Interviu emigrant M13
- Identificare
Intervievator: Vârsta?
M13: 42.
Intervievator: Țara de rezidență?
M13: Italia.
Intervievator: De câţi ani ați plecat din România?
M13: Peste 18.
Intervievator: În România aveți părinții?
M13: Amândoi. Au 78 și 70 de ani.
- Viața în România și motivul plecării
Intervievator: Cum era viața înainte de plecare?
M13: Eram student și aveam un loc de muncă. Din punct de vedere financiar era relativ ok. Pentru nevoile vârstei respective mă ajungeam cu banii.
Intervievator: Cum era atmosfera în familie?
M13: Locuiam cu părinții. Am o soră care este căsătorită. Ne vedeam o dată pe săptămână, la 10 zile. Locuiam foarte aproape.
Intervievator: Ce făceați la întâlniri?
M13: Mâncăm împreună, făceam diferite activități legate de viaţa de familie. Erau întâlniri normale, ne ajutăm între noi, dar erau și întâlniri de sărbătoare.
Intervievator: Care era situaţia financiară a părinților?
M13: Ne ajutăm între noi. Nu aveam toți finanțele proprii. Din primul salariu mi-am cumpărat câteva scule și împreună cu tatăl meu am reparat gardul proprietății. Am ales să-l facem noi pentru a crea ceva împreună. Tatăl meu este genul de om care este bun la toate. Îmi plăcea ideea că pot să învăț de la el și să facem lucruri împreună.
Intervievator: Cum ai hotărât să pleci?
M13: A fost mai mult o aventură. Îmi doream să am o experienţă în afara ţării. Eu lucram în domeniu și am avut o oportunitate. Mă gândeam să stau un an, doi apoi mă întorc să termin facultatea. Fiind student în primii ani de facultate era moda studiatului în afară. Neavând o situație financiară care să-mi permită să fac o facultate în afară m-am gândit să mă duc să fac experiență și după să mă întorc. Am ajuns aici și lucrurile au o întorsătură diferită pentru că am descoperit că aproape de unde locuiam era facultatea de medicină. Destinul a făcut ca în cercul de prieteni să se afle și faţa profesoarei mele de italiană care era studentă la medicină. Am fost să văd facultatea din Verona. Am spus că trebuie să fac tot posibilul să termin facultatea.
Intervievator: Era diferit de medicina din România?
M13: Era un sistem foarte liber. Puteai să experimentezi multe chestii. Se plătea cu timpul pe care tu-l investeai în cariera de student. Nu te bătea nimeni la cap. Am găsit acolo niște tineri colegi care stăteau de dimineață până seara în bibliotecă. La București trebuia să mă împart între viaţa mea profesională, prieteni, distracții și venea sesiunea. Aici, în schimb, era un program continuu. La examene trebuia să știi cărți întregi. În România eram învățați cu cursurile profesorului. Aveam cărți noi în diferite limbi. Era o libertate care te transformă într-o persoană responsabilă. S-a trezit în mine o competiție. Eram singur și îmi doream să fiu responsabil. Nu mi-a fost ușor, dar această experienţă m-a întărit foarte mult.
Intervievator: Cum era în Italia?
M13: Pe vremea aceea am fost o singură dată în discotecă, înainte să încep facultatea. După am rămas fără timp, marea majoritate cu care ieșeam erau prieteni de la facultate, week-end-ul era pt job. Știam când aveam sesiunea și îmi făcusem planul. Sistemul e diferit aici. Poți să-ți lași câteva examene pentru anul următor. Dar când treci din anul 3 în 4 nu trebuie să ai examene restante. Trebuia să fii în pas cu examenele.
Intervievator: Ați lucrat în alte ţări?
M13: După ce am terminat facultatea și rezidențiatul am fost 6 luni la spitalul Erasme din Bruxelles la un schimb de experienţă. Mergeam să învățăm cum se face terapie intensivă.
Intervievator: Ce au spus părinții despre ideea de pleca în străinătate?
M13: Eu am început să-mi fac documentele pt că nu era ușor de plecat. Era multă lupta, birocrație. Tata nu m-a crezut în schimb m-au susținut amândoi părinții. Eram foarte comod, nu eram obișnuit să stau singur în casă. În momentul în care mi-am făcut valiza tatăl meu a realizat că eu chiar plec. A fost o perioadă grea pentru el. Un prieten a venit să mă ducă la autocar și în momentul acela l-am văzut pe tata cum a început să plângă.
Intervievator: Au încercat să vă schimbe părerea?
M13: M-au susținut și ajutat, niciodată nu m-au presat.
Intervievator: Ce s-a schimbat de ai rămas mai mult?
M13: Am găsit facultatea, m-am chinuit să intru și îmi doream să o termin. Concurenta era mare la admitere. Am învățat limba italiană pentru a putea susține examenul de admitere la medicină. M-am înscris la un curs de limba italiană. Am întâlnit o fostă profesoară de italiană care era foarte dedicată. A făcut o metodă de a învăţa că și pentru un copil mic. După 3 luni am avut un nivel acceptabil. M-am ajutat și de dicționar, dar și de prietenii mei italieni.
Intervievator: Ce știați că vă așteaptă în Italia?
M13: O aventură! Plecăm la munte, la mare. Nu a fost nimic programat, până să ajung la facultate. Când am ajuns la facultate am spus că totul trebuie să fie calculat.
Intervievator: Când a realizat familia că veţi rămâne în Italia?
M13: A realizat când m-am căsătorit și mi-am cumpărat o casă în Italia.
Eram prieten cu o colegă de facultate din România. Când a terminat facultatea am întrebat-o dacă vrea să vină în vizită, după s-a întărit relația. Eu am plecat din România în 2002 și am revenit un cuplu în 2005/2006.
- Adaptarea în țara gazdă
Intervievator: Ce îţi aminteşti despre primele zile, săptămâni acolo?
M13: Toți eram obosiți și murdari. Era un amestec de oboseală, frica, curiozitate. Aveam frica de necunoscut. Era adrenalina de ceva nou. Nu ieșisem niciodată din România.
La început am fost cazaţi la un hotel într-o zonă de munte. Aveam mult timp liber pentru că trebuia să facem partea birocratică. Timpul îl consumam să explorăm orașul. Prima dată când am băut cafea am plătit 80 de cenți și mi-au dat un espresso foarte scurt. Am simțit că mi se taie respirația. O experienţă nouă din toate punctele de vedere. În primele săptămâni eram ca în vacanță la munte/tabără.
Intervievator: Au fost situații în care unele lucruri au fost mai rău decât vă așteptați? Ce anume?
M13: Nu pot fi numite neapărat neplăcute. Au fost momente în care a trebuit să lăsăm documentele autoritățile pentru partea de birocrație. Toată lumea a avut un sentiment de frică. Autoritățile mult mai reci.
Intervievator: Aţi fost nevoit să faceți munci sub nivelul de calificare?
La început când lucrăm în spital am făcut. Din punct de vedere al documentelor nu aveam voie să fim unde eram. Persoanele respective au făcut un artificiu legal. Au spus “voi nu sunteți încadrați pe funcția respectivă, dar aveți posibilitatea să stați cu cei de meseria voastră și învățați fără să faceți ceva. Era puțin sub calificarea noastră, a fost pe o perioadă scurtă.
Intervievator: Cunoşteaţi limba înainte?
M13: Foarte puțin. Eram îndrăgostit de cultura italiană. Urmăream multe emisiuni italiene, îmi plăcea foarte mult modul lor de viaţă. Nu aveam cunoștințe academice în limba italiană.
Intervievator: Acum la ce nivel sunteţi?
M13: Fiica noastră are aproape 2 ani și merge la o grădiniță italiană. Limba ei principală este italiana. Spune și câteva cuvinte în românește, dar le transformă în italiană.
Eu acum sunt la un nivel de mediu crescut. Vorbesc cam 8-10 ore numai italiana.
Intervievator: Aveţi relaţii cu români care locuiesc acum în Italia?
M13: Absolut. Și din punct de vedere profesional, dar și prieteni.
Intervievator: Ce vă place cel mai mult la ţară în care sunteți?
M13: Stilul de viaţă, mâncarea, oportunitățile pe care le ai din punct de vedere profesional, relațiile. Nu este o ţară perfectă.
Intervievator: Sunt și lucruri care nu vă plac?
M13: Sistemul politic, e asemănător cu cel din România. În societate se fac discriminări în anumite chestii. Birocrația.
Intervievator: Cum se aseamănă Italia cu România?
M13: Extrem de mult.
Intervievator: Aţi putea spune că acum v-aţi acomodat cu locul în care trăiți?
M13: Mai mult decât acomodat. Ne simțim acasă. Avem un echilibru. Ne-am gândit să ne întoarcem în România, dar e greu. Nu am abandonat ideea de a ne întoarce, dar e greu.
Intervievator: Dacă ar fi să fiţi din nou acum, înainte de plecare, aţi mai face-o? Sau ați face altfel?
M13: În acest moment nu aş putea să spun. A fost o aventură presărată cu foarte mult noroc. Am avut foarte multe momente care puteau să nu meargă bine. Am avut și prieteni care nu au avut norocul acesta. Unii s-au întors în România, alții sunt aici.
Sunt mulțumit de aventură care a produs rezultatul acesta. Sunt o fire care încearcă să exploreze, să călătoresc, să înțeleg alte culturi, să explorez în alte lumi.
- Familia multi-etnică [dacă e cazul]
Intervievator: Cum se înțelege fiica dumneavoastră cu părinții?
M13: Se înțelege bine, perioada de Covid ne-a cam tăiat picioarele. Aveam în plan să îi aducem și pe ei aici. Noi în România mergeam cam de 3 ori pe an. Încercăm să ne facem sărbătorile în România. În perioada de covid ne-am îndepărtat fizic.
Fata mea a fost de 2 ori în România. Odată când avea câteva luni și anul trecut în august.
- Relația cu familia (mai ales părinții)
Intervievator: Pe cine mai aveţi în România?
M13: Părinții, sora, cumnații, nași de cununie, prieteni foarte mulți.
Intervievator: Trimiteți bani acasă?
M13: O făceam, în ultimul timp n-am mai făcut-o, nu a fost nevoie. Le trimiteam cadouri. Ai mei sunt foarte cumpătați, nu cheltuie foarte mult. Au o situație stabilă.
În pachete trimit cadourile de Crăciun/Paște, dulciuri, cafea, ce trimit românii.
Intervievator: Părinții vă trimit pachete?
M13: Sigur. Nu există să nu avem pufuleți, Eugenii, zacuscă…
Intervievator: Vă trimit frecvent sau la anumite ocazii?
M13: Cam de 3-4 ori pe an. Încercăm să-i convingem să nu mai trimită pentru că e foarte greu.
- Comunicarea cu părinții rămași acasă
Intervievator: Cât de des vorbiți cu cei de acasă?
M13: Nu vorbim zilnic, dar destul de des.
Intervievator: Cum comunicați cu părinții de acasă (telefon, WhatsApp, Skype…)?
M13: E o adevărată aventură. Încercăm să-i sunăm pe WhatsApp, dar nu prea se descurca. Ne auzim foarte mult la telefon.
Intervievator: Au probleme în utilizarea unui smartphone?
M13: Acum au mai învățat, la început a fost greu, erau obișnuiți cu vechile telefoane. S-au adaptat.
Intervievator: Au fost situații când nu ați putut să daţi de ei?
M13: Da. Am dat toate telefoanele posibile și imposibile. Ei sunt genul de oameni care când pleacă la biserica își închid telefonul. Câteodată sun la sora mea să vadă dacă totul e ok.
Intervievator: Cu ce anume au avut dificultăți?
M13: Au învățat să folosească aplicațiile. Când se fac update-urile aplicațiilor sunt băgați puțin în ceață. Câteodată se blochează aplicațiile, dar intervenim prin sora mea. Noi și sora mea i-am învăţat să folosească smartphone-ul, și au mai învățat de la doamnele din grup. Au prieteni în bloc, la biserică. Au și grup pe WhatsApp. Fac și poze, video și își descarcă cărți.
Intervievator: Despre ce vorbiți?
M13: Avem tot felul de chestii de rezolvat. Ei insistă să-și plătească singuri facturile deși eu le spun că pot să o plătesc online. Sunt pe stilul tradițional, insista să se ducă personal, să păstreze factura și să meargă la ghișeu. Când le-am schimbat factura pe mail a fost un adevărat scandal. Nu mai primesc facturile acasă, eu le dau codul şi ei se duc la ghişeu. Sunt lucruri cotidiene.
Intervievator: Ce plângeri au părinții dvs.?
M13: Și-ar dori să fim lângă ei. Chiar dacă o au pe Cristina, sora mea, și-ar dori să fim și noi acolo. Și-au dorit să stăm toți în aceeași casă. Să se bucure de nepoţica. Nu se adaptează.
Intervievator: Le lipsește ceva?
M13: Le lipsește experienţa de a fi bunici.
Intervievator: Aţi avut discuții în contradictoriu?
M13: Categoric. Chiar dacă suntem plecați de aproape 20 de ani încă ne întrebam dacă ai mâncat, ţi-am spus eu.
Intervievator: Pe ce alte subiecte vă contrați?
M13: De la facturi la mâncare. Tot. Ne contrazicem şi pe rețete.
Intervievator: Dacă ați putea oferi părinților dvs un obiect care să le facă viaţa mai ușoară, ce ar fi?
M13: Le-am tot cumpărat chestii tehnologice. Ultimul lucru au fost niște camere video. Aşa îi mai văd și eu când ies în curte. Zilele trecute am cumpărat un telefon.
Intervievator: Aş vrea să facem un exercițiu de imaginație. Imaginați-vă un obiect, o mașinărie, un fel de robot care nu există acum, dar care ar avea însușirile necesare pentru a satisface nevoile părinților. Încercați să descrieți acest obiect imaginar. Ce ar trebui să poată face? Cum ar arăta?
M13: Ar trebui să fie ceva foarte mobil, interactiv cum ar fi caută-mi și mie rețetă… cu o platformă foarte simplă, să nu aibă bariere tehnologice, să aibă o formă umanoidă, să dea o senzație că vorbești cu o persoană umană.
- Percepția asupra vieții celor rămași acasă
Intervievator: Cât de des mergeți acasă înainte de pandemie?
M13: Cam de 3-4 ori pe an. Poate chiar mai puțin. Avem câteva proiecte și în România ca să merg mai des. Am adus câteva operații de aici în România.
Intervievator: Cat ați stat ultima dată?
M13: Am fost anul trecut pe la sfârșitul lui august, începutul lui septembrie pentru o înmormântare. Am stat cam 10 zile.
Intervievator: Dar în vacanţe?
M13: Eram nomazi. Câteva zile la ai mei, câteva la socri, prieteni, organizam mese comune. Era o vacanţă în care nu te odihneai deloc. Plecai dimineața și te întorcea seara transpirat. Toată lumea îți dădea câte ceva, eu duceam câte ceva. Nu erau obligații, le făceam din plăcere.
Intervievator: Părinții o duc mai bine acum decât înainte să plecați?
M13: Probabil. Nu mai suntem ca acum 20 ani.
Intervievator: Le lipsește ceva?
M13: Le lipsim noi, și-ar dori să fim lângă ei.
Intervievator: Cum își petrec timpul părinții dvs.?
M13: Merg la biserică. Sunt pensionari, au activități culinare, grădinărit, curățenie, reparații.
Intervievator: Pe cine mai ai apropiat?
M13: Sora mea, prieteni, doamnele de la biserică.
Intervievator: Dacă vreți să le faceți o bucurie de ziua lor, cum procedaţi?
M13: Mergeam acasă, încercam să le organizăm aniversările de la căsătorie. Le cumpărăm cadouri și le trimiteam acasă.
- Proiecte
Intervievator: Care sunt principale avantaje ale emigrării?
M13: Mi-am făcut o carieră prin forțe proprii într-un sistem care este performant și care nu este tocmai prietenos. Am avut oportunitatea să mă realizez și dpdv financiar.
Intervievator: Dar care crezi că sunt dezavantajele?
M13: Sunt departe de locurile de baștină. Am renunțat la distracțiile tinereții. Se simte când ești departe de casă.
Intervievator: V-aţi gândit să vă aduceți părinții definitiv în Italia?
M13: Definitiv nu. Am înțeles chestia ca ei își doresc foarte mult să rămână în România. Le-am propus să stea pe o perioadă mai lungă cu noi. Sunt foarte legați de România. Au avut și grijă de bunicul.
Intervievator: Dacă nu aveau pe nimeni în România, ar fi venit în Italia?
M13: Nu cred. Nu ar rezista să nu se ducă în locurile natale, să se rupă complet de România.
Intervievator: Când și cum ar fi posibil să reveniţi?
M13: Ne-am organizat și din punct de vedere material și profesional, dar e greu. Viaţa politică în România este dezamăgitoare. Nu ne gândim la noi ca adulți, ne gândim la copil. În momentul de faţă nu vedem un viitor în ţară.
Intervievator: Cum credeţi că va fi viaţa dumneavoastră peste 5 ani?
M13: Bună, sper să menținem stabilitatea pe care o avem, să fim sănătoși. Mă văd făcând aceeași meserie, poate puțin mai implicat.
Intervievator: Dar viaţa părinților dumneavoastră peste 5 ani?
M13: E un subiect destul de delicat pentru că timpul trece și trebuie să ne pregătim. Dacă ar trebui să fac o cursă eu și tatăl meu, el ar câștiga.
Intervievator: În încheiere, v-aș ruga să vă imaginați o copertă pentru povestea dumneavoastră de viață pe care tocmai mi-ați spus-o. Cum ar arăta aceasta? Aveți o imagine sugestivă pentru relația cu părintele de acasă?
M13: Un peisaj cu un cuplu care se uita în zare. Un soare și un peisaj montan.
Interview migrant M13
- Identification
Interviewer Age?
M13: 42.
Interviewer: Country of residence?
M13: Italy.
Interviewer: How many years have you been abroad?
M13: Over 18.
Interviewer: Do you have parents in Romania?
M13: Both. They are 78 and 70 years old.
- Life in Romania and the reason for leaving
Interviewer: What was your life like before you left?
M13: I was a college student and I had a job. Financially, I was doing relatively well. I could afford everything I needed at that age.
Interviewer: What was the family dynamic like?
M13: I was living with my parents. I have a sister who is married. We see each other once a week, once every 10 days. We live very close to each other.
Interviewer: What did you use to do when you were all together?
M13: We would eat together, various family activities. We got together on ordinary days, to help each other, but we also gathered for special events.
Interviewer: What was your parents’ financial situation?
M13: We helped each other. We didn’t all have our own money. With my first salary I bought some tools and repaired the fence of the property with my father. We chose to do it ourselves so we could create something together. My father is the kind of man who is good at everything. I liked the idea of learning from him and doing things together.
Interviewer: How did you decide to leave?
M13: I wanted an adventure, more than anything. to experience life abroad. I was working in the field and there was an opportunity. I thought I would stay for a year or two, then come back to finish college. When I was in my first years of college, many went to study abroad. Since my financial situation didn’t allow me to study abroad, I thought I would go for the experience and then return. I arrived here and things took a different turn because I discovered I was living close to a med school. By chance, among my circle of friends was my Italian teacher who was a med student. I visited the college in Verona. I decided I had to do everything in my power to finish college.
Interviewer: Was it different from med school in Romania?
M13: The system gave you a lot of freedom. You could experiment with a lot of things. The payment was the time you invested in your career as a student. Nobody bothered you. I found some young fellow students there who spent all day in the library. In Bucharest I had to divide my time between my professional life, friends, fun and exams. Here, on the other hand, you were a full-time student. You had to know whole books by heart for the exams. In Romania, we were used to classes being held by a teacher. Here, we had books in several languages. It was a kind of freedom that taught you responsibility. I developed a competitive side. I was on my own and I wanted to be responsible. It wasn’t easy, but the experience made me a lot stronger.
Interviewer: What was it like in Italy?
M13: Back then, I only went to the disco once before I started college. I didn’t have time anymore after that, I mostly went out with friends from college, I worked on the weekends. I knew when the exams were coming, and I had organized my time. The system is different here. You can leave some exams for next year. But when you go into the fourth year, you need to have passed all your exams. You have to keep up.
Interviewer: Have you ever worked in other countries?
M13: After I finished college and residency, I spent 6 months at the Erasmus Hospital in Brussels through an exchange program. We went there to learn about work in the ICU.
Interviewer: What did your parents say about your going abroad?
M13: I started doing my paperwork because going abroad wasn’t easy. There was a lot to do, bureaucracy. Dad didn’t believe me, but both parents supported me. I was used to comfort, not living on my own. My dad only realized I was truly leaving when I packed my bags. It was a difficult time for him. A friend came to take me to the bus and that was when I saw my father starting to cry.
Interviewer: Did they try to change your mind?
M13: They supported and helped me, they never put any pressure on me.
Interviewer: What changed and made you stay longer?
M13: I found this college, I strived to get in and I wanted to finish it. There were many candidates wanting to get in. I learned Italian so I could take the entrance exam for med school. I went to an Italian language course. I met a former Italian teacher who was very dedicated. She used a method that was easy enough for a child. After 3 months, I had an acceptable level. The dictionary helped, but also my Italian friends.
Interviewer: What did you know was waiting for you in Italy?
M13: An adventure! Like going to the mountainside, to the beach. I had nothing planned until I got into college. When I did, I decided to make plans.
Interviewer: When did your family realize you were going to stay in Italy?
M13: When I got married and bought a house in Italy.
I was close friends with another student at my college in Romania. When she finished college, I asked her if she wanted to visit, and then the relationship changed. I left Romania in 2002 and we returned as a couple in 2005/2006.
- Adaptation to the host country
Interviewer: What do you remember about the first days, weeks there?
M13: We were all tired and dirty. It was a mixture of fatigue, fear, curiosity. There was fear of the unknown. There was the adrenaline of doing something new. I had never left Romania.
At first, we were staying at a hotel in a mountainous area. We had a lot of free time because we had to take care of the papers. We passed the time exploring the city. The first time I had coffee I paid 80 cents and they gave me a very short espresso. I felt like I couldn’t breathe. A new experience in every way. The first few weeks were like a holiday in the mountains or a camp.
Interviewer: Were there any situations where some things were worse than you’d expected? What were they?
M13: I wouldn’t necessarily call them bad. There were times when we had to deal with the authorities, with bureaucracy. Everyone was a bit afraid. The authorities are much colder.
Interviewer: Have you ever had to take jobs below your skill level?
M13: I did at first, when I was working in the hospital. According to our documents, I wasn’t allowed to be where I was. Those people used a legal trick. They said, “The job isn’t officially yours, but you can spend time around your colleagues and learn without doing anything.” It was a little below our skill level, it was for a short time.
Interviewer: Did you speak the language before?
M13: Very little. I was in love with Italian culture. I used to watch many Italian shows, I really liked their lifestyle. I had no academic knowledge of Italian.
Interviewer: What is your level now?
M13: Our daughter is almost 2 years old and goes to an Italian kindergarten. She mainly speaks Italian. She knows a few Romanian words as well, but she turns them into Italian.
My level is above average now. I speak only Italian for about 8-10 hours straight.
Interviewer: Do you have connections with other Romanians now living in Italy?
M13: Absolutely. Professional ones, but also friendships.
Interviewer: What do you like most about the country where you live?
M13: The lifestyle, the food, the professional opportunities, the relationships. It’s not a perfect country.
Interviewer: Are there also things you don’t like?
M13: The political system is similar to the one in Romania. Society discriminates in certain areas. The bureaucracy.
Interviewer: In what ways does Italy resemble Romania?
M13: In many ways.
Interviewer: Would you say that you have now adjusted to the place where you live?
M13: More than adjusted. We feel at home. We’ve found our balance. We’ve thought about returning to Romania, but it’s hard. We haven’t abandoned the idea of returning, but it’s difficult.
Interviewer: If you were to go back to the moment before you left, would you do it again? Or would you do something else?
M13: I couldn’t tell you right now. It was an adventure full of good luck. There were many moments that could have gone wrong. I had friends who weren’t so lucky. Some returned to Romania, others are still here.
I am happy with the adventure that led to this. I am the kind of person who tries to explore, travel, understand other cultures, explore other worlds.
- The multi-ethnic family [if applicable]
Interviewer: How does your daughter get along with your parents?
M13: She gets along with them well, but the Covid pandemic messed up our plans a little. We were planning to bring them here as well. We used to go to Romania about 3 times a year. We try to spend the holidays in Romania. The Covid pandemic put more physical distance between us.
My daughter has been to Romania twice. Once when she was a few months old and in August last year.
- The relationship with the family (especially the parents)
Interviewer: Who else do you have in Romania?
M13: Parents, a sister, in-laws, godparents, many, many friends.
Interviewer: Do you send money home?
M13: I used to, I haven’t done it lately, there was no need. I used to send them presents. My parents are very modest, they don’t spend much. They have a stable situation.
In the packages, I send Christmas/Easter gifts, sweets, coffee, things Romanians send.
Interviewer: Do your parents send you packages?
M13: Sure. We always have corn puffs, Eugenias (translator’s note: a popular brand of Romanian biscuits), zacuscă (TN: Romanian vegetable spread)…
Interviewer: Do they send you packages frequently or only on certain occasions?
M13: About 3-4 times a year. We try to convince them to stop because it’s very difficult.
- Communication with parents left at home
Interviewer: How often do you talk to the people at home?
M13: We don’t talk daily, but quite often.
Interviewer: How do you communicate with your parents at home (phone, WhatsApp, Skype…)
M13: It’s a whole adventure. We try to call them on WhatsApp, but they don’t really get how it works. We talk a lot on the phone.
Interviewer: Do they have trouble using a smartphone?
M13: They’re a little more used to it now, at first it was hard, they were used to the old phones. They’ve adapted.
Interviewer: Were there any situations when you were unable to reach them?
M13: Yes. There were times I kept calling like a mad man. They are the kind of people who turn off their phones when they go to church. Sometimes I call my sister to check that everything’s okay
Interviewer: What exactly did they find difficult about it?
M13: They’ve learned to use apps. When the apps get updates, they’re a little confused. The apps sometimes freeze, but my sister helps. My sister and I taught them how to use the smartphone, and they also learned from the ladies in their group of friends. They have friends in the building, at church. They even have a WhatsApp group. They take pictures, videos, download books.
Interviewer: What do you mean?
M13: We have all sorts of things to do. They insist on paying their own bills even though I tell them I can pay them online. They’re old fashioned, they insist on keeping the bill and paying in person. When I arranged for them to get the bills by e-mail, there was a huge argument. They don’t get the bills at home anymore, I give them the code and they pay in person. Everyday things like that.
Interviewer: What do your parents complain about?
M13: They wish they had us close. Even though they have C. [sister’s name is mentioned], my sister, they wish we were there, too. They wanted us all to live in the same house. To spend time with their granddaughter. It’s hard for them to accept that they can’t.
Interviewer: Do they lack anything?
M13: The experience of being grandparents.
Interviewer: Have you ever argued with them?
M13: Of course. Even though we’ve been abroad for almost 20 years, they still ask whether we’ve eaten, they say, “I told you so.”
Interviewer: What other topics do you disagree on?
M13: From bills to food. Anything. We even argue about prescriptions.
Interviewer: If you could offer your parents an object that would make their life easier, what would it be?
M13: I’ve bought them all kinds of tech. The last thing was a video camera. That way, I can see them when they go out in the yard. The other day I bought them a phone.
Interviewer: I would like us to do an imagination exercise. Imagine an object, a machine, a kind of robot that doesn’t exist now, but which would have the necessary qualities to satisfy your parents’ needs. Try to describe this imaginary object. What should it be able to do? What would it look like?
M13: It should be something very mobile, interactive, something that could get their prescriptions… with a very simple display, no technological barriers, a humanoid shape, so they would feel like they’re talking to a person.
- Perception of the lives of people left at home
Interviewer: How often did you use to visit home before the pandemic?
M13: About 3-4 times a year. Maybe even less. I had several projects in Romania, so I was able go more often. I brought some surgeries to Romania.
Interviewer: How long did you stay the last time?
M13: I went to a funeral last year in late August, early September. I stayed for about 10 days.
Interviewer: What about vacations?
M13: We would move around. A few days with my parents, a few days with my in-laws, friends, we would have meals together. We got no rest at all during vacations. You’d leave in the morning and come back sweaty in the evening. Everyone would give you something, I would give something back. It wasn’t an obligation, I did it gladly.
Interviewer: Are your parents doing better now than before you left?
M13: Probably. Our situation is better than it was 20 years ago.
Interviewer: Is there something they miss?
M13: They miss us, they wish we were by their side.
Interviewer: How do your parents spend their time?
M13: They go to church. They are retired, they cook, garden, clean, repair.
Interviewer: Who else are they close to?
M13: My sister, friends, the church ladies.
Interviewer: If you want to make them happy on their birthday, how do you do it?
M13: I would go home, try to do something special on their wedding anniversaries. We would buy them presents and send them home.
- Projects
Interviewer: What are the main benefits of emigration?
M13: I’ve built my own career in a system that is efficient and not very friendly. I’ve also had the opportunity to achieve something financially.
Interviewer: But what do you think are the disadvantages?
M13: I’m far from home. I gave up having fun in my youth. Being away from home takes a toll.
Interviewer: Have you ever considered bringing your parents to Italy for good?
M13: Definitely not. I know they really want to stay in Romania. I once suggested that they stay with us for a longer time. They are very attached to Romania. They were also looking after my grandfather.
Interviewer: If they’d had no one in Romania, would they have come to Italy?
M13: I don’t think so. They couldn’t bear leaving their home country, leaving Romania for good.
Interviewer: When and how would it be possible for you to return?
M13: We are financially and professionally stable, but it’s hard. The political system in Romania is disappointing. It’s not about ourselves as adults, it’s about the child. At the moment, we don’t see a future for her in the country.
Interviewer: What do you think your life will be like in 5 years?
M13: Good, I hope we’ll maintain our stability, be healthy. I see myself doing the same job, maybe a little more dedicated.
Interviewer: What about your parents’ lives in 5 years?
M13: It’s a pretty delicate subject because time passes and we have to be prepared. If my dad and I were to race, he would win.
Interviewer: To conclude, I would like you to imagine a cover for the life story you just told me. What would it look like? Do you have an image in mind to suggest your relationship with your parents at home?
M13: A landscape with a couple looking into the distance. A sun and a mountainous landscape.
