1. Identificare.
1. 1. Vârsta. 12 ani.
1. 2. Sex. M.
1. 3. Care părinte e plecat? Tata.
1. 4. Țara în care e plecat părintele. Spania.
1. 5. De când e plecat. Nu știu. Știu că lucrează de mult în afară. Mai târziu precizează: doi – trei ani.
1. 6. Cu cine locuiești acum. Cu mama.
2. Cum era înainte de plecarea părintelui.
– Ca să înțeleg: te-ai născut când erai atât de mic încât nu îți mai amintești când a plecat?
– R: A, nu, e plecat recent, de maximum doi – trei ani.
– Înainte de asta, vă vedeați în fiecare zi?
– R: Da, stătea acasă. Vine la trei – patru luni acasă.
– Ce îți plăcea să faci cel mai mult, împreună cu dumnealui?
– R: Să mă joc. De obicei fotbal, dar a apărut la el o problemă, adică s-a operat la spate și… nu prea a mai putut să joace, nu… Și acum a plecat și mă joc cu mama. Câteodată.
– Tot fotbal?
– R: E, nu. Găsesc eu un joc.
– Stați la bloc, sau la casă?
– R: La bloc.
– Și fotbal jucați în spatele blocului, sau pe un teren special?
– R: De obicei mergeam la Crâng, că sunt câteva terenuri și ne jucam acolo.
– Cât de des jucați fotbal?
– R: O dată la două săptămâni; sau de două ori.
– Înainte să plece te ajuta la lecții?
– R: Da. Și mama la fel. Unde nu știam, îi întrebam.
– Când erai mic, cine te ducea la școală, la grădiniță…
– R: Mama.
– Acum vii singur?
– R: Vin singur, din clasa a doua, sau a treia.
– Stai aproape?
– R: Aproape de ieșirea din Buzău. Vin cu maxi.
– Înainte să plece dumnealui, cine ținea mai mult legătura cu școala?
– R: Și mama și tata. Amândoi.
3. După plecare.
– Zici că a plecat cam acum doi – trei ani.
– R: Cam așa.,
– Îți aduci aminte de prima zi de după plecarea tatălui tău?
– R: Știu că am plâns, dar am plâns foarte rău, că îmi era dor de el. Ușor-ușor m-am acomodat cu ideea că a plecat și vine la trei-patru luni acasă. Și m-am obișnuit așa. Dar sper să se angajeze undeva, în Buzău, să nu mai plece.
– Ai înțeles de ce a trebuit să plece?
– R: Da. El e șofer. Și nu mai… nu mai avea unde să lucreze aici, în Buzău, și s-a dus în altă țară. La o firmă din Sibiu și…
– La Atlassib, cumva?
– R: Nu știu.
– De tine are grijă?
– R: Mama.
– Mai stați cu alte rude în casă?
– R: Nu.
– Ești singur la părinți?
– R: Da.
– Te înțelegi bine cu mama?
– R: Da.
– Alte rude aveți în Buzău?
– R: Da. În afară de bunici; în rest, pe toate.
– Cum vă înțelegeți?
– R: Foarte bine. De când mă știu, nu am avut nicio ceartă între ele.
– Cât a lipsit tatăl tău, ai avut situații în care a trebuit să mergi la doctor, să te internezi?
– R: Acum doi ani m-am operat la picior și el nu a putut să ajungă. A putut să ajungă doar după operație, la două sau trei zile, pentru că atunci i-a cumpărat șeful lui bilet de avion.
– Și, ai fost cu mama?
– R: Da, cu mama. Și a venit și o mătușă de a mea.
– Poți să îmi spui ce ai avut la picior?
– R: Am avut un fel de os crescut și ieșea așa, în evidență. Și îl simțeam de mult timp. În jur de trei-patru luni. Creștea, creștea… M-a dus mama la un doctor și m-a operat, la București.
– Și tatăl tău ce a pățit la spate?
– R: A fost operat la spate pentru că gen stătea foarte mult în fund, pentru că e șofer, și avea probleme cu mijlocul, și îl tot durea, și a zis să se ducă să vadă ce are. Doctorul i-a zis că trebuie să se opereze, și… s-a operat. Decât să stea așa…
– Ai prieteni, colegi, care au și ei părinții plecați din țară?
– R: Da.
– Spune-mi, ești mai apropiat de aceștia decât de cei care au părinții acasă?
– R: Nu. Mă înțeleg la fel cu toți.
– Ce spun cei care au părinții acasă despre faptul că tatăl tău e în străinătate?
– R: Înțeleg situația că nu a putut să rămână aici… și… nu zic nimic.
– Aici era șofer, da?
– R: Da.
– Și acum ce muncește?
– R: Tot șofer, dar se simte mult mai bine. Nu mai are nicio problemă. A stat acasă o perioadă de cinci-șase luni după ce s-a operat și după aceea și-a re… mă rog, și-a revenit. S-a simțit mult mai bine. Și s-a dus să lucreze.
– Îți trimite cadouri?
– R: Da. Nu săptămânal. În fiecare lună, pe de o parte îmi trimite bani, îmi trimite cadouri. Și mereu sunt curios ce îmi trimite. Și mă gândesc. De exemplu, miercurea trecută am primit de la el un cadou și mă întrebam, „mă, ce e? ce e?” și… (Zâmbește): Da, dar după aceea m-am întrebat ce cadou o să îmi dea și luna viitoare. Încă mă întreb ce o să-mi dea.
– Ce îți trimite mai des?
– R: De obicei îmi trimite, în afară de bani…
– Îți trimite ție, în mod special?
– R: Da, o parte pentru mine, să am, cum ar veni, de buzunar, și o parte să ne plătim chiria și toate, și să mai avem și noi până luna viitoare, cum ar veni.
– Care a fost ultimul cadou?
– R: Ultimul cadou… mi-a dăruit o tabletă, că am avut un telefon și l-am pierdut. De fapt nu l-am pierdut. E la vărul meu în mașină. Când a plecat și el, că tot șofer e, mi-am uitat telefonul la el în mașină, dar în mașina mică. Vărul meu vine marți, marțea viitoare; deci, practic, încă am telefonul. Adică nu are nimic. E la el în mașină. Îl are el.
– E ceva anume ce îți dorești, speri să obții cu bani de la tatăl tău?
– R: Nu.
4. Mijloace de comunicare prin Internet.
*Tehnic.
– Ai internet acasă?
– R: Da.
– În ce fel? Pe smartphone, pe tabletă?
– R: Am și laptop acasă, dar nu prea mă omor eu cu jucatul și cu astea; de obicei, stau cât de cât pe telefon… a, pe tabletă, mă rog. Și după ce stau așa, în jur de maxim două-trei ore, ies afară, că mă plictisesc. Și după, intru în casă.
– Și ce faci cu telefonul?
– R: Mă joc. Mai mult mă joc, multe jocuri. Mă uit chiar și pe You Tube. Și rareori stau pe Facebook. Dar nu prea mă omor cu…
– De ce?
– R: Mi se pare așa, că pierd timpul.
– Cine plătește abonamentul?
– R: Tata.
– Aveai acces la internet și înainte să plece dumnealui?
– R: Da.
– Cam de când?
– R: Știu că prima oară când ne-am băgat internet a fost când aveam eu în jur de opt sau șapte ani. Ne-am băgat atunci internet, știu că aveam un calculator, mă rog, cât de cât bun la vremea aceea, și intram pe el, dar nici acum nu mă omor cu laptopul sau cu calculatorul.
– Ai scris vreodată scrisori de mână?
– R: Da. Când eram mai mic, știu că scriam pentru Moș Crăciun. I-am trimis odată bunicii mele, nu, bunicului meu, pentru că a fost în spital, pentru că a avut o problemă la o mână, și n-am putut să mă duc, că eram la școală, tot așa, și i-am scris o scrisoare seara și i-am zis mamei, că ea s-a dus, normal, la el și i-am zis „dă-i scrisoarea asta”. Și, i-a dat-o.
– Tatălui tău i-ai scris vreodată scrisori?
– R: Nu. Adică ținem legătura… Adică dacă stau o oră sau maxim două ore fără să vorbesc cu el, nu știu, simt așa…
– Deci vorbiți foarte des?
– R: Da.
– În fiecare zi? de câte ori?
– R: De câte ori are el timp.
– Cu prietenii, colegii, folosești comunicare prin internet?
– R: Da, de obicei, de exemplu, când vreau să mă întâlnesc cu ei, vorbesc. Și atât.
– Pe ce program?
– R: Pe Messenger. Adică tot un fel de Facebook, adică are legătură foarte mult cu el, și vorbesc cu ei. De obicei întreb de lecții, când nu am înțeles și mă ajută, îmi spun.
– Deci ai cont pe Facebook?
– R: Da. Maxim intru la două-trei zile.
– Tatăl tău are cont pe Facebook?
– R: Da. Și mama, cred. Da, are.
– Cum preferi să comunici cu dumnealui?
– R: Mai mult prin telefon.
– Doar audio, sau și video?
– R: Și video. Adică mă văd cu el. N-aș putea rezista fără.
– Sună dumnealui de obicei, sau suni tu?
– R: Amândoi.
– Zici că ai învățat să folosești internetul și computerul de când aveai șapte-opt ani.
– R: Cam așa, dar nu prea mă omoram. Nici acum nu mă omor. Nu prea folosesc. Am, dar nu prea mă omor.
– Nu-ți place…
– R: Nu că nu îmi place, dar nu prea…
– Bun. Dar în afară de distracție, știi că poți să îți cauți materiale pentru lecții…
– R: Da, da.
– Și cam ce altceva mai poți face cu computerul?
– R: Ascult muzică uneori… și cam atât.
– Da. Deci, cu tatăl tău, folosești Messenger pe Facebook.
– R: Da. Și prin telefon normal.
– Au fost situații în care ai fi vrut să vorbești cu tatăl tău și nu ai putut?
– R: Nu. L-am sunat mereu când am avut nevoie să vorbesc cu el și mi-a răspuns.
– Și dacă era la volan?
– R: (Zâmbește) Făcea tot posibilul să vorbească.
– Emailuri folosești în comunicarea cu dumnealui?
– R: Nu.
*Conținut.
– Spui că vorbiți de mai multe ori pe zi, da?
– R: Da.
– Îți amintești prima comunicare cu dumnealui, după ce a plecat?
– R: Știu că i-am zis că mi-e foarte dor de el, și să se întoarcă, să nu mai plece, și a zis că nu poate, că na! N-are unde să lucreze aici. Și a zis că o să mă obișnuiesc și chiar m-am obișnuit și… m-am obișnuit, chiar… cu toate că mi-e dor de el, dar…
– Ți-ai dori să vorbești și mai des cu dumnealui?
– R: Nu. Simt că vorbesc, nu destul, adică vorbesc când am nevoie, așa, când simt că mă ia dorul de el.
– Despre ce vorbiți de obicei?
– R: Ce mai facem, ce am făcut la școală, ce am mai făcut în timpul în care nu am vorbit.
– Ultima dată când ați vorbit?
– R: Azi dimineață. (Interviul a fost luat pe la ora 11 a.m.). Înainte să plec la școală.
– Ce ați vorbit?
– R: Ce fac, dacă am plecat la școală, să fiu atent, să nu deranjez – chiar nu deranjez orele.
– Te întreabă cumva ce ți-ai dori să îți trimită, să îți aducă?
– R: Nu. Chiar e surpriză, adică…
– Dar tu îl rogi să îți aducă ceva?
– R: Nu. Pentru că știu că îmi ia el. Adică știe cam ce îmi doresc.
– Cam ce?
– R: De exemplu, data trecută am vrut să îmi aducă… să îmi aducă! Să îmi cumpere un skateboard, și am vrut, dar nu i-am zis eu, nu știu cum a aflat că chiar vreau și, când a ajuns acasă… mi-a spus „ăsta e al tău.” Nici mamei nu îi zisesem și chiar mă întrebam, „cum?” Și încă chiar nu știu cum.
– Cum crezi că a aflat?
– R: Nu știu, că dacă i-aș fi zis mamei, sigur i-ar fi zis. Dar nu i-am zis.
– Când vorbești cu dumnealui, mai este și mama ta în cameră?
– R: Da, vorbim toți.
– Se întâmplă să vorbești doar cu dumnealui?
– R: Când nu e mama în cameră.
– Sunt lucruri pe care simți că nu le poți discuta decât cu tatăl tău?
– R: Nu. Mi-e indiferent, adică… Pot să vorbesc și cu mama și cu tata. Dacă am vreo problemă.
– Te înțelegi bine cu amândoi?
– R: Da. Mult chiar. Foarte bine.
– Ai simțit vreodată că anumite lucruri pot fi spuse doar față în față?
– R: Câteodată. Când mai aveam câteva probleme nu puteam să îi zic chiar așa, prin telefon, și i le-am zis când a venit.
– De exemplu?
– R: Am avut o problemă la școală, dacă nu mă înșel, acum doi ani. Se luase cineva de mine. Și nu am avut cum să îi spun, adică îmi era așa, jenă. Și i-am zis. Și a venit la școală, și a vorbit cu acel copil, ca să nu se mai întâmple, că… na, suntem copii și…
– Și s-a rezolvat, nu?
– R: S-a rezolvat.
– Îi arăți ce ai făcut la școală, îi spui despre tine… vă jucați online?
– R: Nu prea are timp. Dar când era acasă ne jucam o grămadă. De obicei când e în timpul liber ne mai jucăm, dar rar, când e într-o parcare, ne jucăm. Când era acasă găseam noi un joc: monopoly, sau table, sau…
– S-a întâmplat vreodată să te certe la telefon?
– R: Da, de câteva ori, na… nu eram cuminte și mi-a zis că nu-i bine să fac așa, că să îmi cer scuze; oricum mi-am cerut și îmi cer de fiecare dată; și să nu se mai întâmple, că na…
– Spui că a venit la școală să vorbească cu acel copil. Vorbește, când are timp, cu profesorii?
– R: Nu, mai mult vine mama, că de obicei, când vine el, nu stă mult. Stă în jur de două săptămâni și trebuie să facă anumite lucruri. De exemplu data trecută s-a dus să își facă niște analize. Data anterioară a venit să își reînnoiască permisul, deci aproape mereu nu e chiar așa liber. Adică are timp de mine și…
5. Cum a evoluat relația cu Tata (etape importante/momente semnificative)
– Spui că vine în țară o dată la două-trei luni, da?
– R: Da, cam așa. Maxim patru luni.
– Ultima dată când a fost?
– R: Cred că… de fapt… în jumătatea vacanței, cam așa…
– Astă vară…
– R: Cam așa.
– Și îți aduci aminte ce ați făcut?
– R: Știu că prima oară i-am zis că vreau să ne jucăm neapărat și ne-am dus la un teren, ne-am jucat și a doua zi știu că ne-a luat, pe mine și pe mama și a zis că ne ducem undeva. Dar nu ne-a zis unde. A fost ca o surpriză. Am fost la munte, neplănuit, așa, pe nepusă masă cum ar veni și am stat în jur de două sau de trei zile; mini-mini-vacanță, cam așa.
– Ai fost vreodată la dumnealui?
– R: Nu. Sincer, mi-e frică să merg cu avionul. Mereu am ideea în cap „dacă se prăbușește?”
– Ai fost vreodată cu avionul?
– R: Nu.
– Atunci?
– R: Sincer, chiar nu vreau. Mai bine să mă duc cu autocar. Cu toate că fac mai puțin cu avionul, dar mi-e frică.
– Mie îmi e frică de injecții.
– R: Și mie.
– Deci nu ai fost niciodată la dumnealui?
– R: Nu. Chiar ne-a propus de multe ori să ne ducem, dar mie mi-e frică, și nu…
– Dar mama ta s-a dus?
– R: Nu. Adică nu prea pleacă fără mine.
– Știi ceva despre locul unde stă tata acum?
– R: Știu că stă în Madrid. Un fel de bloc. Acolo unde stă el sunt blocuri de maxim două-trei etaje și mi-a arătat și stă de obicei de fapt cu doi colegi. Adică împart apartamentul, e mare, mi-a arătat, și pun toți trei bani pentru chirie. Mi-a arătat cum e.
– Despre ceea ce muncește știi de la dumnealui, sau știi de la mama ta?
– R: Mi-a povestit, mi-a zis și mama. Înainte lucra în țară, tot șofer, și mă plimba de multe ori și chiar mi-e dor să mă plimbe așa, cu tirul. (Zâmbește.)
– Dar, dacă ar fi să mergi cu autocarul, ți-ar plăcea să mergi acolo?
– R: Da. Știu că e frumos.
– În vacanță? Sau să te duci de tot?
– R: Cred că în vacanță. N-aș vrea să mă mut de aici. Am prieteni, am… Mi-ar fi greu să mă despart de toți.
– Din câte știi, a plecat definitiv?
– R: Nu.
– Și când spune că se întoarce de tot?
– R: Mie mi-a spus că s-ar întoarce în decembrie sau ianuarie, că vrea să cumpărăm un apartament. Strânge bani până atunci. Și atunci face tot posibilul să se angajeze aici. Să nu mai plece.
– Există, totuși, avantaje ale plecării dumnealui?
– R: Și da și nu.
– Hai să vedem avantajele și pe urmă să vedem dezavantajele.
– R: Avantajul e că sunt, într-adevăr, mai mulți bani. Dezavantajele… dorul.
– Dar te simți așa, mai independent, mai liber?
– R: Nu.
– Dacă iei o notă mai slabă, dacă te cerți cu un prieten, cu o rudă, încerci să îi ascunzi lucrurile acestea?
– R: Nu. Îi zic. Îi zic că nu o să se mai întâmple…
– Ești mai apropiat de dumnealui, sau de mama ta?
– R: În ultimul timp mă simt mai apropiat de mama. Cu toate că înainte, când era tata acasă, stăteam mult mai mult cu el. Dar dacă a plecat, de fapt țin mult mai mult la mama.
– Ați făcut sărbători împreună?
– R: Da. Fostul Crăciun. Și știu că și de Crăciun am stat cu el. Cu Revelion cu tot. Paștele, anul acesta, nu l-am făcut, anul trecut l-am făcut.
– Cum a fost Paștele fără dumnealui?
– R: Sincer, nasol. Nu mi-a plăcut. De obicei spărgeam cu el ouă și… câteodată mă bătea, ce-i drept, dar alteori câștigam eu.
– Ce altceva mai făceați de Paște și ți-a lipsit?
– R: Mergeam la bunici… La bunicii din partea lui.
– Mulțumesc.