1. Identificare.
1. 1. Vârsta: Șaptesprezece ani.
1. 2. Sex. F.
1. 3. Care părinte e plecat? Tata.
1. 4. Spania.
1. 5. De când a plecat? Din 2006.
1. 6. Cu cine locuiește acum: Cu mama.
2. Cum era înainte de plecarea părintelui.
– Deci, tatăl tău a plecat din 2006. Câți ani aveai când a plecat?
– R: Făceam șase ani.
– Vă jucați împreună?
– R: Nu-mi amintesc. (Râde.) Eram mică. Știu că venea și mă lua de la grădiniță, și mă punea pe umeri.
– Aveați activități comune?
– R: Nu cred.
– Era foarte ocupat?
– R: Ocupat! Era mai distant, așa; eu așa mi-l amintesc.
– Ei, așa sunt tații, se pare.
– R: (Râde.)
– Erai în clasa întâi când a plecat?
– R: Da.
– Cine te ajuta la lecții?
– R: Mama ce mă ajuta la început, dar mi-a plăcut să mă descurc singură cu lecțiile și cu astea.
– Ce îți place cel mai mult din ce faci la școală?
– R: Biologia. Anatomia.
– Vrei să te faci medic?
– R: Da.
– Știi și de care? Generalist? Chirurg?
– R: Nu știu. Kinetoterapeut sau… astea.
– Înainte să plece te ducea la grădiniță…
– R: La grădiniță.
– Te lua…
– R: Da.
– Și după ce a plecat?
– R: (Râde.) Păi după ce a plecat nu mai avea cum să mă ducă…
– …și cine te ducea?…
– R: …dar, oricum, școala era aproape. Puteam să mă duc singură, că mama era la muncă. Mă ducea mama dimineața și mă întorceam eu după amiază.
– Cu învățătoarea, dirigintele, mama ta vorbea, nu?
– R: Da.
3. După plecare.
– Îți poți aminti prima zi de după plecarea tatălui?
– R: Am luat poze din album și le-am pus prin casă.
– Câte camere aveți?
– R: Atunci aveam… am pus în două, în care stăteam, dormitorul și sufrageria. Acolo am pus, atât.
– Le-ai pus în ambele camere. Și cum? le-ai pus pe pat, pe dușumea?…
– R: …da, le puneam da, pe pat, pe mese, pe unde puteam, și după mi-a zis mama „ce ai pățit?” Zic: „pun să îl văd pe tata.” Și după aia, le-am strâns – câteva zile mai târziu.
– A! au stat întinse câte va zile.
– R: Da.
– Și mama ta a fost de acord cu asta.
– R: Da, nu a zis nimic.
– Normal. Altceva? Îți mai aduci aminte? Din acea zi?
– R: Atât; asta îmi aduc sigur aminte.
– Ai înțeles de ce a trebuit să plece?
– R: Da.
– Ce ai simțit? Ce poți spune în legătură cu asta?
– R: Că așa era mai bine pentru noi, atunci, să plece (ultimele trei cuvinte le spune ezitând.)
– Te înțelegi bine cu mama ta?
– R: Da.
– …înțeleg că dumneaei are grijă de tine.
– R: Da.
– Ce alte rude aveți în Buzău?
– R: Nașa, care e și mătușa, tot o mătușă, bunicii din partea mamei; din partea tatălui, nu am mai vorbit cu ei. Și… nu mai știu.
– Te înțelegi bine cu aceste…
– R: …da!
– …rude?
– R: Da.
– Cât a lipsit tatăl tău, au fost situații mai dificile din punct de vedere medical? A trebuit să te duci la doctor?
– R: Doar analize; de genul să stau în spital sau astea, nu.
– Ai prieteni sau colegi care au și ei părinți plecați din țară?
– R: Da.
– Te înțelegi cu ei altfel decât cu ceilalți?
– R: Nu neapărat; în anumite situații, te înțeleg mai bine.
– Sunt lucruri pe care cu ei le poți discuta și nu le poți discuta cu?…
– R: …nu neapărat, dar îți dau alte sfaturi și alte păreri.
– Și ceilalți colegi știu că tatăl tău e plecat.
– R: Da.
– Spun ceva anume despre asta? Unii te invidiază, alții te compătimesc?
– R: Nu.
– Știi cumva ce muncea tatăl tău aici?
– R: Știu că lucra la o fabrică din zona industrială. Probabil ceva, muncitor, nu știu, habar n-am. Constructor.
– Și acolo?
– R: Tot pe chestii de genul construcții și astea.
– Când vine, în afară de banii pe care îi dă mamei tale, îți dă și ție bani de buzunar?
– R: Uneori. Sau dacă îi cer.
– Cadouri?
– R: (Râde.) Când are el așa, niște… Are momentele lui. Dar nu mereu.
– Ai mai multe haine de când a plecat? Sau cât ai fost copil, mai multe jucării?
– R: Nu mi s-a părut. Adică n-am avut probleme din punctul ăsta de vedere.
– Nu e vorba de probleme. E vorba dacă ai simțit că, strict în ce te privește, plecarea dumnealui a însemnat ceva?
– R: Nu.
– Îți dorești, ți-ai dori, să îți aducă un telefon mai bun, sau haine mai bune, sau…?
– R: Nu neapărat.
– În afară de biologie, ce alte lucruri îți plac? Să citești? Să vezi filme? Să asculți muzică?
– R: Da. Și muzica, și filmele, și cititul.
– Cam ce muzică?
– R: De toate. Comerciale.
– Comerciale, pe vremea mea…
– R: …și ascult și muzică de pe vremea când era mama mică, ce aud pe la ea, ce aud pe la televizor.
– Și filme?
– R: La fel, tot ce apare nou.
– Ce film ți-a rămas în minte?
– Era un film pe care tot mama mi l-a arătat, „Tăcerea meilor”, da, ăla mi-a plăcut.
4. Mijloace de comunicare prin Internet
*Tehnic
– Ai acces la internet acasă?
– R: Acasă, și pe telefon.
– Abonamentul e plătit de mama ta?
– R: Da. Dar a fost al tatei și a stat o perioadă în țară, și cât a stat în țară a avut abonamentul ăsta, și după ce a plecat, mi l-a dat mie.
– Ce îți place să folosești mai mult? Telefonul?
– R: Telefonul mi-e la îndemână. Îl folosesc mereu.
– Înainte de a pleca tatăl tău, aveai internet?
– R: Da.
– Cine l-a achiziționat, și cu ce ocazie?
– R: Cred că ei amândoi, nu știu, nu mai țin minte acum cât timp. Au considerat că oricum era necesar că aveam și școala și toate astea, și trebuia.
– Îi și scrii? Mailuri, de exemplu?
– R: Nu.
– Scrisori, cu atât mai puțin…
– R: (Râde. Discret.)
– Comunicarea este doar audio? e și vizuală? audio-video?
– R: Audio.
– Nu și vizuală?
– R: Nu.
– Cu prietenii și colegii folosești comunicarea prin internet?
– R: Da.
– Ai cont pe Facebook?
– R: (Râde.) Da.
– Normal. Și eu.
– R: (Râde cu poftă.)
– Înțeleg că tu și tatăl tău comunicați prin telefon. Audio înseamnă prin telefon.
– R: Da.
– Cine sună? Dumnealui sau tu?
– R: El.
– Când ai învățat să folosești computerul?
– R: În 2006.
– Și ce altceva faci la el?
– R: Eu sunt pe profil de învățător-educator și trebuie să îmi fac proiecte de lecții. Cam asta, în general.
– Ce program folosești?
– R: Power Point. Ăsta, în special.
– Au fost situații în care ai fi vrut să vorbești cu tatăl tău și nu s-a putut?
– R: Nu.
*Conținut.
– Cam cât de des vorbiți?
– R: O dată, de două ori pe lună.
– Îți aduci aminte de prima comunicare audio, după ce tatăl tău a plecat? Ce ai simțit? Cum a fost?
– R: Ne suna. Era Messenger-ul normal atunci și ne suna cu cameră pe ăla. F. (fratele mai mic, n.m.), când vorbea cu el… avea doi tați, practic. Ăla după cameră și ăla care venea acasă. Și zicea, „tata, am vorbit cu tata după cameră”.
– Se întâmplă să îl suni și tu?
– R: Mda. Dar rar.
– Cu ce ocazii?
– R: Dacă văd că nu mai dă niciun semn.
– Ți-ai dori să vorbiți mai des?
– R: (Râde încetișor.) Nu neapărat.
– Cam despre ce vorbiți de obicei?
– R: Mă întreabă ce fac, cum e cu școala, dacă sunt bine, și îmi mai povestește el ce a mai făcut, și cam atât.
– Ultima dată ce a povestit? Ce a făcut?
– R: Ultima dată i-am zis că… l-am întrebat dacă e de acord să mă apuc de meditații la chimie pentru medicină. Și mi-a zis că da, că dacă am nevoie, îmi trimite el bani.
– Se întâmplă să îl rogi să îți aducă un anume lucru? Să îți trimită ceva anume?
– R: Nu.
– Dumnealui te întreabă dacă îți dorești ceva anume?
– R: Da, dar de obicei nu vreau.
– De ce?
– R: Nu știu, nu îmi place să îi cer lucruri sau… mai ales din astea, materiale.
– Când vorbești cu tatăl tău e lume lângă tine?
– R: Nu. Sunt doar eu.
– Sunt lucruri pe care simți că nu le poți discuta decât cu dumnealui?
– R: Da.
– De ce? Dacă vrei, răspunzi, dacă nu, nu.
– R: Nu prea îmi place să vorbesc cu el în general, pentru că este așa… nu prea e atent când vorbesc, și decât să vorbesc degeaba, mai bine vorbesc cu mama.
– Ai o comunicare mai bună cu mama ta?
– R: Da.
– Simți că sunt lucruri pe care nu poți să i le spui decât față-în-față, și nu prin telefon?
– R: Nu.
– S-a întâmplat vreodată să te certe la telefon?
– R: Nu. Nu cred.
– Am înțeles: nu e foarte atent, dar nici nu te ceartă. E ok, așa…
– R: (Râde.)
5. Cum a evoluat relația cu Tata (etape importante/momente semnificative)
– Cât de des vine în țară?
– R: De vreo două-trei ori pe an venea înainte, și acum cred că tot cam așa o să vină.
– A fost acum, în vară, nu?
– R: Da.
– Ce ați făcut?
– R: Păi… el oricum nu prea a stat acasă, adică a venit, a stat puțin, venea, se întorcea, pleca dimineața, venea seara, și nu prea…
– Avea treburi?
– R: Da, se ducea să se vadă cu alte persoane, să stea cu altcineva, și…
– Ai fost vreodată acolo?
– R: Da.
– Ce te-a impresionat?
– R: Curățenia.
– Și altceva?
– R: E frumos, ca în orice altă țară străină.
– Ai vrea să te pleci definitiv? Nu neapărat la dumnealui, ci în orice altă țară străină?
– R: Da. A fost vorba să plecăm și noi la el, când eram eu clasa a șasea, dar nu am vrut să las școala și ce aveam aici.
– Poți să îmi descrii locuința dumnealui?
– R: Dezordine. (Râdem amândoi.)
– Dezordine, am înțeles, dar e mare, mică?
– R: E… Nu știu, am putea să trăim toți acolo, e destul de mare.
– Era dezordonat și când stătea aici?
– R: Da, era foarte dezordonat. (Râde cu poftă.)
– Ți-ar plăcea să te duci definitiv acolo?
– R: La el?
– Hai să zicem acolo.
– R: Da.
– Am înțeles. La el?
– R: (Râde.) Nu.
– Când crezi că o să se întoarcă?
– R: Nu cred că se mai întoarce, sau eventual la bătrânețe.
– Crezi că s-a adaptat foarte bine acolo, și din cauza asta, sau de ce?
– R: Nu cred că se mai simte bine aici.
– Te simți mai independentă, de când a plecat dumnealui?
– R: Da.
– Și asta îți dă o stare mai bună?
– R: Da, nu știu; cred.
– Dacă, să zicem, ai note proaste, îi spui? nu îi spui?
– R: Da. Îi spun.
– Dacă te cerți cu un verișor, cu un unchi, îi spui?
– R: Nu prea mă cert.
– Nu prea te cerți?
– R: Nu.
– Dacă cineva are o atitudine agresivă, stai în expectativă…
– R: …am înțeles, dar depinde și de stările mele. Mă schimb foarte repede. (Râde.)
– Există efecte negative ale plecării dumnealui?
– R: Nu.
– …în ce te privește.
– R: Nu. Nu.
– Nu-i simți nevoia.
– R: Nu!
– Cum vă petreceți sărbătorile când dumnealui e aici? Cum vă petreceți sărbătorile când dumnealui e aici?
– R: Dacă e el… știu ce am făcut anul trecut. Cât a fost el, eu am stat mai mult în cameră, mi-am sunat toate prietenele și asta, am vorbit cu ele; când e el acasă nu prea îmi place să stau cu… De obicei stătea în cameră cu mama și nu prea mă duceam, că nu mă simțeam bine. (Schimbă tonul) Așa, dacă e numai mama, mă duc, chem lumea la mine, o chem și pe mama să vorbim toți, acolo. Mă simt mai bine când sunt doar cu mama.
– Înțeleg. Am o întrebare extra, dacă vrei, închidem reportofonul.
– R: N-am nicio problemă.
– Te-ai simțit agresată de discuția aceasta, pe care am avut-o?
– R: Nu!
– Acest proiect se va concretiza, între altele, într-un spectacol. Te-ar interesa să participi? Fie doar ca spectator…
– R: Da.
– Ești un om interesant, mulțumesc pentru discuția pe care am avut-o.