Interviu părinte P8
P8 are 79 de ani. Fiica ei (53 de ani) a emigrat în SUA cu soțul român și băiatul de 6 ani acum aproximativ 21 de ani.
P8: Fiica mea a părăsit meleagurile natale după ce a terminat Facultatea de Fizică tehnologică, deci inginer fizician. Lucra pe platforma de la Măgurele. Și împreună cu soțul și… au hotărât să meargă în străinătate pentru că în România încă nu erau lansate toate posibilitățile științifice, să colaboreze… că nu erau plătiți corect. Nu erau plătiți corect și apoi fiecare om dorește, dacă are posibilitatea să meargă într-un loc… Sunt înregistrată acuma? Dacă are posibilitatea să meargă într-un loc unde are condiții de muncă, de retribuire omenești… încearcă. Încearcă. Încercarea a fost benefică, pentru că a primit… cum să spun… A fost primită într-un stat din estul Americii, nu-mi vine acum, că am și fost acolo, dar nu-mi vine-n cap acum localitatea… Acolo a făcut un doctorat în… problema care o interesează pe ea, plasmă, fizică, deci, și a făcut un doctorat de cinci ani. După aceea, a fost aleasă să lucreze în partea de apus, în California, în orașul San Diego. După ce a terminat doctoratul a rămas… a fost acceptată cu serviciul în San Diego în vestul Statelor Unite. Acolo… s-au acomodat cu noua viață, cu viața de familie, cu copilul. Copilul a studiat în America.
Intervievator: S-a născut în România?
P8: Copilul s-a născut în România. Când au plecat avea șase ani. Au stat puțin în Grecia, au făcut… Au muncit în Grecia și ea, și soțul ei, au făcut banii necesari să călătorească și după aceea au rămas în America și în ziua de astăzi. Vin, vizitează părinții, rudele… Între timp, au mai dispărut dintre părinți, că a murit și tatăl fiicei mele, au murit și părinții ginerelui. Dar viața continuă. Așa cum se întâmplă în toate domeniile.
Intervievator: Acum cât timp au emigrat?
P8: Au emigrat… Deci avea… În 1999, 2000.
Intervievator: Cam 21 de ani, cam așa. 20, 21 ani.
P8: Da.
Intervievator: Și înainte au fost în Grecia.
P8: Înainte au fost în Grecia, a fost soțul ei în Grecia, și a lucrat și ea puțin. Au făcut… ăștia… dolarii… și au avut posibilitatea să plece în America.
Intervievator: În Grecia cât au stat?
P8: În Grecia n-au stat mult. Vreun an. Poate soțul ei a stat mai mult, dar eu vorbesc de fiica mea, acum, de Mirela.
Intervievator: Și au plecat imediat după în America sau au mai stat o vreme în țară?
P8: Nu, nu, au plecat imediat.
Intervievator: Mai aveți și alte fiice sau alți fii care au rămas?
P8: Nu, am o singură fiică… Și… o fată mai deosebită, așa. Cu studiul, cu… sentimentele față de părinți… A fost o fiică deosebită pentru noi ca părinți. Sper că și în societate a arătat ce poate așa ca… studiu.
Intervievator: Cu cine locuiți acum?
P8: Locuiesc singură în casa mea părintească la care fiica mea știu că ține foarte mult. Ne-am războit cu toate rudele și am ajuns… cum să spun… am reușit s-o păstrăm vie și ne… neîmpărțită. Da. Eu locuiesc singură acum în casa părintească, dar am angajat acum, acum de curând, o familie care mă va sprijini, mă va ajuta, mă va… va avea grijă de o doamnă mai în vârstă.
Intervievator: Câți ani are fiica dumneavoastră?
P8: Dacă e născută în 1968… Fă socoteala. Da, din 1968, cred că 52, 53. E născută pe 12 iunie 68, de aceea…
Intervievator: Rac?
P8: Rac. Și bărbatu-său e în august, e și acolo… leu mi se pare… Vai de mine, îți închipui leul cu racul, dar e un băiat atât de… atât de educat. De-ăsta din Bistrița, nu de-ăsta, muntean de-al nostru… mai ambițios, mai… În fine, fără… aprecieri negative.
Intervievator: Dar înainte de plecare locuiați împreună cu fiica?
P8: Nu, fiica mea locuia în București. Într-un apartament personal. Dar n-a fost pe numele ei luat, l-am luat tot pe numele nostru.
Intervievator: Era căsătorită înainte să plece?
P8: Păi copilul avea 6 ani.
Intervievator: A, da, corect, mi-ați spus. Și au plecat cu toții.
P8: Cu toții. A plecat întâi soțul în Grecia, în insula aia mare, cum îi zice? Nu-mi vine acum. În Grecia. Și de acolo a făcut ceva dolari și a plecat cu copilul și cu soțul. Fiind angajată numai ea. Pe urmă s-au mai reglat, că lucra și el la Universitate, soțul… la Dakota. Ei erau aici în California și se întâlneau o dată pe lună. Căsnicia a durat pentru că au fost niște copii deosebiți, dar au mai stat unul în Grecia, unul în România, unul într-un stat din America, unul într-altul. Dar s-au înțeles, a fost problema lor…
Intervievator: Și fiica aici ați spus că muncea la Măgurele. Ce muncea fiica aici?
P8: Cercetător și el, și ea, în domeniul fizicii. Ea în fizică tehnologică. Dar salariul venea cam așa… Mai trebuie și acum să le dea ceva bani, după 20 de ani. Era o epocă de tranziție și, ca toate epocile, până se stabilizează locurile, salariile și toate… Și… cum să spun… Au plecat din țară nu pentru că ar fi luat bani mai mulți, ci pentru că au vrut să-și formeze o carieră, să muncească într-un domeniu anumit. De fapt s-a specializat. Lucrarea ei de doctorat despre plasmă mi-a spus că e citită și… de foarte multă lume care vrea să se documenteze în domeniul ăsta. Deci a plecat să studieze în continuare, nu să… că are bani mai mulți, că avea și-aici, dacă o luăm așa…
Intervievator: Sunt alte oportunități. Cât de des vă vedeați când stătea în țară?
P8: Ne vedeam, dar… Ea fiind în București, iar noi în Buzău. Veneau când aveau timp, făceam excursii împreună. M-au luat o dată într-o… că el era din Bistrița-Năsăud, ea de-aici. Am plecat odată, m-au luat și pe mine, toată țara am vizitat-o. De fapt, eu mai făceam excursii și singură, dar am avut și oportunitatea asta, să merg cu ei. Ne-am cazat pe urmă la Bistrița, unde erau cuscrii, părinții ginerelui. Acolo am vizitat și casa părintească a bunicului ginerelui meu dintr-un sat de-acolo din Bistrița-Năsăud. Alte meleaguri, alte…
Intervievator: Era înainte să plece ei sau într-o excursie în țară după ce au plecat?
P8: Excursie după ce au plecat. Au venit și am făcut excursia asta. Mi se pare că murise tatăl fiicei mele… soțul meu. Și am făcut excursia asta așa, să mai uităm de necazuri.
Intervievator: Înainte să plece… ce făceați împreună când veneau din București în vizită?
P8: Când veneau din București în vizită era o viață normală, ca acasă la bunici… la părinți. Trăiau și bunicii. Era sărbătoare când veneau. Ne plimbam, ne împărtășeam impresii, ne uitam la televizor. O viață obișnuită unei familii… unei familii adevărate, da.
Intervievator: O ajutați cu ceva cât timp era România?
P8: Păi… acuma trebuie să fim sinceri și să pomenim puțin de niște condiții foarte nepotrivite pentru o familie tânără. Nu li se… Poate că spun adevăruri care n-ar trebui… Până s-au stabilizat, până nu știu ce… și societatea asta nouă, că ei au luat serviciu imediat după Revoluție. Și ce salarii, ce mai, nu veneau la timp și atunci noi, părinții, ne-am angajat să ajutăm. Ne duceam cu un pachet… Adică eu i-am ajutat în mod deosebit. Și cu copilul, și cu toate… că era și copilul. Deci ne-am implicat să-i ajutăm pe acești tineri material, că nu erau condiții. Asta e, îmi pare rău, că-i țara mea și n-aș vrea să vorbesc nimic de rău despre țară, dar asta e… Acuma îmi spune ea: „mama, ce-ți trebuie, spui”. Eu n-am apelat încă, fiindcă sunt mulțumită de pensia pe care o am după munca mea de profesor.
Intervievator: Profesoară de limba română, nu?
P8: Da. Sunt foarte mândră că am fost profesoară de română, absolventă de la Iași. Și asta e o mândrie pentru mine. Am dus-o pe fiica mea și la Iași înainte de… la o întâlnire de promoție, ca să cunoască și Iașiul. Și la București, să vadă unde e Măgurele, unde nu știu ce… A ales fizica și erau mai multe oportunități în București și a ales fizica din București. A reușit în cei 24 de copii la o fizică specială, tehnologică, nu știu cum. Au fost 24 de locuri și a apucat un loc penultima, mi se pare. De ce? A greșit la matematică. Zice, „mama, am făcut o greșeală de copil prost”. Și pe urmă și-a revenit la fizică, unde n-au luat decât 10 peste [nota] 5. Și acolo a luat o notă mare și de-aia a prins fizica asta mai inginerească… nu de profesor. Dar au făcut și… de-astea… Au făcut studii și de profesori, de învățământ. Orice oportunitate, dacă aveau, să fie și…
Intervievator: Când ați aflat de intenția de a pleca ați fost de acord?
P8: Da. Fiica mea… singurul om de care s-a temut că nu va fi de acord era mama. Și mama ei a fost foarte lucidă. Fiecare om – panseul ăsta l-am zis, e creat de mine – fiecare om își alege cărarea în viață când ajunge la vârsta potrivită. Deci… Dacă așa au considerat ei ca tineri că e bine să plece, am fost total de acord. Și ca atare am fost și eu în avantaj, pentru că am vizitat America. Și în est, și în vest. Și în Las Vegas, și-n nu știu unde… Am avut și eu… noi, părinții, nu numai eu, că a trăit și soțul. Deci am răspuns la întrebare.
Intervievator: Dacă mai aveți rude mai îndepărtate sau mai apropiate în țară, ce fel de relație aveți cu ele?
P8: Eu am avut am avut trei frați. Ne-am iubit ca frații. Dar au murit și ei. Mai trăiește unul. Am o relație foarte bună cu fratele meu. Are cheile de la mine, mă ajută, mă ajută prin prezență, că altceva nu. Bine, în general nu sunt o fire conflictuală. Chiar dacă mă calci puțin pe bombeu mă fac că nu observ și trec mai departe. Nu-mi plac certurile, nu… Le evit cât pot.
Intervievator: Cât de des vorbiți cu fiica dumneavoastră și cam la ce interval?
P8: Săptămânal. Săptămânal. Dacă e o problemă mai… mai de rezolvat urgent pentru mine sau pentru ea, sau asta, avem telefon. Eu nu prea stăpânesc mijloacele astea moderne. Ea are… mai vorbește cu fratele meu pe… cum se numește… Internet.
Intervievator: Și cum discutați, doar prin telefon sau și video?
P8: Numai telefon. Ea are și video… eu n-am. Deci ea îl folosește, probabil, eu nu am… că nu știu să le mânuiesc, îți spun sincer, că aveam posibilitatea să cumpăr.
Intervievator: Telefonul acela are opțiunea asta. (Intervievatorul indică smartphone-ul doamnei.)
P8: L-am luat pe cel mai scump, dar degeaba.
Intervievator: Și a trebuit să învățați să folosiți telefonul ăsta inteligent.
P8: Da da.
Intervievator: V-a învățat cineva să folosiți telefonul acesta, smartphone-ul? Cel pe care îl aveți. Sau ați încercat dumneavoastră…
P8: Nu, n-am încercat. Nu, nu sunt… sunt atehnică și nu mă mai complic. Eu sunt cu literatura, cu cărțile, cu întâlnirile colegiale, plimbările… Nu, nu m-am ocupat de așa ceva.
Intervievator: Cine sună de obicei, fiica sau dumneavoastră?
P8: De obicei sună fiica mea, dar dacă am ceva de comunicat… Am sunat-o și la serviciu: „mama, m-ai scos de la serviciu”. Ea-i de-asta, tipicară în corectitudine. Eu am îndrăznit, nu… Avem o relație… adică știm permanent. Săptămânal, măcar o dată, telefoane. De la ea, în special, că eu… o găsesc la treabă, n-o găsesc… Dacă n-o găsesc, vorbesc cu cine găsesc, dar… prefer cu fata.
Intervievator: Și v-ați dori să vorbiți mai des sau poate mai rar?
P8: Nu, sunt mulțumită cu ce mi-a oferit viața, ce mi-a oferit fiica mea… Sunt foarte mulțumită și în același timp și foarte mândră că se descurcă pe alte meleaguri, pe alte meridiane. Acolo au cunoscut români. În primul rând au făcut relații cu românii care erau acolo. Sunt și din Buzău. Au societatea de români. O doamnă din Târgu Ocna, unul din… nu știu unde… aproape toată țara e pe-acolo… și o buzoiancă. Și culmea e că am fost colegă cu mama buzoiencei la Costești, unde am luat eu repartiție ministerială, dar de care am fost foarte mândră, că era singurul… Mai erau posturi, dar cel mai bun era Costeștiul. Am venit și pe jos de acolo.
Intervievator: Despre ce vorbiți de obicei cu fiica?
P8: De obicei vorbim mai întâi probleme familiale. Cum stați cu sănătatea, ce face nepotul meu. Că nepotul meu e și el salariat în nordul Americii, lângă Harvard, acolo face și el studii de… medicină, asta, am zis la început… Cu viruși și cu chestia asta… cum se numește… microbiologie. E microbiolog. Cât a fost student, a luat cheile de la cei care aveau acces la laborator și stătea acolo și studia cu ochii la calculatoare. Așa a fost și a ales să facă în continuare… e un fel de studiu în microbiologie, să vedem ce… Adică e salariat, el trăiește și el pe banii lui. La 28 de ani… sau 26, când a terminat.
Intervievator: Ultima dată despre ce ați vorbit cu fiica?
P8: Acum putem spune ca este o problema mai… pur personală. Este vorba de boală… a mea. Specifică vârstei. Și… ne-am încurajat reciproc. Eu m-am arătat optimistă. Ea… E o boală care-ți involuează creierul. Dar sper să fie cât mai departe fenomenul. Dar chiar în sâmbăta asta ne-am conversat pe tema asta, de sănătatea a mamei. M-a încurajat, a spus „mama, stai fără grijă, care-i dorința ta cea mai mare?” m-a întrebat. „Să vin la tine.” „Stai să mai scadă pandemia și ai camera ta.” Asta a fost încurajarea foarte binevenită.
Intervievator: Să plecați la ea în America?
P8: Am mai fost de multe ori. Da. Dar acolo, acuma, și-au luat și ei o casă și am și eu un loc acolo.
Intervievator: Vă gândiți să vă mutați definitiv în America?
P8: Nu, să stau… tot, că… Vin la mine acasă, că-i casa asta. Casa părintească. Am ținut cont de vorba poetului. Casa părintească nu se vinde. Și n-am vândut-o. Ea a insistat, fata mea a insistat să rămânem. De fapt, și părinții.
Intervievator: Și ea vă roagă să vă mutați în America?
P8: Nu, nu pot să spun că mă roagă să mă mut în America, pentru că m-ar disloca la o vârstă care nu mai e benefică pentru un om… Eu am tabieturile mele, dar… O să stau acolo, iarna sau… o perioadă. Dar să mai treacă pandemia. Mie mi-e indiferent dacă mă îmbolnăvesc, dar… ei sunt tineri, să nu… Din patriotism… Nepotul meu, deci fiul fiicei, a studiat numai în America. I-a inoculat tot ce e românesc: istorie, personalități, tot pentru copilul ei. Nu l-a lăsat să fie străin de țară. Deloc. Știe multe multe multe și… O americancă… S-au îndrăgostit. P6.3. Și fata mea le-a oferit o excursie în România, într-o vacanță înainte de nuntă. Și au venit și au vizitat toate frumusețile României, de la mare până la munte. Și americanca… cea cu care s-a căsătorit… a fost foarte încântată. A făcut și poze. I-am tratat eu o dată cu un pește așa, făcut frumos, cu asta… și îl avea pe ăsta al ei… l-a fotografiat. Da. E o relație, cum să zic eu… și o inițiativă foarte bună. Le-a oferit excursia în țară așa cum se făcea pe vremuri cu cei care începeau să muncească într-un domeniu, calfele astea… sau nu știu cum se numea. Anii de ucenicie, să cunoască și țara. Mai departe… nu mă interesează… asta… adică nu mai știu relația lor cum e, ce e. Sper că sunt în continuare.
Intervievator: Fiica vă întreabă dacă v-ați dori să vă trimită ceva?
P8: Da, păi m-a întrebat acum: „mama, spune-mi ce dorești.” „Doresc să vin să vă văd.” Și a spus, „gata”. Ea și-a cumpărat o casă nouă, și… „ai camera mamei”. Așa că sunt protejată. Uite ce întrebări frumoase, aproape că nu le-am sesizat când am răspuns eu de una singură. Scot în evidență întrebările relațiile care continuă și care sunt foarte puternice. Nu renunță nici cei plecați la relația lor cu părinții, cu rudele, cu asta… Și sunt bine venite, așa, să știe lumea că dacă pleci din țară nu înseamnă că i-ai întors spatele țării, nu întorci spatele, rămâi ce ești. Dar… cunoști și alte… Fiica mea îmi spune așa. „Mamă, eu vin în țară când ies la pensie și vin în casa părintească”. Eu nu pot să vând casa, că nu-mi trebuie mie bani, dar stau în opt camere și trebuie să stau acolo că… ea vine la pensie (râde).
Intervievator: Deci intenționează să se întoarcă?
P8: Da. Da. E un eveniment. Adică așa spune. Ce va fi… Poate eu n-o să mai fiu să văd ce va face, dar oricum casa e pe numele nostru, al meu și al ei. I-am răscumpărat pe frații mei. Adică le-am dat pentru ce a rămas… Le-am dat niște bani și… am rămas noi. Eu cu fiica mea suntem proprietari. Cum au vrut părinții mei. O iubeau pe asta mică… Doamne, ce dragoste între bunici și… O dragoste între bunici și nepoți aproape că nu poate fi sugerată prin niciun fel de metaforă. Există și atât. Dragostea. Da.
Intervievator: Fiica vă roagă să faceți anumite lucruri pentru ea de la distanță sau să-i trimiteți ceva?
P8: Asta… Nu prea mă pune la treabă în privința asta, dar avem o legătură permanentă prin telefon, prin… mai are fratele meu de-astea de pot să văd ce face, cum face… Și periodic, periodic am fost invitata ei. Adică n-au existat sezoane sau ani în care să nu ne vedem sau să ne limităm numai la convorbirea telefonică de la distanță. Dar acum a venit pandemia. Să vedem cum se termină. Invitația o am în noua casă, în care am camera mea, camera mamei.
Intervievator: Nu ați fost încă acolo, nu? În noua casă.
P8: Am fost în localitate, dar nu în noua casă. Am fost la nunta nepotului meu și atunci a închiriat o casă… vai de capul meu, de-asta de tip boieresc, cu… Dar era chirie. Și acuma și-au cumpărat și o casă… modestă, mi-a spus, dar e bucuroasă că poate să-și pună acolo și plăntuțe, și flori, și legume. Are și un smochin. Are de toate acolo. Abia aștept s-o văd. Că nu mor până nu văd unde locuiește fiica mea. În San Diego… am spus.
Intervievator: Sunt lucruri pe care simțiți că le puteți discuta doar cu ea?
P8: Da, categoric. O mamă și o fiică au secretele lor, întotdeauna au existat.
Intervievator: Ați simțit vreodată că pot fi spuse doar față în față, nu prin telefon aceste lucruri?
P8: Nu, nu. Vorbim la telefon ca și cum am fi față în față. Nu mi se pare ciudat lucrul ăsta, că o relație se întemeiază în timp, mai ales între copil și bunici, copil și părinți, și nu poate fi călcată în picioare de nicio distanță, așa consider. Așa am trăit eu cu fiica mea.
Intervievator: Cât de des vin în țară (când nu e pandemie, desigur)?
P8: În concedii.
Intervievator: Vara sau și iarna?
P8: Cam vara, cam vara, în concediu, când reușesc să ia. Ultima… Când a murit tatăl ei, a sosit în 24 de ore. (pauză) Deci… relația există, nu contează distanța. În 24 de ore a fost aici. După aceea m-a lăsat pe mine cu tot ce trebuia, toate astea de rigoare. Făcute, poate, de soțul meu sau… A încercat să mă lase cu toate pregătite așa, să… nu am probleme.
Intervievator: Ce ați făcut ultima oară când a fost în vizită?
P8: Ultima oară am făcut o excursie prin țară. E un pod așa unde ies statuete și cântă… nu știi cum îi zice orașului? Nu-mi vine-n cap. Asta e tară de bătrânețe. Un oraș ardelenesc foarte cunoscut. Unde ies statuete și cântă, dau ora exactă.
Intervievator: Sighișoara?
P8: Sighișoara, draga mea. Că am fost de atâtea ori la Sighișoara și așa îmi place, cu tunelul ăla acolo, cu artiștii care sunt… Da. De obicei… Nu întotdeauna facem excursii. În alți ani. În alți ani am făcut… Dar… soțul ei fiind din Ardeal, din Bistrița-Năsăud, de fiecare dată când vin, veneau, stăteau și la noi, și în Bistrița. Și uneori ne luau și pe noi. Tatăl meu, bunicul voia… Între bunicul, între tatăl meu, deci bunicul Mirelei și… a fost o relație de-asta de mare curtoazie reciprocă – bunici și nepoți. O ceva așa… Când ne oprea nouă lumina, știi… În timpul comunismului ne opreau lumina și… se adunau bunicii cu nepoata… Eu mai eram la școală, sau… Și acolo… îi cam făceau mofturile. Eu n-o lăsam să citească prea mult literatură pentru că avea de învățat pentru examene, pentru… Și bunicii o acopereau. Citea. Pe urmă am aflat. Stăteau în bucătăria casei și acolo se făcea dezmăț, se citea în plus, nu numai lecții. Ai făcut Hasdeul, nu? Ești din generația nepotului meu.
Intervievator: Da.
P8: L-a ales, l-a ales una de la facultate [nepotul s-a căsătorit]. O americancă. A venit la noi în casă, i-a plăcut foarte mult. I-am dăruit și eu un lănțișor, dar… lumea, lumea asta mai strângătoare, că de ce i-ai dat lănțișorul? Dacă au făcut nuntă… Treaba lor pe urmă. Eu așa am simțit. Deci era soția nepotului meu. Am fost la nunta lor. Vai, ce frumos, la malul Oceanului Pacific, într-o stațiune extra… La sfârșitul nunții, toată lumea a intrat încălțată în ocean. Dar eu, mai bătrână, hop și eu. (Râde.) Da, a fost frumos. Toate au fost frumoase. Da. Mergem mai departe pe firul interviului.
Intervievator: Ce v-a impresionat în mod deosebit în America? Ca țară, ca societate.
P8: Într-un interviu trebuie să respecți… să fii sincer, da? Îmi dai voie să fiu sinceră? În America am văzut o copie fidelă a Europei, dar nu la nivelul Europei. Totul era după Europa. Când am fost în est, în asta mai dezvoltată… Cum să spun, foarte multe… europene. Numai că prăjiturile nu erau bune și selecte așa, că la noi în Europa… Mai erau, dar modelele și multe multe multe am observat în est după Europa, modelul european. Așa am simțit eu.
Intervievator: Vă amintiți prima vizită acolo? Cum a fost în prima zi acolo?
P8: Prima zi acolo, când am ajuns. Da, mi-o amintesc. Am ajuns undeva în Chicago și am luat un autobuz până unde stătea ea. Am vrut să-i dau telefon să-mi spună, că fiind mai bătrână, nu mai… trebuia să mă uit în cărțile, în caietele mele în care mi-am notat să spun și locuri, și… Îmi amintesc drumul cu autobuzul de la aeroport până în localitatea în care stătea ea. Și am admirat… lanuri de porumb… Șoselele erau mai laterale orașelor. Cum să spun, un om civilizat, care a fost, văzut și orașe, și Europa – o parte, nu mult. Dar am stat în Germania, tot cu ginerele meu și cu nepotul, că l-a dat să-și termine ea teza, să n-aibă obligații… Au mai… Cu serviciile au stat mai de… câteodată… Că el a lucrat în Germania, ea lucra în America. Și atuncea m-am dus cu nepotul meu și l-a dat la studiu în clasa a șasea sau a cincea în germană fără să știe o boabă germană. Și a promovat, pe urmă până într-a șaptea, când a terminat ea doctoratul în America, s-au unit toți, și… El știe și germană. Era clasa… Avea 11 ani în Germania și-l așteptam când ieșea de la școală. Am stat trei luni cu el și era așa supărat odată, a venit supărat foc. „De ce ești supărat?” „Pentru că la sport n-am luat 10”, nu știu cât luase. „Dar de ce-ți trebuie 10?” Păi zice, „eu la celelalte, dacă nu știu limba, nu mă afirm, dar măcar la sport trebuia să… Era așa de înțelept, ne dădeam întâlnire, aveam tabieturile noastre în doi.
Intervievator: Și câți ani ați stat în Germania cu el?
P8: N-am stat decât trei luni, că atât aveam dreptul. El a rămas, între timp maică-sa a terminat și s-au unit toți în America.
Intervievator: Și vă amintiți prima zi după ce v-ați întors din America, după prima vizită din America? Cum a fost când ați revenit în România?
P8: E o întrebare care ține de sufletul fiecăruia. Bineînțeles că a fost bucuria că mă întorc pe meleagurile natale, în casa în care m-am născut, în care, dar… și sentimentul acesta de regret, că… Regretul există că nu suntem împreună. Eu ca fiică am stat cu părinții mei. Am fost o fiică foarte… docilă. Și l-am lămurit și pe soțul meu, nu numai… (Râde.) Însă n-aveam oportunitățile în care a trăit… în epocile astea mai deschise spre lume. Și era păcat. Eu așa zic. Nu contează că am stat despărțiți. Având posibilitatea să facă studii în America, să își facă așa… E adevărat că se depărtează de meleagurile natale, dar din suflet nu poate să șteargă nimeni țara. Și sunt convinsă că și nepotul meu care a plecat la 6 ani din România… sunt convinsă că își iubește țara la fel ca orice român. La fel, pentru că a avut grijă maică-sa să-i vorbească și de istorie, și de geografie, le-a oferit excursia în țară… S-a dus americanca de două ori la mare cu banii babachii. (Râde.)
Intervievator: Există avantaje ale plecării?
P8: Avantajele plecării sunt inerente. (Accentuează „inerente”.) Noi, generația mea, a bunicii tale, chiar a mamei tale, am stat închiși ca într-o… Era țara noastră, dar… Intelectualii noștri, marii intelectuali din epoca pașoptistă, din epoca… așa… s-au format în străinătate. De ce să plângem că ne-au plecat… (se emoționează) pentru mine… că mi-au plecat copiii? Ce, ce făceau mai mult pentru mine? Acuma, o convorbire telefonică, o invitație, o… Am promisiunea unei invitații, să mai se termine pandemia, că am camera mea.
Intervievator: Există lucruri pe care încercați să i le ascundeți fiicei?
P8: Nu, eu n-ascund nimic, avem o comunicare foarte sinceră, foarte deschisă, foarte… Probabil ea mai mi-ascunde, nu știu, dar nu cred. Nu cred. Totdeauna când a trecut printr-o fază mai grea, prin nu știu ce, am aflat și eu.
Intervievator: Ce schimbări au apărut în viața dumneavoastră după ce a plecat fiica?
P8: Nenorocirea e… nu nenorocire… întâmplarea face ca după ce a plecat fiica… (pauză) au plecat pe meleaguri cerești alții definitiv… Bunicii au plecat, soțul meu… Am spus că ea e în 24 de ore a fost la capul tatei și m-a organizat pe mine. Oare care a fost întrebarea?
Intervievator: Dacă au apărut anumite schimbări în viața dumneavoastră.
P8: Schimbările au fost inerente, că m-a întrebat cineva. Un doctor mi se pare că m-a întrebat: „ce probleme aveți de viață?” Două. Bătrânețea și mai e una: singurătatea. Singurătatea o simți. O simți, că… sunt cei mai apropiați oameni. Dar nu am transformat-o în tragedie. Niciodată.
Intervievator: Acum să facem un exercițiu de imaginație. Dacă ne-am imagina un robot care să vă ajute, să vă facă viața mai ușoară. Eu știu că mi-aș dori mulți roboți. Ce ar trebui să poată face acest robot dacă ar exista unul performant?
P8: (Râde.) Generația nu prea a lucrat cu roboții, dar știu eu, m-aș acomoda, dar n-aș ști să-l folosesc. Sunt atehnică. Total.
Intervievator: Dacă i-ați da comenzi vocale?
P8: A, să-i dau comenzi vocale? Păi ar fi nemaipomenit. (Amuzată.) Aș comanda plimbări în aer liber, în alte orașe, aș comanda întâlniri cu prieteni, aș comanda câte o mică escapadă prin America, aș comanda multe. (Râde.)
Intervievator: Să vă însoțească robotul sau să vă facă toate programările necesare?
P8: Programările necesare, că noi ăștia… mai crescuți în epoca revolută sau involuată nu prea ne pricepem… cu… multe.
Intervievator: Și cum ar trebui să arate acest robot?
P8: A, nu, la asta sunt atehnică. Adică ce ar putea face pentru mine?
Intervievator: Asta, da, și cum să arate el ca înfățișare.
P8: Aoleu, nu, cum să spun, nu intră în preocupările mele astea, eu mă mulțumesc cu o carte bună, mă mulțumesc… Adică în gândurile mele, în imaginația mea, am spus… m-am mulțumit întotdeauna cu ce mi-a dat Dumnezeu. N-am vrut luna de pe cer, n-am vrut nici… Să fie pe pământ bine, pace, înțelegere, bunăstare, tot ce ține de condiția umană. Nu mi-am dorit nici robot de-ăsta care să-mi facă… să-mi pună în viață dorințele, nu. Am fost… cum să zic, atât cât mi-a oferit Dumnezeu, viața, relațiile mele… M-am mulțumit cu viața. E normal. Ce, ce să visezi la cai verzi pe pereti. Și să știi că am fost… noi am fost o generație foarte, foarte sacrificată. De ce. Părinții mei… Eu m-am născut în ’42. Părinții s-au căsătorit în ’37. Mama a fost de la țară, dar părinții bogați. I-au dat bani când s-a căsătorit să-și cumpere casă în oraș. Casa în care stăm e cumparată cu banii de la bunicul. Tatăl meu era negustor. Vindea unelte agricole. A fost o epocă după împroprietărirea țăranilor după al Doilea Război foarte bănoasă. Îți spun, cine erau, mătuși, astea pe lângă noi, că… erau bani în vase mari. Așa se câștiga. Și au venit prietenii noștri de la răsărit și ne-au aranjat. Suntem aranjați și acuma, să știi. Dar Doamne ferește să… Eu nu, n-am fost deloc cu… Totdeauna am visat că trăiesc în altă epocă, în epoca aia interbelică. Aia a fost epocă de vârf în istoria țării. Poate că a mai fost pașoptismul până la… Titu Maiorescu.
Intervievator: Ne apropiem de final. Mai avem foarte puțin. Există dezavantaje ale emigrării din perspectiva fiicei?
P8: Dezavantaje sunt. Totdeauna cel exilat a simțit dorul de țară, de familie, de.. dorul nu poate să-l înăbușe nimeni. Există, e real, dar nu se transformă în tragedie. Cine îl transformă în tragedie greșește. De ce? Dacă sunt sănătoși, dacă eu deci… de fiecare parte… eu aici, care reprezint vechea generație, sunt sănătoasă. Cum să zic, depinde de fiecare. Dar când ți-alegi, trebuie să-ți analizezi trăirile și să vezi dacă ești în stare. Fiica mea mi-a mărturisit: „mama, dacă m-am temut de ceva când am hotărât să plec a fost că tu nu… faptul că tu n-o să fii de acord să plec.” Și eu am fost atât de laxă, atât de… Am acceptat. Fiindcă omul trăiește o singură dată și trebuie să lupte să își îndeplinească anumite visuri, anumite idealuri. Și fata mea și le-a… Lucrează în domeniul pe care ea și l-a ales, lucrează, se documentează, muncește în problema asta și de ce să plângă mama acasă? (Pauză.) Am plătit… plătesc începând de ieri o familie. Mi-a ajutat Dumnezeu. Mi-a luat toate problemele, și de curățenie, și de grădină, și de curte, și de… Și… fac față.
Intervievator: Ultima întrebare. Dacă v-ați imagina o copertă pentru povestea pe care tocmai mi-ați spus-o, cum ar arăta coperta, ce imagine sugestivă am putea găsi?
P8: Aș găsi ceva care mi-a plăcut mie… Deci să aibă legătură cu interviul…
Intervievator: Da, cu povestea dumneavoastră de viață pe care mi-ați spus-o acum.
P8: (Pauză de gândire.) Aș picta o parte din ocean, Oceanul Pacific, cu plaja respectivă, și cu… un drum, așa, care duce la plajă și… Asta aș picta eu.
Parent Interview P8
P8 is 79 years old. Her daughter (53 years old) emigrated to the US with her Romanian husband and their 6-years-old boy, approximately 21 years ago.
P8: My daughter left her native country after she graduated from Technological Physics, so she is a physicist-engineer. She used to work on the Măgurele platform. And together with her husband and… they decided to go abroad, because Romania still couldn’t offer all the scientific opportunities, collaborations… they were not paid fairly. They were not paid fairly, and then, anyone wants – if they have the possibility, to go to a place… Am I being recorded now? So if they have the possibility to go somewhere, where they have humane working conditions and payment terms… they will try. They will try. She tried, and it was beneficial, because she received… How do I say this… She was received in a state in eastern America, I can’t recall the name now, I even visited it, but I can’t recall the name of the place now… And she went for a PhD there… On the issue she is interested in, plasma, physics, so he took this PhD programme, a five-year programme. Then she was selected to work in the West, in California, in San Diego. After she completed the PhD programme, she remained… She was accepted to work in San Diego, in the west of the United States. And there… They adapted to their new life, family life, the child… The child studied in America.
Interviewer: Was he born in Romania?
P8: The child was born in Romania. He was six years old when they left. They spent a short time in Greece, they… They worked in Greece, both her and her husband, and they earned the money they needed for the trip, and then they stayed in America, they are still there today. They come home, they visit their parents, their relatives… Some of the parents are gone meanwhile, my daughter’s father died, and so did my son-in-law’s parents. But life goes on. As it happens in all fields.
Interviewer: How long ago did they emigrate?
P8: They emigrated… So, she was… It was 1999, 2000.
Interviewer: About 21 years ago, something like that. 20-21 years ago.
P8: Yes.
Interviewer: And they were in Greece before that.
P8: They were in Greece before that; her husband was in Greece, and she worked there too, for a short while. They made… these… dollars… and they were able to go to America.
Interviewer: And for how long were they in Greece?
P8: In Greece, not for long. About a year. Maybe her husband was there longer, but now I am talking about my daughter, Mirela.
Interviewer: And did they leave for America right afterwards, or did they spend any time in any other country?
P8: No, no, they left right away.
Interviewer: Do you have any other daughters or sons who stayed here?
P8: No, I just have one daughter. And… kind of a special girl. She loves studying and… has feelings for her parents… She was a special daughter for us, as parents. I hope she showed the society, too, what she can do… in terms of studying.
Interviewer: Who do you live with, now?
P8: I live by myself, in my parental house, which I know my daughter loves very much. We fought with all the relatives and we managed to… how should I put this… We managed to keep it alive and… undivided. Yes. I now live by myself in the parental house, but I hired now – not so long ago – I hired a family that will help me and support me… They will look after an older lady.
Interviewer: How old is your daughter?
P8: If she was born in 1968… You count. Yes, since 1968, I would say 52, 53. She was born on 12 June ‘68, that’s why…
Interviewer: Cancer? [zodiac sign]
P8: Yes, Cancer. And her husband was born in August, he is also… A Leo, I think. Oh my God, can you imagine, Cancer and Leo… But he is such a… such a well-behaved man. A guy from Bistrita, not like our people from Muntenia… More ambitious and more… Well, anyway, with no… No negative judgements.
Interviewer: And did you use to live with your daughter before she left?
P8: No; my daughter lived in Bucharest. In a flat, private property. But it was not purchased on her name – we bought it on our name, as well.
Interviewer: Was she married before she left?
P8: Well her son was 6 years old.
Interviewer: Oh, right, you told me. And they all left.
P8: All of them. Her husband left first, he went to Greece, to that big island, what do they call it?! I can’t remember now. In Greece. And there, they made some dollars, and she left with her child and her husband. And she was the only one who had a job. Then things went better, he was working at the University too, her husband… In Dakota. They were here, in California, they would see each other once a month. And the marriage didn’t fail, because they were special children, but they did live, one of them in Greece, the other in Romania, one of them in some state in America, the other somewhere else. But they got along well, it was their problem…
Interviewer: And here, you said your daughter worked in Măgurele. What was her job, here?
P8: Researcher, both of them were researchers in physics. She was into technological physics. But the salary was… Even now they still have to pay some money to them, after 20 years. It was a transition era and, as all eras, until things settle down, salaries and everything… And… How do I put this?! They left the country, not because they would get more money, but because they wanted to have a career, to work in a specific field. It was actually a specialisation. Her doctoral paper about plasma, she told me people read it… Even a lot of people who look for information in this field. So she went to continue her studies, not to… because she has more money; because she had money here, too, if we are to think about it…
Interviewer: The opportunities are different. How often would you see each other, when she was living in the country?
P8: We would see each other, but… As she was in Bucharest, while we are in Buzău. They used to come when they had time, we’d go on trips together. Once they took me to… He was from Bistrița-Năsăud, and she was from here. We left once, they took me with them, and we visited the whole country. Actually, I used to go on trips by myself, too, but I also had this opportunity to go with them. Then we took accommodation in Bistrița, where the in-laws live, my son-in-law’s parents. That’s where we visited the parental house of my son-in-law’s grandfather, in a village in Bistrița-Năsăud. Other places, other…
Interviewer: And this was before they left? Or was it a trip to the country, after they had left?
P8: A trip after they had left. They came here, and we took that trip. I believe my daughter’s father had died… my husband. And we took that trip, so that we can forget about the bad things for a while.
Interviewer: And before they left… What did you use to do together when they would come visit from Bucharest?
P8: When they were visiting from Bucharest, it was normal life… Like at the grandparents’ home, my parents. The grandparents were alive as well. Their visit was like a celebration. We’d walk, share impressions, and watch tv. The ordinary life of a family… A true family, yes.
Interviewer: Was she helping you with any work?
Interviewer: Were you helping her with anything while she was in Romania?
P8: Well… Now we must be honest and mention some very inappropriate conditions for a young family. They were not… Maybe I am saying truth that should not be told… Until they got stabilised… This new society… They got jobs right after the Revolution. And the salaries, well, they were not being paid in time, so us, the parents, we committed to helping them. We would send parcels to them… I mean, it was me who helped them, particularly. With the child and everything… Because they also had the child. So, we did get involved to help these young people materially, because the conditions were not right. That’s how it is; I am sorry, it’s my country and I would not like to say anything bad about my country, but it’s how it is… Now it’s her who tells me: “Mum, whatever you need, you tell me”. I didn’t ask for anything yet, because I am happy with the pension I have, after my work as a teacher.
Interviewer: A teacher of Romanian language, right?
P8: Yes. I am very proud of the fact that I was a teacher of Romanian, I graduated from Iași. And that makes me proud. I took my daughter to Iași too, before… It was a meeting with my class; so that she knows Iași, too. To Bucharest too, so that she can see where Măgurele is and everything else… She chose physics, and Bucharest offered several opportunities, so she chose physics in Bucharest. She managed to be one of the 24 children who succeeded for this special physics, technological, I am not sure how it is called… There were 24 seats, and she was the one before the last, I believe. Why? Because she made a mistake in maths. She told me, “ma, I made this stupid-child mistake”. But then she had a comeback with physics, where only 10 of them managed to get [a score] above 5. And she got a high score there; that’s why she got to study engineering physics… Not the physics that makes you a teacher. But they studied these ones, too… They studied to become teachers, too. Any opportunity would come their way, even if…
Interviewer: And when you found out about their intention to leave, did you agree?
P8: Yes. My daughter… The only person she was afraid would not agree was her mum. And her mum was very lucid. Every man – this is what I said, this saying is created by myself – every man chooses their path in life when they get to the right age. So… If that’s what they thought was good for them as young people, to leave, I fully agreed. And it was an advantage for me too, because I visited America. Both East and West. Las Vegas, and some other places… I had… We had… we, the parents; it wasn’t just me, my husband was alive too. So, I answered your question.
Interviewer: If you have any other relatives in the country, closer or more distant relatives – what kind of a relationship do you have with them?
P8: I had three brothers. We loved each other like brothers. But they died. There is only one still alive. I have a very good relationship with my brother. He has the keys to my house, he helps me – by being present, not in any other way. Well, in general, I am not a conflictual being. Even if you step on my toes a little bit, I will pretend I didn’t notice and move on. I don’t like fights, I don’t… I avoid them as much as I can.
Interviewer: How often do you talk with your daughter, what is the frequency?
P8: Every week. Every week. If there is a problem that… Something that needs to be solved urgently, for me or for her, we have the phone. I am not very good at using these modern means. She has… She talks with my brother on… What is it called? The internet.
Interviewer: And how do you talk? By phone only, or video too?
P8: Phone only. She has video too… I don’t. So, she probably uses it, but I don’t have it… Because I don’t know how to use them, I tell you frankly; I can afford to buy them.
Interviewer: That phone has this option. (Interviewer points to the lady’s smartphone.)
P8: I bought the most expensive one, but it’s useless.
Interviewer: So you had to learn how to use this smartphone.
P8: Yes, yes.
Interviewer: Did anyone teach you how to use this phone, the smartphone? The one you have. Or was it you who tried…
P8: No, I didn’t try. No, I am not… I am a-technical, so I don’t complicate my life. I am a person of literature, books, meetings with friends, walking… No, I didn’t get busy with that.
Interviewer: Who calls, usually – is it you, or your daughter?
P8: It’s usually my daughter who calls, but if there is something I want to communicate… I called her at work, too: “Mum, I was working”. She’s like this, a very correct person. I dared, right… We have a relationship… I mean, we know all the time. Weekly, at least once, phones. From her especially, because… I don’t know, is she working, is she free… If I don’t reach her, I talk with whomever is there, but… I prefer to talk with her.
Interviewer: And would you like to talk with her more often, or maybe not that often?
P8: No, I am happy with what life gave me, what my daughter gave me… I am very happy and, at the same time, I am very proud that she manages herself, in some other country, in some other places. They met Romanians there. They first established a relationship with Romanians who were living there. People from Buzău, too. They have a community of Romanians. A lady from Târgu Ocna, some other person from… I don’t know from where… Almost the whole country is there… And a lady from Buzău, too. And what is interesting, the mother of the lady from Buzau was my colleague in Costești, where I got assigned from the ministry, but I was very proud of it, because it was the only… There were other jobs available, but Costești was the best. I even came from there by foot.
Interviewer: What do you talk with your daughter about, usually?
P8: Usually, we first talk about things related to the family. Are you healthy, how is my grandson? Because my grandson, he has a job too, in North America, near Harvard, that’s where he studies… Medicine, this, I mentioned it at the beginning… Something about viruses and this kind of things… How is it called… microbiology. He is a microbiologist. While he was a student, he would take the keys from the people in charge of the labs and stay there and study, staring at the computers. That’s how it was; and he chose to continue with… There’s this microbiology study, we’ll see what it is… I mean, he has a job, he makes his own living. 28 years old… 26, when he graduated.
Interviewer: What was it that you talked with your daughter about, last time you heard each other?
P8: Now, we can say it’s a problem that is… strictly personal. It’s… A disease I have. Age-specific. And we encouraged each other. I showed optimism. She… It’s a disease that makes your brain reverse its evolution. But I hope that’s very far from now. But even this Saturday we talked about this, this mother’s health issue. She encouraged me, she told me, “mum, don’t worry; what is your greatest desire?”, she asked me. “To come to you”. “Well let’s see this pandemic decrease, and you have your room.” This was very good support.
Interviewer: Leave for America to be with her?
P8: I was there several times. Yes. But there… Now they got this house, and I have a place, too.
Interviewer: So, you think of moving to America for good?
P8: No, just to stay there… because… I come home, because we have this home. The parents’ home. Like the poet says. You don’t sell your parents’ home. So we didn’t sell it. She insisted, my daughter insisted that we stay. Parents too, actually.
Interviewer: So she asks you to move to America?
P8: No, I cannot say that she is asking me to move to America, because she would dislodge me at an age that is no longer beneficial for a person… I have my routines, but… I will live there, during winters or… For a while… But when the pandemic will slow down. For me, I don’t care if I get sick, but… They are young. Out of patriotism… My grandson, so my daughter’s son, he only studied in America. She taught him everything Romanian: history, important persons, everything for her child. She didn’t let him become a stranger to his country. Not at all. He knows a lot, a lot of… and… An American girl… They fell in love. And my daughter offered them a trip to Romania, on a holiday, before the wedding. And they came here and visited all the beautiful places of Romania, from seaside to the mountains. And the American girl… The one he got married to – she liked it very much. She took photos, too. I made some fish for them, nicely cooked, with… And she had this thing… She took a photo of it. Yes. It’s a relationship… How should I put this? A very good initiative. She offered them this trip to the country, like they used to do before, with these people who would start working in some field, the apprentices, or… I don’t know how they were called. Apprenticeship years, so that they get familiar with the country. Other than that… I don’t care… This… I mean, I don’t know how their relationship is developing, what is there… I hope they are still (together).
Interviewer: Does your daughter ask you if you would like her to send anything to you?
P8: Yes, she asked me now: “Mum, tell me what it is that you want.” “I want to come and see you.” And she said, “done”. She bought a new house, and… “You have the mother’s room.” So, I am protected. These are very nice questions; I almost didn’t notice them, when I answered by myself. These questions reveal the relationships, which continue to be very strong. The ones who left do not give up the relationship with their parents and relatives, either… And they are welcome; people should know that, if you leave the country, it does not mean that you just turn your back to the country; you still remain what you are. But… You just get to know other… My daughter tells me: “Mum, I will come back to the country when I get retired, and I will come to live in the old house.” I cannot sell the house, because I don’t need any money, but it has eight rooms, and I have to live there, because… She will come back when she retires (laughing).
Interviewer: So, she intends to come back.
P8: Yes. Yes. It’s an event. I mean, that’s what she says. What will be… Maybe I won’t be here to see what she will do, but anyway, the house is on our names – mine and hers. I paid my brothers for their part. I mean, I gave them, for what was left… I gave them some money and… We kept it. My daughter and I, we are the owners. Just like my parents wanted. They loved this little one… Oh, my God, the love between the grandparents and… Love between grandparents and grandchildren, there is almost no metaphor to describe it. It is just there, that’s it. The love. Yes.
Interviewer: And does your daughter ask you to do any things for her, or send her anything from here?
P8: For this… She doesn’t really make me work, in this respect, but we are permanently in touch by phone, by… My brother also has these things where I can see what she does and how she does it… And I was her guest, periodically. I mean, no season passed without us seeing each other, going beyond the phone calls. But now we have the pandemic. We’ll see how this ends. I have the invitation in the new house, where I have my own room, the mother’s room.
Interviewer: You didn’t visit it yet, have you? The new house.
P8: I visited the town, but not the new house. I was there for my grandson’s wedding, and then they rented this house… Oh dear God, it was one of those rich people’s houses, with… But it was rented. And now they bought a house… Modest, she told me, but she is happy that she can have her own plants, and flowers, and vegetables… She has a fig tree, too. She has everything in there. I can’t wait to see her. I won’t die before I see where my daughter lives. In San Diego… I said that.
Interviewer: Are there any things that you feel you can only discuss with her?
P8: Yes, definitely. A mother and a daughter always have their secrets, this has always been true.
Interviewer: Have you ever felt that those things can only be said in the presence of the other, not by phone?
P8: No, no. We talk on the phone as if we were face to face. I don’t find this strange; a relationship is built over time, especially between the child and the grandparents, the child and the parents, and there is no distance that can trample on it, that’s what I think. That what I experienced with my daughter.
Interviewer: How often do they visit the country (where there is no pandemic, of course)?
P8: On holidays.
Interviewer: In the summer, or in winter too?
P8: Summer, summer, on holidays, when they can get some holidays. Last time… When her father died, she got here in 24 hours. (break) So… The relationship is there, distance is not important. She got here in 24 hours. After that, she left everything that I needed, all these usual things. That my husband did, or maybe… Trying to leave everything in order… so that I would have no problems.
Interviewer: And what did you do, on her last visit?
P8: On her last visit we took a trip in the country. There is this bridge where they have those little statues that come out and sing… Wouldn’t you happen to know what that city is called? I can’t remember. That’s because I am old. A city in Ardeal, very famous. Where they have these little statues that come out and sing, to tell the time.
Interviewer: Sighișoara?
P8: Sighișoara, my dear. I visited Sighișoara so many times and I like it so much, with that tunnel they have, the artists… Yes. Usually… We don’t always travel. Other years. Other years, we did travel… But… since her husband is from Ardeal, from Bistrița-Năsăud, whenever they come here, they used to come and stay with us, and they would stay in Bistrița too. And they would take us with them, sometimes. My father, her grandfather wanted to… Between the grandfather, my father, so my daughter’s grandfather and… they had this big relationship, this mutual courtesy – grandparents and grandchildren. Something like… When they used to cut the power, you know… During Communism, they would cut the power and… then grandparents and the grandchild would come together… I would be in school, or… And then… they used to give her everything she wanted. I wouldn’t let her read too much literature, because she needed to study for the exams, for… And the grandparents would cover for her. She was reading. And then I found out. They would be in the kitchen of the house, and it was a full-blown party there, they would read more than… Not only the homework. You went to Hasdeu, you, right? You are the same generation as my grandson.
Interviewer: Yes..
P8: My grandson got picked, a girl from the university picked him. An American girl. She came to our house, she liked it very much. I gave her a little necklace, but… people, people who don’t like giving things away, they were like, why did you give her the necklace? Well if they had a wedding… It’s their thing, in the end. That’s what I felt to do. I mean, she was my grandson’s wife. I attended their wedding. Oh, it was so beautiful, on the shores of the Pacific, it was this fantastic resort… At the end of the wedding, everyone went into the ocean with their shoes on. And me, old as I am, I did it too. (Laughing.) Yes, it was beautiful. Everything was beautiful. Yes. We continue with the interview.
Interviewer: What impressed you more, in America? In terms of the country, the society.
P8: In an interview, you have to respect… You have to be honest, right? Can I be honest? What I saw in America was a true copy of Europe, but not at the level of Europe. Everything was copied from Europe. When I was in the East, this more developed part… How can I tell you, a lot of… European things. It’s just that the cookies were not as good and high-class, as we have them here in Europe… Some were, but the model of it, and many-many things I noticed were like in Europe, copies of Europe. That’s what I felt.
Interviewer: Do you remember your first visit there? How was your first day there?
P8: The first day there, when I got there. Yes, I remember it. I got somewhere in Chicago and I took a bus to where she lives. I wanted to call her, so that she could tell me, because, as I am a bit old, I couldn’t… I had to look in my books, my notebooks, where I had it written down, the names of the places and… I remember the road, the trip by bus, from the airport to the place where she lives. And I admired… Corn fields. The roads were somehow outside the cities. What to say – a civilised person, someone who saw cities, in Europe too – some of them, not a lot. But I stayed in Germany, with my son-in-law and my grandson, they were there so that she could finish her thesis, free… They did… With their jobs, they sometimes lived in… He worked in Germany, and she worked in America. And then I went there with my grandchild, and she had him go to school, fifth or sixth grade, and he didn’t speak any German. And he did graduate, and then in the seventh grade, when she finished her PhD in America, they came all together and… He speaks German, too. He was, what grade… He was 11 years old in Germany, I would wait for him when he would come back from school. I was with him for three months; and he was so upset one day, he came back very upset. “Why are you upset?” “Because I didn’t get a 10 in sports”, I don’t know what grade he had. “And why do you need a 10?” Well, he says, “I can’t show myself in other subjects, since I don’t speak the language, but at least sports, I should have…” He was so wise, we would set a meeting, we used to have our routines, the two of us.
Interviewer: And how many years did you spend in Germany with him?
P8: I was only there for three months, I didn’t have the right to… He stayed; meanwhile, his mother finished, and they all came together in America.
Interviewer: And do you remember your first day after you came back from America, after your first visit to America? How was it, when you came back to Romania?
P8: That depends on every person’s heart. Of course, there was the joy of coming back to the place where I was born, the house where I was born, where… But also this feeling of regret, that… There is this regret that we are not together. As a daughter, I lived with my parents. I was a very… obedient daughter. And I convinced my husband too, not only… (Laughing.) But we did not have the opportunities of… of these times, more open towards the world. And it was a shame. That’s how I see it. It doesn’t matter that we were separated. If she had the possibility to study in America, and build her… It’s true, it’s far away from where she was born, but nobody can erase your country from your heart. And I am sure that my grandson, who left Romania when he was 6… I am sure that he loves his country just like any other Romanian. The same way; because his mother taught him history and geography, and she gave them that trip to the country… The American girl went to the seaside twice, on the old ma’s money… (Laughing.)
Interviewer: Are there any advantages in leaving?
P8: The advantages of leaving are inherent. (Emphasis on “inherent”.) We, my generation, the generation of your grandmother, and even that of your mother, we were confined, like in a… It was our country, but… Our intellectuals, the great intellectuals of the 1848-era… they studied abroad. So why should we cry that they left… (she gets emotional) for me… that my children left? Why? What would have they done more for me? Now, with a phone call, an invitation… I have the promise of an invitation, once the pandemic slows down, because I have my own room.
Interviewer: Are there any things that you try to hide from your daughter?
P8: No, I don’t hide anything, we have a very sincere, very open communication… Maybe she hides things from me, I don’t know, but I don’t think so. I don’t think so. Always, whenever she had some difficult times, or something, I knew.
Interviewer: How did your life change after your daughter left?
P8: Well the problem is… It’s not a problem, but it happened that, after my daughter left… (She pauses) other people left to heaven, forever… Grandparents left, my husband left… I said she got here in 24 hours to be with her father, and she organised me too. What was the question now?
Interviewer: About any changes in your life.
P8: The changes were inherent; someone asked me. I think it was a doctor who asked me: “What problems do you have, in your life”? Two. Old age, and there is another one: being alone. Loneliness is something you feel. You feel it, because… these are the people who are the closest to you. But I didn’t turn that into a tragedy. Never.
Interviewer: Now let’s try and imagine something. If we were to imagine a robot to help you, to make your life easier. I know that I would like to have many robots. What should this robot be able to do, if there was one who could do such things?
P8: (Laughing.) My generation didn’t really work with robots, but I don’t know, I would get used to it, but I wouldn’t know how to use it. I am not a technical person. Not at all.
Interviewer: And if you were to command it with your voice?
P8: To command it with my voice? Well that would be great. (Amused.) I would order walks outside, in other cities, I would order meetings with friends, I would order small getaways to America, I would order a lot of things. (Laughing.)
Interviewer: Should the robot accompany you, or make all the reservations?
P8: The reservations, because people like me… Who grew up in the revolution times, or the undeveloped times, we don’t really know how to do a lot of these things.
Interviewer: And what should this robot look like?
P8: Oh, no, for this, I am not a technical person. You mean, what it could do for me?
Interviewer: That, yes, and what it should look like.
P8: Oh, no, this is not one of my interests, I am ok with a good book, and with… I mean, in my thoughts, in my imagination, I said… I always settled for what God gave me. I didn’t want the moon, I didn’t want… Peace and understanding and wellbeing on earth, for all humans. I didn’t want a robot like this, to… To bring my wishes into life, no. I was… How do I put this? Whatever God gave me – life, my relationships… I was happy with life. And that’s normal. What, why dream of impossible things? And you know, we were… We were a very much sacrificed generation. Why? My parents… I was born in 1942. My parents got married in 1937. My mother was from the countryside, but her parents were rich. They gave her money, when she got married, to buy a house in the city. The house we live in was bought with money from grandpa. My father was a trader. He used to sell farming equipment. There was this very profitable era, after World War Two, when land was given to peasants. And I tell you, whoever was around us, aunts and… There was money kept in large vessels. That’s how they would earn. And our friends from the East came, and settled things for us. Things are still settled, even now, you now. But God forbid… I was never about… I always dreamed that I was living in a different era, the era between the world wars. That was a peak era in the history of the country. Maybe the period of 1848, until… Up to Titu Maiorescu’s time.
Interviewer: We are near the end. There is very little left. Are there any disadvantages to migration, from the point of view of your daughter?
P8: There are disadvantages. The one who lives in exile always longs for the country and the family… nobody can extinguish that longing. It is there, it’s real, but it doesn’t turn into a tragedy. Whoever turns it into tragedy is wrong. Why? If they are healthy, if I… I mean, on every side… I am here, representing the old generation, and I am healthy. I don’t know, it depends, from person to person. But when you choose, you must look into your emotions and see if you can do it. My daughter confessed to me: “Mum, if I was ever afraid of anything when I decided to leave, it was that you… That you wouldn’t agree with me living.” And I was so easy-going, so… I accepted. Because we only live once, and people need to strive for their dreams, for their ideals. And my daughter did that… She works in the field of her choice, she works, she studies, she works on this, so why would her mother at home cry? (Pausing.) I paid… I am paying a family, starting yesterday. God helped me. He took all my problems away from me – cleaning, and gardening, and yard and… And… I can manage.
Interviewer: Last question. If you were to imagine a cover for the story you just told me, what would it look like, what image could we find to fit it?
P8: I would find something that I liked… So, something that is connected to the interview…
Interviewer: Yes, with the life story you told me now.
P8: (Pauses to think.) I would paint part of the ocean, the Pacific Ocean, with that beach and… A road, leading to the beach and… That’s what I would paint.
(Answer given in writing.) Concerned with life, health, loneliness, old days, I see a cover, a photo, rather, that shows the members of my family, surrounded by luggage, in front of the old parents’ house. That’s how the story would have an optimistic ending. I thank my daughter for being with me in all the problems of life. “You only live life once, and you can choose, if you have opportunities.”
