1. Identificare.

1. 1. Vârsta: 12 ani.

1. 2. Sex: M.

1. 3. Care părinte e plecat? Mama. „…și tatăl meu a murit de când eram mic.”

1. 4. Țara în care e plecat părintele: Spania.

1. 5. Născut în Spania. A locuit acolo până la doi ani.

1. 6. Cu cine locuiește acum? Bunica – mama mamei.

 

2. Cum era înainte de plecarea părintelui.

– Mama ta e în Spania, da?

– R: Da.

– De când a plecat? Dacă îți amintești…

– R: M-am născut în Spania. Am stat doi ani. A trebuit să vin aici, în România, să mă obișnuiesc.

– Ați plecat de la gândul că o să faci școală în România?

– R: Nu. A fost mama plecată în Spania să lucreze, să facă aici niște ajustări la casă. A fost cu cineva și m-a făcut pe mine și mamaie-mea a trebuit să vină acolo să aibă grijă de mine. După doi ani, s-a întâmplat cu accidentul tatălui meu, nu avea cine să stea cu mine și a trebuit să mă ia aici, în România.

– Acum locuiești cu bunica.

– R: Da.

– Poți să îmi spui ce accident a avut tatăl tău?

– R: Mie mi-a zis prima dată că a făcut accident de mașină; mama mea mi-a zis că a făcut accident de mașină. Am aflat adevărul de la bunica mea: el a fost cu altcineva, înainte să fie cu mama, că mama s-a căsătorit cu el. A lăsat mașina aproape de un lac, cu cheile în ea și el a plecat și nu știm unde e.

– Mama ta a plecat în străinătate. Când?

– R: A fost în mai. Și a plecat în iunie.

– A fost în vacanță…

– R: Vine la trei luni. Vine și mă vizitează. Nu e că mi-ar fi dor de ea. Ne vedem prin Messenger. Prin WhatsApp.

– Cât ați stat împreună?

– R: A venit pe douăzeci și șase. Pe douăzeci și șapte mai am făcut eu ziua. Ea a venit fix de ziua mea și a venit obosită. Am zis că facem pe douăzeci și șapte.

– Ce îți place să faci cel mai mult cu dumneaei? Jocuri? Discuții?

– R: Mai mult plimbările prin oraș. Pe aici, prin Buzău.

– Cine te ajută la lecții?

– R: Uneori mai mă ajută bunică-mea, dar s-au schimbat timpurile și acum modul de învățare e mai complicat decât anii trecuți. Mai mă documentez de la verișorii mei și, uneori, unde nu știu, cu internetul. Mai caut uneori lecțiile pe care nu le știu.

 

3. După plecare.

– De când spui că a plecat mama ta?

– R: A plecat pe cincisprezece iunie.

– Hai să înțeleg bine. Mama ta a plecat în Spania, acolo te-ai născut tu, ai venit aici la doi ani. Te-a adus mama ta?

– R: M-a adus bunica mea.

– Și mama ta a rămas acolo să lucreze, și din când în când vine să te viziteze. Poți să îmi spui dacă ai înțeles de ce trebuie să stea în Spania? De ce crezi tu că trebuie să stea în Spania?

– R: Pentru mine mai mult, să îmi facă un viitor mai bun.

– Ce simți în legătură cu asta?

– R: (I se umezesc ochii.) Oleacă cam trist.

– Cine are grijă de tine?

– R: Bunica mea.

– Te înțelegi bine cu dumneaei?

– R: (Zâmbește larg.) Da, foarte bine.

– Asta înseamnă ce?

– R: Pot să îi zic unele lucruri care mă frământă. Necazurile…

– Ai și alte rude în oraș?

– R: (Iar zâmbet.) Da, am foarte multe. Unchi, mătuși, verișori…

– Te înțelegi bine cu ei?

– R: Da. Cu toți.

– Înțeleg că verișorii te ajută la lecții….

– R: Unii; doi verișori primari de ai mei, care sunt în clasa a zecea, și mai mă ajută. Din când în când.

– Stați aproape unii de alții?

– R: Da. Unde locuia tataie-meu avea casă mare și a dat pământ și pentru fiul lor și și-a făcut o casă. Și stăm ca într-o familie.

– În perioada aceasta a trebuit să mergi la doctor, să te internezi?

– R: A, nu!

– Ai prieteni, colegi, care sunt plecați din țară?

– R: Colegi.

– Ai cu acești colegi o altă relație decât cu colegii care au părinții aici, în România? Simți vreo diferență?

– R: Nu.

– Aveți mai multe de discutat împreună?

– R: Nu prea.

– Toți colegii știu că mama ta e plecată în străinătate?

– R: Toți.

– Te invidiază, te compătimesc? Relațiile sunt speciale?

– R: Nu, suntem doar prieteni. Vorbim chestii din acestea băiețești, despre jocuri, activitățile noastre, teme.

– Ce jocuri?

– R: Mai mult ne jucăm un joc de strategii, de inteligență, un joc pe nume Clej Royal. Un joc cu multe arene, multe cărți. Ne jucăm mai mulți.

– Ce muncește mama ta acolo?

– R: Din ce a zis ieri-seară, a zis că e bucătăreasă sau barmaniță.

– Știi ce muncea aici, înainte să plece?

– R: Ea nu a lucrat aici. Ea și-a luat gândul, că aici sunt bani puțini și n-are cum să ne întrețină și pe mine și pe mamaie-mea și pe bunică-meu, și a zis că nu lucrează aici, și se duce în Spania.

– Îți trimite cadouri?

– R: Nu. Că se poate zice acolo că dacă e să îmi trimită un laptop, să zică că este o bombă în el. Vine aici și îmi aduce ce vreau și eu.

– Bani?

– R: Bani trimite mereu.

– Îți trimte și ție, în mod special, sau îi trimite bunicii?

– R: Trimite bunicii, și îi zic bunicii ce vreau să îmi cumpere și mie și îmi cumpără și mie din acei bani.

– Este ceva ce ți-ai dori și speri să obții cu banii pe care îi câștigă mama ta?

– R: Am prea multe dorințe.

– Spune-mi câteva dintre ele.

– R: Aș fi vrut să am un PS 4. E o cutie, niște monitoare dreptunghiulare cu două console pe care le încarci. Bagi un cd, trebuie să te loghezi pe televizor, și te joci anumite jocuri – FIFA, Counter Strike, CSGO, GTA 5.

– Altceva? Haine? sau nu te interesează?

– R: Aș fi vrut un urs foarte mare, de pluș.

– I-ai spus mamei tale că ai vrea așa ceva?

– R: I-am zis, dar a zis că îl cumpără de aici, că de acolo nu are cum să îl care.

 

4. Mijloace de comunicare prin internet.

*Tehnic.

– Ai acces la internet acasă?

– R: Da, am.

– Pe ce? Smartphone, tabletă, telefon?

– R: Pe telefon.

– Și ai abonament la telefon; cine îl plătește?

– R: Bunica. Avem două facturi. Suprapuse. Ea, că eu cu bunica mea suntem în aceeași rețea. Ea a făcut abonament și are treizeci și șase de lei de plătit și trebuia mereu să pun câte patru euro, câte patru euro… Și a zis mai bine nu mai face prostia asta și facem un abonament pe un an și când a vrut să facă pe numele mamei nu a lăsat-o, deoarece în trecut nu a plătit niște facturi. Și a făcut pe numele bunicii și plătește câte șaptezeci și doi – șaptezeci și trei de lei.

– De când ai telefon?

– R: De la opt ani.

– E același telefon?

– R: Nu, am mai avut unul mic. Care se deschidea așa (imită deschiderea unui telefon cu clapetă) și avea și butoane și touch.

– Și acum ce telefon ai?

– R: Am un Huawei 600 U 20. Ditamai televizorul.

– Cine l-a cumpărat?

– R: Mama l-a cumpărat și mi l-a adus.

– Cu o ocazie specială, sau ți l-a luat pur și simplu?

– R: A văzut că eu umblam înainte cu un telefon cu butoane și a zis că „mai bine nu umbli cu telefoanele astea și îți cumpăr eu un telefon nou.” Și acum, când a venit, mi-a adus un LG K 8 și eu i-am dat restart și nu am știut să îi fac contul de Google.

– Și cum te-ai descurcat?

– R: L-am lăsat, și când e să îmi trimtă bani mă duc la decodat și îl decodez. Acela nu e spart. Acesta e spart. (Râde.)

– Ai scris vreodată scrisori? De mână?

– R: Să le trimit?

– Da.

– R: N-am scris.

– Cu prietenii, cu colegii, folosești programe de comunicare prin internet?

– R: Da, foarte mult cu Messengerul.

– De ce cu acesta mai mult și nu cu altele?

– R: Toți prietenii mei au Messenger. Au cont de Facebook. Noi comunicăm. Chiar dacă nu sunt plecați. Dacă sunt plecați, „ce faci? ce mai zici?” … vorbe de ale noastre. Cu colegii, uneori mai cer temele, când sunt absent la o oră, sau când vrem să zicem „ce faci? ieși și tu prin oraș? ne plimbăm? mâncăm?”

– Ai cont pe Facebook?

– R: Da.

– Mama ta are?

– R: Da, are și nu prea îl deschide.

– De ce?

– R: E mai mult ocupată cu munca. Ziua doarme și noaptea lucrează.

– Cum preferi să comunici cu mama?

– R: Aș fi vrut, cel mai mult, verbal, față în față.

– De ce?

– R: Că… uneori, nu se poate vedea prin video, că se întrerupe. Și aș fi vrut să vorbesc față în față.

– Cel mai mult comunici prin video.

– R: Mai puțin prin video, deoarece se prea blochează.

– Cine sună de obicei, tu, sau mama?

– R: Și eu, și mama. Mai sunăm, mai vorbim.

– Ai telefon de la…?

– R: Telefon, de la opt ani.

– Și, de atunci ai învățat să îl folosești, da?

– R: La opt ani mi l-a adus. M-a ajutat să învăț. Să știu ce să fac.

– Mama ta?

– R: Nu, verișorul meu, la care am stat, că a avut mamaia o problemă cu picioarele și a trebuit să își pună două proteze și eu am stat aproape două luni la ei.

– Telefonul îl folosești în exclusiviate pentru internet?

– R: Și pentru internet, și pentru a asculta muzică.

– Deci, totul te-a învățat verișorul tău, atunci când ai avut opt ani.

– R: Da.

– Computerul, îl folosești?

– R: Da, îl folosesc, dar acum trebuie iar să îi reinstalez Windows-ul.

– De ce?

– R: Mi-a adus un laptop și nu mergea să mă conectez cu netul și a trebuit să îmi cumpăr un fel de cip să îl bag și să îl conectez cu netul, că eu trebuia să stau la cardul de la WI-FI, la router, și să îl conectez cu laptopul, ca să am net…

– Aha… Da. Ce altceva faci la computer, la telefon? Mi-ai spus, la un moment dat, că te mai ajuți la lecții.

– R: Uneori mai scriu ce nu știu la teme.

– Și, altceva, ce mai faci?

– R: Mai caut întâmplări de la noi, din Buzău, știri noi, zvonuri.

– E un site special?

– R: E pe Facebook. Sunt mai multe grupuri și eu sunt prins în acel grup și mereu îmi zice ce se întâmplă în Buzău.

– Și te interesează?

– R: Da.

– Ești un om curios. Foarte bine.  …deci, mai degrabă cu WhatsApp vorbești cu mama ta, da?

– R: Și cu WhatsApp, și cu Messenger-ul.

– Hangouts? Skype?

– R: Nu. Nu.

– Au fost situații în care ai fi vrut să vorbești cu mama ta și nu ai putut?

– R: Nu.

– E-mailuri folosești, să comunici cu mama ta?

– R: Mai scriu uneori mesaje, să zic „ce faci, mami, cum te simți, cum e pe acolo?”

– Dar e-mail, prin Yahoo! sau prin Gmail?

– R: A, nu. Nu-s cu de-astea.

*Conținut.

– Cât de des vorbiți?

– R: De mai multe ori pe zi.

– La un interval anume?

– R: Când este ea mai liberă.

– Zici că ziua doarme, încearcă să se odihnească și noaptea muncește. …spune-mi, îți aduci aminte de prima comunicare, video sau audio, cu mama ta?

– R: După ce am primit telefonul timp de două săptămâni am început să mă învăț cu el, și în a treia săptămână am sunat pe mamaie-mea, când era la București. I-am zis „mamaie, cum te simți, când vii acasă?” Aveam un dor de ea.

– Și cu mama ta?

– R: Avea unchiul meu un telefon mai performant decât al meu, și am vorbit cu ea.

– Lăsând la o parte ce telefon ai folosit, îți aduci aminte prima convorbire cu mama ta? Sau erai foarte mic?

– R: Habar nu aveam, nici nu știam pe ce planetă eram.

– Vorbiți tot timpul? Sau doar cu prilejul unor evenimente speciale?

– R: Vorbim când sunt și eu liber, și ea liberă…

– Se întâmplă să suni, și să suni insistent?

– R: Doamne ferește, să fie incidente, să îi fie lui mamaie rău și să nu știu ce să fac. Nu s-a întâmplat până acum.

– Despre ce vorbești de obicei cu mama ta?

– R: Eu vorbesc cu mama mai mult despre când vine ea. Ea zice că vine în septembrie, și se pare că o să vină și în decembrie.

– Ultima dată, despre ce ați vorbit? Îți aduci aminte?

– R: Am vorbit despre ce voiam să îmi aducă. I-am zis că aș vrea să îmi aducă niște ursuleți de jeleu, care îmi plac mie cel mai mult.

– Îți plac dulciurile?

– R: Da. I-am zis că dacă îmi aduce și mie vreo patru-cinci pungi. Ca să împart și cu verișorii mei. A zis că îmi aduce. I-am zis să îmi aducă și niște haine, un fel de fular, dar nu chiar așa de gros, cu Spania pe el.

– Cu culorile Spaniei.

– R: Da.

– Dumneaei te întreabă, ce ți-ai dori să îți trimtă, să îți aducă?

– R: Nu, că ea nu știe deciziile mele. Eu nu sunt prea decis.

– Tocmai de aceea, nu te întreabă?

– R: Uneori mai mă întreabă.

– Când vorbești cu mama ta, conversația e doar între voi doi, sau se întâmplă să mai fie și altcineva?

– R: Și bunica mea. Întotdeauna.

– Îi arăți mamei tale, prin internet, ce ai făcut la școală?

– R: Îi scriu ce note am luat, am luat un opt, am luat nouă.

– Vă jucați online?

– R: Nu.

– Ți-a spus povești? Online?

– R: Povești nu mi-a zis. Eu mă uit doar la televizor, seriale, filme de acțiune.

– Are mama ta posibilitatea să vorbească cu profesorii?

– R: Nu prea. Nu prea are cum. Din Spania, nu. De aici, cu doamna dirigintă, a mai vorbit.

– Dar cine ține legătura cu școala?

– R: Mamaie-mea.

– Câți ani are mamaia ta?

– R: Șaizeci și șapte.

– Mulți înainte.

 

5. Cum a evoluat relația cu mama (etape importante/momente semnificative)

– Cât de des vine mama ta în țară?

– R: La trei luni, patru luni.

– Ultima oară când a fost aici, ce ați făcut?

– R: A fost în mai, de ziua mea. Am luat toată familia și am mers în Crâng. Eu cu mătușă-mea, cu verișorii mei, am fost în Crâng, am mâncat vată de zahăr, preferata mea. Ne-am plimbat cu bicicletele pe patru roți. Era gata să intru într-o ladă de înghețată. Ne-am plimbat cu hidrobicicleta; foarte frumos. Am făcut poze.

– Asta a fost în ziua aniversării…

– R: A fost după.

– Dumneaei a venit pe douăzeci și șase, de ziua ta…

– R: Pe douăzeci și șapte am petrecut acasă și pe douăzeci și opt, douăzeci și nouă, mai mult am petrecut zilele prin oraș.

– Și pe douăzeci și șapte, acasă, îți mai aduci aminte ce ați făcut?

– R: Dimineață m-a așteptat toată lumea. Era nouă și eu nu mă sculasem și a început să îmi facă farse. Cu acuarelele îmi făcuse machiaj… Când mă scol eu, dimineața, mă duc să mă uit în oglindă. Că eu, mereu, cu părul. (Gest: își aranjează părul.) „Aoleu, ce s-a întâmplat aici, cu fața mea?” Când mă duc afară, verișorul meu și cu verișoară-mea, cu frișcă, pe față. „La mulți ani!” După ce mă spălasem de acuarele. După, mi-a dat confetti, am desfăcut confettile, din acelea care sar. M-am și speriat. Apoi a început să cânte muzica, și pe la unu-două, a început să facă grătarul. Am mâncat și apoi a început să servească tortul. Mama mă strigă pe mine, „ia vino încoace!” O sticlă de șampanie. Oau. „Ce e aici?” Și am deschis dopul. E gata pe mașina vecinului. „Mă omoară vecinul dacă îi stric mașina.” A fost pe roată; noroc că nu a fost pe parbriz.

– Și au trecut… și douăzeci și șapte, și douăzeci și opt, și douăzeci și nouă… Și, pe urmă? Ce făceați?

– R: Eu, mai mult eram la școală, ea, uneori, venea după mine, mergeam în oraș, mai mă ajuta uneori la teme; când a fost penultima zi și mi-a zis că a sunat-o șeful ei să vină înapoi, aici a fost o zi cam foarte tristă, am început să smiorcăi prin casă. Apoi, când am fost la școală, dimineață a zis „eu o să vin la școală să îmi iau rămas bun” și n-a mai putut, și era ultima oră și am zis că dacă mă învoiește și pe mine să îmi iau rămas bun de la maică-mea, și n-a venit bunică-mea după mine și când a venit… am luat ghiozdanul, am luat mapa de desen, am băgat viteză până la kilometrul zero, până am văzut că ea plecase.

– Kilometrul zero… unde este?

– R: În stație.

– Ai fost vreodată la dumneaei?

– R: Nu. Am zis că în a opta, după ce termin cu toate evaluările de capacitate, să fac și eu o vizită.

– Știi ceva despre locul în care stă mama acum? Ți-a spus unde stă? Ți-a descris locuința?

– R: Ea stă la bloc, la un amic foarte bun de al ei.

– Despre ceea ce muncește ți-a povestit dumneaei, sau rudele voastre?

– R: Mamaie mai mult mi-a zis.

– Ți-ar plăcea să mergi acolo?

– R: Da, mi-ar plăcea.

– Ai vrea să te duci în vacanță sau să te muți de tot acolo?

– R: Numai în vacanță. Că de mutat nici vorba nu e.

– De ce?

– R: Deoarece, până nu îmi fac buletin acolo… de abia m-a putut scoate din Spania. Să vin în România. Și dacă mă văd că nu am buletin și nu am peste paisprezece ani, o să mă ia acolo fiind din partea tatălui.

– Mama ta a plecat definitiv?

– R: Nu a plecat definitiv.

– Și când crezi că se întoarce?

– R: A zis mama că să ne trimită bani să luăm lemne și să vină înapoi, aici.

– Da, dar pe urmă vrea să plece iar, nu?

– R: Nu știu, că e o decizie care ea a zis că vrea să stea aici. Dar nu se știe dacă va veni.

– Simți că există avantaje ale faptului că e plecată mama ta?

– R: Ar fi unele avantaje că anul viitor, în a șaptea, e lucru mai greu, chimia; și e să nu îmi ceară ceva important la chimie și eu să nu am bani. Atunci aș suna-o și aș zice „mamă trimite-mi și mie măcar șaizeci – șaptezeci de euro, să îmi cumpăr ce am și eu nevoie.”

– Sunt lucruri pe care vrei să le ascunzi? Să nu le știe mama ta?

– R: Nu prea. Ar fi faza dacă să am o iubită, să nu îi zic.

– Ai note mai slabe…

– R: Când am luat o notă mică, mama… am luat nu știu ce…

– Dar dacă se întâmplă să ai discuții neplăcute cu rudele, îi spui?

– R: Nu; că nu vreau să o bag în stresuri. Să o stresez prea mult că de la stres poți să mori.

– Și părțile negative ale plecării mamei tale?

– R: Acum, că nu a venit la școală; mi-a promis că vine să își ia la revedere și nu a venit.

– De sărbători, schimbați mesaje în mod special? Stați împreună pe un apel video și încercați să vorbiți mai mult? Să…

– R: Nu, că telefonul meu nu are o capacitate prea bună de a solicita și dacă e să vină verișorul meu, verișoara mea, sau unchiul meu, că a zis că vrea să vină înapoi în România, că el e plecat în Franța, să vorbească cu ea pe cameră, și noi să o vedem.

– Sărbătoriți, bănuiesc, cu mamaia ta, cu rudele, Crăciunul…

– R: Da.

– Poți să îmi descrii una dintre aceste sărbători?

– R: Mai ales Crăciunul. Dimineața, în Ajun, „Alex, Roxana, hai la colindat.” Am zis că să merg cu plugușorul eu cu verișoră-meu. Și verișoară-mea, dacă mai vrea, să se ducă cu sorcova.

– Și? pe urmă?

– R: Ieșim toți copiii, zicem ce am vrea și noi de la Moș Crăciun; ne mai batem cu zăpadă – dacă e zăpadă și… era gata să îi dau cu zăpadă în cap vărului meu, și apoi el s-a supărat și m-a băgat cu toată fața. Seara ne adunăm toată familia la brad și la foc ne încălzim și începem să cântăm „O, brad frumos!” Eu nu prea știu versurile dar mormăi acolo.

– În astfel de situații încercați să luați legătura cu mama ta?

– R: Da. Când se poate. Uneori poate să fie foarte ocupată și să nu putem să luăm legătura.

– Bine. Îți mulțumesc frumos.

– Cu plăcere.