Interview: There’s the old house, and we’re somewhere far away / Interviu: E casa bătrânească acolo și noi undeva departe

Interviu emigrant M7

• Identificare

Intervievator: Vârsta?

M7: 36 de ani

Intervievator: Țara de rezidență?

M7: Italia. 

Intervievator: Ai în țară un părinte sau ambii părinți?

M7: Ambii părinți.

Intervievator: Vârsta acestora?

M7: 56 și 62 cred.

Intervievator: 62 tata, da?

M7: Cred că da, nu sunt sigură. 65, 64, în sfârșit, pe acolo dă. 64.

• Viața în România și motivul plecării

Intervievator: Cum era viața dumneavoastră în România înainte de plecare?

M7: Deci viața mea înainte în România, înainte să plec. Cum să spun eu. Am plecat când aveam 20 de ani. Deci nu era cine știe ce adică era… În ce sens vrei să știi cum era viața mea?

Intervievator: Dacă te gândeai la un loc de muncă sau aveai unul cum era acesta?

M7: Nu aveam niciun loc de muncă. Terminasem liceul de câțiva ani, vreo doi ani cred și am muncit. Știu că am lucrat la un bar acolo, așa o lună de zile sau două luni, nu mai țin minte. Experiență tragică, pentru că a fost o experiență nașpa și după aia nu am mai lucrat nicăieri în România. 

Intervievator: Vă ajungeți cu banii în perioada respectivă sau aveai nevoie de mai mulți?

M7: Da, clar, da, aveam nevoie de mai mulți ani. Lucrau mama și tata, dar știi că eu nu stăteam cu mama și tata, stăteam cu bunica și chestia e că nu erau. Noi suntem patru frați și nu erau bani. Întotdeauna intrau alte chestii de făcut și mna.

Intervievator: Cum era atmosfera în familie, atât atmosfera din familie cu bunica, tu stăteai la ea, cât și atmosfera cu părinții?

M7: Măi, eu cu bunica să știi că m-am înțeles foarte bine. În ultimul timp, știi când ești adolescent și vrei să ieși non stop și vii târziu acasă și așa și lipseam de acasă și ziceam, nu ziceam, mă duceam să dorm la Georgiana sau de-astea. Am avut mici chestii cu ea că mereu îmi zicea să nu ies și în familie nu m-am înțeles niciodată cu tatăl meu. Nu m-am înțeles, nu știm de ce.

Intervievator: Dar cu mama? 

M7: Cu mama, da, m-am, ne-am înțeles mai bine. Cu mama da. Nu am fost și nu sunt genul de persoană care să fie foarte apropiată de familie. Deci nu am fost. Știi tu, relație mamă-fiică. Eu am stat atâția ani la bloc, știi și după aia au vândut apartamentul și țin minte că mă duceam acasă, vorbeam cu mama, dar nu am avut o relație din aia, dar s-au schimbat și timpurile de acum 20 de ani în care mama este și prietena ta și poți să îi spui aproape toate chestiile și să-ți dea un sfat. Eu nu am avut părinți așa, înțelegi.

Intervievator: Dar cum era, cum era mama ta, ce puteai să vorbești cu ea?

M7: Mama mea, săraca, era tot timpul la muncă, acasă, făcut mâncare, să aibă grijă de noi, copii. Tot timpul, îți dai seama, obosită și supărată de fericită că nu avea ce voia să ne dea ea

Intervievator: Să revenim, care erau momentele când tu puteai vorbi cu mama ta de apropiere, când vă apropiați?

M7: Sinceră să cred, nici nu mi aduc aminte. A, ba da, când eram la școală, în școala generală, pentru că eu de la liceu am stat la bunica mea și mă vedeam cu mama odată la nu știu cât timp, pentru că mă duceam la ea, dar mă duceam mai rar sau mă duceam când ea nu era acasă, era la muncă și așa mai departe. Dar eram la liceu, eram la școală generală și erau serile în care după ce mâncam, mai vorbeam, mai zicea nu știu ce. Țin minte că mi-a zis o chestie, pentru că am întrebat-o eu de băieți. Îmi aduc aminte așa vag, pentru că ți-am zis, eu n-am avut momente atât de extraordinare cu părinții mei când eram mare, știi, poate când eram mică, da, pentru că eram mică, dar nu știu ce naiba îmi zicea ea că lasă că toți bărbații sunt la fel și tot felul de chestii din astea. Seară după ce mâncam, era iarnă și țin minte că aveam un godin la bloc. Îți dai seama că stăteam la ultimul etaj și aveam un godin acolo. Era ilegal, nu aveai voie să ai așa ceva în casă. Și stăteam acolo la foc, țin minte că taică-miu era în schimbul 3 sau schimbul 2, nu mai țin minte că era seară, era frig. Noi vorbeam și… când îmi împletea părul, știu că aveam părul lung și când mai când.. da, la ziua mea, de sărbători, de-astea.

Intervievator: Cu bunica ta ai avut alt fel de relație?

M7: Bunica mea m-a crescut, știi. Părinții mei, dacă au avut 4 copii, că mna, nu știu ce Doamne iartă-mă aveau ei în capul ăla al lor, au făcut 4 copii și când au început munca și au văzut că n-au cu cine să lase copii și așa mai departe, pe mine m-a lăsat la bunica mea și m-a crescut ea, nu că m-a crescut, m-a trăit mai mult decât maică-mea într-un fel, înțelegi. Tot timpul, vara, eram la ea și mama venea, nu pot să zic că venea în fiecare zi la mamaia când stăteam acolo. Venea așa, o dată pe săptămână, de două ori să mai aducă chestii, mâncare și da. Bunica mea, știi cum este o bunică, când ești adolescent nu te mai înțelegi cu nimeni și te cerți cu toată lumea, dar tot timpul m-a învățat, nu știu, ea era calmă și aș fi vrut ca eu, fiind fată, să stau mai mult pe lângă ea și s-o ajut la bucătărie, s-o ajut la curățenie, dar eu fiind un băiețoi și pentru că am crescut cu frații mei și pe acolo la mamaia mea erau numai băieți, eu tot timpul eram afară, numai cu băieții, dar da, aș fi vrut să fiu mai fată, să stai mai mult la bucătărie și să înveți să faci mâncare. Eu, de exemplu, când am plecat la 20 de ani, de-abia știam să fac un ou prăjit, asta era, nu știam să fac o ciorbă, nu știam să fac absolut nimic. Îmi pare rău acum că n-am stat pe lângă mama, pe lângă mamaie ca să mna. 

Intervievator: Dar care era situația financiară a bunicilor? Era mai bună decât a părinților? Sau chiar și a părinților. Care era situația financiară a bunicilor și a părinților?

M7: Nu pot să spun, pur și simplu, situația financiară a bunicilor mei… Tataia avea pensie și atât, mamaia nu a avut pensie că ea nu a lucrat niciodată. Dar mai aveam un unchi, încă mai am că de fapt trăiește și mai lucra și el și nu era căsătorit și unchiul ăsta o ajuta pe bunica mea. Și părinții mei erau acolo, pentru că au început din ce în ce mai mult să intre în datorii, nu știu, nu înțeleg banii, au început să facă casa după ce au vândut apartamentul și o grămadă de bani toate autorizațiile și la un moment dat să dea la fundații, au rămas fără bani mult timp și au fost mai așa, dar banii nu știu cum naiba se duceau, eu n-am avut nicio treabă.

Intervievator: Asta era următoarea întrebare, la acea vârstă de 20 de ani, v-au ajutat părinții financiar, în orice fel? 

M7: Mă, îmi mai dădeau ceva, să-mi iau de îmbrăcat, alea, dar foarte rar, înțelegi, îmi mai dădea unchi-miu.

Intervievator: Cum te-ai hotărât să pleci din România?

M7: Vrei să-ți povestesc tot?

Intervievator: Ce dorești!

M7: M-am hotărât să plec din România pentru că nu mai puteam să stau acolo. Nu mă mai înțelegeam cu tata pur și simplu și am luat decizia de a pleca, pentru că nu știu, nu mă simțeam, nu mă simțeam, nu m-am simțit iubită de el, înțelegi. Și am avut o șansă să plec și nu m-am gândit de două ori. Și când am plecat fără să-i spun. N-a știut că eu am plecat. Numai mama a știut și două, trei persoane. Și dacă stau bine și mă gândesc acum, nu știu dacă aș mai face, aș pleca din nou, cu siguranță, dar nu știu așa, pentru că am plecat, am făcut trei zile pe drum, pentru că am plecat cu o cabrioletă, mai erau niște persoane, dar în timpul ăsta se putea întâmpla orice. Erau și niște bărbați și era o chestie mai ciudată. Dar am ajuns cu bine!

Intervievator: Cu ce te ocupi acum în Italia? Ce faci, ce lucrezi?

M7: În Italia eu lucrez la un magazin de telefonie. Vând telefoane mobile. Fac poze de buletin că omul ăsta unde lucrez e fotograf. Face nunți și botezuri și așa mai departe. Și scot la imprimantă chestii pe care oamenii mi le aduc, foi și altele. Și chestii din astea, asistență tehnică, un bătrân și toată lumea vine și întreabă „Dar de ce telefonul ăsta nu se mai aprinde?” Și de fapt e închis.

Intervievator: Ai mai avut locuri de muncă și în alte țări în afară de România și Italia?

M7: Nu, n-am avut.

Intervievator: Ce au spus părinții tăi și aici mă refer la mama ta, ce a spus în momentul în care ai spus că vrei să pleci în străinătate? A încercat în vreun fel să schimbe părerea sau a fost de acord cu asta?

M7: Nu, a început să plângă și a zis că de ce trebuie să plec. I-am spus că eu vreau să plec. Eu fiind o persoană foarte încăpățânată și trebuie să câștig eu întotdeauna. Bine, așa eram înainte, mai puțin, dar tot a rămas ceva. Trebuia să câștig eu ceva, dar n-ar fi contat chiar dacă încerca să-mi spună sau să mă facă într-un fel să rămân. Tot aș fi plecat. Dar, eu dacă aș fi fost în locul mamei mele eu m-aș fi legat de garaj, de pat, de ușă, deci eu aș fi făcut, eu fiind mama copilului, nu-l lăsam pe fii-miu să plece așa, nu știu cum.

Intervievator: Dar bunica ta a știut că pleci?

M7: Ăăă, da. Mi se pare că da, da, i-am zis și ei și a început să plângă, îți dai seama, mi-a zis să fiu atentă și să o sun când ajung. N-a încercat în nici un fel să mă facă să mă răzgândesc. Mama a încercat, mi-a zis că de ce trebuie neapărat să plec, unde mă duc, ce fac acolo, știi, ca orice părinte te întreabă. Dar până la urmă am plecat. Dar știi, nu au făcut chestii din astea drastice sau dramatice sau ceva ca să mă facă să stau sau să mă oblige, bine, ar fi înrăutățit situația. De plecat, plecam oricum.

Intervievator: Când te-ai hotărât să pleci, ți-ai propus o perioadă anume după care să te întorci. Sau ți-ai propus să realizezi ceva anume și pe urmă să te întorci? Care a fost gândul tău când ai plecat?

M7: Da, gândul meu când am plecat era să, da, cred că doream să stau o perioadă și să mă întorc acasă ca să îi arăt tatălui meu, pentru că aici nu cred că e vorba de asta, ca să îi arăt tatălui meu că pot să fac și chestii singură și sunt în stare să mă descurc singură în orice situație ca să nu fiu o povară pentru ei. Știi. Dar uite așa au trecut după aia trei ani când m-am întors înapoi în țară.

Intervievator: De cât timp ești plecată din România?

M7: Eu sunt plecată de 15 ani.

Intervievator: Când ai plecat din România, ce știai că te așteaptă în Italia?

M7: Absolut nimic. Știam că mă așteaptă o pizzerie. Bine eu am plecat prin o cunoștință, printr-o fată, care lucra la un bar. Și asta mă aștepta. Eu trebuia să mă duc acolo și trebuia să muncesc ca să-i dau banii înapoi fetei ăsteia că a plătit și drumul și cazarea pentru un timp. Asta mă aștepta, mă aștepta o muncă la un pub.

Intervievator: Ce ți amintești din prima zi când ai ajuns?

M7: Având în vedere că am fost trei zile pe drum și mie mi se face rău cu mașina. Nu am mâncat aproape nimic. Și când am ajuns prima dată, i-am spus să-mi dea un pahar de apă că simțeam că mor, că leșin. Mi-aduc aminte că mi-era frig, pentru că am ajuns în februarie când am plecat și din mașina ieși și era frig, vânt acolo unde am ajuns. Și a fost așa o chestie când mergi la cineva și nu știi ce te așteaptă acolo. Eu o știam pe fata asta, dar nu o știam chiar atât de bine.

Intervievator: Dar ți-ai făcut o idee despre țara respectivă când ai știut că pleci, te așteptai să fie ceva anume? 

M7: Îți dai seama. Italia, eu nu m-am dus fix în Italia, m-am dus în Sicilia. Când ziceai Sicilia, nu știam de Sicilia. Ce oraș, Sicilia? Habar n-aveai. Nu cunoști niciun oraș așa, știam Sicilia. Și după dă-i Palermo, dă-i cu Agrigento și Catania și foarte frumos. Păcat că este o insulă foarte frumoasă, păcat că este atât de săracă.

• Adaptarea în țara gazdă

Intervievator: Ce s a întâmplat în următoarele zile? Ce îți amintești?

M7: Păi țin minte că mi-am cumpărat o cartelă ca să sun acasă ca să spun că am ajuns. Și… nimic. După aia a trebuit să mă duc la poliție că trebuia să te ia cineva în spațiu sau ceva de genul, să-ți faci acte, înainte era că puteai să stai 3 luni de zile. Și n-am început să lucrez imediat. Au trecut câteva zile, cred că o săptămână, nu știu. M-am cunoscut cu oamenii care lucrau acolo cu fata aia care tot era acolo și după aia alte persoane. Nu înțelegeam absolut nimic din ce vorbeau, pentru că vorbeau o limbă străină mie. Eu n-am vorbit niciodată italiană, doar engleză și cea spaniolă de la telenovele. Și. Atât, dar știi cum este o vrăbiuță de-aia speriată speriată sau o pisică speriată într-un colț care nu știe ce să facă. Exact așa m-am simțit și eu. Nu știam ce trebuia să fac, ce să spun, ce să vorbesc.

Intervievator: Dar țara te a impresionat în vreun fel sau ți a displăcut? Sau ce sentiment ai avut când ai văzut Italia? Chiar și Sicilia!

M7: Mai, astea trei zile, ți-am zis, le-am petrecut în mașină, nu prea am văzut cine știe ce că îmi era rău. Dar mi-au plăcut foarte mult străzile de la bun început de cum am ieșit din România. Străzi extraordinare, peisaje foarte frumoase. Și când am mai fost aici, chiar dacă era un sat, pentru că era un sat acolo unde stăteam eu, nu, nu, era orășel spus nu știu ce era un sat pentru că eram acolo unde stăteam. Ce m-a mai impresionat, nu știu dacă m-a impresionat în bine sau în rău, nu aveau apă, nu au apă potabilă oamenii ăștia, adică au apă la robinet. Dar nu este bună de băut, trebuie să bei apa din sticlă și aveau niște bidoane mari pe case, blocuri unde țin apa. Și țin minte că era, de exemplu, vara să aibă pe acoperiș acolo, bidonul ăla, poți să nu mai dai drumul la ăla să se încălzească apa, știi, că deja la 40 de grade, 45, soarele bate în aia și se încălzește așa și poți să te speli cu apa.

Intervievator: Asta te-a impresionat, nu știi dacă e ceva pozitiv sau negativ, dar te-a impresionat, ți-a atras atenția?

M7: Da, m-a impresionat că am văzut chestii noi. Și chiar dacă era un sat, nu aveau WC în curte, îl avea în casă, asta a fost ceva, pentru că acasă la noi când te duci la noi, la țară, automat WC-ul este în curte. Și pe mine mă lua cu tremurat când trebuia să mă duc la baie, că eu mă duceam pe la prieteni, dar te țineai acolo, nu cumva să te duci că mi-era frică să nu cad în gaură.

Intervievator: Au fost situații în care unele lucruri au fost mai rele sau mai grele decât te-ai așteptat?

M7: Nu știu cum să răspund la întrebarea asta. Da. Deci eu după ce, n-am rămas în orășelul ăla, eu m-am mutat și m-am dus într-un sat mult mai mic decât ăla unde stăteam, de vreo 6.000 de locuitori în care oamenii ăștia vorbesc o limbă aparte. E gen Transilvania, părțile alea acolo unde se vorbește maghiară, știi și aici se vorbește albaneză amestecată cu siciliană, italiană și toate limbile posibile. Și mi-a fost destul de greu, a fost greu, e greu să te integrezi astfel de orășel, unde lumea este, nu știu, ochelari din ăia, au chestiile lor, nu văd persoane din afară, se uită urât pe tine că vai Domnule, ești român sau ești o vagaboandă și a fost greu, a fost greu la început. M-am dus acolo să lucrez, m-am dus într-un pub și a fost greu, pentru că țin minte că ăla vorbea albaneza de acolo și eu nu înțelegeam și după aia mi-a zis un băiat că vorbește înspre mine, că vrea să mă dea afară. Și a fost greu.

E greu acolo să te integrezi, înțelegi. Chiar după 15 ani, sau nu, nu sunt 15 ani de zile, sunt vreo 11 ani de când stau acolo. Sau din 2008, 2009. În orice caz, de-abia nu știu, e greu, eu mă uit și la sor-mea care stă și ea vorbește limba aia acolo, a reușit s-o învețe. Eu nu. O înțeleg, dar nu mi-a plăcut și nici nu-mi place limba asta și este greu și pentru ea, cu toate că pe ea o auzi vorbind de parcă e acolo. Numai că oamenii ăștia nu sunt, nu știu cum să-ți explic, nu sunt chiar așa. Sunt răi, sunt foarte răi.

Intervievator: În ce sens ar fi răi?

M7: Sunt răi, pentru că suntem discriminați oriunde ne-am duce suntem discriminați, pentru că suntem români, asta este. Ești român. Nu te iau pentru că ești român. De câte ori n-am auzit chestia asta. Da, aș vrea să vii la mine la muncă, dar ești româncă.

Intervievator: Și ce înseamnă asta pentru ei? Că ești român?

M7: Ești țigan. Dar eu am avut mare noroc pentru că am lucrat în două magazine, unul de îmbrăcăminte pentru copii și jucării și magazinul ăsta, la fotograful ăsta și cred că am fost una dintre singurele românce, pentru că erau o grămadă, singurele românce de acolo care au reușit să treacă peste ele.

Intervievator: Care v-a acceptat, cum spui, nu?

M7: Da, bine nu ești acceptat nimeni de toată lumea, dar important este să găsești două-trei persoane care au mintea mai deschisă și mintea avută. Așa este peste tot, nu numai în Italia sau Sicilia. Așa e și în România dacă găsești persoane bune.

Intervievator: Au fost perioade în care a trebuit să faceți munci sub nivelul, sub nivelul dumneavoastră de calificare?

M7: Nu, am încercat întotdeauna să rămân pe.. Deci munca mea de calificare, eu sunt instructor-animator, deci eu am încercat m-am înscris la un…

Intervievator: Asta înseamnă un fel de educator, da? 

M7: Da, dar eu m-am înscris la un curs în Italia când eram în satul ăla acolo, un curs de tot la fel, deci era ceva auxiliar, tot de animator, pentru grădiniță, pentru că mie întotdeauna mi-au plăcut copiii, micuți, mai mari nu. Și trebuia să vreau să fac, să nu știu ce, dar am găsit, mi-am găsit de muncă și a trebuit să-mi las postul ăsta. Eu nu am ajuns să fac ceea ce voiam. Deci eu am lucrat în bar, am lucrat în magazine, astea am lucrat și în rest nu. Și nu am nimic cu nimeni.

Intervievator: Ai spus că nu ai reușit să faci ceea ce doreai!

M7: Da.

Intervievator: Ce doreai?

M7: Păi eu asta voiam să fac cursul ăla auxiliar pentru grădiniță. 

Intervievator: Deci voiai să mergi pe calificarea ta? Cumva? 

M7: Da, dar și ar fi fost ceva care mi ar fi plăcut să.. Știi, voiam să merg pe chestia asta și mi-ar fi plăcut, pentru că stai și te gândești, că găsești lucru la grădiniță, mai ales că e o grădiniță de stat. Lucrezi la stat, știi, într-un sat așa mic cu salariul de la stat și câștigi destul de bine.

Intervievator: E diferență și acolo salariul stat și privat?

M7: Da, este, pentru că la stat începi de la 1200 de euro și la privat e jumătate. La privat depinde, unde am lucrat eu, îți dai seamă la bar și la magazine, ce Doamne iartă-mă să-ți dea, mai ales în Sicilia. Dacă stai și lucrezi la privat și ai nu știu ce facultate și ești și nu știu ce, îți dai seama că primești o groază de bani. Dar având în vedere că eu n-am niciun fel de facultate, de diplomă, trebuia să mă mulțumesc cu chestiile astea care sunt de nasul meu.

Intervievator: Spuneai că nu cunoșteai deloc limba, înainte să ajungi acolo. Da, acum cât de ușor te descurci cu limba ai învățat-o, o știi, vorbești în italiană?

M7: Da. Vorbesc, scriu. M-a ajutat foarte mult și când a făcut școala copilul meu, chestia asta că a făcut școală acolo școala și chestia asta cu gramatica, m-a ajutat foarte mult pentru că mna. Făcând lecții cu el de mic, vorba vine că stăteam lângă el că nu voia să-l ajuți. M-a ajutat foarte mult. 

Intervievator: Deci tu ai un copil. Ce vârstă are copilul tău?

Speaker3: 15 ani.

Intervievator: 15 ani. Măritată? 

M7: Nu, încă nu.

Intervievator: Încă nu, dar cu un partener de viață înțeleg, da. Locuiți împreună? 

M7: Da. 

Intervievator: Dar sunt niște date care mă ajută pe mine să leg povestea. Aveți legături și cu alți români care trăiesc acolo și ce fel de legături aveți cu ei?

M7: Am legăturile doar cu sora mea și mai erau câteva persoane care stăteau acolo și veneau la magazin să încarce telefonul, să facă o poză. Să mă mai întrebe câte ceva, având în vedere că vorbeam română în legătură cu magazinul, nu pentru alte chestii. Eu am fost întotdeauna o persoană foarte detașată așa de oricine și am pus o barieră ca să nu intre nimeni în zona mea de confort. Și cred că am făcut și mai mare zonă aceasta de confort sau poate bariera asta a devenit din ce în ce mai groasă de când am plecat și am început să, a trebuit să citesc oamenii cu care am de-a face ca să nu las pe toată lumea să intre în viața ta și cam atât. Mai erau câteva familii de români, dar au plecat fiecare în alte părți, pentru că acolo nu se găsește de muncă sau dacă se găsește de muncă, ba ești fără contract, ba iei foarte puțin și tu lucrezi dublu decât îți scrie pe contact.

Intervievator: De ce nu menții relațiile și cu alți români, legăturile cu alți români?

M7: Pentru că nu vreau! Ah, mai era o familie cu doi băieți care erau prietenii noștri, am lucrat cu unul dintre ei și cu fratele lui care lucra la bar și eram mai apropiată de ei că venea pe la noi pe acasă sau ieșeam cu ei, de-astea așa. Și doar cu oamenii ăștia țineam legătura, restul erau niște persoane foarte, nu știu cum să spun că să nu jignesc pe nimeni, niște persoane foarte dubioase, adică nu-mi plăceau de ei.

Intervievator: Poți să spui ce făceau să îmi dau seama cam ce fel de persoană e?

M7: Păi nu știu de asta. Asta e chestia, îi știam din vedere așa și am mai vorbit cu ei și așa. Nu știu, habar n-am ce făcea. Nu știu, nu m-a interesat niciodată. Și chestia e că erau mult mai mari decât mine, erau ca mama. În case la oameni făceau curățenie și, din câte am înțeles una dintre ele a furat ca să ne ducă numele mai departe. Și persoane care se certau cu toată lumea, nu le convenea niciodată nimic. Așa, trebuie să-ți aperi dreptul la vorbă la toate alea, dar oamenii ăștia erau mai așa, nu mi-au plăcut de ei. Am încercat să țin distanța.

Intervievator: Ce vă place acum cel mai mult la țara respectivă?

M7: Ce-mi place cel mai mult?

Intervievator: Da, după 15 ani ce vă place cel mai mult acolo?

M7: Pizza! Ce-mi place cel mai mult, sistemul de sănătate nu este cel mai extraordinar european, dar este gratuit. Eu a trebuit să mă duc în spital să nasc. Și având în vedere că în România oriunde te-ai duce în spital trebuie să bagi ceva în buzunar la doctori și la asistente, când eram acolo n-aveau treabă femeile astea, erau niște femei de acolo din satul respectiv care au venit cu mine și voiam să dau ceva la doctori și mi-au zis cum să fac asta, Doamne ferește. Și eu încă nu aveam toate actele în regulă. După mi-am făcut reședința, domiciliul, cardul de sănătate, cu toate că nu munceam. Deci nu am dat bani chiar dacă am muncit fără carte de muncă. Dar exact aproape 14 ani de zile fără carte de muncă s-au dus așa ca pe apa Sâmbetei. Și acolo, spitalele, adică nu pot să spun că sunt ca în alte țări. Sunt aici, și mai știți, dar nu e ca la noi în țară.

Ce mi-a plăcut cel mai mult? A, și străzile. În Sicilia nu sunt chiar așa de extraordinare, în restul Italiei sunt, în Sicilia mai așa și așa. Și ce mi-a mai plăcut mie? Pot să spun ce nu mi-a plăcut.

Intervievator: Te rog, da. Ce nu ți-a plăcut?

M7: Nu mi-a plăcut, eu sunt Grinch, sunt o persoană rea. Nu mi-a plăcut chestia asta cu familia lor, înțelegi, tot timpul familie, familie, să se întâlnească cu familia, ah și să se pupe, trebuie să se pupe cu o persoană de 16 ori doar în mers. Deci eu nu îi mai suport pe ăștia. În pandemia asta nu trebuie să te mai pupi cu nimeni. Da, chestia asta nu mi-a plăcut absolut deloc. Și acum în satul unde stau, persoanele sunt foarte rele, sunt rele, adică se bucură de răul altuia, parcă sunt vampiri din ăia energetici, dacă te văd că încerci să faci ceva, imediat îți dă cu un băț în roată, nu cumva tu să reușești și el să nu reușească. Dar încă o dată și cred că așa este peste tot în lume dar acolo se vedeau mai multe și că era mai mic și se vedea mai mult chestia asta.

Intervievator: Până acum mi-ai spus ce îți place la oamenii de acolo, ce nu îți place la oamenii de acolo, scuze, dar ce nu-ți place la țara respectivă: Oamenii ca oameni, OK, am înțeles, dar țara respectivă, ce nu-ți place la ea?

M7: Ce nu-mi place la țară? Păi uite, de exemplu, au niște legi din astea ca să ajute angajatorul să te angajeze, dar trebuie să ai o anumită vârstă. Deci până în 28 de ani, și eu aveam 30, și n-a putut să mă angajeze, să-mi facă acte. Sunt unele chestii. Ce nu-mi mai place mie la Italia? Că vorbesc prea tare și că este foarte multă mizerie. Nici la noi în România n-am văzut așa ceva. Am fost la Roma și era acolo de zici că era o groapă de gunoi.

Intervievator: Ok. Față de ce aveai de gând să faci când ai plecat. Ai rămas aici mai mult decât ți-ai propus. Cât ți-ai propus să rămâi când ai plecat de acasă?

M7: Eu ziceam să stau câteva luni așa și după să mă întorc acasă maxim. Am depășit asta vreo 14 ani.

Intervievator: Ce te-a făcut să rămâi atât de mult acolo?

M7: Sistemul sanitar, școala.

Intervievator: Să dezvoltăm puțin! Spui școala pentru că tu între timp ai rămas gravidă și ai născut un copil acolo. Asta a fost lucru pentru care ai rămas acolo?

M7: Da, și ăsta, unul dintre ele.

Intervievator: Pentru că spui școala și tu n-ai urmat școala acolo, nu?

M7: Nu, nu, nu Și în plus de asta am găsit o persoană foarte bună la suflet care ne-a dat casa, unde să stăm, este nașa copilului meu. Ea nu are copii și ne-a avut pe noi la bătrânețe și a avut grijă de copilul meu ca și cum ar fi fost ei. Și din cauza asta am rămas pentru că nu plăteam chirie. Am rămas și pentru că ea a rămas singură. Că i-a murit bărbatul și i-am zis că nu e corect, că ea m-a ajutat atât timp cât eu am avut nevoie la început cu ăsta micul, îl lăsam la ea cât eu mă duceam la muncă. Era ca și mama. Ea a fost cu mine când am născut și am zis să n-o las singură pentru că nu este corect. Nu mi s a părut corect, dar pe de altă parte am lăsat-o singură pe mama. Poate am vrut să mă revanșez așa într-un fel în ochii cerului.

Intervievator: Să te revanșezi față de cine, că ai făcut ce, ai rămas cu ea cu nașa sau cu cea din Italia, cu persoana din Italia. Câți ani ai rămas cu ea? Ai fost, ești alături și acum de ea?

M7: Da, da, da. Suntem de 14 ani.

Intervievator: Și ce relație ai cu ea? Cum e relația voastră?

M7: Ca relația, e relația pe care aș fi vrut s-o am cu mama și este ca o mătușă, ca o bunică, mai multe femei într-una. Vorbesc mai multe chestii. Mai multe chestii decât cu mama.

Intervievator: Între timp mama ta e în țară, da?

M7: Da.

Intervievator: Este. Mai stă cineva cu ea?

M7: Da, tata.

Intervievator: Și vreunul din copii? Mai e cineva în oraș? Mama ta e singură fără copii adică?

M7: Da da, asta îi spuneam, bine că ai făcut patru copii și niciunul n-a rămas cu tine. Ea zicea: Păi mă gândeam că faceți și voi copiii, nepoți, alea alea sau cineva o să rămână cu ea, dar toată lumea a plecat.

Intervievator: Dacă ar fi să fii din nou acum 16 ani în clipa în care ai luat hotărârea să pleci. Ai mai pleca? Sau ai face altfel lucrurile?

M7: Cred că le-aș face altfel.

Intervievator: Dar ai pleca? Deci le-ai face altfel, dar tot ai pleca?

M7: Da.

• Familia multi-etnică [dacă e cazul] 

Intervievator: Cum te-ai acomodat cu obiceiurile familiei italiene? Tot spui că ai făcut parte din familia asta italiană, cu nașa copilului, că e și nașa ta. Cum te-ai acomodat față de obiceiurile lor? Și ce este diferit? Care e diferența între obiceiurile italienilor și cele ale românilor?

M7: Obiceiuri.. Măi, știi care e chestia? Că aici nu se ține cont dacă e sărbătoare sau nu. Aici oamenii bagă la mașina de spălat non-stop. Și de Crăciun îi vezi cu haine pe sârmă. Și, eu am pierdut chestia asta. Nu am nici calendar ortodox ca să văd când e sărbătoare sau nu. Când mai vorbeam cu mama zice că e sărbătoare și eu îi ziceam: Lasă, nu se pune, pe aici nu contează, sunt în altă țară, nu în România. Și după aia ce, eu nu știu, îmi place foarte mult, dar aici în Sicilia ți-am zis e chestia cu familia.

Intervievator: Și ce faceți. Vă întâlniți cu familia? Seară luați cina împreună sau care sunt obiceiurile lor față de cele ale românilor, pentru că românii se întâlnesc când sunt evenimente, Crăciun, Paște, o aniversare, un eveniment! Dar italienii? Se întâlnesc la fel când au evenimente?

M7: Îți dai seama că orice om se întâlneşte când sunt sărbătorile astea mari, când e ziua cuiva sau nuntă și așa mai departe. Sau se întâlnesc pur și simplu, ies în oraș să mănânce o pizză sau o înghețată. Sau ne ducem la mare, pentru că nașa asta are rude la mare și noi ne duceam la mare. Stăteam, rămâneam la ei la masă. Sunt foarte super ok și sunt toți la fel de mulți în familie și stau tot timpul deci ei, în familia asta, sunt cel puțin 10 persoane la masă în fiecare zi, înțelegi? La ei tot timpul se mănâncă, se glumește. De exemplu ei acum de Crăciun, de sărbători, după 8 decembrie, de astăzi încolo încep sărbătorile, încep să se joace cărți. Seara au niște jocuri din astea de cărți care pe mine nu mă pasionează chiar așa de mult dar în orice fel, e un fel de șezătoare. Și râzi, mănânci, bei, în fine, e o chestie foarte ok.

• Cum se înțeleg copiii cu părinții dvs.? Au fost vreodată în România? [Dacă da] Ce le-a plăcut acolo? Ce nu le-a plăcut? Relația cu familia (mai ales părinții) 

Intervievator: Care dintre persoanele apropiate ţie mai sunt acum în România? Din familie?

M7: În afară de părinți, bunici. În afară de familie?

Intervievator: Nu, din familie, din familie.

M7: Din familie mai sunt mama, tata, bunica, unchiul și mai am rude, sunt mătușă-mea, mai sunt, dar nu am vreo tangență atât de mare cu ei, oamenii ăștia mai apropiați mie sunt aici.

Intervievator: Trimiteți bani acasă?

M7: La început am trimis. La început dar ușor ușor, începi să te gândești la tine, la familia ta, deci poți face o familie și tu aici și după aia nu mai e.

Intervievator: Cui îi trimiteai bani și care era scopul?

M7: Păi i-am mai trimis mamei mele, la început ca s-o ajut la cheltuielile casei și să reușească să termine casa dar a terminat-o, nu cu ajutorul meu ci cu ajutorul lor pentru că eu nu puteam s-o ajut, nu puteam. N-am ajutat-o atât de mult cât aș fi vrut eu și ar fi trebuit să o ajut. 

Intervievator: Pachete, cadouri trimiți acasă pentru cine?

M7: Am mai trimis așa, dar nu să spun că în fiecare an sau în fiecare zi de Crăciun sau mai mult ne au trimis ei nouă.

Intervievator: Ce anume îți trimiteau din țară?

M7: Trimite și soacra și mama, chestii din astea tipic românești, babic și murături fel și fel de chestii, și țuică. Și noi i-am mai trimis, dar i-am trimis așa haine sau așa. Ei sunt bătrâni, ei sunt acolo n-au nici o viață socială părinții mei, nu ies nicăieri, taică-miu a ieșit la pensie și pur și simplu refuză să iasă din casă pentru că se simte pierdut, nu mai are treabă cu lumea, este pierdut de orice. După 40 de ani de muncă să stai acasă, o iei razna. 

• Comunicarea cu părinții rămași acasă

Intervievator: Cât de des vorbești cu cei de acasă, cu mama, cu bunica de exemplu? 

M7: Cu mama vorbesc în fiecare seară când mă duc să mă plimb cu câinele, îi povestesc ce am făcut și să mă simt în siguranță pe drum. Cu bunica mea n-am mai vorbit, am vorbit acum ceva timp cu ea și atât. Cu taică-miu îl mai aud din când în când, cred că de ziua lui a fost ultima dată când am vorbit. Cu restul nu vorbesc, sunt o persoană foarte rea.

Intervievator: Cu frații tăi, unde sunt frații tăi, în țară? În străinătate?

M7: Frații meii sunt plecați, sora mea e aici cu mine. Și frații mei sunt plecați în Anglia.

Intervievator: Și cu ei ții legătura?

M7: Da, nu vorbim în fiecare săptămână sau așa, dar vorbim prin mesaje.

Intervievator: Care e metoda de a comunica cu părinții tăi? Pe Skype, vă și vedeți sau doar telefonic?

M7: De obicei când o sun pe mama seara, o sun cu WhatsApp, doar voice call, dar ne sunăm și pe video ca să ne vedem.

Intervievator: De obicei suni tu sau te sună ei?

M7: De obicei sun eu, mai sună și mama, dar de obicei sun eu și mă mai sună și soacră-mea, mai sună și ea, mai sunăm și noi. 

Intervievator: Au fost situații în care ați fost, ai fost nevoită să iei legătura cu cei de acasă și nu ai putut? Adică ai încercat să o sun pe mama ta să i spui ceva important, pentru o situație importantă și nu ai reușit?

M7: Nu, având în vedere că toată lumea are telefoane și așa.

Intervievator: Părinților tăi le-a fost greu să se obișnuiască cu tehnologia, cu telefonul?

M7: Taică-miu da, nici nu știe să folosească un telefon mobil, mama se descurcă și ea acolo. 

Intervievator: Au smartphone sau telefon?

M7: Habar n-am.

Intervievator: Ok și ce fac cu el în afară de a vorbi cu tine la telefon sau de a vorbi la telefon?

M7: Păi vorbește cu frații mei.

Intervievator: Și. La ce folosește smartphone ul, la ce-l mai folosește?

M7: Aaa, să se joace și să transmită pe Facebook.

Intervievator: Deci folosește și site-urile de socializare, platformele astea?

M7: Daa, păi cum.

Intervievator: Ok, cine a învățat-o, cine i-a arătat să folosească un astfel de telefon dacă voi toți sunteți plecați în străinătate?

M7: Păi când a început mama să folosească telefonul, ăla mic era în țară și a mai învățat-o el, după aia s-a chinuit singură.

Intervievator: Despre ce vorbiți de obicei cu familia, de exemplu ultima discuție pe care ați avut-o la telefon. Ce subiect ați discutat? 

M7: Nu, un exemplu când zice că trebuie să trimită un pachet, ce zice că o să încerc să îți trimit niște murături și mai știu eu ce. Stai liniștită că aici se găsesc, găsim pe aici, sunt nu știu câte magazine românești, nu-i problemă, nu-mi trimite carne, cine știe cât stă pe drum. Asta a fost ultima discuție. I-am zis să-mi pună și niște țuică dacă poate.

Intervievator: Tot spui aici și aici, aici și acolo. Tu momentan nu ești în Italia?

M7: Ba da, sunt.

Intervievator: Unde ești tu acum, ești în Spania, nu?

M7: Da, da, sunt în Spania.

Intervievator: Deci stai o perioadă în Spania.

M7: Da. Am venit să văd care e situația aici că vrem să ne mutăm aici.

Intervievator: Deci vrei să pleci din Italia și să te muți în Spania. De ce nu te întorci acasă?

M7: Nu, pentru că nu am unde să stau. Așa și chiar dacă mi-aș găsi un apartament în chirie, nu avem unde, nu știu eu, nu cred că aș găsi de muncă și eu și el ca să putem să plătim chirie și să mai și mâncăm. În schimb aici lucrează numai el, eu nu mi-am găsit de muncă și putem să ne permitem și o casă și să mâncăm și să ne mai și îmbrăcăm.

Intervievator: Crezi că te vei mai întoarce vreodată în România?

M7: Sinceră să fiu, nu știu. Eu, chestia asta în viitorul meu, nu văd să mă întorc și să stau acolo. Nu cred. În vizită așa să vin, să te văd, s-o văd pe mama, dar în rest nu prea cred. Doar să câștig, Doamne Dumnezeule, la loto, să nu știu ce să fac, să inventez ceva să pornesc o afacere, să n-o mai aibă nimeni din lumea asta. Să fac morman de bani și să pot să vin înapoi în România și să pot să trăiesc cât de cât. Și de spitalele alea, ți-e și frică să intri în ele. Al meu îmi zice, la bătrânețe să ne întoarcem acolo, dar eu nu vreau. Noi la 70 de ani să mergem, să ne luăm pastile, n-avem de unde. Crezi că toată viața o să fie așa, la 80 de ani deja ești… nu știu. Și eu sper să fim sănătoși în continuare dar nașpa este să fii bătrân așa după aia să trăiești 40 de ani în afară şi să te întorci pe acolo la bătrânețe și să vezi că nu prea e ok.

Intervievator: Să revenim la familie. De ce anume se plâng cel mai des părinții tăi?

M7: Să îi ajut cu banii. Ia 12 milioane cât e salariul minim acolo și te duci la piață și de acolo iei un milion te miri ce. Când am fost în țară, te mirai după ce cumpărai ceva, te întrebai, dar eu ce am cumpărat? Prețurile sunt ca aici, dar salariul este foarte mic, dar prețurile sunt ca aici.

Intervievator: Ce crezi că-i lipsește acum cel mai mult mamei și tatălui tău?

M7: Copiii. Le lipsesc copiii.

Intervievator: Dar ce crezi că le lipsește lor?

M7: Noi, să fim cu copii, au un singur nepot. Nu au fost lângă ei când era mic și nu l-au văzut crescând și pentru ei sunt niște străini, cu toate că ei îi zic bunica, bunicul. Asta le lipsește cel mai mult.

Intervievator: S-a întâmplat să ai discuții în contradictoriu cu părinții rămași acasă și pe ce subiecte?

M7: Da, păi acum sau în general?

Intervievator: Acum de când ești plecată.

M7: Nu, pentru că mama nu vorbeşte de tata. El e un pic mai absent așa, dar mama a acceptat că noi suntem aici suntem departe și a acceptat stilul nostru de viață. Înainte da, aveam.

Intervievator: Dacă ai putea să le ofer părinților un obiect care să le facă viața mult mai ușoară, ce obiect le ai oferi?

M7: O mașină, o mașină dar și carnet sau poate șofer. O mașină care merge singură. Da, să știi că o mașină e super tare. În rest au muncit să termine casa și să o mobileze cu tot ce au vrut ei, cu tot ce au avut nevoie. 

Intervievator: Hai să facem un exercițiu de imaginație și să ne imaginăm un obiect ca o mașinărie, un fel de robot care acum încă nu există dar care ar putea avea însușirile necesare pentru a satisface nevoile părinților.

M7: Trebuie să-l descriu?

Intervievator: Da, dacă poți să-mi spui cam cum ți-l imaginezi.

Speaker3: Păi este ca un roboțel din ăla, cam cât mine de înalt, poate puțin mai mic.

Intervievator: Tu având înălțimea de așa 1,50 m.

M7: Nu, eu sunt mai înaltă, 1m 56! Așa, la 1,50, cu niște roți, bineînțeles. Mie mi-ar fi plăcut să semene cu WALL-E, dar e prea mic WALL-E. Mi-a plăcut tare mult filmul ăla. Dar ceva de genul.. ca o persoană să fie, cu mâini, cu chestii din astea de robot. Ca să-i ajute la treburile casnice, la cumpărături, la tot ce au ei nevoie să nu mai cheme niciun tehnic că s-a stricat centrala sau i s-a stricat caloriferul sau o mașină de spălat.

Intervievator: Despre socializare, hai să ne gândim puțin și în viitor. Părinții tăi vor îmbătrâni, ca și noi, de altfel, dacă ne gândim puțin peste vreo 20 de ani, tatăl tău va avea 85 de ani și mama ta 80 aproape de ani.

M7: Da, peste 20 de ani, 80 aproape.

Intervievator: OK, să ne imaginăm că vor fi bătrâni, probabil bolnavi, cu bolile bătrâneții, da? Și singuri, deoarece copiii sunt plecați în străinătate. Crezi că robotul ar mai putea îndeplini vreo sarcină?

M7: Afectivă, nu. Restul da, să-i ajute, să ridice, mi-ar plăcea să facă și teleportarea în vreo 20 de ani, dar n-am încredere în ei. Să fie așa un buton și să mă trezesc la mama și s-o întreb: Ai făcut sarmale? 

Intervievator: OK, robotul crezi că poate avea și o funcție de socializare cu părinții?

M7: Păi, nu știu, depinde cum fac ăștia robotul.

Intervievator: E vorba de imaginația ta, cum ți-ai imagina un robot perfect pentru părinții tăi?

M7: Mi l-am imaginat ca un robot, fără carne, fără față. Bombă. Nu știu, eu nu știu dacă un robot ar putea fi în stare să se comporte ca un om. Da, îți dai seama că le zice bună ziua, ce faceți, să facă un exercițiu de concentrare, ar avea și un ecran, ca să facă Sudoku, integrame și mai știu eu ce. Dar așa, înțelegi, nu cred că ar înțelege un robot de ce mama plânge. Când e Crăciunul, de exemplu și noi nu suntem acasă.

• Percepția asupra vieții celor rămași acasă

Intervievator: Cât de des mergeați acasă înainte de COVID?

M7: Sinceră să fiu, înainte de COVID, în 2018 am fost în țară ultima dată. 

Intervievator: Și cât de des veneați în țară, în fiecare an sau veneați odată la nu știu cât timp?

M7: Nu am venit în fiecare an, pentru că ba lucra unul, ba lucra altul, ba se plimbau vara și așa mai departe. Așa că noi mai mult mergeam în țară vara că iarna e frig și nu ne place. Cu toate că ar fi fost super tare, știi, de sărbători. Nu este, oriunde te-ai duce, nu este același lucru. Sărbătorile nu sunt la fel, suntem doar noi 3 și cu câinele 4.

Intervievator: Că tot ai pomenit de sărbători și suntem în perioada sărbătorilor. Cum era Crăciunul în familia italiană?

M7: Păi asta era, se mânca de dimineață până seară, genul că în România, să faci tot felul de mâncare, de la paste la nu știu ce, la prăjitură, cafea și tot felul de chestii care ajungea și la noi, salată boeuf și așa mai departe. La noi se mănâncă sarmale și aici se mănâncă paste. Dar se mănâncă bine.

Intervievator: Ok, spuneai însă că sărbătorile cele de acasă nu sunt la fel ca cele din Italia.

M7: Păi nu sunt. 

Intervievator: De ce? 

M7: Pentru că eu asociez Crăciunul, sărbătorile de iarnă cu perioada când eram mică, adică credeam în Moș Crăciun, credeam, eram super fericită când îmi aducea o păpușă sau dulciuri sau mai știu eu ce. Eram super fericită când mă trezeam dimineața și afară era zăpadă. Crăciunul fără zăpadă este nașpa și din toate țările prin care am stat nu prea era zăpadă de Crăciun, eram cu mânecă scurtă aproape.

Intervievator: Când veneai acasă, pe ce perioadă stăteai, cât de mult stăteai?

M7: Maxim două săptămâni am stat.

Intervievator: Și ce făceai în perioada asta? Cum era?

M7: Nu știam în câte părți să mă împart că să mă duc ba la unul, ba la altul, nu știam ce, nu știam ce să fac. Era un haos total deci tu te duceai în vacanță și mai rău era. Pentru că nu știai pe ce parte s-o iei, unde să te duci mai întâi, hai să te duci la mătușa, să te duci la bunica la țară, hai să te duci acolo, hai să mergem și la mama și la soacră-mea, hai să mergem și acolo, să mergem și la mame și așa mai departe.

Intervievator: Și cu familia cât timp petreceai?

M7: Cu mama și cu tata? Mâncam împreună. N-am stat, mai mult stăteam la soacra, am optat să stăm și la prieteni ca să nu deranjăm pe unul și pe altul, pe mama și pe soacră-mea. Da, ne duceam, mâncam pe la ei, stăteam, seara plecam, nu stăteam foarte mult.

Intervievator: Părinții tăi acum o duc mai bine sau mai rău decât înainte să pleci?

M7: Cred că o duc un pic mai bine pentru că s-au mărit salariile și pentru că nu mai suntem încă patru persoane de hrănit.

Intervievator: Ce crezi tu că le lipsește lor acum? Le lipsește ceva în afară de voi? 

M7: Nu foarte extraordinar de bine, dar ceva mai bine, da. Ce le lipsește?

Intervievator: Dacă le lipsește, adică nu trebuie să cauți ceva e doar o întrebare dacă le lipsește, dacă tu consideri că nu le lipsește nimic, e ok.

M7: Păi nu știu, mai mulți bani.

Intervievator: Cum își petrec de obicei timpul părinții tăi?

M7: Mama e la muncă și după aia vine acasă și face mâncare. Tata nu știu ce face.

Intervievator: Dacă vrei să le faci o bucurie, de exemplu de ziua lor. Cum procedezi?

M7: Păi mi-aș lua un bilet și aș merge acolo, acasă la ei.

Intervievator: Asta este ce îți imaginezi, dar cum procedezi tu acum, cum sunt aniversările în viața voastră, sărbătorile în familia voastră?

M7: În familia mea? 

Intervievator: Tu cu mama ta dacă este ziua ei.

M7: Păi ce fac, o sun. Ce aș vrea eu să fac sau ce fac de obicei?

Intervievator: Ce faci, exact!

M7: O sun, îi zic la mulți ani, vorbim. Stăm și fac un tort, zic că e de ziua ei. Nu știu dacă i-am trimis vreodată ceva, cred că i-am trimis. Ziua lui maică-mea e tocmai în august și în august iau vacanță.

• Proiecte

Intervievator: Ținând cont de experiența personală, care sunt principalele avantaje ale emigrării în Italia?

M7: Avantaje.. Păi nu știu, dacă te duci în Nord, îți faci contract de muncă și ai un salariu de 1000-1500 de euro. 

Intervievator: Deci banii ar fi unul din avantaje. Care sunt avantajele pentru că ai plecat și ai rămas acolo 16 ani pentru ceva? 

M7: Păi, ți-am zis eu am rămas tot timpul ăsta aici, pentru copilul meu că e la școală și am zis să nu-l fac să învețe o limbă și după să se ducă în altă țară să învețe altă limbă și tot așa și am ajuns iar aici și trebuie să învețe altă limbă, dar se duce la un liceu italian. Eu din cauza asta am rămas, ți-am zis așa și cu copilul. Și altceva nu văd. Eu acolo lucram jumătate din zi, luăm 400 de euro pe lună. Deci nu am ceva extraordinar, aproape cât un salariu în România. Dar am vrut eu să mă descurc singură, să nu mai depind de nimeni.

Intervievator: Presupunând că nu aveai copilul și nu erai așa atașată de nașa ta crezi că mai rămâneai în Italia?

M7: Nu, mă duceam în altă parte, poate prin Anglia sau m-aș fi întors acasă în țară. 

Intervievator: Asta mă interesa. Te-ai fi întors acasă în țară?

M7: Da, cred că da. Dacă n-aș fi avut copilul, nu știu ce viață mă aștepta, pentru că atunci când ai un copil începi să fii mai responsabil și să-ți dai seama de chestii pe care trebuie să le faci și nu trebuie să le faci în viața asta. Și trebuie să te gândești la copilul, copii tăi că tu nu ești singură persoană pe care o are pe lume. Și asta m-a făcut să merg mai departe, dar dacă nu aș fi avut copilul, cu siguranță eram plecată cine știe prin ce alte țări sau mă întorceam în România. Poate dacă m-aș fi întors mai devreme, pentru că eu m -am întors în 2009, am făcut o tentativă de a rămâne în România dar a eșuat în 2009. Pentru că în 2010 m-am întors definitiv în Italia, am făcut o tentativă de a ne reîntoarce în România. Că ne gândeam că nu e nicăieri că acasă. Și am stat în chirie, muncă n-am găsit, nici n-am căutat atât de mult.

Intervievator: Pe ce perioadă ați rămas atunci în România. Cât ați stat acolo?

M7: O perioadă din octombrie până în mai sau iunie 2010. După aia m-am întors înapoi în Italia, pentru că am văzut că nu are niciun rost, pentru că al meu plecase iar în străinătate. Ce doamne iartă-mă facem? Și ne-am întors toți înapoi în Italia.

Intervievator: Care crezi că sunt dezavantajele Italiei?

M7: Italia nu e România. Hmm.. dezavantaje. Păi sunt o grămadă, normal. Nu știu, eu mă simțeam ca într-o bulă de săpun și, ți-am zis, Sicilia face parte din Italia, dar zici că nu e Italia. Pentru toate chestiile să iau o decizie până la Roma. Dezavantajele Italiei, stai să mă gândesc. Italiei ca țară sau…?

Intervievator: Ca țară, de exemplu, uite hai să luăm avantaje, ai o altă siguranță în Italia față de România? Sunt altfel educați, îți vorbesc altfel, nu știu? Au o altfel de viață socială?

M7: Când te duci la poștă, zice omul bună ziua, adică te duci într-un birou, la primărie ori la poștă și îți vorbesc bine oamenii respectivi, îți zic bună ziua, domnule/doamnă. În schimb, la Buzău, dacă mergi să-ți faci certificatul de naștere, îți zice: măi băiete, în Poștă, auzi măi băiețaș, vino și ia pachetul ăsta de aici, este al tău. Nu știu, aici oamenii ăștia care lucrează sunt mult mai educați, mai simțiți, în România oamenii ăștia care lucrează în funcții din astea la birouri sunt Dumnezeu, Președintele României ca și cum tu ai fi nimeni. Am avut experiențe neplăcute acolo la starea civilă, la Buzău și îți venea să intri acolo, la femeile alea, era una blondă, care dintotdeauna este acolo, e de când s-a dus mama să facă certificatul de căsătorie și eu când am făcut certificatul de naștere la botez și așa mai departe.

Intervievator: Și ca dezavantaj al țării? Una să presupunem că ar fi această educație, acest gen de educație, dar un dezavantaj cam care ar fi?

M7: Un dezavantaj, nu știu, nu-mi vine nimic în cap acum dacă îmi aduc aminte, îți spun.

Intervievator: Da, vorbeam ceva mai devreme că ai plecat deja în Spania. Întrebarea mea era dacă îți dorești să pleci din Italia permanent în altă țară și în ce condiții ai pleca?

M7: Dacă pleci permanent, trebuie să mergi într-o țară în care e mai bine decât în țara respectivă. Pentru că și eu am plecat din România că în Italia era mai bine și pe lângă Italia, în Spania o duci mult mai bine. În Spania îți fac contract de muncă. Bine, noi suntem la Madrid, nu ne-am dus în orășele, deci aș avea mai multe șanse să găsesc aici de muncă.

Intervievator: V-ați gândit să vă aduceți părinții definitiv în țara gazdă de exemplu în Italia. Și, ați discutat cu ei?

M7: Cu soacra mea, cu tatăl meu, mama mi-a zis că nu vrea, pentru că s-a chinuit să facă casă acolo și nu vrea să plece. Soacră-mea ar veni cu siguranță, dar nu vor să deranjeze, adică vor să vină o perioadă de timp, dar nu știu dacă ar veni… Vezi tu, la 60 de ani, să te duci în altă țară, tu ai ideile tale, trebuie să te duci la biserică. În țările astea nu e așa ceva. 

Intervievator: Vă gândiți să reveniți în România? Când și cum? 

M7: Probabil la pensie. Așa spune jumătatea mea că eu n-aș vrea să venim în țară.

Intervievator: Dar, întrebare pentru tine acum, ce ar trebui să se întâmple ca să revii în România?

M7: În primul rând ar trebui să-mi fac o casă, să am unde să stau, doar dacă ar mai fi părinții mei și dacă nu, nu m-aș duce peste cine o să stea în casa respectivă.

M7: Eu am zis că o să renunț la casă, pentru că n-am ajutat cu nimic, doar sora mea, fratele meu ce au mai trimis bani, au ajutat și doar să mă primească așa în vizită dacă e să mă duc. Deci, în primul rând, trebuie să fac o casă ca să am unde să stau și în al doilea rând să ne renoveze spitalele. Chiar mă uitam acum câteva zile la televizor, era o chestie, când te uiți la un spital din ăla, sau în sala de așteptare, este gresie pe pereți, pe mine mă duce cu gândul la abator. Ei bine, să se schimbe chestia asta cu sănătatea, să se schimbe ceva, adică să fie în continuare doctori, în România am rămas fără doctori, toată lumea a plecat, inclusiv doctorii, oamenii de rând ca mine, profesori, au plecat toți. Au rămas doar 2-3 și oameni care nu știu ce să facă. Și asta e, că nu vreau să vin la 70-80 de ani și să trebuiască să-mi dea niște pastile de tensiune și să mor Doamne, iartă-mă.

Intervievator: Cum credeți că va fi în cinci ani de acum înainte cu ce se va schimba ce se va schimba pentru tine?

M7: Pentru mine? Păi o să fiu mai bătrână cu cinci ani în primul rând. Așa, o să am casă, să avem casa noastră, asta vreau. Aici sau oriunde ar fi, să avem o casă, să muncesc, copilul meu să intre la facultate și să facă ceea ce dorește, să fie fericit și să încercăm să ne ducem din ce în ce mai des în țară pentru că părinții îmbătrânesc și să-i vedem mai des, dacă la tinerețe nu i-am văzut deloc.

Intervievator: Ce crezi că se va schimba pentru părinții tăi în cinci ani?

M7: Mama o să iasă la pensie, cred că anul viitor și ar putea să, ar putea să vină pe la noi în vizită dacă tot nu se mai duce la muncă, ar putea să vină, să călătorească mai des. Și nu știu, nu știu ce o să se schimbe. Sper să fie ceva bun.

Intervievator: În încheiere, aș vrea să-ți imaginezi o copertă pentru toată povestea ta de viață pe care tocmai mi-ai povestit-o și să-mi spui cam cum ţi-o imaginezi. 

M7: O tornadă sau ăla… care zboară… copilașul ăla cu bicicleta și cu el.

Intervievator: Și poți să îmi faci o copertă sugestivă, o imagine sugestivă pentru relația cu părinții tăi de acasă sau cu mama, cu bunica, cu familia ta?

M7: Păi nu știu, dacă încerc să-mi imaginez aveam cărțile alea din clasa 1 sau a 2-a, unde erau poeziile alea de iarnă, unde era zăpadă așa și o casă din aia bătrânească de unde ieșea fumul.

Intervievator: Deci, ca să fiu sigură că am înțeles bine, coperta arată așa, o casă bătrânească undeva în spate și multă zăpadă. Şi voi unde sunteți? 

M7: E casa bătrânească acolo și noi undeva departe. 

Deci undeva departe, te uiți la ea. Ok, am înțeles bine? Tu te uiți la ea și casa e undeva departe cu puțină zăpadă și iese fum. Ok! Mulțumesc mult, acestea au fost toate întrebările mele.

Interview emigrant M7

• Identification

Interviewer: Your age?

M7: 36 years old.

Interviewer: Country of residence?

M7: Italy. 

Interviewer: Do you have one parent or both in the country?

M7: Both parents.

Interviewer: Their age?

M7: 56 and 62, I think.

Interviewer: Your father is 62, right?

M7: I think so, I’m not sure. 65, 64, anyway something like that. 64.

• Life in Romania and the reason for leaving

Interviewer: How was your life in Romania before leaving?

M7: So, my life before in Romania, before I left. What can I say? I left when I was 20 years old. So, there wasn’t much to it, it was… In what sense do you want to know what my life was like?

Interviewer: If you were thinking about a job or if you had one, what was it like?

M7: I didn’t have a job. I had finished high school a few years before, I think about two years, and I was working. I remember I worked at a bar there for a month or two, I can’t remember. A tragic experience, because it was a bad experience and after that, I didn’t work anywhere else in Romania. 

Interviewer: Did you have enough money at that time, or did you need more?

M7: Yes, of course, yes, I needed more money. My mother and father had jobs, but I wasn’t staying with them, I was living with my grandmother and the thing is, there wasn’t enough money. We were four siblings and there was no money. There were always other things to do and oh well.

Interviewer: How was the family dynamic, both with your grandmother, while you were staying here, and your parents?

M7: Well, my grandmother and I got along very well. Later, you know how when you’re a teenager you want to go out all the time and come home late, I was away from home and I would tell her, actually, I wouldn’t tell her, I’d go to sleep over at Georgiana’s or things like that. We had our little arguments because she always told me not to go out and as for the rest of my family, I never got along with my father. We never got along, we don’t know why.

Interviewer: What about your mother? 

M7: With my mother, yes, we got along, we got along better. With my mother, yes. I wasn’t and I’m not the kind of person who is very close to family. So, it wasn’t, you know, a mother-daughter relationship. I lived in a block of flats for so many years, you know, and then they sold the apartment and I remember going home, talking to my mother, but we didn’t have a close relationship. But times have changed in the last 20 years, now your mother is like your friend and you can tell her almost everything and she gives you advice. My parents weren’t like that, you know.

Interviewer: But what was she like, what was your mother like, what could you talk to her about?

M7: My mother, the poor woman, was always at work, at home, cooking, taking care of us children. She was tired and upset all the time, you know, sad that she couldn’t give us the things we needed.

Interviewer: Let’s go back, what were the moments when you could talk to your mother, when you connected?

M7: To be honest, I don’t even remember. Oh, yes, when I was in school, in middle school, because I lived with my grandmother in high school and saw my mother once in a while, because I used to visit her, but I went less often or I went when she wasn’t home, she was at work, and so on. But when I was in high school and middle school, we would talk after dinner, and she would tell me things. I remember she said something to me, because I asked her about boys. I remember vaguely, because I told you, I didn’t have such great moments with my parents when I was older, you know, maybe when I was little, yes, because I was little, but I don’t know what in the world she was saying to me, that all boys are the same and all sorts of things like that. After we had dinner, it was winter, and I remember we had an iron stove in the apartment. So, we lived on the top floor, and we had an iron stove there. It was illegal, you weren’t allowed to have that in your home. And we would sit there by the fire, I remember my father was working the third or second shift, I can’t remember, it was in the evening, it was cold. We’d talk and… sometimes he’d braid my hair, I remember I had long hair and sometimes… yes, on my birthday, on holidays, things like that.

Interviewer: Did you have a different kind of relationship with your grandmother?

M7: My grandmother raised me, you know? My parents, because they had four children, because, well, I have no idea what on earth they must have been thinking, they had four children, and when they started working, they realized they had no one to leave the children with, so they left me with my grandmother, and she raised me. Not only did she raise me, she took care of me more than my mother did in a way, you know? I was with her all summer and my mother made visits, I can’t say that she came every day to Grandma’s when I was staying there. She came once or twice a week, to bring stuff, food and all that. My grandmother, you know what grandmothers are like, when you’re a teenager you don’t get along with anyone and you argue with everyone, but she taught me things all the time, I don’t know, she was calm. As a girl, I would have liked to spend more time with her and help her in the kitchen, with the cleaning, but I was a tomboy because I grew up with my brothers and there were only boys around Grandma’s place, I was always outside, playing with the boys, but yes, I would have liked to be more of a girl, to spend more time in the kitchen and learn how to cook. For example, when I left at the age of 20, I barely knew how to fry an egg, that was the problem, I didn’t know how to make soup, I didn’t know how to cook anything at all. I’m sorry now that I didn’t spend more time with my mother, with my grandma so that I could, you know. 

Interviewer: But what was your grandparents’ financial situation? Was it better than your parents’? Or even your parents’. What was the financial situation of your grandparents and parents?

M7: I simply can’t say what my grandparents’ financial situation was… Grandpa had a pension and that was it, my grandma didn’t have a pension because she never worked. But I had an uncle, I still have one, actually, he’s alive and he had a job and he wasn’t married, and this uncle was helping my grandmother. And my parents were, they were burying themselves in debts, I don’t know, they don’t understand money, they started building the house after they sold the apartment, they spent a lot of money on permits and the foundations at one point, they ran out of money for a long time. That’s what they were like, but I don’t know where on earth the money went, I had nothing to do with it.

Interviewer: That was the next question, at the age of 20, did your parents help you financially, in any way? 

M7: Well, they gave me money from time to time, to buy clothes and stuff, but very rarely, you know, my uncle helped sometimes.

Interviewer: How did you decide to leave Romania?

M7: Do you want me to tell you everything?

Interviewer: Whatever you want!

M7: I decided to leave Romania because I couldn’t stay there anymore. I simply wasn’t getting along with my father anymore and I decided to leave, because I don’t know, I didn’t feel… I didn’t feel loved by him, you know? And I had a chance to leave, and I didn’t think twice. And I left without telling him. He didn’t know I had left. Only my mother knew and two or three other people. And now that I think about it, I don’t know if I’d do it again, I would definitely leave again, but I don’t know, because I left… I spent three days on the road, because I left in a car with other people, but during that time anything could happen. There were men there, too, and it was odd. But I arrived safely!

Interviewer: What do you do now in Italy? What do you do, what is your job?

M7: I work at a phone store in Italy. I sell mobile phones. I take ID photos, since the owner is a photographer. He does weddings and baptisms and so on. And I print things people bring me, papers, and so on. And stuff like technical support. Old people, everyone comes in and asks, “Why won’t the screen light up?” And the phone is actually turned off.

Interviewer: Have you had jobs in other countries besides Romania and Italy?

M7: No, I haven’t.

Interviewer: What did your parents say, and I mean your mother, what did she say when you said you wanted to go abroad? Did she try to change your mind in any way, or did she agree with that?

M7: No, she started crying and asked me why I had to leave. I told her I wanted to leave. I am a very stubborn person, and I always have to win. Well, I used to be that way, less so now, but I’m still a bit like that. I just had to have the last word, but it wouldn’t have mattered if she’d tried to tell me or make me stay somehow. I still would have left. But, if I were my mother, I would have tied myself to the garage, to the bed, to the door, I would have done anything, as a mother, so my child wouldn’t leave like that.

Interviewer: But did your grandmother know you were leaving?

M7: Um, yes. I think she did, yes, I told her, too, and she started crying, you know, she told me to be careful and call her when I arrive. She didn’t try to change my mind in any way. My mother tried, she didn’t understand why I had to go, she wanted to know where I was going, what I was doing there, you know, like any parent would. But in the end, I left. But you know, they didn’t do anything drastic or dramatic or something to make me stay, they didn’t force me, well, it would have made the situation worse. I left anyway.

Interviewer: When you decided to leave, did you plan to stay for a specific amount of time? Or did you set out to accomplish something and then return? What did you have in mind when you left?

M7: Yes, my intention when I left was, yes, I think I wanted to stay for a while and go home to prove to my father that I can do things on my own and I can handle myself in any situation, that I’m not a burden to them.  You know? But then three years passed before I returned to the country.

Interviewer: How long have you been away from Romania?

M7: I’ve been gone for 15 years.

Interviewer: When you left Romania, what did you know was waiting for you in Italy?

M7: Absolutely nothing. I knew I was going to a pizza place. Well, an acquaintance helped me, a girl who was working at a bar. And that’s what was waiting for me. I had to go there, and work to give this girl her money back, because she paid for my trip and accommodation for a while. That’s what was waiting for me, a job at a pub.

Interviewer: What do you remember from the first day you arrived?

M7: Seeing as I spent three days on the road, and I get car sick… I ate almost nothing. And when I first arrived, I asked her for a glass of water because I felt like I was dying, I thought I’d faint. I remember that I was cold, because I arrived in February, and when I got out of the car, it was cold, windy where I arrived. And it was like, I was going to someone with no idea what I would find there. I knew this girl, but I didn’t know her that well.

Interviewer: But did you have any idea about that country when you knew you were leaving, were you expecting something specific? 

M7: You know. It’s Italy, I didn’t go to the peninsula, I went to Sicily. When you say Sicily, I didn’t know about Sicily. What’s that city, Sicily? I had no idea. I didn’t know any city, I knew about Sicily. And then there was Palermo, Agrigento, and Catania and it’s very nice. It’s a very beautiful island, too bad it’s so poor.

• Adaptation to the host country

Interviewer: What happened in the following days? What do you remember?

M7: Well, I remember I bought a phone card to call home and let them know I’d arrived. And… that was it. Then, I had to go to the police because someone had to take you in as a resident or something like that, you needed documents, you could only stay for three months back then. And I didn’t start working right away. A few days passed, a week, I think, I don’t know. I met the people who worked with that girl and then others. I understood absolutely nothing they were saying, because they spoke a language I didn’t. I never spoke to them in Italian, only English and what Spanish I knew from soap operas. And that’s it, but, you know, I was like a scared little bird or cat in a corner that doesn’t know what to do. That’s exactly how I felt. I didn’t know what to do, what to say, how to talk.

Interviewer: But did the country impress you in any way or did you dislike it? Or how did you feel when you saw Italy? Even Sicily!

M7: Well, those three days, I told you, I spent them in the car, I didn’t really see anything because I was sick. But I really liked the streets from the very beginning, ever since I left Romania. Extraordinary streets, very beautiful landscapes. And when I was here before, even if it was a village, because I was staying in a village, no, no, it was a small town, I don’t know what it was, I was living in a village… What made an impression on me, I don’t know if it was a good or a bad impression, was that these people didn’t have water, they didn’t have drinking water, I mean, they have tap water. But you can’t drink it, you have to drink bottled water and they had these large gallons on their roofs where they keep their water. And I remember that, for example, in the summer with that gallon on the roof, you don’t need to let the water heat, because, you know, when it’s 40, 45 degrees out, the sun heats it up and you can wash yourself that way.

Interviewer: That made an impression on you, you don’t know whether it was something positive or negative, but it made an impression, it drew your attention?

M7: Yes, I was impressed by the new things I saw. And even if it was a village, their toilet wasn’t in the yard, they had it in the house, that was something, because in Romania, when you go to the countryside, all toilets are in the yard. And I was terrified to go to the toilet, I was visiting friends, but I had to hold it in, I wouldn’t go because I was scared I’d fall down the hole.

Interviewer: Were there situations where some things were worse or harder than you expected?

M7: I don’t know how to answer this question. Yes. So, after I… I didn’t stay in that small town, I moved to a village much smaller than the one before, with about 6,000 residents, where they spoke a specific language. It’s like Transylvania, those parts where they speak Hungarian, you know, and here they speak a mix of Albanian and Sicilian, Italian and all kinds of languages. And it was quite hard for me, it was hard, it’s hard to fit in when you’re in a small town like that, where the people are, I don’t know, they’re biased, they have these ideas, they don’t accept people from outside, they look down on you because you are Romanian or you’re no good and it was hard, it was hard at first. I went there to work in a pub and it was hard, because I remember that the owner there spoke Albanian and I didn’t understand, and then a guy told me that he was talking to me, that he wanted to kick me out. And it was hard.

It’s hard to fit in there, you know. Even after 15 years or no, not 15 years, I’ve been there for about 11 years. Or since 2008, 2009. Anyway, I don’t know, it’s hard, I look at my sister who also lives there and speaks that language, she managed to learn it. I didn’t. I understand it, but I’ve never liked this language and it’s hard for her, too, even though she speaks it like she belongs. It’s just that these people aren’t, I don’t know how to explain it, they’re not like that. They are mean, they are very mean.

Interviewer: In what way are they mean?

M7: They are mean, because we are discriminated against wherever we go, we are discriminated against, because we are Romanians, it is what it is. You’re Romanian. They won’t hire you because you’re Romanian. I’ve heard it so many times. Yes, I would like you to come to work for me, but you’re Romanian.

Interviewer: And what does that mean for them? That you are Romanian?

M7: You are a gypsy. But I was very lucky because I worked at two stores, one with children’s clothing and toys and this one, for this photographer, and I think I was one of the only Romanian women, because there were many… I was one of the only Romanian women there who managed to get a job.

Interviewer: Who was accepted, you mean, right?

M7: Yes, well, no one is accepted by everyone, but the important thing is to find two or three people who are more open-minded and wiser. This is the case everywhere, not only in Italy or Sicily. It’s the same in Romania if you find good people.

Interviewer: Were there times when you had to work below your skill level?

M7: No, I’ve always tried to stick to… So, the job I’m qualified for, I’m an instructor/entertainer, I tried to sign up for a…

Interviewer: That means some kind of educator, right? 

M7: Yes, but I signed up for a course in Italy when I was in that village there, it was also, something auxiliary, also as an entertainer, for kindergarten, because I’ve always liked children, little ones, not the older ones. And there were some things I had to do, but I found, I found a job and I had to leave this one. I never got to do what I wanted to. I worked at the bar, I worked at the stores, those were my only jobs. And I have nothing against anyone.

Interviewer: You said you never got to do what you wanted!

M7: Yes.

Interviewer: What did you want to do?

M7: Well, that’s what I wanted, to do that auxiliary course for kindergarten. 

Interviewer: So, you wanted a job that matched your qualification? In a way? 

M7: Yes, but I also would have liked to… You know, I wanted to do this, and I would have liked it, because when you think about it, you’d be working in a kindergarten, especially a state kindergarten. You work for the state, you know, with a state salary in such a small village, and you earn quite a lot.

Interviewer: Is there a difference between the state and private salary in Italy as well?

M7: Yes, there is, because the state one starts at 1,200 euros and in the private sector it’s half that sum. It depends on the private sector. Where I worked, at the bar and the shops, how much could they possibly pay you? Especially in Sicily. If you work in the private sector and you’ve been to some good college and you have some great skills, of course you earn a lot of money. But since I haven’t been to college, I don’t have a diploma, I had to settle for this stuff that’s on my level.

Interviewer: You were saying you didn’t know the language at all before you got there. Yes, how well do you deal with the language now? Have you learned, do you speak it, do you speak Italian?

M7: Yes. I can speak, I can write in Italian. It also helped me a lot when my child was in school, the fact that he went to school there and studied grammar, it helped me a lot because, you know. I did his homework with him when he was little, so to speak, I was only sitting next to him because he didn’t want any help. It helped me a lot. 

Interviewer: So, you have a child. How old is your child?

M7: 15 years old.

Interviewer: 15 years old. Are you married? 

M7: No, not yet.

Interviewer: Not yet, but I gather you have a life partner, yes. Do you live together? 

M7: Yes. 

Interviewer: This is just some information that helps me piece the story together. Do you have connections with other Romanians who live there and what kind of connections do you have with them?

M7: I only have connections with my sister and there were a few other people who come to the store to charge their phones, to take a picture. To ask me about this and that, since I only spoke Romanian at the store. I’ve always been a very detached person and I put up a barrier so that no one enters my comfort zone. And I think I’ve made this comfort zone even bigger or maybe this barrier has become thicker and thicker since I left and started to… I had to read the people I’m dealing with to decide who I let into my life and that’s about it. There were a few more Romanian families, but they each went elsewhere, because there is no work there or if there is work, you either have no contract or you earn very little and you work twice as much as it says on the contract.

Interviewer: Why don’t you keep in touch with other Romanians, maintain connections with other Romanians?

M7: Because I don’t want to! Ah, there was also a family with two boys who were our friends, I worked with one of them and his brother who worked at the bar, and we were a bit closer, they used to visit or go out with us, things like that. And I was only keeping in touch with these people, the others were, I don’t know how to say this without being offensive, they were some very questionable people, I mean, I didn’t like them.

Interviewer: Can you tell me what they were doing so that I understand what kind of people you mean?

M7: Well, I don’t know about that. That’s the thing, I only knew their faces and I sometimes talked to them. I don’t know, I have no idea what they were doing. I don’t know, I was never interested. And the thing is, they were much older than me, they were my mother’s age. They cleaned people’s houses and I heard one of them made good on our reputation and stole. And people who quarrelled with everyone, they never liked anything. Fine, you should defend your freedom of speech and all that, but these people were… I didn’t like them. I tried to keep my distance.

Interviewer: What do you like most about that country now?

M7: What do I like most?

Interviewer: Yes, after 15 years, what do you like most there?

M7: Pizza! What I like most is, the health system is not the most extraordinary in Europe, but it is free. I had to go to the hospital to give birth. And considering that in Romania, wherever you go to the hospital, you have to pay the doctors and nurses, when I was there, these women were nothing like that, they were some women from that village who had come with me and I wanted to give something to the doctors and they said they wouldn’t dream of it, God forbid. And I still didn’t have all my documents in order. Later I took care of my residence, my home documents, my health card, even though I wasn’t working. So, I didn’t have to pay even if I was working without an employment record. But almost exactly 14 years of working without one went by in vain. And the hospitals there, I mean, I can’t say they are like the ones in other countries. You know what it’s like here, but they’re not like the ones in our country.

What did I like most? Oh, the streets as well. They aren’t so extraordinary in Sicily, they are in the rest of Italy, but they’re nothing special in Sicily. And what else did I like? I can tell you what I didn’t like.

Interviewer: Please do. What didn’t you like?

M7: I didn’t like… I’m a Grinch, I’m a mean person. I didn’t like this thing they have with family, you know, family this, family that, they’re always with their family, ah and they kiss, they kiss a person about 16 times when they so much as pass by each other. I can’t stand them anymore. With this pandemic, you can’t kiss anyone anymore. Yes, I didn’t like that at all. And in the village where I live now, people are very mean, they are mean, as in, they enjoy other people’s suffering, like energy vampires, if they notice you trying to achieve something, they immediately find a way to sabotage you, make sure you don’t get what they don’t have. But then again, I think that’s the way it is all over the world, it was only more obvious there because the place was smaller, so it was easier to notice.

Interviewer: So far, you’ve told me what you like about the people there, sorry, what you don’t like about the people there, but what don’t you like about the country: I understand about the people, okay, but the country, what do you dislike about it?

M7: What do I dislike about the country? Well, look, for example, they have some laws to help the employer hire you, but you have to be a certain age. So, under 28, and I was 30, and they couldn’t hire me, do the paperwork. There are some things. What else do I dislike in Italy? That they talk too loudly and there is a lot of garbage. It’s even worse than Romania. I went to Rome, and it was like a garbage dump.

Interviewer: Okay. Compared to what you intended to do when you left, you stayed here longer than you had intended. How long did you plan to stay when you left home?

M7: I was going to stay a few months at most and then return home. I stayed about 14 years longer than that.

Interviewer: What made you stay there so long?

M7: The health system, their schools.

Interviewer: Let’s talk about this a bit more! You say their schools because, meanwhile, you became pregnant and gave birth to a baby there. Was that why you stayed?

M7: Yes, that as well.

Interviewer: Because you said their schools, but you didn’t go to school there, right?

M7: No, no, no. And what’s more, we found a very kind-hearted person who gave us the house, a place to stay, she’s the godmother of my child. She has no children, she only has us in her old age and she took care of my child as if he were her own. And that’s also why we stayed, because we weren’t paying rent. We also stayed because she’s on her own. Her husband died and I told her it wouldn’t be fair, since she helped me as long as I needed it at first with the little one, I left him with her while I went to work. She was like my mother. She was with me when I gave birth, and I didn’t want to leave her on her own because it wouldn’t have been fair. It didn’t seem right to me, but on the other hand, I’d left my mother alone. Maybe I wanted to make up for it in some way in the eyes of God.

Interviewer: Make it up to whom, for what, the fact that you stayed with your godmother, the one from Italy, with the person from Italy? How many years did you stay with her? Are you still staying with her?

M7: Yes, yes, yes. We’ve been with her for 14 years.

Interviewer: And what is your relationship with her? What is your relationship like?

M7: The relationship, it’s the relationship I wish I had with my mother. She’s like an aunt, like a grandmother, all rolled into one. I tell her more things. More things than I did to my mother.

Interviewer: In the meantime, your mother is in the country, right?

M7: Yes.

Interviewer: She is. Is there anyone else with her?

M7: Yes, my father.

Interviewer: And any of the children? Is anyone else in their town? Is your mother alone without her children, you mean?

M7: Yes, yes, that’s what I used to tell her, good thing you had four children and none of them stayed with you. She said, “Well, I thought you’d have children, grandchildren and stuff, or that someone would stay with me, but everyone left.”

Interviewer: If you were to go back to 16 years ago, the moment you decided to leave, would you leave again? Or would you do things differently?

M7: I think I would do things differently.

Interviewer: But you would leave? So, you would do things differently, but would you still leave?

M7: Yes.

• The multi-ethnic family [if applicable] 

Interviewer: How did you adjust to the customs of the Italian family? You keep saying that you were part of this Italian family, with the child’s godmother, that she is also your godmother. How did you adjust to their customs? And what is different? What is the difference between the customs of Italians and those of Romanians?

M7: Customs… Well, you know what the thing is? That it doesn’t matter if it’s a holiday or not. Here people wash things any day. They’re drying clothes even on Christmas. And I lost the habit. I don’t even have an orthodox calendar to see whether there’s a holiday. Sometimes when I talked to my mother, she said it was a holiday and I told her: Never mind, it doesn’t matter, it doesn’t matter here, I’m in another country, I’m not in Romania. And other than that, I don’t know, I like it very much, but here in Sicily, as I said, there’s the family thing.

Interviewer: And what do you do? Do you see your family? Do you have dinner together in the evening? Or what are their habits compared to those of Romanians? Because Romanians gather on important days, Christmas, Easter, an anniversary, an event! What about the Italians? Do they gather the same way when they have events?

M7: Of course, everyone gathers on important holidays, on someone’s birthday or at a wedding and so on. Or they simply meet, go out for pizza or ice cream. Or we go to the seaside, because our godmother has relatives there and we go to the seaside. We stayed there, we had meals together. They are very nice people, and they have a very big family, and there are at least ten people around the table every day in this family, you know? They always eat, laugh. Now, for example, for Christmas, for the holidays, after December 8th the holidays are coming, and they start playing cards. In the evening, they play some card games that I don’t really like, but anyway, it’s a sort of family gathering. And we laugh, eat, drink, it’s very nice, anyway.

• How do your children get along with your parents? Have they ever been to Romania? [If so] What did they like there? What didn’t they like? The relationship with the family (especially the parents) 

Interviewer: Which of the people close to you are now in Romania? From your family?

M7: Apart from my parents, my grandparents. Other than family?

Interviewer: No, family, family.

M7: From my family, there are my mother, father, grandmother, uncle and I have some other relatives, my aunt, there are others, but I don’t keep in close touch with them, the people closest to me are here.

Interviewer: Do you send money home?

M7: I did at first. I did, but then, slowly, you start thinking about yourself, your family, you make a family here, and then there’s nothing to send.

Interviewer: Who did you send money to and what was the purpose?

M7: Well, I sent it to my mother at first to help her with the house expenses and to be able to finish the house, but she used it to finish it without my help, because I couldn’t help her, I couldn’t. I didn’t help her as much as I wanted and should have. 

Interviewer: Do you send packages or gifts home? For whom?

M7: From time to time, but not every day or every Christmas. They’re usually the ones who send us things.

Interviewer: What exactly did they send you from the country?

M7: Both my mother-in-law and my mother send us things, typical Romanian stuff, Babic salami and pickles, all sorts of things, and brandy. We’ve also sent them things, but clothes or stuff like that. They’re old, my parents have no social life there, they don’t go anywhere, my father has retired and he simply refuses to leave the house because he feels lost, he has no connection to anyone, he has no connection to anything. When you have to stay at home after 40 years of work, you start to go insane. 

• Communication with parents left at home

Interviewer: How often do you talk to those at home, to your mother, to your grandmother, for example? 

M7: I talk to my mother every evening when I walk the dog, I tell her what I did that day and I talk to her to feel safe on the street. I haven’t talked to my grandmother in a while, I talked to her a while ago and that was it. I talk to my father from time to time, I think the last time we spoke was on his birthday. I don’t talk to the others, I’m a very bad person.

Interviewer: Your brothers, where are your brothers? Are they in the country? Abroad?

M7: My brothers are abroad, my sister is here with me. And my brothers are in England.

Interviewer: And do you keep in touch with them?

M7: Yes, we don’t talk every week or anything, but we text.

Interviewer: How do you communicate with your parents? Do you see each other on Skype, or do you only call each other by phone?

M7: Usually when I call my mother in the evening, I call her via WhatsApp, only voice calls, but we also make video calls to see each other.

Interviewer: Do you usually call them or is it the other way around?

M7: I usually call, my mother also calls, but usually I call her. My mother-in-law also calls, she calls us, we call her. 

Interviewer: Were there situations in which you had to get in touch with those at home and you couldn’t? That is, have you ever tried to call your mother and tell her something important, about an important situation, but you were unable to?

M7: No, considering everyone has phones and such.

Interviewer: Was it hard for your parents to get used to technology, to phones?

M7: It was hard for my father, he doesn’t even know how to use a mobile phone, my mother manages. 

Interviewer: Do they have smartphones or phones?

M7: I have no idea.

Interviewer: Okay, and what do they use them for other than to talk to you or to communicate?

M7: Well, she talks to my siblings.

Interviewer: And how does she use the smartphone, what else does she do with it?

M7: Oh, they play games and post on Facebook.

Interviewer: So, she also uses social networks, these platforms?

M7: Yes, of course.

Interviewer: Okay, who taught her, who showed her how to use such a phone if you all went abroad?

M7: Well, when my mother started using the phone, my youngest sibling was in the country and he taught her, after that she struggled alone.

Interviewer: What do you usually talk to your family about? For example, the last conversation you had on the phone. What did you talk about? 

M7: No, for example, she told me she was going to send a package, she said she’d try to send me some pickles and things like that. “Don’t you worry, we can find them here, there are many Romanian shops, it’s not a problem, don’t send me meat, who knows how long it’ll take to get here.” That was the last discussion. I told her to put some brandy in there if she could.

Interviewer: You keep saying here and here, here and there. You are not currently living in Italy?

M7: Yes, I am.

Interviewer: Where are you now, you’re in Spain, right?

M7: Yes, yes, I’m in Spain.

Interviewer: So, you’re staying in Spain for a while.

M7: Yes. I came to see what the situation is here, because we want to move here.

Interviewer: So, you want to leave Italy and move to Spain. Why don’t you go home?

M7: No, because I have nowhere to stay. Even if I could find an apartment to rent, we don’t have a place, I don’t know, I don’t think both of us could find work to pay the rent and eat. Here, on the other hand, only he has a job, I couldn’t find one, and we can afford a house and food and clothes.

Interviewer: Do you think you will ever return to Romania?

M7: To be honest, I don’t see this happening in my future, I don’t see myself going back to live there. I don’t think so. Maybe to visit, to see my mother, but otherwise, I don’t really think so. Only if I were to win the lottery, good God, to do something extraordinary, start some business like the world has never seen. To make a pile of money and be able to come back to Romania and live well. And the hospitals there, they make you scared to even go in. My husband tells me we should go there when we get old, but I don’t want to. At 70, we’ll have nowhere to buy our pills there. You think your whole life will be like this, at 80 you’re already… I don’t know. I hope we’ll still be healthy, too, but it would be unpleasant when you’re old… to have lived abroad for 40 years, to go back there when you’re old and realize it’s not really okay.

Interviewer: Let’s go back to your family. What do your parents complain about most often?

M7: They want me to help them with money. They get 1,200 lei, the minimum wage there, go to the market and they buy God knows what from there for 1,000. When I was in the country, you couldn’t believe how much things cost, you wondered, how come it’s so expensive? The prices are like the ones here, the salary is very low, but the prices are like the ones here.

Interviewer: What do you think your mother and father are missing the most now?

M7: Their children. They miss their children.

Interviewer: But what do you think they lack?

M7: Us, their children, they only have one grandson. They weren’t around when he was little and they didn’t see him grow up, so, they’re strangers to him, although he calls them Grandma, Grandpa. That’s what they miss the most.

Interviewer: Have you ever had arguments with the parents left at home and over what topics?

M7: Yes, well, now or in general?

Interviewer: Since you left.

M7: No, because my mother doesn’t talk about my father. He is a little absent, but my mother has accepted that we are here, far away and she’s accepted the way we live. Before, yes, we argued.

Interviewer: If you could give your parents an object that would make their lives much easier, what object would you give them?

M7: A car, a car but also a driver’s license, or maybe a driver. A car that drives itself. Yes, a car would be really great. Otherwise, they have finished the house and furnished it with everything they wanted, everything they needed. 

Interviewer: Let’s do an imagination exercise and picture an object like a machine, a kind of robot that doesn’t exist yet, but which could have the qualities necessary to meet your parents’ needs.

M7: Do I have to describe it?

Interviewer: Yes, if you could tell me how you imagine it.

M7: Well, it’s one of those robots, about as tall as me, maybe a little smaller.

Interviewer: You being around 4 foot 11 tall.

M7: No, I’m taller, 5 foot 1! At about 4 foot 11, with wheels, of course. I would have liked it to be like WALL-E, I really liked WALL-E, but it should look like a person, with hands, things like that. To help them with house chores, shopping, everything they need, so they don’t need to call anyone to fix their central heating or the heater or the washing machine.

Interviewer: Regarding socialization, let’s think a little about the future. Your parents will grow old, just like us, in fact, if we think about it, in about 20 years, your father will be 85 years old, and your mother will be almost 80 years old.

M7: Yes, she’ll be almost 80 in 20 years.

Interviewer: Okay, let’s imagine that they will be old, probably sick, like old people are, yes? And alone, because their children are abroad. Do you think the robot could perform any other tasks?

M7: Emotionally, no. Other than that, yes, it could help them, lift them. I’d like teleportation to exist in about 20 years, but I don’t think so. I’d like a button that would let me teleport to my mother and say, “Did you make stuffed cabbage rolls?” 

Interviewer: Okay, do you think the robot could also have a social function for your parents?

M7: Well, I don’t know, it depends on how the robot is made.

Interviewer: It’s about your imagination, how would you imagine a perfect robot for your parents?

M7: I imagined it as a robot, without flesh, without a face. With round shapes. I don’t know, I don’t know if a robot would be able to behave like a human. Yes, it could say to them, “Hello, how are you?”, do concentration exercises with them, it would have a screen, so they could solve Sudoku puzzles, crosswords, and whatnot. But other than that, you know, I don’t think a robot would understand why my mother is crying. When it’s Christmas, for example, and we’re not home.

• Perception of the lives of those left at home

Interviewer: How often did you go home before COVID?

M7: To be honest, before COVID, I last returned to the country in 2018. 

Interviewer: And how often did you come to the country, did you visit every year or more rarely?

M7: I didn’t visit every year, either one of us was working, or we left on holiday, and so on. So, we usually went in the summer because it’s cold in the winter and we don’t like it. Although it would have been great, you know, for the holidays. It’s not… no matter where you go, it’s not the same thing. Holidays are not the same, it’s just us three, and the dog makes four.

Interviewer: Since you mentioned the holidays and they are near, what was Christmas in the Italian family like?

M7: Well, we ate all day long, kind of like in Romania, we make all kinds of food, from pasta to other things, cake, coffee and all kinds of things we have at home as well, boeuf salad and so on. Romanians eat stuffed cabbage rolls, here we eat pasta. But we eat well.

Interviewer: Okay, but you said that holidays at home are not the same as those in Italy.

M7: Well, they’re not. 

Interviewer: Why? 

M7: Because I associate Christmas, the winter holidays, with the times when I was little, that is, when I believed in Santa Claus. I did, I was very happy when I got a doll or sweets or something like that. I was very happy when I woke up in the morning and it was snowing outside. Christmas without snow is awful and there wasn’t really any snow on Christmas in all the countries I’ve been to, it was nearly warm enough to wear short sleeves.

Interviewer: When you came home, how long did you stay?

M7: I stayed for two weeks at most.

Interviewer: And what did you do during that time? How was it?

M7: I didn’t know which way to go, who to visit first, I didn’t know… I didn’t know what to do. It was complete chaos, vacations were busier than workdays. Because you didn’t know which way to go, where to go first, let’s visit my aunt, my grandmother in the countryside, let’s go there, let’s visit my mother and mother-in-law, let’s go there, too, let’s visit our mothers and so on.

Interviewer: And how much time did you spend with your family?

M7: With my parents? We ate together. I didn’t spend much time with them, we spent more time with my mother-in-law, I chose to stay with friends as well so as not to bother them, my mother and my mother-in-law. Yes, we visited, we ate at their place, we stayed a while, we left in the evening, we didn’t stay very long.

Interviewer: Are your parents doing better or worse now than before you left?

M7: I think they’re doing a little better because salaries have increased and because they don’t have four other mouths to feed anymore.

Interviewer: What do you think they are missing now? Do they lack anything other than you? 

M7: They aren’t doing extremely well, but a little better, yes. What do they lack?

Interviewer: If they lack anything, I mean, the answer could be nothing, I’m only asking if they lack anything. If you think they don’t, that’s ok.

M7: Well, I don’t know, they could use more money.

Interviewer: How do your parents usually spend their time?

M7: My mother goes to work and then she comes home and cooks. I don’t know what my father does.

Interviewer: If you want to make a nice gesture for them, for example for their birthday. How do you do it?

M7: Well, I would get a ticket and go there, go home.

Interviewer: This is what you imagine, but how do you do it now, how are the anniversaries in your life, the holidays in your family?

M7: In my family? 

Interviewer: You and your mother if it’s her birthday.

M7: Well, what can I do? I call her. What would I like to do or what do I usually do?

Interviewer: What you do, exactly!

M7: I call her, I wish her happy birthday, we talk. I make a cake for her birthday. I don’t know if I’ve ever sent her anything, I think I did. My mother’s birthday is in August and I’m on vacation in August.

• Projects

Interviewer: Given your personal experience, what are the main advantages of emigrating to Italy?

M7: Advantages… Well, I don’t know, if you go to the north, you get an employment contract and you have a salary of 1,000-1,500 euros. 

Interviewer: So, one of the advantages would be money. What are the other benefits, since you’ve been staying there for 16 years? 

M7: Well, I told you I’ve been staying here all this time for my child, since he is in school and I didn’t want to make him learn a language, then go to another country and learn another and so on. Now we’re here again and he has to learn another language, but he goes to an Italian high school. That’s why I stayed, I told you, for the child. And I don’t know what else. I worked there half the day, I earned 400 euros a month. So, nothing out of the ordinary, almost the same salary as in Romania. But I wanted to manage on my own, to not depend on anyone.

Interviewer: Supposing you didn’t have the baby and you weren’t so attached to your godmother, do you think you would have stayed in Italy?

M7: No, I would have gone elsewhere, maybe to England or I would have returned home, in the country. 

Interviewer: That’s what I’m interested in. Would you have returned home to the country?

M7: Yes, I think so. If not for the baby, I don’t know what kind of life would have awaited me, because when you have a child, you become more responsible and you learn what you should and shouldn’t do in life. And you have to think of your child, your children, because you’re not the only person in their life. And that’s what kept me here, but if not for the child, I would have definitely moved to some other country or returned to Romania. Maybe if I had returned earlier… because I did return in 2009, I made an attempt to stay in Romania in 2009, but it failed. In 2010 I returned to Italy permanently, after I made an attempt to return to Romania. Because we thought there was nowhere like home. And we rented a place, I couldn’t find a job, I didn’t even look that hard for one.

Interviewer: How long did you stay in Romania then? How long did you stay there?

M7: From October to May or June 2010. After that, I returned to Italy, because I saw no point in it, because my partner had gone abroad again. “What on earth are we doing?” And we all went back to Italy.

Interviewer: What do you think are the disadvantages of Italy?

M7: Italy is not Romania. Hmm… disadvantages. Well, there are many, of course. I don’t know, I felt like I was living in a bubble and, I told you, Sicily is part of Italy, but it doesn’t seem like Italy. The disadvantages of Italy, let me think. Italy as a country or…?

Interviewer: As a country, for example, let’s consider the advantages, do you feel more secure in Italy compared to Romania? Do they have a different education, do they speak to you differently? I don’t know, is their social life any different?

M7: When you go to the post office, people greet you, I mean, you go into an office, to the town hall or the post office and people speak kindly to you, they say hello, they call you, sir/madam. On the other hand, in Buzău, if you go to get your birth certificate, they tell you, “Hey, you, from the Poștă neighborhood, listen, boy, come and get this package here, it’s yours.” I don’t know, these people who work here are much more educated, they have better manners. In Romania, these people who work in offices think they’re God, the President of Romania, as if you were nobody. I had unpleasant experiences there at the Register Office in Buzău, it just made you want to go to those women, and… There was a blonde, who has always been there, since my mother went to get her marriage certificate and when I got the birth certificate for my son and so on.

Interviewer: What about the disadvantages of the country? Let’s assume this education, a different kind of education is the advantage, but what would be a disadvantage?

M7: A disadvantage, I don’t know, nothing comes to my mind now, if I remember, I’ll tell you.

Interviewer: Yes, you were saying earlier you have already left for Spain. My question is if you want to leave Italy permanently for another country and under what circumstances would you leave?

M7: If you leave permanently, you have to go to a country better than the one you’re already in. I left Romania because Italy was better and compared to Italy, Spain is much better. In Spain, they give you an employment contract. Well, we’re in Madrid, we didn’t go to a small city, so I have a better chance of finding work here.

Interviewer: Have you ever thought about bringing your parents to the host country permanently? For example, in Italy. And have you talked to them about it?

M7: With my mother-in-law and my father, my mother told me she didn’t want to, because she struggled to build a house there and she doesn’t want to leave. My mother-in-law would definitely come, but they don’t want to bother us. I mean, they want to come for a while, but I don’t know if they would… You see, at 60, when you go to another country, you have your own way of thinking, you have to go to church. Things are different in these countries. 

Interviewer: Are you thinking of returning to Romania? When and how? 

M7: Probably when I retire. That’s what my partner says, I don’t want to return to the country.

Interviewer: But my question for you now is what should happen for you to return to Romania?

M7: First of all, I should build a house, have a place to live, only if my parents are still there. And if not, I wouldn’t go live with whoever is in that house.

M7: I decided I would give up the house because I didn’t help at all, only my sister and my brother sent some money, they helped, so I would only go visit. So, first of all, I’d have to build a house to have my own place, and second of all, the hospitals would have to be renovated. I was watching TV just a few days ago, there was this thing… When you see one of those hospitals or the waiting room… The walls are tiled, it reminds me of a slaughterhouse. Well, they should change the health system, change something, there should still be doctors. We have no doctors left in Romania, everyone left, including doctors, ordinary people like me, teachers, they all left. There are only a handful of them left and some people who don’t know what to do. And that’s the thing, I don’t want to be there at 70 or 80 years old and need some blood pressure pills and die, for God’s sake.

Interviewer: What do you think your life will be like five years from now, what do you think will change for you?

M7: For me? Well, firstly, I’m going to be five years older. I’ll have a house, we’ll have our own house, that’s what I want. Here or wherever it may be, I want to have a home, to work, I want my child to go to college and do what he wants, for him to be happy and to try to visit the country more and more often because our parents are getting older and we should see them more often, since we barely saw them when we were young.

Interviewer: What do you think will change for your parents in five years?

M7: My mother is going to retire next year, I think, and she could… she could come to visit us since she won’t be going to work anymore, she could visit, she could travel more often. And I don’t know, I don’t know what’s going to change. I hope things will change for the better.

Interviewer: To conclude, I would like you to imagine a cover for the whole life story you just told me and to tell me how you imagine it. 

M7: A tornado or that… flying… that kid flying on a bike.

Interviewer: And can you describe a suggestive cover, a suggestive image for the relationship with your parents at home or with your mother, grandmother, family?

M7: Well, I don’t know, if I were to imagine it, I had those books from first and second grade, with those winter poems, where there was snow and an old house with smoke coming out of the chimney.

Interviewer: So, to make sure I understand correctly, the cover looks like this: an old house somewhere in the back and a lot of snow. And where are you? 

M7: There’s the old house, and we’re somewhere far away. 

Interviewer: So, somewhere far away, you’re looking at it. Okay, did I get it right? You’re looking at it, the house is somewhere far away with some snow and there’s smoke. Okay! Thank you very much, I have no more questions.