Interviu părinte P7
Intervievator: Vârsta dumneavoastră?
P7: 75 de ani.
Intervievator: Câți copii aveți plecați?
P7: Unul.
Intervievator: Țara în care este plecată fiica?
P7: Fiica e în Statele Unite ale Americii.
Intervievator: De cât timp a plecat?
P7: 20 de ani.
Intervievator: Cu cine locuiți acum?
P7: Singură.
Intervievator: Cu cine locuiește acum fiica?
P7: Cu familia ei. Adică soțul și cele două fetițe.
Intervievator: Câți ani au fetițele?
P7: 12 și 8 ani.
Intervievator: Câți ani are fiica dumneavoastră acum?
P7: 46.
Intervievator: Mi-ați arătat deja o poză, pe care am văzut că o țineți în portofel.
P7: Da.
Intervievator: Înainte de plecare, locuiați împreună sau avea casa ei?
P7: Avea casa ei în București. Apartament.
Intervievator: Era căsătorită, avea deja copii?
P7: Căsătorită, da. Copii, nu. S-au căsătorit în anul cinci de facultate și au terminat aici [facultatea]. Pe urmă, după ce au terminat, era perioada când se făcea obligatoriu un stagiu de an fără să le dea dreptul să se prezinte la rezidențiat. Deci, anul acela… În anul acela au plecat, când nu au avut voie imediat după terminare să dea rezidențiatul.
Intervievator: Și ea a plecat pentru a face acest an de practică?
P7: Nu, a plecat pentru a da examen acolo ca să fie admisă la specializare. Și ea, și soțul ei.
Intervievator: Și au făcut copii odată stabiliți în America.
P7: Da. După ce au terminat specializarea și s-au văzut cumva într-o situație bună, da, au făcut copiii.
Intervievator: Deci fiica și soțul, colegi de facultate, au plecat imediat după ce au absolvit.
P7: Da, ei au terminat… cum se termină… în noiembrie, parcă așa se termină, nu? Și au plecat în mai anul următor. Deci în anul de stagiu sau nu știu cum se numea atunci… Obligatoriu, trebuiau să facă un an de stagiu, da.
Intervievator: Cât de des vă vedeți când stăteau în România?
P7: Ne vedeam, că veneau și… La sfârșit de săptămână, mergeam și noi, deci… fiind studenți, fiind așa… Noi cu serviciu… ne vedeam săptămânal, să zic… Da, destul de des.
Intervievator: Și când vă vedeți, ce făceați?
P7: În primul rând, era o atmosferă plăcută, că ne vedem… Și încercam să ne simțim bine. Eu, ca mamă, ajutând la anumite treburi… care se puteau face în așa timp scurt și cam atât. Era o relație foarte bună.
Intervievator: Și despre ce vorbeați?
P7: Atunci erau mutați în apartamentul nou, eram preocupați cu ce mobilă să luăm, ce să facem, deci probleme de organizare, probleme de… da.
Intervievator: Și erau activități la care va ajuta fiica?
P7: Nu, nu pretindeam așa ceva. Nu, era dedicată studiului și…
Intervievator: Dumneavoastră ați spus cu o ajutați. Cu ce o ajutați?
P7: Adică îmi plăcea să… ca orice mamă, să duc ceva mâncare sau să… ce se poate face acolo, cât au stat la cămin… Era puțin și de… întreținut așa camera…
Intervievator: Ați zis că a plecat acum 20 de ani pentru a studia. Când ați aflat de intenția ei de a pleca?
P7: Într-o primăvară. În primăvară… da.
Intervievator: Și ați fost de acord cu plecarea ei?
P7: Da, pe moment a fost… Da… Dar atunci chiar se mergea pe linia aceasta, se mergea pe linia aceasta, adică nu a fost singura. A mai avut colegi, chiar și profesorii… erau… cum să zic, nu știau ce sfat să le dea, fiind amândoi colegi și… asta a fost.
Intervievator: Deci îi încurajau să plece?
P7: Nu știu dacă… N-am participat la discuția dintre ei, dar dacă ei au luat hotărârea asta, eu le-am respectat-o.
Intervievator: I-ați spus ceva anume când ați aflat de intenția ei de a pleca? Cum a fost?
P7: Da… puțină îngrijorare din partea mea, dar… știam că au un scop, au un țel, merg într-o țară civilizată, merg într-o țară cu alte posibilități…
Intervievator: Ei știau limba înainte să plece?
P7: Știau, dar… Știau din facultate, că sunt, așa… Dar au… De exemplu, la examenul pentru specializare, au dat probă și la limbă pe lângă cele două „step”-uri [trepte], care sunt foarte grele, cu punctaj, au dat probă la limbă și au dat probă și la patul bolnavului. Adică… simulau niște boli și ei erau punctați chiar și cu… felul cu… zâmbetul sau cu ce… așa, cum tratau [pacientul], cum puneau… A fost muncă, a fost bine…
Intervievator: Acum cât de des vorbiți?
P7: Ooo, destul de des. WhatsApp-ul e cel care… până la WhatsApp, mergeam pe Skype și, na, Skype-ul nu era la îndemână, dar WhatsApp-ul e atât de la îndemâna noastră, încât… foarte des, foarte des.
Intervievator: Zilnic?
P7: Nu pot să spun că zilnic și din cauza fusului orar, pentru că e o diferență de vreo opt ore sau… da, cam așa ceva.
Intervievator: În ce parte a Americii este?
P7: Cam în centrul Americii…
Intervievator: Ați spus că ați comunicat la început prin Skype. Acum ați migrat pe WhatsApp. Vorbiți prin video sau audio?
P7: Video. Sigur că da. Deci sunt în… mijlocul lor și ei sunt acasă.
Intervievator: A trebuit să învățați să folosiți aceste echipamente cu care nu erați obișnuită? Telefon sau laptop…
P7: Da, da, a trebuit să învăț, sigur că da, că… Da, e o diferență de vârstă, sigur.
Intervievator: Și comunicați cu ei prin smartphone sau prin laptop?
P7: Prin telefon.
Intervievator: Și ce dificultăți ați întâmpinat, dacă au existat dificultăți în folosirea dispozitivelor acestea?
P7: Da… Eu am un iphone și… sigur că ăsta… Chiar și atunci când întâmpin o problemă și merg să mi-l… să mă lămurească cineva… Aici, noi nu ne prea pricepem, nu, dar mă descurc, mă descurc, că… din greșeli înveți.
Intervievator: Și cine v-a învățat să folosiți smartphone-ul?
P7: La început chiar prietena mea. Și după aceea m-am descurcat singură, da.
Intervievator: Cine sună de obicei?
P7: E reciprocă treaba. Știm cam când e timpul nostru… Doar dacă am vreo problemă deosebită scriu pe WhatsApp sau… da. Și, dacă poate, răspunde, dacă nu, îmi spune să aștept și… așa se întâmplă.
Intervievator: Și ea vă sună înapoi.
P7: Da, sigur că da.
Intervievator: V-ați dori să puteți vorbi mai des decât o faceți?
P7: Nu, e bine așa, e bine așa, sigur că da.
Intervievator: Și despre ce vorbiți de obicei?
P7: Atât timp cât ne și vedem, chiar despre orice, inclusiv cu ce facem de mâncare, ce fac nepoțelele, mă văd și cu ele, discut cu ele, deci e așa ca… într-o familie, numai că e distanța.
Intervievator: În fond, dacă stăm să ne gândim, și cineva care stă la Cluj, față de cineva de la Buzău…
P7: Exact, exact, exact. Chiar îmi zicea ginerele meu, zice „cât ajungi de aici până la Timișoara, ajungem și noi.” Așa că nu se mai… Atât, că acum e perioada asta grea.
Intervievator: Vă roagă fiica să faceți anumite lucruri pentru ea sau să-i trimiteți ceva?
P7: Nu prea are nevoie. Sinceră să fiu, nu, nu. Din punctul ăsta de vedere, chiar… doar când… Ei au venit de fiecare dată, chiar și de două sau… Au fost ani când au venit de două ori. Deci nu, nu au nevoie de nimic.
Intervievator: Și pe dumneavoastră vă întreabă dacă v-ați dori să vă aducă ceva?
P7: Da, da, mă întreabă, da, dar…
Intervievator: Și uneori o rugați dumneavoastră să vă aducă ceva anume, poate ceva ce nu se găsește în România?
P7: Nu, că sinceri să fim, acum și în România se găsesc de toate, atât că… Da, poate că… Eu, care am fost de mai multe ori la ei, știu precis ce trebuie și ce nu trebuie. Da.
Intervievator: Sunt lucruri pe care simțiți că nu le puteți discuta decât cu fiica?
P7: Deocamdată, nu. Deocamdată, nu. Suntem așa deschise, încât… și cu ginerele și… Nu, nu avem secrete. Nu.
Intervievator: Și ați simțit vreodată că sunt anumite lucruri care pot fi spuse doar față în față, nu prin telefon?
P7: Mă feresc de a face asemenea treburi, că cine știe cum ar interpreta, ce griji sau… Nu, nu, nu, evit asemenea treburi.
Intervievator: Cât de des vine în țară fiica?
P7: Da. A fost, deci, în fiecare an. Plus că… un an mai greu pentru noi, de două ori…
Intervievator: Și acum cu pandemia a mai reușit?
P7: Acum nu, acum nu. Da. Să vedem cum va evolua, ce va fi. Intenția lor este, este.
Intervievator: Ce-ați făcut împreună ultima oară când a fost în țară?
P7: Împreună? Am fost în Grecia. De fapt, doi ani la rând în Grecia… În țară… Am vizitat Ardealul, nordul… Bucovina…
Intervievator: Vine în perioada verii, de obicei?
P7: Da, absolut, în perioada verii.
Intervievator: Dumneavoastră ați spus că ați fost în America. Ce v-a impresionat în mod special acolo?
P7: Da. Da… E puțin… diferență… mare, nu puține diferențe. În primul rând, aspectul clădirilor este mult mai plăcut. Toate sunt… vorbesc de case, nu vorbesc de blocurile de zgârie-nori sau ce… Casele… De fapt, ei locuiesc la casă. Toate sunt din cărămidă, nu sunt colorate aiurea. Nu. Lumea este destul de civilizată, în sensul că pe stradă… te cunoaște. Cred că… cel puțin la mine mă refer… Mergeam și singură și… E un salut cu un zâmbet scurt. Și atât. Dar, bine, neștiind nici limba, nu… Dar era important lucrul ăsta, că ești salutat cu un zâmbet scurt.
Intervievator: Da, adică nu te ignoră lumea pe stradă ca în România.
P7: Exact. Și ce am mai remarcat acolo și lucrul ăsta chiar este o diferență mare. Străzile sunt curate. Cei care își plimbă câinii – neapărat cu pungulița și… nu mai zic mai departe, că se înțelege. Deci e un respect, e un respect.
Intervievator: Am înțeles, deci e gradul de civilizație.
P7: Da, exact, exact.
Intervievator: Vă amintiți prima vizită acolo? Care a fost impresia? Prima impresie pe care ați avut-o.
P7: Da… o schimbare totală… Bine, după ce că ești obosit de avion așa… Eu, care nu prea concepeam să zbor cu avionul… Dar… o impresie plăcută, plăcută. Ei, și bucuria că eram cu ei și… sigur că da.
Intervievator: Acum cât timp ați fost prima dată acolo? Dacă ea plecat de 20 de ani, cam la ce interval…
P7: Am fost de vreo opt ori.
Intervievator: Și prima vizita a fost acum câți ani?
P7: Ah, chiar, da… Cât să zic… Dăm 12 ani deoparte, cât vine din 2000… În 2009? Cam în 2009. Atunci a fost prima vizită a mea, dar soțul meu a mai mers și singur mai înainte.
Intervievator: Și cât stăteați când mergeați acolo?
P7: După ce am mers… fiind prima nepoțică… am stat 6 luni.
Intervievator: Ce știți despre unde stă acum fiica dumneavoastră? Ați fost în actuala ei locuință?
P7: Absolut, sigur că da. Stau la casă, au grădiniță în față, au garaj pentru două mașini, e o zonă foarte bună… da.
Intervievator: Vă povestește despre cum e la locul de muncă?
P7: Chiar lucrul ăsta nu, nu, nu le ceream, nu le ceream. Doar așa, observam discuția dintre ei, dar în rest, nu-i mai încărcam eu să-mi dea… pentru ce să-mi dea mie niște, nu… Doar ce e legat de mine, ce mă interesa pe mine, dar altceva nu.
Intervievator: Deci în general nu vorbiți despre spital.
P7: Nu. Bine, m-a luat, da… în sfârșit… am fost o dată, da, mă rog. Dar nu, nu intram în problemele lor de…
Intervievator: Și credeți că a plecat definitiv sau se va întoarce în țară?
P7: Lucrul ăsta nu-l pot spune, nu-l pot spune, pentru că, da, nici ei cred că… în sfârșit.
Intervievator: Există avantaje ale plecării ei din țară și care ar fi acestea?
P7: Avantaj… că s-au realizat profesional foarte bine, că lucrează la spitale diferite foarte bune. Că le oferă altceva acolo tehnologia sau… da… Respectul… respectul… da.
Intervievator: Există lucruri pe care încercați să i le ascundeți?
P7: Nu.
Intervievator: Ce schimbări au apărut în viața dumneavoastră după ce a plecat fiica?
P7: Sigur că… a trebuit să… să iau viața mai în serios, să îmi creez o preocupare, să fiu… să mă bucur. Cam atât.
Intervievator: Vă trimite lucruri din America?
P7: Sigur, pachete ca să ne facem bucurie… și eu le trimit de… în preajma… de exemplu, anul trecut, de Crăciun. Și ei… acum, cu pandemia, mi-au trimis și ei cele necesare, ca să zicem, dar prin poștă și ajung destul de greu pachetele, ajung destul de greu. Deci… de plăcerea de a ne ține în legătură.
Intervievator: Sunt activități obișnuite pe care le îndepliniți mai greu în absența fiicei?
P7: Nu, cred că tot așa ar fi fost, pentru că domeniul lor de muncă este așa cum este și nu… tot așa ar fi fost, da.
Intervievator: Ați auzit despre anumite echipamente tehnologice care v-ar face viața mai ușoară? Ați pomenit de Alexa… [într-o discuție privată]
P7: Da, da, da.
Intervievator: V-ar plăcea un astfel de dispozitiv?
P7: Ei… sigur, deși noi ne adaptăm, adică eu… la vârsta asta, poate că mi-ar veni mai greu, dar e foarte bine că tehnica… tehnologia merge, avansează și încercăm și noi să ținem pasul cât se poate. Cum să nu.
Intervievator: V-ar plăcea să aveți o casă smart pe care să o controlați vocal?
P7: Da… poate că m-aș adapta mai greu, zic eu, nu știu. Dar e posibil orice. Așteptăm. Așteptăm.
Intervievator: Acum să facem un exercițiu de imaginație. Dacă ați putea să aveți o mașinărie, un soi de robot care să vă facă viața mai ușoară sau mai plăcută, ce ar trebui să poată face robotul acesta?
P7: Da… Într-adevăr… L-am văzut la televizor, da… Probabil va dura mult până când vom avea și noi acces la așa ceva, dar… la singurătatea unei persoane, un robot este… Chiar cea mai mică mișcare dacă o face și… eu zic că este binevenit.
Intervievator: Și credeți că ar putea să facă lucruri în casă sau să poarte o conversație?
P7: Păi chiar la lucrul ăsta mă gândeam, la… În casă… să îți fie de ajutor, că în rest… Nu. Nu ne mai… A folosi un robot, la vârsta mea, în alt domeniu, nu.
Intervievator: Sunt și roboți care sunt antrenați să poarte conversații cu oamenii.
P7: Da, uite, ar fi grozav, ar fi grozav. Sigur că da.
Intervievator: Deci n-ați spune nu la un astfel de robot.
P7: Nu, dar eu zic că… nu știu cine va avea posibilitatea să cumpere. Aici va fi problema, că… sigur că da, costă.
Intervievator: Da, deocamdată sunt scumpi și nici nu sunt suficient de deștepți, dar se dezvoltă foarte repede.
P7: Da, exact. Numai ce am văzut la lansarea pe Marte… ce a însemnat, câtă precizie, câtă… Extraordinar, extraordinar, da.
Intervievator: Și robotul ăsta cum ar trebui să arate ca să vă placă de el?
P7: Da, cât de cât după cum am văzut și la televizor, n-ar putea fi altfel decât o asemănare de om, nu? Trebuie să aibă picioare, mâini, capul…
Intervievator: V-ar plăcea să arate exact ca un om sau să își păstreze totuși înfățișarea de robot?
P7: Sigur, rămâne cu înfățișarea de robot, n-ai cum să-i dai… da. Iar copiilor sunt sigură că le [plac] diferite animăluțe, diferite… Ei sunt cu altă…
Intervievator: Ținând cont de experiența fiicei dumneavoastră, care ar fi principalele dezavantaje ale emigrării în Statele Unite? Despre avantaje am vorbit deja.
P7: Dezavantaje… deocamdată, nu văd niciun dezavantaj, pentru că ei sunt tineri, ei au viitorul în față și faptul că s-au realizat atât de bine… Ar fi greșit, adică n-aș putea să consider altfel lucrurile. Nu. Nu. Sunt mulțumită, sunt mulțumită și… ăsta e… așa e dată evoluția omului, nu trebuie să ne punem noi amprenta că de acum să stea lângă mine, nu.
Intervievator: Plănuiți să mai mergeți în vizită la ei?
P7: Da, dacă se termină cu pandemia asta, categoric. Categoric, da.
Intervievator: V-ați gândit să vă mutați în America?
P7: Sunt mai multe probleme aici… Faptul că nu cunosc limba, pentru că la ei în casă fetițele învață…. cea mare știe destul de bine românește. Cea mică acum e mai așa… fiind în clasa întâi, chiar am întrebat-o cum a fost la școală. Dar ea… a stat, a stat și, deodată: „Formidabil!” Pentru că… a auzit și ea de cuvântul „formidabil” în casă. [râde] Da, da… Pentru mine e un handicap limba și adevărul e că nu, la vârsta asta, nu se mai… Cuvinte așa, izolate, se mai prind, să zic, pe avion te descurci, totuși e…
Intervievator: Și fetițele înțeleg bine româna? Cel puțin, cea mică… înțelege mai bine decât poate vorbi sau…
P7: Da, înțelege mai bine, se exprimă mai [greu]… Nu își găsește cuvintele. Are vocabularul redus, da.
Intervievator: Și familia vorbește cu copiii în română sau în engleză?
P7: Și în română, și în engleză, da. Și bona. Dintotdeauna au avut bonă, chiar dacă stăteam și eu. Bona era… că nu puteau să renunțe la ea și, eu plecând, să rămână fără. Deși au fost și ele [bonele] românce la rândul lor, dar… preferau să discute și în engleză și…
Intervievator: Când copiii sunt bilingvi încă din familie, cred că e un avantaj.
P7: Și eu zic. Da, ei vor veni foarte des în România. Ei vor… da.
Intervievator: Fiica dumneavoastră încearcă să vă convingă să veniți la ea în Statele Unite?
P7: Nu știu cum va fi problema. Deocamdată, e bine așa, că sunt aici, că am destule de rezolvat și aici… ori plecarea acolo ar însemna, dacă aș pleca definitiv acolo, ar însemna să-i rup chiar de România și eu nu îmi doresc lucrul ăsta că… e bine să… Dacă există posibilitatea asta… Adică ei dispun de venirea în România, nu e o problemă banul, nu e o problemă.
Intervievator: Ați zis că nu știți dacă va reveni România. Cum credeți că va fi în cinci ani de acum înainte, ce se va schimba pentru fiica dumneavoastră și pentru dumneavoastră?
P7: E greu de prevăzut. E greu de prevăzut. În primul rând, ne dorim sănătate, că, na, e… repet a câta oară… e problema care e, dar în rest, sperăm să fie lucrurile cât mai bine și să ne continuăm viața… așa cum trebuie.
Intervievator: În încheiere, v-aș ruga să vă imaginați o copertă pentru toată povestea pe care mi-ați spus-o.
P7: Da. Noi fiind o familie, chiar dacă este o distanță fizică între noi, dar real, noi suntem o familie, eu sunt cu ei, ei sunt cu mine la orice oră, chiar de multe ori dacă… Chiar mi s-a întâmplat să… la telefon, să uit de oră și să le transmit mesajul la ora care nu trebuia. Mi-au răspuns, deci… Nu… Îmi imaginez o familie și eu undeva, așa, mai, mai… departe un pic… datorită distanței. În rest, suntem o familie și mă bucur pentru ei.
Intervievator: Ca un portret de familie.
P7: Da, exact, exact. Și nu contează… După mine, dacă muncești, dacă ești cinstit, dacă ești prietenos, dacă ți-ai atins scopul, nu contează distanța.
Parent Interview P7
Interviewer: Your age?
P7: 75 years old.
Interviewer: How many children do you have abroad?
P7: One.
Interviewer: The country where your daughter went?
P7: My daughter is in the United States.
Interviewer: How long has she been there?
P7: 20 years.
Interviewer: Who do you live with now?
P7: Alone.
Interviewer: Who does your daughter live with now?
P7: With her family. That is, her husband and her two little girls.
Interviewer: How old are the girls?
P7: 12 and 8 years old.
Interviewer: How old is your daughter now?
P7: 46.
Interviewer: You have already shown me a picture, which I noticed you keep in your wallet.
P7: Yes.
Interviewer: Before she left, did you live together or did she have her own place?
P7: She had her own place in Bucharest. An apartment.
Interviewer: Was she married, did she already have children?
P7: Married, yes. Children, no. They got married in their fifth year of college and they finished [college] here. Then, after they finished, there was a period when a one-year internship was mandatory and they didn’t have the right to apply for residency. So, that year… They left that year, when they weren’t allowed to apply for residency immediately after graduation.
Interviewer: And she left to do this year of practice?
P7: No, she went to take the exam there to be admitted to a specialization. Both her and her husband.
Interviewer: And they had children once they settled in America.
P7: Yes. After they finished the specialization and found themselves in a somewhat good situation, yes, they had children.
Interviewer: So, your daughter and her husband, who went to college together, left immediately after their graduation.
P7: Yes, they graduated… when do they graduate… in November, I think, right? And they left in May the following year. So, during the internship year or I don’t know what it was called then… It was mandatory, they had to do a year of internship, yes.
Interviewer: How often did you see each other when they were in Romania?
P7: We saw each other, they came and… On weekends, we also went, so… because they were students… We had work… we saw each other weekly, let’s say… Yes, quite often.
Interviewer: And when you saw each other, what did you used to do?
P7: First of all, the mood was pleasant, we were happy to see each other… And we tried to have a good time. I, as a mother, helped with certain things… that could be done in such a short time and that’s about it. We had a very good relationship.
Interviewer: And what did you used to talk about?
P7: They had moved to the new apartment then, we were thinking about what furniture to buy, what to do, so, organization problems, problems… yes.
Interviewer: And were there activities your daughter would help with?
P7: No, I didn’t expect that of her. No, she was dedicated to studying and…
Interviewer: You said you helped her. How did you help her?
P7: I mean, I liked to… like any mother, bring some food or… whatever can be done there, while they were at the dorm… It was a matter of… attending to the room…
Interviewer: You said she left 20 years ago to study. When did you find out about her intention to leave?
P7: In the spring. In the spring… yes.
Interviewer: And did you approve of her leaving?
P7: Yes, in that moment, it was… Yes… But that was the tendency then, that was the tendency then, I mean she wasn’t the only one. She had other colleagues, even the teachers… they were… let’s say they didn’t know what advice to give them, since they were in college together and… that was it.
Interviewer: So, they encouraged them to leave?
P7: I don’t know if… I didn’t participate in the discussion between them, but if they made that decision, I respected it.
Interviewer: Did you say anything to her when you found out about her intention to leave? How was it?
P7: Yes… a little concern on my part, but… I knew they had a purpose, they had a goal, they were going to a civilized country, they were going to a country with different opportunities…
Interviewer: Did they speak the language before they left?
P7: They did, but… They’ve been speaking it since college, because they are, like… But they have… For example, at the specialization exam, they also took the language test in addition to the two “steps”, which are very difficult, with points, they took a language exam and an exam with a patient. I mean… they were simulating some diseases and they were even evaluated on… the way… their smile or what… how they treated [the patient], how they put… It took effort, it was good…
Interviewer: How often do you talk now?
P7: Oh, quite often. WhatsApp is the one that… before WhatsApp, we used Skype and, no, Skype wasn’t very handy, but WhatsApp is so easy to use that… very often, very often.
Interviewer: Daily?
P7: I can’t daily because of the time zone, because we’re about eight hours apart or… yes, something like that.
Interviewer: In what part of America is she?
P7: Around the centre of America…
Interviewer: You said you used to communicate via Skype at first. Now you have switched to WhatsApp. Do you use audio or video to talk?
P7: Video. Of course. So, I’m… among them and they’re at home.
Interviewer: Did you have to learn to use this equipment that you were not used to? Phone or laptop…
P7: Yes, yes, I had to learn, of course, because… Yes, there’s a difference in age, sure.
Interviewer: And do you communicate with them via smartphone or laptop?
P7: On the phone.
Interviewer: And what difficulties did you encounter, if there were any difficulties in using these devices?
P7: Yes… I have an iPhone and… of course this… Even when I have a problem and go to… to ask someone to explain… Here, we don’t really know much about it, no, but I manage, I manage, because… you learn from mistakes.
Interviewer: And who taught you to use the smartphone?
P7: At first, my friend. And then I managed on my own, yes.
Interviewer: Who usually calls?
P7: It goes both ways. We know when the right time is… I only text her on WhatsApp if I have a particular problem or… yes. And, if she can, she replies, if not, she tells me to wait and… that’s how it goes.
Interviewer: And she calls you back.
P7: Yes, of course.
Interviewer: Would you like to be able to talk more often than you do?
P7: No, it’s good like this, it’s good like this, of course.
Interviewer: And what do you usually talk about?
P7: Since we see each other, about everything, including what we cook, how my granddaughters are, I see them, too, I talk to them, so it’s like… in a family, only from a distance.
Interviewer: After all, if we think about it, even someone who lives in Cluj, compared to someone from Buzău…
P7: Exactly, exactly, exactly. My son-in-law would even tell me, he said, “it takes us to get there as long as it takes you to get to Timișoara.” So, it’s not… Only, there are difficult times now.
Interviewer: Does your daughter ask you to do certain things for her or send her anything?
P7: She doesn’t really need it. To be honest, no, no. From this point of view… only when… They came every time, even twice or… There were years when they came twice. So, no, they don’t need anything.
Interviewer: And do they ask you if you would like them to bring you anything?
P7: Yes, yes, they ask me, yes, but…
Interviewer: And do you sometimes ask her to bring you anything specific, maybe something that can’t be found in Romania?
P7: No, because honestly, you can find anything in Romania now, it’s just that… Yes, maybe… I, who have been to them several times, know exactly what I do and don’t need. Yes.
Interviewer: Are there things you feel you can only discuss with your daughter?
P7: Not yet. Not yet. We’re so open that… with my son-in-law as well and… No, we have no secrets. No.
Interviewer: And have you ever felt there are certain things that can only be said face to face, not over the phone?
P7: I avoid doing such things, because who knows how she might interpret it, she might worry or… No, no, no, I avoid such things.
Interviewer: How often does your daughter come to the country?
P7: Yes. So, she’s been here every year. Plus… one year that was harder for us, she came twice…
Interviewer: And has she managed to reach home during the pandemic?
P7: Not now, not now. Yes. We’ll see how things evolve, what will happen. They intend to, they do.
Interviewer: What did you do together the last time she was in the country?
P7: Together? We went to Greece. In fact, we went to Greece two years in a row… In the country… We visited Transylvania, the north… Bukovina…
Interviewer: Does she usually come during the summer?
P7: Yes, absolutely, during the summer.
Interviewer: You said you’ve been to America. What impressed you there in particular?
P7: Yes. Yes… There’s a little… difference… a big one, not a little difference. First of all, the appearance of the buildings is much more pleasant. They’re all… I’m talking about the houses, not the skyscrapers or what… The houses… Actually, they live in a house. They are all brick houses, they aren’t randomly painted. No. The people are quite civilized, in the sense that on the street… they know you. I think… in my case, at least… I was walking alone and… They greet you with a short smile. And that’s it. But, well, since I didn’t even know the language, I didn’t… But it was significant, being greeted with a short smile.
Interviewer: Yes, that is, people don’t ignore you on the street like in Romania.
P7: Exactly. And what I also noticed there, and this is really something very different than in Romania. The streets are clean. The people who walk their dogs – always with a bag and… I’ll say no more, it’s obvious. So, there’s a certain respect, there’s a certain respect.
Interviewer: I see, so it’s about the level of civilization.
P7: Yes, exactly, exactly.
Interviewer: Do you remember your first visit there? What was your impression? The first impression you had.
P7: Yes… a total change… Well, when you’re so tired after the flight… I, who couldn’t really see myself flying… But… a pleasant, a pleasant impression. Well, and the joy of being with them and… of course.
Interviewer: How long ago did you go there for the first time? If she’s been gone for 20 years, about how long after…
P7: I’ve been there about eight times.
Interviewer: And the first visit was how many years ago?
P7: Oh, right, yes… How long… Minus 12 years, how long it’s been since 2000… In 2009? About 2009. That was my first visit, but my husband had gone alone before.
Interviewer: And how long did you stay when you went there?
P7: After I went… with my first granddaughter there… I stayed for 6 months.
Interviewer: What do you know about where your daughter lives now? Have you been to her current home?
P7: Absolutely, of course. They live in a house, they have a garden out front, they have a garage for two cars, it’s a very good area… yes.
Interviewer: Does she tell you about her work?
P7: Not really, no, I didn’t ask them about it, I didn’t ask them about it. I only observed the discussion between them, but otherwise, I didn’t bother them by asking about… why should they tell me, no… Only what is related to me, what interested me, but nothing else.
Interviewer: So, you don’t usually talk about the hospital.
P7: No. Well, she took me there, yes… anyway… I’ve been there once, yes, anyway. But no, I don’t get in their business…
Interviewer: And do you think she’s left for good or will she return to the country?
P7: I can’t tell, I can’t tell, because, yes, I don’t think they… anyway.
Interviewer: Are there any advantages to her leaving the country and what would they be?
P7: Advantage… that they have done very well professionally, that they work in very good different hospitals. That technology gives them other opportunities there or… yes… The respect… the respect… yes.
Interviewer: Are there things you try to keep from her?
P7: No.
Interviewer: How has your life changed since your daughter left?
P7: Of course… I had to… take life more seriously, find something to do, be… happy. That’s all.
Interviewer: Does she send you things from America?
P7: Sure, packages to make us happy… and I send them for… around… for example, last year, for Christmas. And they… now, with the pandemic, they’ve also sent me things I needed, so to speak, but packages arrive quite slowly by mail, it’s quite difficult. So… for the pleasure of keeping in touch.
Interviewer: Are there common activities that you find more difficult to perform in the absence of your daughter?
P7: No, I think it would have been the same, because their field of work is as it is and… it would have been the same, yes.
Interviewer: Have you heard of certain technological equipment that would make your life easier? You mentioned Alexa… [in a private discussion]
P7: Yes, yes, yes.
Interviewer: Would you like such a device?
P7: Well… sure, although we adapt, I mean… at this age, maybe it would be harder for me, but it’s very good that technology… technology evolves, it makes progress, and we try to keep up as much as possible. Of course.
Interviewer: Would you like to have a smart home that you can control by voice?
P7: Yes… maybe it would be harder for me to get used to it, I think, I don’t know. But anything is possible. We’ll see. We’ll see.
Interviewer: Now let’s do an imagination exercise. If you could have a machine, a kind of robot that would make your life easier or more enjoyable, what should this robot be able to do?
P7: Yes… Indeed… I saw it on TV, yes… It will probably take a long time for us to have access to something like that, but… when you’re alone, a robot is… Even the slightest movement it makes… I say it’s welcome.
Interviewer: And do you think it could do things around the house or have a conversation?
P7: Well, that’s exactly what I was thinking, about… Around the house… it should help you, because otherwise… No. We don’t… Using a robot, at my age, for something else, no.
Interviewer: There are also robots that are trained to have conversations with humans.
P7: Yes, there, that would be great, it would be great. Of course.
Interviewer: So, you wouldn’t say no to such a robot.
P7: No, but I think… I don’t know who would be able to buy it. That’s the problem… of course, it’s expensive.
Interviewer: Yes, they are expensive at the moment and they are not smart enough, but they are developing very quickly.
P7: Yes, exactly. I just saw the launch to Mars… what it entailed, such precision, how… Extraordinary, extraordinary, yes.
Interviewer: And what should this robot look like for you to like it?
P7: Yes, something like what I saw on TV, it could only resemble a human, right? It should have legs, hands, a head…
Interviewer: Would you like it to look exactly like a human or still keep the appearance of a robot?
P7: Sure, it keeps the appearance of a robot, you can’t make it… yes. And I’m sure the children [like] certain, certain animals… They have a different…
Interviewer: Given your daughter’s experience, what would be the main disadvantages of emigrating to the United States? We have already discussed the advantages.
P7: Disadvantages… for now, I don’t see any disadvantages, because they are young, they have their whole life ahead and the fact that they have done so well… It would be wrong, I mean, I couldn’t see things differently. No. No. I’m content, I’m content and… that’s… that’s how people grow, we shouldn’t influence them by making them stay by our side, no.
Interviewer: Do you plan to visit them again?
P7: Yes, if this pandemic ends, definitely. Definitely, yes.
Interviewer: Have you considered moving to America?
P7: There are several problems with that… The fact that I don’t speak the language, their girls are learning at home… the older one speaks Romanian quite well. Now, the little one is a bit… since she’d in first grade, I even asked her what school was like. But she… she waited, she waited, and suddenly said, “Formidable!” Because… she’d heard the word “formidable” around the house. [laughs] Yes, yes… For me, language is a difficulty, and the truth is that no, at this age, I can’t… I catch a word here and there sometimes, you have to manage on the plane, but still…
Interviewer: And do the girls understand Romanian well? At least, the little one… does she understand it better than she can speak it or…
P7: Yes, she understands better, she expresses herself more [difficultly]… She can’t find her words. She has a narrow vocabulary, yes.
Interviewer: And does the family speak to the children in Romanian or in English?
P7: Both in Romanian and in English, yes. The babysitter as well. They’ve always had a babysitter, even when I was staying there. The babysitter was… they couldn’t give her up and not have one when I left. Although they were also Romanian [the babysitters], but… they preferred to speak English and…
Interviewer: When children are bilingual in the family, I think it’s an advantage.
P7: So do I. Yes, they will come to Romania very often. They want to… yes.
Interviewer: Does your daughter ever try to convince you to come to her in the United States?
P7: I don’t know if that will be the case. For now, it’s good that I’m here, because I have enough to take care of here, too… and going there would mean, if I went there for good, it would mean cutting them off from Romania entirely and I don’t want that… it’s good to… If there is this possibility… I mean they have the opportunity to come to Romania, money is not a problem, it’s not a problem.
Interviewer: You said you didn’t know if she would come back to Romania. What do you think life will be like five years from now on, what will change for your daughter and for you?
P7: It’s hard to predict. It’s hard to predict. First of all, we wish for health, because, no, it’s… I’ve said this so many times… there is this problem now, but otherwise, we hope that things will be as good as possible and that we will continue our life… the way we should.
Interviewer: To conclude, I would ask you to imagine a cover for the whole story you told me.
P7: Yes. We are a family, even if there’s a physical distance between us, but really, we are a family, I am with them, they are with me anytime, often even if… It’s even happened to me to… on the phone, to forget the time and text them at the wrong time. They answered me, so… No… I imagine a family and me somewhere, like, more, more… a little farther… because of the distance. Otherwise, we are a family, and I am happy for them.
Interviewer: Like a family portrait.
P7: Yes, exactly, exactly. And it doesn’t matter… In my opinion, if you work, if you are honest, if you are friendly, if you have reached your goal, distance doesn’t matter.
