking to them. Yes, no, yes, no, in Italian. Then, a girl turned around and spoke another language. I was silently amazed, but then I thought, wait, that’s not right, I thought that can’t be right.

Interviewer: What other language do you mean? Was it the dialect or was it something else?

M3: It is a dialect with Albanian, it is called “arbreje” [“Arbëreshë”], and many, many words are both in Romanian and Albanian. Carcale means cucumber, bukurie, but it is written with k. Child is called copile, here, as a kind of young man. 

Interviewer: What did your parents say when you told them you were leaving as well? After your sister left. So, a year and 11 months after your sister told them she was leaving for Italy, you brought the same news. What did they think?

M3: My father didn’t approve. He said to my mother: “no, I’m not letting the child go, one has already left, now all of them have to? No, no, no and no.” Until I managed to convince him, to tell him that if I didn’t do well, I would return home. And… my mother didn’t really approve either, but she said, “Well, if you want to go, go! That way you can help your sister, you have each other, she’s not alone.”

Interviewer: Did they try to change your mind in any way?

M3: My father did. He didn’t want me to go because he said, “One is already gone, why should we split them all up?” He was waiting for my sister to come back, to say to her “come on, come home, let’s live together, it’s no problem, we’ll get through everything.”

Interviewer: When you decided to leave, did you intent to stay a certain period of time, or achieve something then return? 

M3: Yes, I had planned before on staying a few months, or at least a year or two and then return home. I got here, I started working, I was staying with a woman. But, she was self-sufficient, she could cook. The problem was that she couldn’t see very well, she couldn’t see well, because of the disease she had a… she lost her sight.

Interviewer: She went blind.

M3: Blind. Yes, yes, yes. And someone had to stay with her. After that, I didn’t like it anymore. I left, I went to my sister. And while I was staying with my sister, that’s when a thing happened… so to speak, the thing was… I fell in love. And I stayed.

Interviewer: Did love make you stay in Italy?

M3: Yes, because I thought it would turn into something more. But it ended eventually. Very happy it’s over. It made me see a lot of things I hadn’t before. And for now, I’m here. Let’s see what happens this year, either I’m going home or I’m going somewhere else… I’ll see.

Interviewer: What did you know about Italy or the place there when you decided to leave?

M3: What I knew about Italy: Adriano Celentano… Al Bano and Romina Power, and Antonella Clerici, who cooked on Rai Uno. Otherwise… oh, and Bud Spencer and Terence Hill. I only knew about them, I knew nothing about Italy, especially about Sicily, where I live, I didn’t know anything.

Interviewer: What is the first memory you have from the moment you got there, what do you remember from the first day?

M3: From the first day? My sister jumping all over the place to see if I was coming out of the airport or not. The boy… when he first saw me… and he looked at me very, not strangely per say, and kept asking “who is she, who is she?” And his mother said to him, “Sweetheart, this is C. [the name is mentioned], she is your mother’s sister.” And he gave me a certain look and said, “no, no, she can’t be Mom’s sister,” he said, “no, she can’t be Mom’s sister.” And that’s about everything I remember from the first day.

Interviewer: How did you perceive the country then, on day one? What do you remember about Italy from day one? What impression did make on you? How did it make you feel? Any feelings…

M3: At first, I didn’t feel a certain way because I was in a foreign place, and I didn’t know how to behave. So, it was very, very stressful for me… because I didn’t know, I didn’t know where to go. I kept thinking, “Do I have to go this way or the other?” No… a lot… in Palermo, when I saw so many people, I was, I was very shocked. Because I had seen people at the airport in Bucharest, but when I went outside and saw the highway, I was, I was shocked and surprised, because I had never seen anything like it at all.

Interviewer: Were there some situations where some things were worse than you expected?

M3: Yes.

Interviewer: Can you tell me about them?

M3: Yes. The first time was when my sister told me about the guy I was in love with “be careful, he is not what he seems.” I listened to her and let’s say I regret it now… because she had known him, say, for about a few months, so she knew what he was like… and she said to me, “No, not this one, not this one. Find another guy, whatever you do, not this one.” And I was a little… let’s say… disappointed, because she wanted to give me some advice… and no, I didn’t listen. Then something… something else happened when… When my sister and I argued once… and… she was very disappointed with me because I had done something I shouldn’t have… and she was very disappointed. After that I started, I had been living with her before, I started looking for a house. I found another house. I got hired at the bar where I work now, but for the moment I’m on the sidelines…

Interviewer: On technical unemployment, in fact, right? 75%.

M3: Yes. And… there was one time I lost my job where she worked. When they fired me because of another girl, not because of me. It happened because, we know very well, I don’t know if everyone knows, Italians are a bit… No, actually, men are a bit… let’s say easily influenced… By women, by other women. The problem is that women here are different, they are very mean, and no one is allowed to touch what belongs to them. The owner and I were, let’s say, the same age, we were the same age. He was born in March, and I was born in May. So, very, very close. Not even a month apart. And our relationship was very, let’s say, very… sibling-like. That relationship started deteriorating, let’s say, when he found out that I wasn’t with my ex-boyfriend anymore. It was… my sister doesn’t know about this. The problem was he made advances on me. I refused. Anyway, the subject was closed. Another girl got hired. He said to me, “No, I need this for my own peace of mind.” And I said okay, no problem. And the only problem… not the only problem… the thing was, that since I’d been there longer, she had to learn from me and from him. If I couldn’t serve at the tables, she had to serve at the tables. And if the owner wasn’t behind the register, she had to be there. The only thing he said was… the only thing he said to that girl was to listen to me and him. One day, I noticed there was something between them. They were laughing, they were carefree… And I said okay, very well. I had already figured it out. I was very happy because he had left me alone. He wasn’t making… advances on me anymore. I was very happy. And that girl would come pick me up from home, because I lived… on her way to work… she picked me up from home and one evening, on our way to work, she told me something had happened between them. I said, “Oh, finally, I’m very happy for you. No problem, okay.” Two days later, they had an argument, she didn’t show up to work. I thought… okay, that’s alright, no problem. I went to work as usual. He was very angry. He got mad at me. Let’s just say we argued. And then I told him, because he was the owner, I said, “You know what, your issues are none of my business.” And that evening he apologized to me, he took me home, very well. The next day, after that happened, she showed up again. I was like… okay, do what you want, I don’t care. And he was angry again, because he didn’t want her there. He started screaming, yelling. And I said, “Keep calm. Leave her alone. Work. You keep calm. Stay at the desk. Stay where you are. Do what you want.” Okay. He listened to me. Three days later, they had another fight. They would fight two days, be fine the next two, and so on. After that, six years ago in February… I was going to work as usual… I had some orders to serve… and I handed the girl an order… which wasn’t urgent, she only had to put it there and wait for me to serve the food first. Meanwhile, the food was ready. And she hands me the tray and says, “go and serve these.” I said, “No. I’ll serve the food first because the food will get cold. You can make another coffee.” That set her off. She got angry, started slamming, hitting things and all that. Eventually, she left without saying anything. And I was left with the owner. And he said to me… “no… you… I’m taking you home.” Okay, after it was all over and we left… he had a bookstore. He had just bought it. He took me to that bookstore and said, “You know what? Either you sort things out, because I’m done arguing…” And I thought… what’s he saying now? I hadn’t done anything. And he said, “Think about what you want to do.” I said, “Me, think about what I want to do?” OK. The next day… oh, no! It was that same night! We had an argument that night. We argued and she told me… that girl told me, she said “You’re nobody.” And I emphasize “nobody” because she was screaming. “You’re nobody, and you can’t tell me what to do and how to do it.” That’s when I got really angry. I don’t know how… I don’t know how I didn’t just throttle her… because everyone knows very well you don’t just say “you’re nobody” to a person, especially when they’ve been working and doing that thing longer than you. That’s when I got really, really angry and I said, “You know what? I’m not like you, because I’m not a whore like you.” I was very straight-forward. And I apologize. And then she left because I had offended her, but I was only telling the truth. She was very angry when she left. Then he took me to the bookstore and said, “Be careful what you do, because I don’t have time to argue with you, too. You’re fired.” I was like… I said, “Excuse me?” “Starting tomorrow, stay home.” And I said, “Okay, very well.” I didn’t leave the house for three days… because it was… my only, say, my only job… for three days… I didn’t leave the house for three days. I think my sister, I don’t know how she found out, but she found out I wasn’t working anymore, and she said to me, “Come home and talk. What happened?” I told her most of it, but I left certain thing out.

Interviewer: Like the fact that he had made advances on you, right?

M3: Yes. I didn’t tell her that. She wanted to go and give him a piece of her mind, since she knows him very well. And I told her to leave him alone. 

Interviewer: Did you feel harassed at one point? Not necessarily physically, but there are several forms of harassment!

M3: Yes, every day here. Because it’s a small village… When I first moved here, there were almost 7,000 people. Now there are about 3,500 to 4,000 people. But they are very mean. They are selfish. They only think of themselves. They’ve always said to me, “Oh, right, you are Romanian” and they said it in a very mean way. There were a few times when they called me “shitty Romanian”. They said… the same way, even if he’s not from here, there’s an Albanian who thinks he’s at home, he said to me “We don’t need this kind of shit here in Italy”. And he was referring to me. They did a lot of things to me, but… as long as I was here with my sister, I couldn’t care less. Sometimes I would get home and think… I would look in the mirror and say, “It’s okay, C. Let it go. What goes around comes back around.”

Interviewer: Has there ever been a time when you had to do work below your level of training?

M3: Below my level of training, in what way? 

Interviewer: Your studies. Your qualifications.

M3: My studies and… Yes. At first, when I was looking after an old woman, but also when I became a babysitter.

Interviewer: Have you ever tried to hide this from family or friends left at home?

M3: No.

Interviewer: You said you learned a little Italian before you got to Italy. How well do you speak it now?

M3: Oh, pretty well, I’ve also learned their dialect. So, no one can talk behind my back, and when I turn around, I talk back. [laughs]

Interviewer: Do you have connections with other Romanians who live there?

M3: Where? Here in Italy? No, I had… there was a girl here, but I don’t talk to her anymore because she blamed me for taking money from a bar and I only went there on Fridays, Saturdays and Sundays, so I had nothing to do with it.

Interviewer: What do you like most about the country you live in now?

M3: What do I like most? In Italy or in this little village?

Interviewer: In Italy. I assume you can go to any other city anytime. Right?

M3: No, because I’m always working, and I didn’t have time to travel. 

Interviewer: No, not travel. Move.

M3: Move? No, it hasn’t crossed my mind.

Interviewer: Okay, but what do you like about Italy?

M3: What do I like about Italy? Pasta al Forno… the food. I like that some people treat you quite well, even though you’re from abroad, and they’re very few. They welcome you in their home, even if they don’t know you. And they insist on feeding you when they see you thin as a rake. And… what else do I like…

Interviewer: In the countryside, tell me about that, what do you like there? Tell me about traditions. I don’t know, what do or don’t they have.

M3: Yes, for Easter, they wear traditional costumes, which are sewn with golden thread. And they suggested I wear it, too, but I said no, because… I don’t know how to put the costume on. Someone has to dress me up and I said no. There is another tradition! On December 31st, they must leave out a meal for at least two people. They say that spirits come and do no harm.

Interviewer: What don’t you like about the country you live in now?

M3: What don’t I like? The gossip, because it’s a very small village and everyone knows everyone. They judge you in one look. They don’t want to get to know you sometimes.  That’s what I don’t like that about them.

Interviewer: Compared to how long you were going to stay in Italy… How long did you intend to stay in Italy, how long did you want to stay?

M3: At first, I was going to stay a year or two, no more. But now… I stayed because my sister is here. And now that my sister has left, I don’t think I’ll stay much longer either, since there’s nothing keeping me here.

Interviewer: Can you say that you have now adapted to the place where you live?

M3: No. I have adapted in a way, because I’m not 100% adapted, I’m about 50% adapted, because the people I know and made friends with know me and know how to talk to me, how to behave. But I’m not 100% adapted. There are people who… speak very loudly here… There are people who, even if you speak quietly, they already give you dirty looks. So, I’m not 100% adapted.

Interviewer: If you were to take this step of leaving the country again, would you still do it? Or would you do it differently?

M3: Yes. I would do it differently, I’d stay for a year and leave.

Interviewer: You were saying you had an Italian partner?

M3: Yes.

Interviewer: How long were you together?

M3: Five years.

Interviewer: Did you meet his family or the other way around?

M3: No, I only met his family, because he didn’t want to meet my family.

Interviewer: Was he Italian?

M3: Italian. He didn’t want to meet my family and when I heard that he didn’t want to meet my family, I began to have doubts about us.

Interviewer: Did you meet his family, did you meet?

M3: Yes, yes. When I was working where my sister worked, it was closed on the 24th… and we would eat. They didn’t do it the way we do, on the 25th, there was no big meal with everyone you know at the table. They keep it in the family. There are some kind of two or three-story blocks of flats here, and his sister and brother lived there… their family lived together there. And they welcomed me. At first his brother didn’t approve of me. He said, “What are you doing bringing a foreigner home?” And he said, “We’re together so you could be nicer.” Anyway, his mother reminded me of my own, she was short like her. His father, too, was short. I spent Christmas, New Year’s with them, the holidays. I sometimes spent the night at their place. It was never a problem. He slept at my place when I had my own house. So, there was no problem. Towards the end, things became strained.

Interviewer: How did you adjust to his family’s habits?

M3: Very well, because they aren’t so different. They had meals together, like we do. When you’ve finished eating, you’ve finished. Everyone had to help wash the dishes. The men also helped with that, there was no… one wiped, the other rinsed… I got used to it very quickly and I liked it.

Interviewer: Did your parents know you were dating an Italian?

M3: Yes. When I was in the country one year and I told my father I was dating someone, he turned to me and said, “Don’t you bring me one of those gypsies, I don’t want an Italian in this house. I don’t want an Italian in this house.” But my mother said, “It’s okay, sweetheart, if the guy treats you well, why leave him?”

Interviewer: Do you have people close to you, other than your parents, in Romania?

M3: Close people other than my parents… I have my grandmother, on my mother’s side. There’s also my uncle, who is my mother’s brother, my father’s brother, my father’s sister, another sister of my father’s, but she’s not, let’s say, there… in another neighbourhood… And… that’s about it. My cousins. 

Interviewer: Where are your brothers?

M3: My brothers are in England. Both of them.

Interviewer: And your sister?

M3: In Madrid.

Interviewer: In Spain. Do you send money home to your family? 

M3: Yes. Not always.

Interviewer: How often do you send it? How often do you send money home?

M3: Once every other three months.

Interviewer: And to whom do you send the money, what for, what is the purpose?

M3: To my mother, because our house isn’t finished. We have to finish the project. The house is unfinished, and someone has to come… she told me earlier today, I talked to her… Anyway, someone has to come and make some measurements at the house and go to court. So, every time she needs it, I send her money. Now… I find it a little hard, but when I can send it, I do.

Interviewer: Do you send home packages, gifts from Italy?

M3: Yes. The last time was on December 19th, when I left here, I went, let’s say, on a short vacation to spend Christmas and New Year’s with some close people. And I had two packages that I hadn’t had time to send because we were in lockdown, we couldn’t leave the house, orange zone, yellow zone, red zone and all that. And I couldn’t take them to Palermo to send them. I went there on a Friday, and I couldn’t send them because the girl from Atlassib wasn’t there anymore. And they wouldn’t take them on a Friday. They couldn’t be bothered. We went, we left and before we left, he told us – you know want, we’ll send them when we’ve finished our route. The woman there told me to send them after they finish their route because where we’re going there’s, someone comes and takes packages. Very well, we went on the 19th and that man came, he was in a van. He took my packages.

Interviewer: And what did you send home, what did you put in the packages?

M3: Packages, in the package there was a fur coat, which was not for my mother, it was for my sister’s mother-in-law. Because a woman I knew here had a fur coat and it didn’t fit her anymore. It was too big for her and she said, why should I throw it away, send it there. There were sweets, perfumes. In fact, my mother scolded me already for spending money on perfume, because it costs a lot. Those bags for going to the beach, a cooling bag. But in the summer, as you know, it’s very hot and I sent some of those little cubes you put in the freezer, so she can put them there when she goes shopping, she can put them there so they’re cold, or if she buys frozen products. I sent my grandmother one, too. What else did I send? Fabrics for a skirt. That way we can both have one. And what else was there? Oh, an object for neck massage, one of those sausage-like things you put around your neck. I bought it for myself, but I sent it to my mother. I also put batteries in it. What else did I put there? I put panettone, a kind of Italian cake. I sent a pandoro, because we did some shopping and we got in on offer. What else? Two jackets for my mother, a long one and the one from that woman. Then there were some pants, but they don’t fit her because they’re too tight. Blouses and a dress, that’s about it.

Interviewer: But do you receive packages from home? Does she send you anything?

M3: Yes. She sends things from time to time, not very often.

Interviewer: But what exactly does she send you?

M3: What exactly does she send me? She sends me meat roll spices, little bags of meat roll spices. Because at home, they’re 2 RON. Here they’re about 2 euros. Seeds, sweets, corn puffs and all that. She can’t send brandy because liquids are not allowed. I don’t know why they’re not allowed because I once sent a package here, there were five liters of liquid inside. I don’t know how they didn’t spill.

Interviewer: Do you speak regularly or only on special events – anniversaries, etc. – Or when there’s news that needs to be shared urgently?

M3: I spoke with them today… I talked to her about three days ago. It depends, now I can talk to her more because I’m free and even when I was still working, I called her, said “Mom, how are you, are you well? Dad?” “No, he’s home, there on the couch, watching TV. How are you, are you at work?” That was about it when I was at work. Now we talk for about three or four hours sometimes. We look at each other and go “Ah, are you coming home?” “Ah, when are you coming here?”

Interviewer: And how do you communicate with her? Via phone, Skype, WhatsApp? What do you use?

M3: WhatsApp. No, I don’t use Skype. Only WhatsApp.

Interviewer: Do you usually call, or does she call you?

M3: I usually call her because she has work, she works until five. We exchange messages, but I call her either on Saturday or Sunday. It depends on whether she can pick up, if she’s talking to my younger brother…

Interviewer: Were there situations in which you tried to reach your parents and were unable to?

M3: Yes, there was one day I wanted to talk to her, and I couldn’t because I’d run out of internet data on my phone, my phone had no internet, I didn’t have wi-fi at home and it was an awful day.

Interviewer: Did your parents find it difficult to get used to this new communication technology?

M3: My mother didn’t. Dad doesn’t like it.

Interviewer: What doesn’t he like?

M3: Technology. He says we’re on the phone when I could be at home in their arms.

Interviewer: Did they have a hard time getting used to smartphones, to technology? How did they learn?

M3: My mother didn’t. Dad doesn’t really… because of his job, his sight isn’t very good. His job demanded him to look at things with a magnifying glass, see millimetres and all that. There was a time when he couldn’t see with both eyes. I sent money and he had a liquid crystal surgery. And he was very scared. My mother told me he was very scared, that he was shaking like a leaf, but thank God, it turned out alright.

Interviewer: And he recovered and I understand that he uses the phone now…

M3: Yes, he uses it. But not very often. He doesn’t really like this technology… the [smart] phone. He likes that cordless phone, he likes that one.

Interviewer: Who taught them to use smartphones?

M3: My little brother, P. [name is mentioned]. He knew better!

Interviewer: What do you usually talk about with your parents when you call? For example, the last discussion!

M3: The last discussion? “How are you, Mom? Why are you in bed?” “Well, I’m resting, I just came home from work, I have to stay until five tomorrow…” We talk about work, what she’s doing tomorrow… How she’s been, in general. We also talk about my sister!

Interviewer: What do your parents complain about most often?

M3: That we are not home for the holidays. [long pause] That we’re not home in the evening like they’re used to.

Interviewer: If you could offer your parents at home an object that would make their lives easier, but which would have the qualities needed to meet your parents’ needs, what would it be? Some kind of robot.

M3: A robot would be good, but we are a bit far from this achievement.

Interviewer: Assuming it already exists or that such a robot will be made, what would it look like?

M3: For my parents specifically? It should look like all four of us. That way they could see us every day.

Interviewer: And what should this robot do to meet your parents’ needs?

M3: Make it so my mother doesn’t have to cook or wash the dishes. Walk the dog because my mother can’t, he’s very, very naughty, so walk the dog. All day, every day, walk the dog. 

Interviewer: How often did you go home before the pandemic? Or if it changed in the pandemic, maybe it hasn’t changed.

M3: I should have gone two years ago, because I don’t take last year, 2020, into account, because I couldn’t go. I should have gone in 2019 because I had already been a year since I’d gone home, but in 2019, I went to my sister in Spain. I went in October, and I thought, never mind, maybe I’ll go home in December or at the beginning of 2020. I couldn’t go. I told my mother I would go to my sister in March and then I would come home. I wanted to come home for Christmas. She said okay. I had a plane in March and I couldn’t take it. I couldn’t cancel it. It wasn’t that much money. I didn’t care about the money and I thought I shouldn’t go, because it was March, right when the Covid pandemic began at the end of February.

Interviewer: So, you haven’t been home in two years?

M3: Yes. And no, I couldn’t go, because if I could, I would have, because I had already told them at work, “In the future, if you call me on Christmas and New Year’s, I’ll be at home.” I’d already told them that and when this pandemic started in March, it started on March 9th, at 10:30 one of the bosses called me and said, “don’t come tomorrow because they shut us down.”

Interviewer: But how often did you go home? Did you go every year?

M3: Every year.

Interviewer: When you were last home, how long did you stay? And what was that time like?

M3: It was two weeks. Because it was in November and one of my brothers was still working in Bucharest. He booked me a bus ticket, I can’t remember its name.

Interviewer: For the return?

M3: No, to go home, to Buzău, because I left the airport in Bucharest, and he said to me: “You won’t be there on time.” I couldn’t catch the train. He said, “Take this bus, I’ll give you the name, he’ll call you.”

Interviewer: How was it? You said you stayed for two weeks. How were the two weeks? How did you feel? What did you do?

M3: Two weeks, one of which was difficult in the evenings. I was sleeping with my mother, because I thought… when I got home, she was waiting for me, she was waiting for me at the bus station… and she said to me “you’re sleeping with me tonight, right?” And I said, “Yes.” When I got home, I said to my father, “Dad, you’re sleeping on the couch!” And I slept with my mother. The next day, my mother was going to work, what could I do? I woke up, I hung around, my father was moving around the house. I went to my grandmother, I stayed there, I slept at her place, too.

Interviewer: Are your parents doing better or worse now than before you left the country?

M3: Better, because my little brother also sends money. My other brother doesn’t because he doesn’t have a stable job yet. So, he can’t send money. My sister isn’t working at the moment because of the pandemic, so she has nothing to send. There’s me and my little brother… and they’re doing much better because my father retired. We still have to pay the bank, because he took out another loan. There’s the bank, bills to pay, but they manage to pay them out of my father’s pension. And then there is my mother’s salary, which isn’t a lot, but with 100 euros from me, at least once every two months, it’s enough. Last time I think I sent her 300 or 400 euros. And as a mother, she’s used to putting a little aside, so she also had her own provisions.

Interviewer: How do your parents usually spend their time at home?

M3: How do they spend it?

Interviewer: Yes, what do they do in their spare time?

M3: Dad is free 24/7, so he doesn’t leave the house because, let’s say, he’s a little afraid of this virus. He doesn’t usually leave the house, because he doesn’t like to leave the house. When he was younger, he used to go out, but not now. My mother, at home, at work, she does things around the house… even if my father does, too. He doesn’t know how to iron, but he can cook a little. He doesn’t try to do any cleaning, because my mother scolds him. If there’s a plate to wash or two, he does it, no problem.

Interviewer: And yet you only told me about the things they do, but in their spare time, they work? Don’t they take walks? Make visits?

M3: No, they make visits separately if they do.

Interviewer: Do they have anyone there? Relatives? Friends?

M3: Who?

Interviewer: Your parents! Other than your grandmother, your mother’s mother.

M3: Yes, my father’s brother visits, he goes to them from time to time. My brother’s wife stops by sometimes and let’s say his wife talks to my mother. My father has another sister who doesn’t talk to my mother. Let’s say my father’s sister’s husband doesn’t talk to my mother because he says she’s mean. We’re building the house on the exact same land as their own. The former house of my grandmother on my father’s side. And it’s on the other half of the land and he doesn’t like it, he doesn’t like it. He says, “What business do they have here, the house is ours.” My grandma said: “No, leave him be, he is my child, too. There is no problem. Your wife is my child, but you don’t make decisions for me.” He doesn’t greet my mother, he doesn’t speak to my mother, and my father is upset and doesn’t talk to his brother-in-law either.

Interviewer: What do you think are the main advantages of your emigration to Italy?

M3: Learning a new language because Italian is very beautiful. I would hear Italian words on TV and I was perplexed: “Oh, my, what does this mean?” Yes, it’s beautiful. The advantage… I learned to argue with people here, to argue with them in their own language, to be more like them, tougher.

Interviewer: But what do you think the disadvantages are?

M3: Disadvantages? They are always the same: that you are an outsider. They look at you that way, they don’t trust you.

Interviewer: Have you considered bringing your parents to Italy?

M3: Yes, I thought about it a lot. I thought we could sell the house and have them come here, to stay with me at least. My father didn’t even answer me. He turned and left. He didn’t even give me an answer. My mother told me, “No, I built the house from scratch, this is where I’m going to die.” She doesn’t want to leave.

Interviewer: Have you ever suggested it to them in all these 14 years since you arrived in Italy? Or did you ask them now?

M3: Yes, every time. Not every time we talk, every time I’m feeling down. When I realize I am alone, that there is no one close by. I bring it up every time and every time, my father turns away and doesn’t talk to me.

Interviewer: And your mother has the same answer, I understand? Did she ever say she would come?

M3: Yes, she once said to me, “I would come, but I can’t.” She can’t because there’s also my father who doesn’t want to come, we also have a dog, and they can’t leave him alone.

Interviewer: Have they ever visited?

M3: My mother. Yes, my mother came to Italy. My mother came to Italy, and she worked in Italy for a year or so, I can’t remember exactly. Anyway. And when she left, she said, “That’s it, I don’t want to stay anymore.” Even though my sister and I were there, she missed the others. It wasn’t very good for her.

Interviewer: Have you ever considered returning to Romania?

M3: Every day!

Interviewer: And will you return?

M3: Yes, I will return, but I don’t think I will stay for good. If I were to come back for good… I don’t know. Not for good… I don’t have a job there, I don’t know what things are like in the country anymore. When I was there two years ago, I was shocked because there are so many rules that are followed, unlike here.

Interviewer: Such as? Which rules? What do you mean?

M3: Rules, especially related to cars. Here, people run you over and leave. They don’t stress over it. Maybe it happens in Romania too, but when I was at home, my mother told me NO at the crosswalk. Here, even if you’re on the crosswalk, you get run over. I had a lot of trouble in Palermo when I had to cross the street and I had to keep going until I found a traffic light.

Interviewer: This is one of the rules, are there others?

M3: There are other advantages that we have in the country. Let’s say that where we are, in Palermo, things are like that. Where I live in Romania, you can find a taxi everywhere, here you can’t find a minibus, a bus, you can’t find a taxi, and if you do, it costs you 60 euros. You shudder when you hear it. There are many advantages, because there’s at least, even if you’re in the village, there’s at least a bus or one of those small cars… but no, there are none here.

Interviewer: Okay, and the question was whether you will return to Romania.

M3: Only when I retire, if I manage to, if not… if I don’t get married… I’ll get married when pigs fly. If I don’t get married, then, when I retire, I’ll go home, what can I do?

Interviewer: What should happen to convince you to return to the country?

M3: A better country.

Interviewer: What does better mean?

M3: Better as in, the Parliament doesn’t eat you alive. It’s the same here in Italy, the Parliament eats you alive. With taxes and fees. Here at least we have an advantage, the bill doesn’t come once a month, it comes every two months, or every three, or every six months. There, in the country, it kills you.

Interviewer: What do you think your life will be like five years from now? What do you think will change for you?

M3: I have no idea. I try to live every day in the present. I don’t think about the future because you never know what the future holds: if I go home, if I go somewhere else, if something happens… God forbid… If I win the lottery, everyone says it. If I’m still alive, God forbid, I don’t want to jinx it, you never know.

Interviewer: But what do you think your parents’ lives will look like in five years?

M3: In five years? Dad will be close to 70, Mom will be 61-62. Oh, my, one of us has to go home, now that I think about it, one of us has to be home with them… ah… I don’t know… Let’s hope it will be fine in five years, that everything will be fine every year.

Interviewer: To conclude, I will ask you to imagine everything you have told me now as a book and for you to describe what the cover of this book looks like. How do you imagine the cover of this life story you’ve told me so far?

M3: The cover? I imagine a bridge, but with ups and downs. There could be a person, say, at the end of a bridge. When they’re first leaving or since they were born. And it should be, a bridge full of traps, full of potholes, because that’s all there is, life is full of ups and downs.

Interviewer: Can you now describe to me a picture that depicts your relationship with your parents?

M3: Depicts it how?

Interviewer: The way you see it, a photo that represents your relationship with your parents. A drawing, a sketch, however you imagine it.

M3: How I imagine it… I’m in the kitchen with my mother and my father is on the couch, watching TV.

Interviewer: Thank you very much.