1. Identificare.
1. 1. Vârsta: Șaisprezece ani.
1. 2. Sex: F.
1. 3. Care părinte este plecat? Tata.
1. 4. Țara în care e plecat: Spania.
1. 5. De când e plecat? Aproximativ opt ani.
1. 6. Cu cine locuiește acum: Mama.
2. Cum era înainte de plecarea părintelui.
– Bun, tatăl tău a plecat acum opt ani, și înainte de asta locuiați împreună, vă vedeați zilnic…
– R: Da, locuiam împreună. Dar nu chiar zilnic, pentru că și atunci, din cauza serviciului, venea cam o dată pe săptămână.
– Ce anume lucra?
– R: Este șofer de tir.
– Când venea, erau anume lucruri pe care îți făcea plăcere să le faceți împreună? Să spunem discuții, jocuri…
– R: Da, discuții, jocuri… era destul de interesant, sincer.
– Ce vă jucați?
– R: În primul rând, cred că ne jucam de-a v-ați ascunselea; jocuri pentru copii… nu mai știu sigur.
– Vă jucați de-a v-ați ascunselea în casă sau afară?
– R: Afară.
– Stați la casă, sau la bloc?
– R: La bloc.
– Se juca și mama ta cu voi, sau doar tu cu tatăl tău? (Râd.)
– R: (Râde.) O amuza. Sincer. Dar ori stătea cu sora mea, ori… ieșea cu noi? Știu că aveam destul de multe activități.
– Discuții, jocuri… anume, cam o dată pe săptămână, când spui că venea omul acasă.
– R: Da. Până să împlinesc opt ani. După ce a plecat, mai rar. Logic, s-a creat o distanță între.
– Până să plece, te ajuta la lecții?
– R: Nu, nu a fost cazul niciodată să fiu ajutată.
– Dar te ducea cineva la școală, la grădință? Sau stăteați aproape…
– R: Stăteam destul de aproape. Nu era departe deloc.
– Și mergeai singură?
– R: Cred că în clasele întâi și a doua venea mama cu mine, și după nu a mai fost necesar.
3. După plecare.
– Îți aduci cumva aminte de ziua în care a plecat tatăl tău, și prima zi de după aceea? Dacă, și prin ce s-au deosebit de celelalte?
– R: Cred că… Sincer, când pleca, de fiecare dată, eram destul de emoționată, și chiar plângeam. Pentru că nu înțelegeam, când eram copil, cum era să plece tot timpul și să se întoarcă.
– Dar când a plecat în Spania, și era clar că o să îl vezi și mai rar…
– R: Nu mai țin minte. Nu am acordat foarte mare atenție, mă obișnuisem deja cu ideea. El lucra de mult timp pe tir, și deja eram obișnuită.
– De ce a trebuit să plece? Ai înțeles? Rațional vorbind.
– R: Financiar.
– Ai o opinie, trăiești un sentiment în legătură cu acest motiv?
– R: Nu-l judec, pentru că e un motiv rațional, având doi copii, care urmau să meargă la școală și tot așa, mai departe, în liceu, a fost chiar logic.
– Deci, are grijă de tine mama ta.
– R: Da.
– Cum vă înțelegeți?
– R: Foarte bine.
– Sora ta e mai mică sau mai mare?
– R: Sora mea este mai mare și vine și ea cam o dată pe lună acasă acum, pentru că este la facultate.
– Unde?
– R: La Management. În București.
– V-ați înțeles bine, tu cu sora ta? Uneori…
– R: Da, ne-am înțeles. Cum se întâmplă cu frații mai mari, divergențe, dar doar atât, nimic mai mult.
– Alte rude în Buzău aveți?
– R: Am, dar nu în oraș, în județ.
– Stau aproape?
– R: Nu e mare distanța, cam vreo cincizeci de kilometri.
– Vă vedeți mai des, mai rar?
– R: Cred că o dată pe lună.
– Vă înțelegeți bine?
– R: Da.
– În perioada aceasta, în care a lipsit tatăl tău, ai avut probleme de sănătate? A trebuit să mergi urgent la doctor? A trebuit să te internezi?
– R: Nu.
– Măselele? Dinții?
– R: (Râde.) Asta a fost partea a doua.
– Ți-e frică de…?
– R: Nu.
– Mie îmi e. Dacă nu îți este frică, înseamnă că nu te duci cu mama ta la stomatolog, nu?
– R: La stomatolog am fost; ea a stat pe hol, cu toate că nu a fost chiar atât de rău.
– Ai prieteni, colegi, care au și ei părinții plecați din țară?
– R: Cred că am câțiva colegi; prieteni nu am, care să aibă părinți plecați.
– Simți că ai mai multe subiecte comune de discuție cu colegii care au părinții plecați decât cu ceilalți?
– R: Uneori, da, pentru că ei înțeleg cum e sentimentul, sau cum este să stai în permanență cu unul dintre părinți, iar celălalt să vină mai rar.
– Discuții de genul „mie îmi e dor de mama”, zice persoana A, persoana B zice „nu m-am înțeles niciodată cu mama, mai bine că pleacă”.
– R: Mie mie se pare absurd când se zice asta, sau unul dintre colegi îl judecă pe părintele lui, tatăl sau mama, pentru ceea ce face, că până la urmă într-un fel s-a implicat în creșterea lui, chiar dacă nu-și dă seama.
– Ceilalți prieteni, colegi, știu că tatăl tău este plecat, da?
– R: Da.
– Simți că ei se poartă cu tine altfel decât cu cei care au părinții aici? Te invidiază: „ai bani, ești independentă, nu te bate tatăl tău la cap”.
– R: Nu, nu se întâmplă asta. Cel puțin așa cred eu.
– Deci, tatăl tău era aici șofer de tir, da?
– R: Da.
– Și acolo?
– R: Tot șofer de tir.
– Îți trimite cadouri?
– R: De obicei, când vine, pentru că nu are timp fiind în curse mai mereu.
– Bani îți trimite?
– R: Da.
– Îți trimite ție special?
– R: De obicei mi-i dă mama, pentru că se subînțelege când este ceva.
– Am înțeles. Mama ta administrează banii.
– R: Da, ea este administratorul.
– Aveai opt ani. Acum ai șaisprezece ani. Ai trecut prin trei perioade diferite – copilăria, pubertatea, acum ești deja o foarte tânără fată. Cât erai copil, simțeai că ai mai multe jucării decât ceilalți?
– R: Nu mă simțeam foarte diferită de ceilalți, da, într-un fel era acea nevoie sentimentală de a fi și tatăl în prezență. Dar nu mă simțeam, la chestiile materiale, că sunt cu ceva în plus.
– Dar aveai mai multe jucării?
– R: Da, aveam.
– Și, mai departe. Haine? Școlile vocaționale costă. Nicio școală, că este liceu, că este facultate, nu-ți pune la dispoziție tot.
– R: Ar minți cineva să spună asta, că au totul pe tavă.
– Faptul că e plecat te ajută, din acest punct de vedere?
– R: Da, mă ajută.
– Îți trimite de acolo ceea ce ai nevoie, sau îți trimite bani?
– R: Tot bani, pentru că nu știe ce îmi trebuie mie mai exact; poate o dată îmi trebuie nu știu ce teu, sau o dată nu știu ce echer și tot așa. Astea, mă ocup eu. Acuarelele și chestiile pentru pictură sunt mai ieftine de cumpărat din afară și bănuiesc că sunt și de calitate, doar că nu i-am spus până acum că am nevoie de nu știu ce.
– Este ceva ce îți dorești și speri să obții cu ajutorul banilor pe care îi câștigă tatăl tău?
– R: Nu îmi doresc ceva semnificativ. Momentan, singura mea prioritate e să intru la facultatea la care vreau.
– Un băiat îmi spunea că vrea carnet și să își ia mașină.
– R: Am fost întrebată de carnetul de șofer și de mașină, doar că nu mă tentează atât de tare. Pentru că știu că sunt iresponsabilă, nu o să pot să întrețin o mașină în primă fază, până îmi găsesc un job.
4. Mijloace de comunicare prin Internet.
*Tehnic.
– Ai acces la internet acasă?
– R: Da.
– În ce fel? Pe telefon, calculator?
– R: Telefon, calculator și laptop.
– Cine plătește abonamentul?
– R: Mama.
– De când ai computer? De când ai internet?
– R: Ambele, cred, de când aveam vreo șapte ani.
– Deci, dinainte de a pleca tatăl tău, da?
– R: Da.
– Cine l-a cumpărat? Computerul mai întâi, normal, și pe urmă internetul?
– R: Tata.
– Cu o ocazie anume?
– R: L-a cumpărat, în primul rând, pentru că era necesar surorii mele. Pentru că trecuse în gimnaziu, nu mai țin minte exact, sau la liceu, și i-a fost necesar.
– Ai scris vreodată scrisori de mână?
– R: Cred că o singură dată, dar nu am trims-o. Pentru că erau copilării și n-aveau nicio noimă.
– Ai scris-o gândindu-te la tatăl tău, la Moș Crăciun, sau la altcineva?
– R: Cred că la tata, când era ziua lui, și îi trimitea mama, înainte, printr-un pachet. Și către Moș Crăciun, dar n-a ajuns niciodată, și dacă le duceam la Poștă cred că erau aruncate.
– Cu prietenii și colegii folosești comunicarea prin internet, da?
– R: Da.
– Prin ce programe, aplicații?
– R: Facebook, Messenger, Skype câteodată.
– Hangouts?
– R: Nu.
– WhatsApp?
– R: Da.
– Ai cont pe Facebook…
– R: Da.
– Tatăl tău are?
– R: (Dă din cap aprobator.)
– Le folosiți, ca să comunicați?
– R: Da, destul de des.
– Cum preferi să comunici cu dumnealui?
– R: Mai mult verbal decât prin mesaje.
– La telefon?
– R: Da, la telefon…
– …sau prin video-apel?
– R: …și prin video.
– De obicei, suni de aici, sau sună dumnealui?
– R: Ambele.
– Deci aveai cam șapte ani când tatăl tău a cumpărat un computer; bănuiesc că tot atunci a cumpărat și internetul.
– R: Da.
– Tu cum ai învățat să te folosești de computer și de internet, și când?
– R: Am văzut-o pe sora mea, și cam tot în aceeași perioadă.
– Ai tras cu ochiul la ea…
– R: Da.
– Ce altceva faci la computer, în afară de comunicare?
– R: Proiecte. Ascult muzică, o resimt; chiar caut pentru inspirație pentru desene, câteodată, chiar dacă, să zic așa, fur din idei și nu e chiar drept să fac asta.
– Știi că Umberto Eco spunea că orice carte vorbește despre alte cărți…
– R: Da…
– Deci, cu tatăl tău folosești Facebook pentru a comunica?
– R: Da.
– WhatsApp?
– R: Da.
– Skype?
– R: Înainte îl foloseam, dar nu l-am mai instalat pe telefon, îl am pe laptop. Îl țin să fie, în caz de.
– Au fost situații în care ai fi vrut să vorbești cu dumnealui și nu ai putut?
– R: Cred că am pățit odată asta, dar până la urmă i-am spus a doua zi, când l-am sunat, pentru că a fost o reținere interioară mai mult, nu a fost ceva extern care să mă rețină.
– Poți să îmi povestești despre ce anume este vorba?
– R: Am impresia că era când m-am certat cu colegii mei, când eram în gimnaziu, și țineam neapărat să vorbesc cu el, dar m-am abținut și i-am zis a doua zi, dar cu jumătăți de măsură.
– Emailuri? Folosești să comunici cu tatăl tău?
– R: Nu.
– Ai cont pe Google? Adresă de gmail?
– R: Am. Păstrez pozele.
*Conținut.
– Cât de des vorbiți?
– R: Cred că aproape zilnic, sau cel puțin când sunt în timpul liber, așa.
– Îți amintești prima comunicare video, sau audio, imediat după ce a plecat?
– R: Nu mi-o amintesc. Au fost lucruri cărora nu le-am acordat atenție prea mare atunci. Pur și simplu am preferat să trăiesc momentul, și încă prefer să fac asta, nu să îl țin tot timpul după mine.
– Cine apelează de obicei?
– R: Mama pe tata, tata pe mama, și tot așa.
– Tu? Suni?
– R: Da, îl sun, când vreau să vorbesc mai mult și nu…
– Sunt și ocazii anume când îl suni?
– R: Când este ziua lui, când se întâmplă ceva, și, pur și simplu, să vorbim.
– Ți-ai dori să vorbiți mai des?
– R: Momentan îmi este bine așa cum este conversația.
– Despre ce vorbiți de obicei?
– R: Despre ce se întâmplă, cum mă descurc eu la liceu, ce mai face el, pe unde a avut cursele, și tot așa.
– Pe unde are cursele?
– R: Momentan, cum și-a schimbat serviciul, are de obicei Franța, Spania și tot așa. Înainte era cam peste tot.
– Ultima dată despre ce ați vorbit? Când a fost ultima dată?
– R: Cred că acum vreo trei zile.
– Și despre ce ați vorbit?
– R: Ce mai face, ce mai fac și eu și discuții normale.
– Se întâmplă să fie cu tine în cameră și alte persoane când vorbești cu dumnealui?
– R: Da, se întâmplă.
– Și în aceste situații dai pe speaker și aveți o discuție în comun?
– R: Câteodată.
– Și cam despre ce discutați în asemenea cazuri?
– R: Când trebuie să mergem undeva, neapărat, sau să se întâmple ceva, un eveniment mai important.
– Te întreabă ce ți-ai dori să îți trimtă? Să îți aducă?
– R: Da, mă întreabă, doar că nu mă gândesc câteodată la ceva foarte semnificativ, să fie necesar, pur și simplu nu mă gândesc că am nevoie, abia mai târziu îmi dau seama că aveam nevoie de ceva.
– Și atunci, nu îl rogi tu să îți trimită? Să îți aducă? „Uite, mi-am adus aminte că mi-ar trebui…”
– R: Ba da, dar de obicei îmi aduc aminte abia când ajunge acasă. (Râde.) Și îmi cumpăr singură, sau merg cu mama.
– Sunt lucruri pe care simți că nu le poți discuta decât cu tatăl tău?
– R: Nu. Pot să le discut cu ambii părinți, dar mai mult cu mama.
– Normal. Dar anumite lucruri simți că nu le poți discuta decât față în față cu dumnealui?
– R: Da. Pentru că toate emoțiile se citesc pe față; printr-un mesaj sau o convorbire telefonică se mai maschează lucrurile.
– Pot să îmi dai un exemplu, mai concret, despre un astfel de subiect?
– R: Când se întâmplă ceva personal, legat de mine, și trebuie să îi comunic, sau este legat de amândoi, simt eu nevoia să îl văd sau să discut ceva personal cu el.
– Îi arăți ce faci la școală?
– R: Da, îi arăt. Câteodată nu înțelege toate lucrările, pentru că sunt făcute în spațiu, doar că da, le apreciază, se uită.
– S-a întâmplat vreodată să te certe, așa, prin internet?
– R: Da. S-a întâmplat când am luat niște note mai mici.
– Are cumva posibilitatea să vorbească cu profesorii tăi? A vorbit vreodată?
– R: Nu.
– Mama vorbește…
– R: Da, mama vorbește mai mult.
5. Cum a evoluat relația cu Tata (etape importante/momente semnificative)
– Cât de des vine tatăl tău în țară?
– R: Vine cam de două ori pe an; de obicei când este în concediu.
– Și cam cât stă?
– R: Cam o lună. Și cam atât. Vine de două ori pe an, împărțit.
– Când a fost ultima dată?
– R: În vară, cam prin iunie; da.
– Și ce ați făcut?
– R: Am discutat, am fost plecați, la bunici, la munte; bunicii mei stau la munte. Știți unde este Bâsceniul? (Râdem amândoi.) Spre Prahova. Am o parte în zona aceea, și ceilalți bunici, din partea lui, sunt la câmp.
– Ați fost la bunici; s-au bucurat că îl văd.
– R: Da.
– Și ați discutat…
– R: Rămâneam cam până la trei dimineața câteodată și discutam, mai ales în perioada aceea; venise și sora mea acasă, și tot așa. Discuțiile erau destul de lungi.
– Ai fost vreodată acolo unde locuiește dumnealui?
– R: Nu.
– Știi ceva despre locul în care stă? Despre apartament? Unde locuiește, în Spania?
– R: Cam greu de zis; nu l-am întrebat.
– Ți-ar plăcea să mergi în Spania?
– R: Da.
– În vacanță, sau de tot?
– R: Nu de tot, pentru că până la urmă am prieteni în România și nu prea m-aș putea despărți.
– Care ar fi avantajele faptului că este plecat tatăl tău?
– R: Într-un fel, cred că am mai multă libertate, pentru că nu știu sincer cum m-aș descurca să fie în permanență, douăzeci și patru din douăzeci și patru, și să se mai întâmple gen n-ai voie să ieși la ora aia, sau nu știu ce, cum se mai întâmplă.
– Avantajele financiare?
– R: Jumătăți de măsură, iarăși.
– Sunt lucruri pe care nu i le spui? …ca să îl menajezi, sau să te menajezi pe tine, sau să îi menajezi pe alții…
– R: Da, sunt. Când trebuie să iau ceva neapărat, sau mama, câteodată, mai bine să nu afle, pentru că oricum nu le vede până la urmă, și dacă nu e necesar sau chiar nu întreabă, de ce să zicem. Sau legat de note, sau de școală, dacă știe că mă descurc, nu mai trebuie să îi specific că s-a întâmplat, că am luat o notă mică, dar pe care am îndreptat-o până la urmă.
– Există și părți negative ale faptului că este plecat?
– R: Da, câteodată. Când vine vorba de vacanțe și el e plecat în perioada vacanțelor, nu mai are același farmec, să mergem la munte sau la mare.
– Poți să îmi spui cum ai petrecut Crăciunul trecut?
– R: Crăciunul trecut, el a fost acasă.
– A fost chiar o sărbătoare.
– R: Da.
– Ați făcut brad?
– R: Da, îl fac în fiecare an, nu contează câți ani o să am.
– E artificial?
– R: Artificial. Cel natural face mizerie.
– Cine l-a împodobit?
– R: Eu; sau mama? Eu. N-aveam ce să fac și chiar aveam timp liber.
– S-a bucurat că ai împodobit bradul?
– R: Reacții normale. Au mai fost sfaturi – cum să îl aranjăm, sau unde.
– Și cadourile le-ați pus sub brad? Sau le-ați scos fiecare din sacoșă?
– R: Le-am scos fiecare, nu stăm să le ținem sub brad, pentru că sunt evidente, ce surpriză ar mai fi?
– Seara de Ajun ați petrecut-o doar voi, sau au fost și alții?
– R: Nu. Am petrecut-o doar noi. Mai bine în familie. Intimitatea.
– De Revelion?
– R: Am fost, cred, la un concert pe platou.
– Cine a cântat?
– R: (Râde.) O bună întrebare, pentru că nu mai știu.
– Nu a fost frig?
– R: A fost frig!
– Mi-a făcut plăcere discuția; îți mulțumesc.