Interviu părinte P1
(Toate numele persoanelor au fost schimbate din motive de confidențialitate.)
Intervievator: Câți ani ai?
P1: Am 88!
Intervievator: Câți copii ai plecați în străinătate?
P1: Am numai unul plecat în străinătate, Elena!
Intervievator: Și în ce țară e plecată?
P1: Spania.
Intervievator: De câți ani a plecat în Spania?
P1: Are 16 ani!
Intervievator: Și mai ai copii care au rămas în țară? Câți copii?
P1: Mai am! Îi am pe Maria, Ana, pe Gina, pe Tudor. Am 6!
Intervievator: Cu cine locuiești tu acuma?
P1: Eu locuiesc singură!
Intervievator: Câți ani are Elena care e plecat în Spania?
P1: Fiica mea are 55, este născută în 1968!
Intervievator: Mai ai o poză cu fiica plecată la care să te uiți? Adică, atunci când ți se face dor de ea, te uiți la vreo fotografie?
P1: Am o poză aici! Am o poză cu fata!
Intervievator: Și unde îți ții poza? Adică, atunci când ți se face dor de ea …
P1: Am în față aici o poză și mă uit la ea. Am poză cu toți.
Intervievator: Înainte să plece Elena în Spania, locuia cu tine?
P1: Nu, nu, era la Moreni ea, nu cu mine. Acuma este căsătorită, dar e cu un spaniol. Dar nu e legitim, nu. Locuiește cu el, dar nu e legitim.
Intervievator: Fiica dumneavoastră are copii?
P1: Are și un băiat și o fată!
Intervievator: Locuiesc cu ea acolo?
P1: Nu, băieții sunt în București amândoi.
Intervievator: Ce făcea fiica dumneavoastră când era în România, ce făcea în țară?
P1: A lucrat la un magazin în Moreni.
Intervievator: Și vă vedeați des când era în țară, venea de multe ori pe la tine pe acasă?
P1: Da, venea la mine în fiecare an, câteodată și de două-trei ori pe an venea la mine.
Intervievator: Dar când era în țară, venea la tine acasă atunci când ea era în țară?
P1: Păi da, venea mereu, sigur că da. Cum să nu, venea mereu.
Intervievator: Și atunci când venea, despre ce vorbeați, ce făcea când venea la tine?
P1: Ce să facă? Venea, mă ajuta la treabă, stătea și acolo cu copiii, făcea, mai făcea două trei lucruri.
Intervievator: Dar tu, o ajutai cu ceva, îi dădeai bani sau ceva de la tine din grădină, cu ce o ajutai?
P1: Ei, dar cum! Da, îi dădeam de la mine din grădină, da!
Intervievator: De ce a plecat în Spania?
P1: Păi, a plecat în Spania, ce era să facă acolo, în Moreni, era un orășel mic, ea era singură și ea, nu avea ce să mai muncească, nu avea bani, nu avea loc de muncă, și a plecat și ea acolo, în Spania.
Intervievator: Dar când a plecat, când a zis că vrea să plece, te-ai supărat, sau ce ai zis?
P1: Nu m-am supărat chiar deloc, trebuia să se ducă și ea după muncă. Ce să facă? Băieții erau amândoi în București și ea ce era să facă acolo, în Moreni, dacă nu muncea? Și s-a dus și ea în Spania. Mi-a părut chiar bine că se duce acolo.
Intervievator: Ai zis că mai ai 6 copii în țară. Cum te înțelegi cu ei? Vin la tine, te mai ajută?
P1: Vin, vin și mă ajută da, da, toți, toți. Au venit și m-au ajutat. Da, mă ajută, a venit și Maria cu Mihai, a venit Tudor, a făcut terenul pe aici, a venit Lucia cu bărbatul ei, mă ajută și ei.
Intervievator: Deci, dacă a plecat Elena, au rămas ceilalți să te ajute!
P1: Da, da! Dar vine și Elena! A venit și acum doi ani a venit, a văruit aici în casă, a mai prășit în grădină. Da, da, a venit și Elena. A venit, a venit!
Intervievator: La tine în sat acolo, mai ai pe cineva, rude?
P1: Nu mai am pe nimeni aici în sat, pe nimeni nu mai am. Sunt singură, am rămas singură pe aici!
Intervievator: Când vrei să vorbești cu Elena o suni tu sau te sună ea?
P1: Mă sună și ea în fiecare săptămână.
Intervievator: Deci nu te sună doar dacă e ziua ta sau doar de sărbători.
P1: M-a sunat și alaltăieri, mă sună! Da, mă sună, o sun și eu.
Intervievator: Și te sună doar pe telefon sau o și vezi când te sună pe telefon?
P1: Pe telefon!
Intervievator: Când ai luat telefonul ăsta, a fost greu să înveți să umbli pe el?
P1: Nu, nu mi-a fost greu deloc, nu a fost greu. Am de mult telefon.
Intervievator: Ce fel de telefon ai, cu taste sau din acela de dai cu degetul pe ecran?
P1: Nu, am un telefon nici din ăla mic, nici din ăla mare, am un telefon mijlociu. Dar nu am din ăla să umblu eu pe el, nu e deștept. Cum se spune, să intri pe Internet, nu e din ăla, nici nu mă pricep eu la ăla ca să îl deschid, nu.
Intervievator: Dar tu o suni pe Elena?
P1: Da, o sun, o sun mereu!
Intervievator: Și ai vrea să vorbești mai des cu ea sau e ok așa cum vorbești?
P1: Nu vorbesc nici așa des, vorbesc, cum ar veni, vinerea, sâmbăta, duminica, că ea e la muncă, face curat prin casă și nu poate să vorbească când e acolo la muncă la ea.
Intervievator: Dar ai vrea să vorbești mai des cu ea?
P1: Aș vrea, dar dacă ea e la muncă, nu am ce să vorbesc mereu cu ea așa.
Intervievator: Dar când vorbiți, când te sună sau când o suni tu… uite, ultima dată, despre ce ați vorbit?
P1: Ultima dată am vorbit așa: că a sunat-o pe Maria și că l-a sunat și pe Tudor să vadă cum mai este, pe Ana a sunat-o, pe Lucia să vadă ce mai face pe acolo și pe mine, ce mai fac, dacă sunt bine și cum mai sunt, ce mai trebuie.
Intervievator: Și tu ce îi spui ei când vorbești cu ea?
P1: Ce să îi spun, că sunt sănătoasă, că sunt bine,
Intervievator: Dar Elena îți spune să faci pentru ea ceva lucruri, să o ajuți cu ceva, să îi dai bani, să îi trimiți ceva?
P1: Doamne, cum să îi trimit eu bani Elenei? Nu, ea îmi trimite! Eu nu am trimis niciodată!
Intervievator: Dar îți cere să îi trimiți pachete cu brânză, carne…
P1: Nu. Acolo au mâncarea lor și mănâncă mâncare de acolo. Mai puțin românește, a zis, că sunt scumpe tare și mănâncă acolo ce găsesc și acolo, mâncarea lor.
Intervievator: Dar te întreabă dacă vrei să îți trimită ceva? Sau o rogi tu să trimită ceva din Spania?
P1: Mi-a trimis, mi-a trimis fire de cusut, am cusut o bluză, mi-a mai trimis medicamente, de-astea.
Intervievator: Dar tu îi ceri ceva de acolo? Ai nevoie și îi spui să îți trimită de acolo?
P1: Uite, acum am avut nevoie de medicamente. Dar vezi, că nu poate să îmi trimită acuma, că bărbatul ei muncește cu jumătate de normă, iar ea are jumătate din case la curățenie și nu mai câștigă bani mulți, și medicamentele erau scumpe tare. Așa că a vorbit cu Maria și le-a cumpărat Maria.
Intervievator: Am înțeles, a ajutat-o cealaltă fată să le cumpere!
P1: Da…
Intervievator: Dar sunt lucruri pe care simți că nu le poți vorbi decât cu Elena? Ca secretele, de exemplu, când vorbiți la telefon?
P1: Nu, nu, nu, eu nu am secrete cu niciun copil! Nu.
Intervievator: Dar ai simțit vreodată că ar fi un lucru pe care ai vrea să îl spui și l-ai spune altfel dacă ar fi acolo cu tine și dacă nu ar fi așa departe?
P1: Nu, mamă, nu. Eu nu am secrete față de nimeni. Eu vorbesc cu toți, eu nu am secrete față de niciun copil.
Intervievator: Dacă ar fi în fața ta, ai vorbi altfel cu ea? Simți distanța asta dintre voi?
P1: Nu, toate și cu toate le vorbesc, și cu toate fetele mele chiar dacă este sau nu în față, aia spun, că nu am ce să spun nici de una, nici de alta. Dacă e aici, vorbesc, dacă nu, tot aia e. Eu nu simt că trebuie să spui la una ceva și la alta nu trebuie să spui niciodată.
Intervievator: Ai spus că vine în țară, dar de câte ori pe an?
P1: Vine, dar a venit boala asta acuma. Dar vine cam de trei ori pe an și vine și pe la mine.
Intervievator: Te ajută mult la treburi?
P1: Da, m-a ajutat. M-a ajutat astă vară, de fapt, vara asta, dar mai pe primăvară a venit. A venit cu nora ei, cu băiatul ei, a făcut treabă pe aici și a venit. A stat două zile la mine și cu băiatul și cu nora. A venit.
Intervievator: Ai fost vreodată la Elena în Spania?
P1: Nu, dar nu mai pot să mă mai duc eu în altă țară, că am avut ceva așa la sufletul meu să pot să plec și eu în altă țară să văd, dar nu s-a putut. Poate nici nu mai pot să mai plec.
Intervievator: Dar de ce? Ai probleme mari de sănătate care nu te mai lasă să mergi?
P1: Da, nu mai pot, doar până la Buzău cu mașina. Eu nu mai pot să mă mai urc eu în avion să mă mai duc. Nu mai pot. Nu, nu mai am putere, nu.
I5.4. Intervievator: Dar tu știi unde stă acolo Elena? Știi cum are în casă?
P1: Știu așa cum arată de pe telefon, dar nu am de unde să știu cum arată. Pe telefonul ei îmi arată: bărbatul, cum e acolo, toate.
Intervievator: Cum ți s-a părut casa ei? Arată bine?
P1: Stă la bloc, stă la apartament, da.
Intervievator: Cum arată, ca în România sau mai frumos?
P1: Ca în România, nu are de astea de oameni bogați. Are bucătărie, sufragerie, un hol, așa…
Intervievator: Dar despre munca ei îți povestește? Știi ce face ea la muncă?
P1: Am zis că face curat la niște case, și acuma, cu boala asta, așa, nu mai are toate casele, că oamenii stau acasă și nu mai are de ce să se mai ducă Elena să le facă acum curat.
Intervievator: Crezi că se mai întoarce din Spania?
P1: Nu se mai întoarce. Dacă e cu spaniolul acolo, nu se mai întoarce. A zis că la pensie se întoarce la Moreni, că are casă, are garsonieră la Moreni și vrea să se întoarcă atunci la pensie. Se întoarce la pensie, că s-a adus cu el pe acolo și lui i-a plăcut foarte mult acolo la Moreni.
Intervievator: Și vrea să-l aducă în România, să vină amândoi?
P1: Da, vrea să aducă spaniolul, că lui îi place mult, îi place în România, dar se întorc la pensie, dacă o veni.
Intervievator: Tu crezi că ei îi este bine acolo? Are avantaje mai multe decât aici?
P1: Da, sigur că da. Cum să nu.
Intervievator: Care crezi că sunt avantajele pe acolo?
P1: Păi sunt avantaje cu munca, câștigă și ea ceva. Are tot ce îi trebuie, ce făcea în Moreni? Era singură. Nu avea ce face.
Intervievator: Ție când ți-e rău, când te simți rău, îi spui? Sau nu spui ca să nu se supere?
P1: Cum să nu îi spun? Îi spun tot, le spun la toate, ca să știe toate.
Intervievator: Dacă te cerți cu cineva, cu vreun copil sau cu cineva de prin sat, o suni? Îi povestești? Sau nu îi spui ca să nu se supere?
P1: Dar eu nu mă cert cu nimeni. Doamne ferește, nu am de ce să mă cert cu nimeni!
Intervievator: Dar pe soțul ei, pe bărbatul cu care trăiește, l-ai cunoscut? Ai vorbit cu el?
P1: Au venit amândoi, și cu el, cum să nu îl cunosc? A venit cu el aici! Da.
Intervievator: Și ce ai vorbit cu el? Cum ți s-a părut?
P1: Și cum să vorbesc eu cu el dacă el nu știe românește? Elena traducea, că dacă el nu știe în românește… nu știe nimic în românește.
Intervievator: Dar când ai auzit că e cu un spaniol, cum ți s-a părut?
P1: Mi-a părut bine că și-a făcut om. Și e un om!
Intervievator: Dar pe părinții lui îi știți?
P1: Nu, nu îi știu decât din poză. De unde să îi știu, nu am de unde!
Intervievator: Cu nepoții vorbești?
P1: Da, cum să nu! Cu Mircea, Gina, cu Dan, cu toți băieții de la Madrid și cu Andreea din Anglia, cu Maria nu mai zic, că vorbesc mereu cu ea.
Intervievator: Vin, te vizitează?
P1: Da, vin! A venit nepotul din Londra pe la mine, a venit și Gina din Madrid, a venit la mine. Da, vin, vin la mine.
Intervievator: De când a plecat Elena, s-a schimbat ceva în viața ta? Te simți mai bine? Sau te ajută și ea și e mai bine?
P1: Nu e nici rău, nici bine. Tot așa, viața e tot așa. Mai rău nu e, dar nici mai bine. Pot să fac treburile, dar mai încet, mai obosesc, dar fac mai încet, așa, ce să fac!
Intervievator: Ziceai că dacă ai nevoie, îți trimite din Spania medicamente, nu?
P1: Da, mi-a trimis medicamente. Da, mi-a trimis și ulei de măsline din Spania, cum să nu!
Intervievator: Sunt lucruri pe care le faci cu greutate? Ai animale?
P1: Nu mai am. Aveam capre, dar nu mai am, că era greu. Trebuia să le duc pe coastă, trebuia să car mâncarea, era greu, nu pot să mai fac asta. Dar am păsări, am curci, am găini. Atâta cu caprele, nu aveam cum să le mai țin, să le duc prin pădure.
Intervievator: Dacă ai auzit că sunt echipamente care te-ar putea ajuta, eu știu, poate la treburi, care să te ajute, să îți facă viața mai ușoară…
P1: Nu, nu am nevoie de niciun echipament!
Intervievator: Dacă ar fi un echipament ca un robot, care te-ar putea ajuta ..
P1: De unde, mamă, un robot să mă ajute? Nu am de unde!
Intervievator: Dar dacă îți aduce un robot ca unul din ăla din filme, care să vorbească cu tine, să te ajute, ce spui?
P1: Eu am televizor. Mă uit la el, mai vin vecinii, vine nepoata asta a lui nașul, mai trec pe la mine. Nu, nu am nevoie. Eu nu vreau așa ceva. Vecina vine în fiecare joi pe la mine, nu îmi trebuie robot, nu!
Intervievator: Ce ar trebui să facă robotul acela pentru tine?
P1: Nu vreau robot. Nu îmi trebuie nimic. Sunt eu cu mine!
Intervievator: Deci te descurci și este exclus un robot!
P1: Mă descurc. Ieri a venit un om, a venit altul și azi, a venit vecinul care mi-a tăiat lemne la tăietor, mă descurc.
Intervievator: Apelezi la vecini dacă nu ai copiii? Te ajută vecinii?
P1: Mă ajută vecinii! Uite, fata asta, vecina, vine în fiecare joi la mine, îmi aduce apă, îmi aduce ce îmi trebuie, mi-a făcut și prăjituri! Ce îmi trebuie mie robot!
Intervievator: Îmi spuneai că există avantaje că este acolo fiica dumneavoastră, că acum câștigă bani mulți acolo.
P1: A câștigat bani mulți, dar acum, de când e cu boala asta, nu mai are așa bani mulți. Nu are de ce să se mai ducă la ei acasă că, dacă oamenii stau acasă, ea nu mai face curățenie.
Intervievator: Crezi că ei îi e greu acolo? Crezi că are dezavantaje acolo?
P1: Nu e greu deloc acolo. I l-a dat Dumnezeu pe omul ăla, un om bun, un om blând! A avut mare noroc cu omul ăla!
Intervievator: Dacă ți-ar zice Elena, „mama, uite, vin și te iau cu mașina și hai să rămâi cu mine aici, în Spania”, te-ai duce?
P1: Unde să mă duc eu la anii ăștia? Nu mă mai duc nicăieri! Uite, mă duc la cimitir aici, unde să mă mai duc la anii ăștia? Unde să mă duc eu?
Intervievator: Dar nu te-ai muta din România, așa e?
P1: Doamne, dar nu m-aș duce. Aici, cu vecinii mei.
Intervievator: Dar Elena ți-a zis vreodată că te ia acolo să rămâi cu ea?
P1: Nu, dar ce, Elena nu știe că eu nu plec de aici?
Intervievator: Spuneai că ai vorbit cu Elena și a zis că la pensie se întoarce în România cu partenerul.
P1: Da, ea așa a zis, dar să vedem, că până atunci, dacă o vrea să se mai ducă prin toate părțile…
Intervievator: Dar tu ce crezi ea vrea în țară sau nu mai vrea?
P1: Ea vrea, dar mai e mult până acolo. E mult până la pensie, s-ar putea să mai vină în România. Nu se știe!
Intervievator: Dar cum credeți că va fi peste cinci ani pentru Elena acolo? O să fie mai bine?
P1: Nu știu! Asta rămâne de văzut. Știu eu? Nu pot să îmi dau seama! Nu pot să mă gândesc la așa ceva, că nu se știe!
Intervievator: Dacă ar trebui să pictezi un tablou cu Elena, cu relația voastră, cu tine aici, în România, și cu Elena în Spania, cum ar fi acesta? Cum îți imaginezi că ar arăta acest tablou?
P1: Nu pot să îmi imaginez! Uite, eu am fotografia și mă uit mereu la ea. Și cam atât!
Intervievator: Te simți departe de Elena?
P1: Nu, nu mă simt departe de Elena, că vine ea pe aici, pe la mine, mai vorbesc cu ea. Nu, nu.
Intervievator: Dar singură te simți vreodată?
P1: Nu mă simt! Uite, dacă am vecini mereu pe lângă mine…
Intervievator: Dar fără copii, nu te simți singură?
P1: Nu, nu. Eu sunt foarte fericită că au plecat, că nu au stat aici! Că e foarte greu aici, lângă mine. Sunt bucuroasă că le-a dat Dumnezeu pe acolo și că le merge bine așa.
Intervievator: Ești mulțumită că au plecat în străinătate și fiecare unde se duce, ești mulțumită că sunt realizați și că nu s-au chinuit acolo?
P1: Da, da. Sunt mulțumită. Cum să nu! Sunt foarte mulțumită, foarte mulțumită!
Intervievator: Mulțumesc mult!
Parent Interview P1
(All names mentioned have been changed to preserve the persons’ anonymity.)
Interviewer: How old are you?
P1: I’m 88!
Interviewer: How many of your children have gone abroad?
P1: Only one has gone abroad, Elena!
Interviewer: And what country is she in?
P1: Spain.
Interviewer: How many years has she been in Spain?
P1: 16 years!
Interviewer: Do you have any children left in the country? How many children?
P1: I do! I have Ana, Maria, Gina, Tudor. I have 6!
Interviewer: Who do you live with now?
P1: I live alone!
Interviewer: How old is Elena, who has gone to Spain?
P1: Elena is 55, she was born in 1968!
Interviewer: Do you have any photos of Elena to look at? I mean, when you miss her, do you look at a photo?
P1: I have a photo here! I have a photo of Elena!
Interviewer: And where do you keep her photo? That is, when you miss her…
P1: I have a photo here in front of me and I look at it. I have a photo of everyone.
Interviewer: Did Elena live with you before she left for Spain?
P1: No, no, she was in Moreni, not with me. She’s married now, but she’s with a Spanish man. But it’s not legitimate, no. She lives with him, but it’s not legitimate.
Interviewer: Does Elena have children?
P1: She has a boy and a girl!
Interviewer: Do they live with her there?
P1: No, the boys are both in Bucharest.
Interviewer: What did Elena do when she was in Romania, what did she do in the country?
P1: Well, she was working at a store in Moreni.
Interviewer: And did you see each other often when she was in the country, did she often come to your house?
P1: Yes, she came to me every year, sometimes she visited me even two or three times a year.
Interviewer: But when she was in the country, did she visit you when she was in the country?
P1: Well, yes, she always visited, of course she did. Of course, she always came.
Interviewer: And when she visited, what did you talk about, what would she do on her visits?
P1: What could she do? She came, helped me with my work, stayed there with the children, she did a thing or two.
Interviewer: But you, did you help her in any way, did you give her money or something from your garden, what did you help her with?
P1: Well, of course! Yes, I gave her things from my garden, yes!
Interviewer: Why did she go to Spain?
P1: Well, she went to Spain, what was she to do there, in Moreni, it was a small town, she was alone and she, she didn’t have a job, she had no money, she had no job, and she left there, in Spain.
Interviewer: But when she left, when she said she wanted to leave, were you upset, or what did you say?
P1: I wasn’t upset at all, she had to go find work. What was she to do? The boys were both in Bucharest and what could she do there, in Moreni, if she had no job? So, she went to Spain. I was actually glad she was going there.
Interviewer: You said you had 6 more children in the country. How do you get along with them? Do they visit you, do they help you?
P1: They visit, they visit and help me yes, yes, all of them, all of them. They came and helped me. Yes, they help me, Maria and Mihai came to me, Tudor came and worked the land here, Lucia came with her husband, they help me, too.
Interviewer: So, if Elena left, the others are here to help you!
P1: Yes, yes! But Elena also visits! She even came two years ago, she painted around the house, she also ploughed the garden. Yes, yes, Elena came, too. She did, she did!
Interviewer: In your village, do you have anyone else, relatives?
P1: I don’t have anyone here in the village, I don’t have anyone. I’m alone, I’m left alone here!
Interviewer: When you want to talk to Elena, do you call her or does she call you?
P1: She calls me every week.
Interviewer: So, she doesn’t just call you on your birthday or on holidays.
P1: She called me the day before yesterday, she calls me! Yes, she calls me, I call her, too.
Interviewer: And does she only call you on the phone or do you also see her when she calls you on the phone?
P1: On the phone!
Interviewer: When you got this phone, was it difficult for you to learn how to use it?
P1: No, it wasn’t difficult at all, it wasn’t difficult. I’ve had a phone for a long time.
Interviewer: What kind of phone do you have, with keys or the kind you tap on the screen?
P1: No, I have a phone that isn’t small or large, I have a medium-sized phone. But it’s not the kind with a touchscreen, it’s not smart. It’s not a phone you can use to go on the Internet, as they say, I wouldn’t know how to open one like that, no.
Interviewer: But do you call Elena?
P1: Yes, I call her, I call her all the time!
Interviewer: And would you like to talk to her more often or is the way you talk now okay?
P1: We don’t talk so often, we talk, like, on Friday, Saturday, Sunday, because she’s at work, she cleans around the house and she can’t talk when she’s at work.
Interviewer: But would you like to talk to her more often?
P1: I would like to, but since she’s at work, I can’t always talk to her.
Interviewer: But when you talk, when she calls you or when you call her… for instance, last time, what did you talk about?
P1: The last time we talked about this: she said she’d called Maria and Tudor to see how he was, she called Ana, Lucia to see how she was doing and me, to see how I am, if I am well and how I’m doing, what else I need.
Interviewer: And what do you tell her when you talk to her?
P1: What can I tell her, that I am healthy, that I am well.
Interviewer: But does Elena tell you to do something for her, to help her with anything, to give her money, to send her anything?
P1: God, how could I send money to Elena? No, she sends me money! I never have!
Interviewer: But does she ask you to send her packages of cheese, meat…
P1: No. There they have their food, and they eat their own food there. They don’t eat Romanian things too often, she says, because they are very expensive and they eat what they find there, their food.
Interviewer: But does she ask if you want her to send you anything? Or do you ask her to send anything from Spain?
P1: She sent me, she sent me sewing threads, I sewed a blouse, she sent me meds, things like that.
Interviewer: But do you ask her for anything from there? Do you need to tell her to send you anything from there?
P1: Well, now I needed medication. But you see, she can’t send them to me now, because her husband works part-time, and she’s cleaning half the houses, and she doesn’t make much money, and the medication is very expensive. So, she talked to Maria and Maria bought it.
Interviewer: I understand, your other daughter helped her buy them!
P1: Yes…
Interviewer: But are there things you feel you can only talk to Elena about? Like secrets, for example, when you talk on the phone?
P1: No, no, no, I keep no secrets from any of my children! No.
Interviewer: But have you ever felt that there was something you would like to say and it might have been easier to tell if she were there with you instead of so far away?
No, God, no. I keep no secrets from anyone. I talk to all of them, I keep no secrets from any of my children.
Interviewer: If she were in front of you, would you talk to her differently? Do you feel this distance between you?
P1: No, I talk about everything to all of them, to all my girls, whether they are in front of me or not, I mean, because I have nothing to say about one or the other. If she’s here, we talk, if not, it’s the same. I don’t feel like there’s anything I have to tell one of them and never tell the other.
Interviewer: You said she comes to the country, but how many times a year?
P1: She comes to the country, but now there’s this disease. But she comes about three times a year and she also visits me.
Interviewer: Does she help you around the house a lot?
P1: Yes, she helped me. She helped me last summer, this summer, actually, but she came around spring. She came with her daughter-in-law, her son, she helped me around the house and she came. She stayed with me for two days with her son and her daughter-in-law. She came.
Interviewer: Have you ever been to Elena in Spain?
P1: No, but I can’t go to another country anymore, I wished deeply to be able to see another country, but it wasn’t possible. It might never be.
Interviewer: But why? Do you have major health problems that keep you from going?
P1: Yes, I can’t go anymore, only to Buzău by car. I can’t get on the plane anymore. I can’t anymore. No, I don’t have the strength anymore, no.
Interviewer: But do you know where Elena lives? Do you know what her house is like?
P1: I know what it looks like on the phone, but I have no way of knowing what it looks like. She shows me on her phone: her husband, what it’s like there, everything.
Interviewer: What did you think of her house? Does it look good?
P1: She lives in a block of flats, she lives in an apartment, yes.
Interviewer: What does it look like, like the ones in Romania or is it more beautiful?
P1: Like the ones in Romania, she doesn’t live like those rich people. She has a kitchen, a living room, a hall…
Interviewer: But does she tell you about her work? Do you know what she does at work?
P1: I was saying that she cleans some houses, and now, with this disease, she doesn’t have all the houses anymore, since people stay at home and Elena doesn’t have to go to clean their houses now.
Interviewer: Do you think she will ever come back from Spain?
P1: She’s not coming back. If she’s with the Spanish man there, she won’t come back. She said she was retiring to Moreni, because she has a place, she has a studio in Moreni and she wants to come back when she retires. She’ll come back when she retires, she also brought him there and he liked Moreni a lot.
Interviewer: And she wants to bring him to Romania, she wants both of them to come here?
P1: Yes, she wants to bring the Spanish man, because he likes it a lot, he likes it in Romania, but they’ll return when they retire, if they do.
Interviewer: Do you think she’s doing well there? Does she have more advantages than here?
P1: Yes, of course. Of course.
Interviewer: What do you think are the advantages there?
P1: Well, there are advantages at work, she earns something. She has everything she needs, what could she have done in Moreni? She was alone. She had nothing to do.
Interviewer: When you feel ill, when you feel sick, do you tell her? Or do you keep it from her so she doesn’t get upset?
P1: How could I not tell her? I tell her everything, I tell all of them, so they all know.
Interviewer: If you argue with someone, a child, or someone in the village, do you call her? Do you tell her about it? Or do you keep it from her so she doesn’t get upset?
P1: But I don’t argue with anyone. God forbid, I have no reason to argue with anyone!
Interviewer: But have you met her husband, the man she lives with? Have you spoken with him?
P1: They both came, him, too, of course I’ve met him. She brought him here! Yes.
Interviewer: And what did you talk to him about? What did you think of him?
P1: How could I talk to him if he doesn’t speak Romanian? Elena translated since he doesn’t speak Romanian… he doesn’t speak a word of Romanian.
Interviewer: But when you heard she was with a Spanish man, how did you feel?
P1: I was glad she found a man. And he’s a good man!
Interviewer: But do you know his parents?
P1: No, I’ve only seen them in a photo. How could I know them, it’s not possible!
Interviewer: Do you talk to your grandchildren?
P1: Yes, of course! To Mircea, Gina, with Dan, to all the boys in Madrid and with Andreea in England, not to mention to Maria, I always talk to her.
Interviewer: Do they come to visit you?
P1: Yes, they do! My grandson in London came to me, Gina also came from Madrid, he came to me. Yes, they do, they do come to me.
Interviewer: Since Elena left, has anything changed in your life? Do you feel better? Or does she help you and it’s better?
P1: It’s neither bad nor good. It’s the same, life is the same. It’s not worse, but it’s not better, either. I can do things, but slower, I get tired, but I do things slower, what can I do!
Interviewer: You said that if you need it, she sends you medicine from Spain, right?
P1: Yes, she sent me medicine. Yes, she also sent me olive oil from Spain, of course!
Interviewer: Are there things you have difficulty doing? Do you have any animals?
P1: Not anymore. I had goats, but not anymore, because it was hard. I had to take them grazing, I had to carry the food, it was hard, I can’t do that anymore. But I have birds, I have turkeys, I have chickens. With the goats, I couldn’t keep them, take them to the forest anymore.
Interviewer: If you’ve heard of equipment that could help you, I don’t know, maybe with work, that could help you, make your life easier…
P1: No, I don’t need any equipment!
Interviewer: If there was a kind of equipment, like a robot that could help you.
P1: God, where would I get a robot to help me? There’s no such thing!
Interviewer: But if she were to bring you a robot like the ones in the movies, that could talk to you, help you, what would you say?
P1: I have a TV. I watch TV, the neighbours come over sometimes, there’s this granddaughter of my godfather’s who visits from time to time, they pass by sometimes. No, I don’t need one. I don’t want anything like that. My neighbour visits every Thursday, I don’t need a robot, no!
Interviewer: What should that robot do for you?
P1: I don’t want a robot. I don’t need anything. It’s just me, myself and I!
Interviewer: So, you can handle everything and a robot is out of the question!
P1: I can handle everything. A man came yesterday, another came today, my neighbour came to cut wood for me, I can handle everything.
Interviewer: Do you turn to your neighbours if your children aren’t there? Do your neighbours help you?
P1: My neighbours help me! Look, this girl, my neighbour, visits me every Thursday, she brings me water, she brings me what I need, she even made me cookies! Why would I need a robot!
Interviewer: You were telling me that there are advantages to the fact that Elena is there, that she now earns a lot of money there.
P1: She’s earned a lot of money, but now, with this disease, she doesn’t have that much money. There’s no reason for her to go to their houses anymore because if people stay at home, she doesn’t clean anymore.
Interviewer: Do you think it’s hard for her there? Do you think there are disadvantages there?
P1: It’s not hard there at all. God sent her that man, a good man, a gentle man! She was very lucky to find him!
Interviewer: If Elena said to you, “Mom, look, I’ll drive over to pick you up and you’ll come stay with me here in Spain”, would you go?
P1: Where could I go at my age? I’m not going anywhere! Look, I’ll go to the cemetery here, where else am I going to go at this age? Where should I go?
Interviewer: But you wouldn’t move away from Romania, would you?
P1: God, I wouldn’t go. Here, with my neighbours.
Interviewer: But has Elena ever told you she would bring you there to stay with her?
P1: No, what, you think Elena doesn’t know I’m not leaving here?
Interviewer: You said that you talked to Elena and she said that she would return to Romania with her partner when she retires.
P1: Yes, she said so, but we’ll see, until then, if she wants to go anywhere else…
Interviewer: But what do you think, does she want to return to the country or not?
P1: She wants to, but it’s a long time until then. It’s a long time until she retires, she might come to Romania again. You never know!
Interviewer: But what do you think it will be like for Elena there in five years? Will it be better?
P1: I don’t know! It remains to be seen. How would I know? I can’t tell! I can’t think of such things, because you never know!
Interviewer: If you had to paint a picture of Elena, of your relationship, with you here in Romania, and with Elena in Spain, what would it look like? How do you imagine this painting would look?
P1: I can’t imagine! I have the photo and I always look at it. And that’s it!
Interviewer: Do you feel far from Elena?
P1: No, I don’t feel far from Elena, because she comes here to visit, I talk to her. No, no.
Interviewer: But do you ever feel lonely?
P1: I don’t! With my neighbour always around…
Interviewer: But without children, don’t you feel lonely?
P1: No, no. I’m very happy that they left, that they didn’t stay here! Because it’s very hard here with me. I’m glad God gave them a life there and that they are doing well.
Interviewer: Are you happy that they went abroad and that they are all in a different country, are you happy that they have achieved something and that they didn’t suffer there?
P1: Yes, yes. I am content. Of course! I am very content, very content!
Interviewer: Thank you very much!
